Sari la continut

De șapte ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

„De ce trebuie economia să plătească pentru toată «hipstereala» din administrația publică?” Economia României pe canapeaua lui Freud

man in suit

 Foto: Getty Images

Titlul și tema articolului mi-au fost inspirate din cartea „Lilith și demonii capitalului, Economia pe canapeaua lui Freud”, autori Thomas Sedlacek și Oliver Tanzer (Editura Publică, București, 2017). Cei doi autori, pentru a întelege economia, au pus-o pe canapeaua lui Freud, cu scopul de a o psihanaliza, prin ochiul unui psihoterapeut, pentru a scoate în evidență manifestările psihopatologice ale acesteia.

Am încercat să pun economia României pe canapeaua lui Freud cu scopul de a o psihanaliza, de a afla care-i sunt bucuriile și frustrările, care-i sunt dezamăgirile și speranțele pentru viitor. Acesta ar fi un bun prilej pentru aceasta de a-și „relaxa piticii” și de a-și expune, sincer, toate problemele cu care se confruntă.

Probabil ar începe destăinuirile prin a arăta că parcurge o etapă de depresie, de circa 30 de ani, când un prim-ministru în funcție i-a spus că este „un morman de fiare vechi”, o declarație care a marcat-o pentru totdeauna.

Cu greu ar putea să depășească acest moment, după ce ani la rând, în perioada comunistă, i s-a spus că este competitivă și superperformantă. Trăiește o dilemă: a fost sau nu adevărată această aserțiune?

Mai are și momente de nostalgie (cică în perioada interbelică a fost foarte dezvoltată), acel nivel fiind cu greu de depășit în perioada comunistă.

Cu siguranță s-ar plânge de faptul că cei mai mulți lucrători vor să o părăsească și să plece la sectorul de stat… Probabil ar aduce aminte de melodia devenită hit: „Ce are ea, și nu am eu?”, desi, în inconștientul ei, știe că motivul este, de fapt, sovinismul salarial. Îi este greu să înțeleagă (poate îi explică psihanalistul) cum e posibil ca cei care produc bunurile să fie plătiți mai prost, comparativ cu cei care lucrează în administrația publică. I se reproșează că în ograda ei se muncește mult, pe bani puțini, și din această cauză mulți vor să se prelingă către sectorul de stat. Și, pe deasupra, este nemulțumită, chiar indignată, că mulți din cei plătiți mai bine decât oamenii ei afișează des un zâmbet sfidător, chiar șmecheros, cu atitudine de colhoznici îmbogățiți. Toate acestea fac ca prin economie să bântuie o karmă bugetară, mulți fiind cu bagajele făcute, gata să sară pârleazul la stat.

O frustrare aparte este reprezentată de faptul că fost abandonată pe bancheta din spate a mașinii, iar alții conduc mașina iresponsabil, fără a ține cont de pericolele la care o expun. Iar de nevoile ei - nici vorbă! Este marcată de sintagma „Banii la șmecheri, munca la fraieri (se subînțelege - cine sunt fraierii și cine sunt șmecherii).

O altă frustrare răsare din faptul că sectorul privat este ținut la ușă, iar cei din administrația publică îi împart banii. Sectorul de stat a devenit o Mecca a salarizării. Actorii din economie, deși produc banii, nu sunt la butoane, ei privesc doar monitorul.

La un moment dat îl întreabă pe psihanalist: „De ce trebuie economia să plătească pentru toată hipstereala și golăneala din administrația publică?”. Această stare de lucruri a dus la demotivarea pieței muncii.

Este deranjată de comportamentul șicanator al guvernanților la adresa agenților economici, aceasta inducând o stare de incertitudine și de nervozitate. Este sufocată de probleme, iar în contextul comparației cu munca la stat, munca în economie a devenit horror. Afirmă că uneori are impresia că i se pune perna pe față de către guvernanți, aducând-o foarte aproape de asfixiere.

 Povestește cu amuzament despre porecla care i s-a pus - „Mama Mare”, aluzie la faptul că „Ea vorbește, ea aude”, aceasta având ca punct de plecare faptul că nimeni nu ia în serios solicitările mediului economic. Guvernanții tratează cu superficialitate problemele din economie, ignorând doleanțele acesteia.

Pentru a explica psihanalistului starea actuală, așa cum o percepe ea, folosește metafora războiului: economia stă în tranșee și luptă din greu, iar în spatele tranșeelor este un sfidător bairam, pe banii luptătorilor, în toată regula.

Conștientizează că a fost salvată și în 2007 și acum, în anii pandemici, prin intervenționism etatist, s-a refugiat în brațele tatălui (statul), cum spun autorii cărții de mai sus. I se impută că nu a avut „anticorpii” necesari pentru a se salva singură. „Mâna invizibilă” a lui Adam Smith n-a mai făcut minuni de data aceasta.

Mai afirmă că și în interiorul economiei sunt disensiuni din cauza investitorilor strategici care au primit foarte multe facilități, cât și a multinaționalelor care controleză mare parte din economie, după ce au beneficiat de avantaje enorme din partea statului. Continuă să-și argumenteze dezamăgirea despre discriminarea dintre sectorul privat și cel de stat. Sectorul privat a fost dat la o parte, ca și cum într-o seară, venind acasă, după o zi de muncă (da, muncă), îți găsești casa descuiată, cu ușa dată de perete, și (culmea) persoane intrate abuziv, purtându-ți hainele și mâncându-ți mâncarea! Mioritically correct!? Cere ajutorul psihanalistului pentru a întelege ce se petrece în lumea politică! De ce nu se pun în aplicare reformele promise?

Gelozia sporurilor i-a creat o stare de angoasă. În mediul bugetar sunt sporuri cu nemiluita, iar ea nu poate ține pasul cu acestea. Este marcată fobic de ascensiunea sporurilor din mediul bugetar.

Subliniază că uneori organele de control practică un bullying cu firmele private, generând un val de nemulțumiri.

În anii 2007-2008 își aduce aminte că, cică, „duduia”. Treaba mergea perfect, dar a venit criza care a arătat că nu prea era reală „duduiala”, ba, mai mult, a fost acuzată de comportament maniacal (mania cheltuielilor!). A cheltuit prea mult, fără să fie preocupată de constituirea de rezerve.

Nici promisiunile/minciunile mângâietoare spuse în campaniile electorale, nici orbecăiala incompetentă a guvernanaților nu-i sunt de folos, amplificându-i starea de incertitudine.

Are certitudinea că guvernanții sunt pătrunși de „Complexul Oedip” în plan economic: al dragostei față de mama (sectorul de stat) și al disprețului față de tată (sectorul privat).

Lipsită de unitate, mișcarea patronală este extrem de fragmentată, nu permite exprimarea unui punct de vedere comun în relația cu autoritățile.

Hastag-ul triumfalist din zilele aceastea, #ceamaimarecrestereeconomica, dedicat unei creșteri economice „fulminante”, de pe ultimul trimestru, nu a entuziasmat-o, întrucât știe că are la bază o raportare la o perioadă când economia era, de fapt, închisă. Deci, oficial ne merge bine!

Discriminarea de necontestat a mediului privat în detrimentul sectorului de stat este, în mod cert, adevărata boală a economiei. Sectorul de stat stă cam tot timpul la Spa, în timp ce sectorul economic trebuie să muncească.

Dacă guvernanții s-ar substitui psihanalistului și ar înțelege traumele cu care se confruntă economia, probabil ar configura un mix de legi probusiness care să sprijine mediul de afaceri, prevenind în acest fel ca dezechilibrele prezentate mai sus să nu somatizeze la nivel micro și să acccentueze și mai mult tulburările din sistem.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • S-a mai scris despre acest antagonism între salariații din privat vs cei bugetari și ni se servesc aceleași marote de acum 10-15 ani cu grasul bugetar care stă în spinarea privatului slab. Totuși sectorul privat se ferește ca dracul de tămâie să explice de ce nu oferă el salarii mai mari ca la stat pentru a-și atrage forța de muncă calificată lăsând în sectorul public pe cei mai slab pregătiți dacă această diferență salarială îi face nefericiți pe patroni pentru că salariul în capitalism se stabilește nu prin doctrina servită a productivității muncii)vorba patronilor de pe la noi cât profit îmi aduci ca să știu ce salariu îți dau) ci prin raportul cerere-ofertă de forță de muncă. În majoritatea țărilor capitaliste dezvoltate din occident salariile din privat sunt mult peste cele din sectorul public. Acum ca să dăm ipocrizia la o parte trebuie să spunem lucrurilor pe nume și anume că o parte foarte mare a patronilor români sunt prea lacomi și vor să rezolve slaba competitivitate a firmelor proprii prin salarii cât mai mici fapt care are implicații directe asupra nivelului de calificare a propriilor angajați. Când oferi minim/economie (peste 1000.000 de contracte din privat) ce pretenții de calificare ai de la viitorii angajați care vor aplica ? E ca și cum te-ai aștepta să câștigi la loto sperând că vor aplica numai oameni bine pregătiți. Dacă patronii alocă cea mai mare parte din profit sau din credite spre bunăstarea personală (vila/bolid de lux/sejururi exotice) atunci e evident că va rămâne prea puțin pentru recompensarea forței de muncă dacă va mai rămâne. Pe urmă la stat se respectă legea adică se plătește salariul la timp,se trece toată suma pe cartea de muncă (fără fente patronale de genul plății la gri sau chiar la negru sau a unor ore de muncă trecute în revisal și altele în realitate. Referitor la multinaționale vs firmele neaoșe am făcut în urmă cu ceva ani un studiu comparativcu privire la salarii și productivitatea muncii. Multinaționalele din România au proceduri implementate și respectă legea la fel ca instituțiile publice. Ele se feresc să facă fente salariale sau fiscale de genul celor descrise mai sus pentru că la ei contează reputația mai mult decât profitul. Apoi avand proceduri și un management științific implementate productivitatea lor e de două ori mai mare decât a firmelor românești la aceeași cifră de afaceri,la fel și salariile de aia cei care încă nu au plecat din țară preferă o multinațională unui start-up românesc. Pe urmă datorită lipsei unei viziuni strategice patronul român alocă primele resurse dobândite din afacere la "vila din Pipera,BMW-ului și postărilor din Maldive" decât investițiilor productive,capitalizării companiei sau de ce nu pregătirii profesionale a salariaților cum se întâmplă în multinaționale (fapt remarcat în raportul d-lui Florin Georgescu prim viceguvernator BNR).În ceea ce privește sporurile acordate personalului bugetar ele sunt conform legii și n-aș vrea să-l dezamăgesc pe autor înșirând aici pachetele de beneficii acordate de patronii din străinătate viitorilor angajați,de la decontarea transportului, masă ,fructe și sucuri din partea firmei,card de gym și wellnes, bonusuri periodice sau cadouri de sărbători și chiar al 13-lea salariu,discounturi la evenimente culturale sau sportive etc (unele acordate și de multinaționalele de la noi) ca să nu aduc aici aminte de nivelul salariilor din țările respective. Când sectorul privat de la noi va adopta măcar o parte din ceea oferă sectorul privat străin atunci va avea și forța de muncă pe care și-o dorește.
    • Like 0


Îți recomandăm

Stinge lumina!

Consumerismul nostru a lucrat în compensare. Ne-am cumpărat frigidere mari și le-am burdușit cu mâncare. Ne-am vârfuit cărucioarele la supermarket, cumpărând produse la ofertă de care nu aveam nevoie și care ni s-au stricat în cămară. Ne-am construit clădiri de sticlă pe care le-am luminat feeric, așteptându-ne ca factura la curent s-o plătească sfântul CEO. (Foto: Profimedia Images)

Citește mai mult

Carlos Moreno

„Logica e simplă de fapt - cu cât se construiesc mai multe drumuri pentru mașini, cu atât vom avea mai multe mașini, iar cu cât vom construi mai multe piste pentru biciclete, cu atât vom avea mai multe biciclete, de asemenea, cu cât vom face mai multe spații pentru oameni, cu atât va veni mai multă lume să facă activități”, spune Carlos Moreno. (Foto: ARCEN)

Citește mai mult

UNStudio 1

UNStudio este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate birouri de arhitectură din lume, cu filiale în Amsterdam, Frankfurt, Shanghai, Hong Kong, Dubai și Melbourne. are în portofoliu peste 120 de proiecte internaționale, precum clădiri de birouri, rezidențiale, muzee, poduri, dar și masterplanuri urbane. Printre cele mai cunoscute lucrări - Podul Erasmus din Rotterdam, Mercedes-Benz Museum din Stuttgart, Arnhem Central Station, Designul Doha Metro Station.

Citește mai mult

Marius Sava

„La mine pacienții nu vin niciodată singuri, vin cu partenerul”, spune medicul specialist pneumolog Marius Sava, cu competențe în somnologie, de la Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, despre cei care ajung la ușa cabinetului cu simptome de apnee în somn.

Citește mai mult