Foto: Octav Ganea/Inquam Photos
Ema de la clasa a VI-a vine la uşa cancelariei, bate şi aşteaptă. Îi deschide chiar un profesor de la clasa ei.
„Doamna mea de română este aici?“
„Care doamnă?“, întreabă profesorul provocator.
„Doamna noastră, de la clasa a VI-a“, răspunde copilul contrariat.
„Dacă vrei să-ţi răspund, spune cum trebuie. Aşa: «vă rog să-mi spuneţi dacă doamna profesor de limba şi literatura română este în cancelarie».
Ema repetă sacadat: „Vă rog să-mi spuneţi... dacă doamna de română... ăăă... Am uitat!“ Copilul zâmbeşte încâlcit, cere ajutor din privire, dar domnul îi aruncă „Eşti proastă!“ şi-i trânteşte uşa cancelariei în nas. Uşa rămâne închisă câteva clipe, de la masa cancelariei se aud nişte râsete.
Ema e o fetiţă de o frumuseţe incredibilă, aproape intimidantă prin candoare. Dar are un ritm de învăţare mai lent şi, pentru că rămâne în urmă, uneori îşi pierde răbdarea. Din aceste motive, este considerată leneşă şi obraznică, iar întrebările ei, sfidări la adresa profesorului.
Oricâtă mângâiere a primit Ema mai târziu, jignirea venită din partea unui profesor nu poate fi ştearsă. E vorba de un om în care are încredere, la care priveşte cu respect, cu afecţiune.
Mă întreb adeseori, dacă Ema nu ar fi provenit dintr-o familie săracă, dacă părinţii ei ar fi avut mai multă educaţie şi ar fi venit mai des la şcoală, frumoasa Ema ar fi fost tratată la fel? Şcoala trebuie să fie un mediu ocrotitor în care să ne lăsăm copiii cu încrederea că îi vom revedea senini, bucuroşi, împliniţi, nu răniţi, vătămaţi sau schilodiţi în devenirea lor.
Uneori, regulile şcolii sunt absurde. Poate ar fi bine ca profesorii să fie mai degajaţi cu copiii. Îi las pe copiii mei să-mi spună cum vor, doamna mea, doamna Cristina, doamna de română. Foştii mei elevi îmi spun Cristina, ne-am eliberat din chingile şcolii. Nu ne vor schimba lumea generaţiile cu capetele plecate, obedienţii, ci spiritele vii, contestatare, încrezătorii, curajoşii care bat în uşa cancelariei şi cer ce vor.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Atat profesorul respectiv cat si "galeria "din cancelarie.sunt condamnabili legal si moral. Ca sa-si faca datoria profesionala nu trebuie sa vina parintii la scoala. Cu atat mai mult e grav sa tre buiasca sa vina "deschizand usa cu piciorul"
Faptul că mi-a plăcut germana şi că am citit şi studiat singur nu spune nimic despre sistem.
Sistemul mai mult m-a încurcat.
Citat din profa de bio: "Creierul meu e mult mai valoros decât creierul tău ".
Citat din profa de germana: "Cand intru in clasa și vad ca lipsesc xyz ma simt ușurată.
Sunt cateva "confesiuni" facute de niste profesori catre elevi, într-un liceu de elită din Romania. Un corp profesoral jalnic în masa lui, total nepregătit sa raspunda nevoilor noilor generații, determinați să îi înghesuie pe copii de-a valma în matrițe vechi și schimonosite. Din pacate câteva exemple strălucite de dascăli dedicați nu reusesc sa dea eficiența unui sistem în care adevatul formelor fără fond e mai hidos și mai sluțitor decât oriunde altundeva.
dar, presupunand ca exista asa ceva (si cred ca exista) , sunt cca 300.000 (trei sute mii) de profi - cadre didactice - in scolile romanesti,, cu diplome, cu studii universitare - de ar fi sa fie inlocuiti, aveti sau avem macar atatia tractoristi sau psdisti sa le ia locul?
iar ideia ca scoala e grea, ca programa e supra incarcata e o mitologie propagata/intretinuta de cei care nu s-au prea straduit si nici nu au un termen de comparatie ( ca volum de cunostinte cerut asi avansa ca e vorba de o cincime din ce era acu' 30 de ani) si, nici nu ar trebui ca toti sa ia nota 10 la toate materiile, asa ca pretentiile pt promovare sunt inca pe jumatate sau o treime din ce revine notei maxime (ne mai vorbind ca difera de la o scoala mai acatarii la una mai de periferie sau rurala)!!!
A doua metodă este asemănătoare dresajului. Profesorul nu mai apelează la metode de descoperire, ci expune direct reţeta unui comentariu. Comentariul se compune din X, Y şi Z. Elevul va înlocui automat variabilele în funcţie de textul pe care îl are; seamănă cu o reţetă de bucătărie, unde în loc de 300g de făină pui 300g de zahăr, având însă grijă să foloseşti reţeta de prăjitură la prăjituri şi reţeta de supă la supe (sau reţeta de liric la operele lirice şi reţeta de epic la cele epice).
Prima metodă - euristica - e cea mai solidă, însă cere un timp IMENS. Pot trece şi ani până când elevul descoperă şi îşi fixează materia. Fixarea durează însă o viaţă.
Cea de a doua metodă - a dresajului şi a schemei - nu se va fixa decât temporar, până trece examenul. Este însă o metodă extrem de rapidă.
Programa şi cerinţele din învăţământul românesc sunt atât de aglomerate încât metoda euristică nu ar acoperi nici un sfert din materie. Sunt şi profesori inimoşi, care preferă această metodă, însă elevii lor cam dau chics la examene. De regulă sunt suplinitori idealişti, iar când locul le este luat de un titluar, cântecelul e acelaşi:
- Nu i-aţi învăţat nimic! O să dea examen în curând şi n-aţi parcurs nici jumate din materie!
- Da, dar puţinul pe care l-au învăţat s-a fixat temeinic.
- Se poate, dar la examen vor da foaia goală. Dvs. plecaţi şi tot eu trebuie să-i depanez!
Şi atunci aplicăm dresajul, trezim memoria temporară şi trecem examenul. Nu rămânem cu nimic, dar avem o notă care ne fereşte de un liceu dubios. Meditatorul - cel bun, evident - e o oază de scheme şi tipare. Sunt şi caiete de 300 de pagini pentru evaluarea naţională. Schemă lângă schemă, de la punct la virgulă. Nicio descoperire, ci doar aplicarea unor stereotipuri. E ceea ce aduce valuri de analfabetism funcţional.