„Ești sărac!”, „Ești ciudat!”, „Ești prost!”. Cum distruge bullying-ul stima de sine a copiilor și le afectează dezvoltarea emoțională și ce putem face pentru a preveni acest fenomen

foto: Sergiy Artsaba / Panthermedia / Profimedia

Continui seria de articole dedicată abuzului psihologic abordȃnd un alt fenomen, extrem de răspȃndit: abuzul care se petrece între copiii de vȃrste apropiate, în mediul şcolar sau în medii asociate: locuri de joacă sau activităţi extraşcolare realizate de copii. Acest tip de abuz poartă numele de bullying, şi, conform unor studii recente, este extrem de răspȃndit în Romȃnia [1, 2]: circa 80% dintre elevii de vȃrstă şcolară au asistat la cazuri de bullying iar aproximativ 1 din 4 copii este victima unor astfel de abuzuri.

Ce este de fapt bullying-ul? Este o formă de abuz care se poate manifesta la nivel fizic sau psihologic, ce constă în comportamentul agresiv al unor copii împotriva celor de aceeaşi vȃrstă, bazat pe o diferenţă de putere percepută (putere fizică, statut social, popularitate) şi repetat timp îndelungat. Abuzul se poate manifesta la nivel fizic: lovituri, îmbrânceli, furt sau cerere de bani/obiecte de către abuzatori de la copilul abuzat, sau la nivel psihologic: marginalizare, folosirea de porecle denigratoare, ridiculizare, bȃrfire, ameninţare, comentarii maliţioase, comentarii cu conţinut sexual, etc.

Astfel de comportamente, din partea colegilor sau grupului de copii de la locul de joacă, dacă sunt repetate pe o perioadă mai lungă, pot avea efecte dramatice asupra victimelor: apare anxietatea, evitarea, tendinţa de a refuza mersul la şcoală, pot apărea tulburări de alimentaţie, tulburări ale somnului, depresia şi – în cazuri extreme – se poate ajunge pȃnă la tendinţe suicidare.

Cauzele fenomenului de bullying sunt multiple. Abuzatorii fie au învăţat acest tip de comportament agresiv în familie, fie sunt de fapt victime ale unui abuz familial şi „se răzbună”, ducȃnd mai departe abuzul. Pe de alta parte, dezvoltarea fenomenului este încurajată în condiţiile în care şcoala (prin profesori sau personalul de supraveghere) nu intervine pentru a stopa fenomenul.

Ce se întȃmplă cu copilul abuzat?

Ei bine, de multe ori părinţii nici nu află direct despre acest lucru: de multe ori acest abuz este nemărturisit de copil pentru că acesta se simte ruşinat de ceea ce s-a întȃmplat, se închide în sine, iar părinţii pot observa doar efectele apărute in comportamentul copilului: acesta nu mai vrea să meargă la şcoală, doarme prost sau are un comportament alimentar dezechilibrat (poate să nu mai mănȃnce sau să facă excese alimentare).

Dacă abuzul este fizic, se pot observa urmele loviturilor, dar dacă este vorba de abuz psihologic nu prea există dovezi obiective. Copiii se pot comporta extrem de crud cu cei de vȃrsta lor: persoanele cu popularitate mare pot interveni pentru a izola un coleg/colegă, prin acuzaţii legate de aspectul fizic, de nivelul intelectual, de rasă, religie sau de o eventuală dizabilitate („eşti gras(ă), eşti prost/proastă, eşti sărac, eşti ciudat(ă)”, etc). O astfel de izolare impactează dramatic psihicul în formare al unui copil şi conduce la scăderea stimei de sine, inadaptare socială, izolare relaţională, dificultăţi de concentrare, reducerea rezultatelor şcolare sau tendinţa de abandon şcolar, etc.

Uneori copiii vin să povestească părinţilor episoadele de bullying; din păcate uneori părinţii nu iau în serios relatările copilului şi le minimizează („ce mare lucru s-a întȃmplat? Nu lua în serios şi gata”), ceea ce accentuează sentimentul de izolare al copilului. Alţi părinţi propun răspunderea la violenţă cu violenţă, la abuz cu un alt abuz: „dacă te-a lovit, de ce nu ai dat şi tu?”, „răspunde la fel” – dar dacă un copil este victimă cu siguranţă că nu poate face acest lucru, şi se simte şi mai neputincios, dincolo de faptul că un astfel de sfat duce la perpetuarea violenţei.

Ce ar avea de făcut părinţii unui copil abuzat? Mai întȃi ar avea de luat foarte în serios ceea ce le spune copilul – pentru că de fapt aici este vorba nu de faptul în sine, ci de efectul negativ pe care îl are un astfel de abuz asupra psihicului în formare. Un copil are nevoie să se simtă protejat, iar prezenţa părintelui ca adult care îl susţine este un factor extrem de important.

Părintele ar trebui să abordeze imediat situaţia de bullying: adresȃndu-se în special şcolii (în cazul în care abuzul se petrece în şcoală) dar şi părinţilor abuzatorului/abuzatorilor.

Din păcate, deşi în Romȃnia există o lege (legea 221/2019) care defineşte bullying-ul şi impune necesitatea pregătirii cadrelor didactice în vederea prevenirii/stopării acestui fenomen, mecanismele nu sunt încă perfect funcţionale. Pedepsele pentru bullying sunt reglementate fie de statutul elevului, fie de codul penal; practic un copil abuzat ar trebui să se adreseze justiției (prin intermediul părinţilor). În şcoală personalul didactic şi de supraveghere ar trebui să fie vigilent pentru a identifica şi stopa abuzul. Dar … de multe ori școlile au personal insuficient, iar dacă abuzul este psihologic este şi foarte greu de observat de către profesori (mai ales dacă se întâmplă în pauze sau pe drumul spre/de la şcoală). Părinţii abuzatorilor de multe ori nu acceptă acuzarea copiilor lor în ceea ce priveşte abuzul, o iau în rȃs, o minimizează sau o resping de-a dreptul, ba unii se arată chiar mȃndri de copilul lor „puternic” şi îl încurajează.

Ce are de făcut în această situaţie un părinte?

Oricum are de semnalat cazul şi autorităţii şcolare şi părinţilor abuzatorului. Pe de altă parte rolul principal al părintelui este să îşi susţină copilul: să îl însoţească – pe cȃt de mult posibil – în locurile/situaţiile în care acesta poate deveni victimă (loc de joacă, drumul spre şcoală etc.), să îl încurajeze în a reacţiona cu fermitate la abuz (în sensul opririi acestuia) şi de asemenea în a folosi umorul pentru a contracara abuzul verbal. De asemenea este utilă expunerea copilului şi la medii în care bullying-ul nu se produce (activităţi extraşcolare care să pună în valoare abilităţile copilului, cerc de prieteni suportivi) şi – în ultimă instanţă – să schimbe şcoala copilului dacă lucrurile se agravează.

Ce ar avea de făcut un părinte căruia i-a fost adus la cunoştinţă că propriul copil este abuzator: ar avea de discutat ferm cu copilul pentru a opri astfel de comportamente, mergȃnd pȃnă la restricționarea unor avantaje pe care le are copilul în cazul în care comportamentul persistă (reducerea numărului de ore de joacă/distracţie cu prietenii, acces mai redus la resurse financiare şi materiale legate de partea de distracţie/timp liber) şi mai ales are să îi facă o educaţie psihologică în sensul explicării valorilor morale şi creşterii empatiei („tu cum te-ai simţi dacă ai fi în situaţia celui abuzat?”). A minimiza comportamentul de bullying sau chiar a lua apărarea abuzatorului este extrem de nociv, pentru că astfel acest tip de acţiune va fi încurajat, iar abuzatorii la rȃndul lor vor suferi efecte negative psihologic: îşi vor întări părerea că relaţiile interumane ar trebui să se bazeze pe forţă, vor avea dificultăti ulterioare de integrare socială, sau chiar vor tinde să dezvolte comportamente antisociale care sunt incriminate legal.

Să ne gȃndim puţin şi la copiii care nu sunt nici victime şi nici abuzatori: mulţi dintre aceştia asistă pasiv la situaţii de bullying, dar nu se implică, de teama de a nu deveni la rȃndul lor victime. Un părinte care află de la copilul său că a fost martor la situaţii de abuz ar trebui să îl educe în sensul raportării violenţei (fizice sau verbale) şi protestului în cazul în care este prezent în situaţii de abuz, în sensul de a susţine victima şi a nu încuraja abuzatorul. Un climat şcolar în care marea majoritate a elevilor nu susţin bullyingul va fi un climat sănătos psihologic pentru dezvoltarea copiilor.

1. Bonea, G. V. (2019). Agresivitatea şi violenţa în şcolile din România: bullying şi mobbying. Calitatea vieții, 30(1), 59-75.

2. Robu, V., & Petrescu, Z. M. (2021). Dimensiuni ale bullying-ului în școlile din România: studiu în rândul copiilor de vârstă școlară mică. Revista de Psihologie, 67(2), 117-138.

Articol publicat anterior pe blogul autoarei

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp