„Iar mai schimbă ăștia ceva…”. Întrebările la care părinții așteaptă răspunsuri

Foto: Vincenzo PINTO / AFP / Profimedia

Sunt legat emoțional și personal de învățământul românesc. Și nu doar pentru că educația trebuie să reprezinte fundația oricărei forme de dezvoltare.

Sunt „copil de profesori”. În perioada în care eram elev, sigur vă puteți imagina că nu a fost simplu. Presiune mare. 

Acum, îmi dau seama că am fost înconjurat de sistem și am tot asistat la analize și discuții despre probleme, soluții și direcții. Astfel că întotdeauna m-am uitat cu atenție la evoluția învățământului.

Școala românească, și așa caracterizată de o imagine îndoielnică, a primit lovitură după lovitură în ultimul an. Încrederea părinților în sistem a atins cote minime, în special din cauza calității învățământului online. 

Adrian Diacănu, director al Liceului Teoretic Mircea Eliade din Galați, mi-a spus că ”Învățământul românesc se confruntă cu o problemă de încredere din mai multe motive: predarea online ineficientă, numărul mare de copii cu situația neîncheiată, risc de abandon crescut, dar și din cauza lipsei unei direcții clare pe termen scurt și mediu.”

Sigur, suntem toți de acord că școala trebuie să înceapă. Dar ce putem face pentru a transmite părinților încrederea că viitorul copiilor nu va fi afectat de acest an ciudat? 

În urma discuțiilor avute cu 3 directori și un deputat am identificat câteva aspecte de care părinții sunt extrem de preocupați.

Primul, și cel mai important, școala online a fost implementată diferit

Cum era de așteptat, calitatea predării online este greu de măsurat. Unii s-au descurcat mai bine. De exemplu, Romeo Zamfir, director CNVA Galați, susține că „în pandemie am făcut ore, situația este cât de cât mulțumitoare. Evident, calitatea orelor este mai redusă, dar am parcurs materia din programă.”

Deși situația pare a fi mulțumitoare, este greu de măsurat dacă toți profesorii au reușit să obțină o calitate decentă a procesului de predare online. Pe de altă parte, avem și multe zone ale țării unde școala online pur și simplu a fost inexistentă.

Părinții sunt îngrijorați și percepția „nu s-a făcut nimic la școală, copiii noștri au rămas în urmă” a apărut. Cum schimbăm această percepție?

Onuț Atanasiu, fost director și inspector școlar, actual deputat de Galați și membru în Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport susține că „Fiecare profesor și-a făcut treaba cum a putut mai bine, fiecare copil a asimilat cât a putut de mult. Cu siguranță vorbim de niveluri diferite de pregătire. Începând în special cu clasele terminale, trebuie să evaluăm situația actuală a elevilor, mergând cât de profund se poate. Doar așa vom putea stabili ce este de remediat la nivelul fiecărei clase sau chiar elev, dacă este posibil.”

Examenele naționale

Un subiect fierbinte pentru toți părinții deoarece, în opinia lor, această etapă este direct legată de viitorul propriilor copii. Din nou, percepția este negativă: „An pierdut, cine știe cât au învățat și cum vor da și examenele astea.”

Îmi amintesc reacțiile părinților a căror copii au susținut anul trecut examenele naționale. Multă teamă, incertitudine, neîncredere. 

Părinții au nevoie de un plan concret, care să stabilească formatul, programa și eventuale modificări care să pornească de la posibile scenarii epidemiologice. Oamenilor le este frică de incertitudini și această teamă crește când este vorba de propriul copil. Astfel că au nevoie de puțină stabilitate și proiecții de viitor.

Scenariul roșu

Și apropo de examenele naționale, părinții vor dori să știe ce se va întâmpla cu cei care vor rămâne în scenariul roșu ( exclusiv școală online ) până la finalul anului școlar.

Care va fi forma de evaluare națională? 

Se va păstra aceeași programă? 

Cum vor recupera diferența față de copiii care merg la școală zi de zi?

Sunt câteva întrebări la care părinții așteaptă un răspuns acum.

Pot ei înțelege că aceste răspunsuri încă nu există? Rațional, da. Emoțional însă, temerile vor rămâne și vor contribui la percepția negativă despre învățământ. Autoritățile au obligația de a oferi soluții adaptate, dar poate cel mai important, de a lucra cot la cot cu părinții și copiii.

Cristina Ștefan, director al Liceului Teoretic Dunărea, crede că ”este nevoie de multă voință din partea politicului, dar și din partea profesorilor, părinților și elevilor. Și mai avem nevoie de bani și continuitate. Dacă deschidem un drum, trebuie mers cu el până la capăt. Să nu uităm că mentalitățile se formează greu, se schimbă și mai greu. Avem nevoie de perseverență.”

Situația învățământului nu este simplă deloc. Și nu neaparat dintr-o perspectivă pandemică. Percepția, probabil reală, că a rămas în urmă atârnă greu în ochii tuturor actorilor implicați. Pare că nu există soluții, iar orice încercare este privită cu scepticism: ”Iar mai schimbă ăștia ceva…”

Greu de spus care este soluția ideală, dar cu siguranță punctul de plecare trebuie să fie unitatea. Și poate, împreună, vom duce învățământul în secolul 21.