Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de patru ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră și testați viitorul tehnologiei. Am implementat conversația vocală direct în browser. Apăsând pe butonul de microfon, puteți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

„Inima pedagogiei”. O îmbrățișare care spune cât o mie de cuvinte și lecția profesorului Căstăian: „E important să fii bun, să fii uman înainte de toate. După aceea, vin și realizările profesionale”

Doru Castaian

Foto: Denis Gabriel Photography/ DEGA visuals

„Inima pedagogiei”. Așa a numit profesorul Doru Căstăian, această fotografie în care un elev pe nume Denis a surprins la final de liceu o îmbrățișare care vorbește mai bine decât cuvintele despre legătura care se stabilește uneori între copii și profesori. „Una dintre cele mai frumoase fotografii în care mi-a fost dat să apar vreodată. Și nu doar pentru că în ea sunt cu Teodora, genul de tânăr pentru care merită să faci meseria asta o veșnicie, pentru că în locul ei putea fi oricare dintre elevii mei. Ci mai ales pentru forța simbolică a acestei fotografii. Dacă aș putea să-i dau un nume, i-aș spune "Inima pedagogiei": afecțiune, protecție, delicatețe, grijă, reciprocitate, speranță. Circulând între profesor și elev într-o spirală binecuvântată și nesfârșită”, a scris profesorul Căstăian pe Facebook. 

„Există profesori dedicați, care ne dau un simț al scopului în viață, în afara obiectivului de a lua note mari”

Teodora Trofimov tocmai a terminat clasa a XII-a, la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați, și va studia din acest an Istoria Artei la Universitatea din Groningen, Olanda. Olimpică națională la limba și literatura română, Teodora a ajuns la această decizie la capătul unui drum personal în care a avut câteva întâlniri de mare însemnătate, cu profesori și cărți. „Există profesori dedicați, care ne fac viața de elevi mult mai bună și ne dau un simț al scopului în viață, în afara obiectivului de a lua note mari, a promova examene, a intra la facultate și atât. În calea mea cei mai importanți au fost învățătoarea, profesorii de română începând de la clasa a VII-a și domnul Doru Căstăian. A contat mult sprijinul lor, care a mers mult mai departe decât livrarea informațiilor”, povestește tânăra. Între clasa a XI-a și clasa a XII-a, eleva a descoperit „Agonie și extaz”, romanul biografic scris de Irving Stone după viața lui Michelangelo Buonarotti. „Pasiunea pentru artă mi-au insuflat-o părinții, tata ar fi putut fi un mare pictor dacă nu ar fi ales calea marinăriei. Iubirea pentru frumos a fost mereu prezentă, însă imboldul a fost mult mai puternic când și când am intrat în studiul mai profund al literaturii în legătură cu alte arte, am descoperit cât de frumoasă e legătura între literatură, mitologie și arte vizuale. „Agonie și extaz” mi-a aprins beculețul pentru prima oară, pentru că este vorba despre viața lui Michelangelo Buonarotti, care este artistul meu preferat. Am plâns la finalul acelei cărți, chiar dacă e o biografie cu părți de ficțiune. E prima carte mare care a rezonat în interior mai mult decât m-aș fi așteptat. Am descoperit-o singură, algoritmul de reclame de pe internet mai face și lucruri bune câteodată. Când era de vârsta mea, mama a citit-o și ea”, zâmbește ea. 

„Actul pedagogic fără emoție mi se pare gol”

Doru Căstăian predă discipline socio-umane, e formator al Casei Corpului Didactic din Galați, laureat al unui premiu Merito și unul dintre cei mai cunoscuți profesori din România. Teodora a fost foarte surprinsă că va studia cu el filosofia în clasa a XII-a. Știa că e un profesor iubit de elevi, însă avea o anumită rezervă: dacă mitul era mai mare decât omul? „Îmi luasem o marjă de eroare, însă m-a câștigat din prima oră.

Dacă m-a impresionat un lucru de la început a fost că nu a avut acea aură de impunere clasică pe care o cunoști de la un profesor și s-a apropiat de noi ca un prieten. Și s-a apropiat de noi știind foarte bine că suntem o clasă de Științele Naturii, că filosofia este undeva departe, nu în interesele noastre. Cu toate acestea, mereu, ne capta atenția și bunăvoința prin faptul că aducea în lecția de filosofie exemple foarte multe din aria noastră de interes. E incredibil cum găsea un exemplu din chimie, medicină, biologie și ne-a arătat că filosofia e chiar peste tot, trebuie să ai doar puțină deschidere să o vezi, să o percepi și să fii deschis la dubii, să-ți pui întrebări”, își amintește Teodora.

După 12 ani de experiență în școală, crede că învățământul românesc are nevoie să pună în centrul lui valori care nu sunt măsurate prin note. „Aș insista mai mult pe valoarea umană și pe multilateralitate. Am colegi care nu sunt siguri încotro vor să o ia, nu au avut oportunități să se deschidă și să experimenteze. La noi a fost șansa unui profesor. Dar ar trebuie să existe mai mulți profesori care să te încurajeze să te cercetezi pe tine mai mult, să gândești critic mai mult, să deprinzi niște abilități care te vor ajuta mai târziu. De exemplu, un capitol din matematica care ne-ar fi putut folosi, matematică financiară, nu l-am făcut. Ar fi multe de îndreptat”, spune Teodora. 

Care este pentru ea inima pedagogiei? „Inima pedagogiei este sentiment și reciprocitate. E atunci când ne întâlnim la mijloc și din punct de vedere al efortului, al implicării, al emoției. Actul pedagogic fără emoție mi se pare gol”, spune tânăra.

„Mi se pare amețitor că un elev ajunge să facă un anumit lucru ca urmare a influenței pe care o ai asupra lui”

Doru Căstăian a avut un rol major în decizia sa de a studia istoria artei în străinătate. Tipul acesta de influență pe care un profesor îl are asupra elevilor săi poartă cu sine o mare responsabilitate. „Mi se pare amețitor că un elev ajunge să facă un anumit lucru ca urmare a influenței pe care o ai asupra lui. Teodora a terminat la o clasă de științele naturii, bilingv, cred că 90% dintre elevii de acolo vor să se facă medici, studiază biologia de foarte mulți ani.  La clasa paralelă, o altă elevă m-a anunțat chiar „mai rău” că s-a hotărât să facă filosofie, ea terminând un profil de mate-info. Sigur că pe moment te bucuri, dar după aceea îți dai seama că e copleșitor. Până la urmă însă, eu cred foarte mult în busola lor internă și în intuițiile lor profunde și dacă ei simt că asta trebuie să facă foarte bine să o facă. În fond, și eu am făcut filosofie într-un moment în care toată lumea dădea la ASE, la Drept și la Academia de Poliție și nu am regretat”, mărturisește profesorul.

„E important să intri în viața copilului cu înțelegere și și compasiune. În general, la omenie și bunătate oamenii răspund”

Într-o breaslă în care se vorbește în general mult, Doru Căstăian se apropie de elevii săi încercând să îi asculte. Cum creezi legături cu copiii pe care îi ai în față? „Dacă mă întrebați pe mine, secretul e un anume firesc și o anumită omenie și empatie. În primul rând, să nu adopți o poziție de superioritate. Lasă-l pe copil să simtă că e o asimetrie și că ai ce să-l înveți. E important să intri în viața copilului cu înțelegere și compasiune. În general, la omenie și bunătate oamenii răspund. Iar apoi, desigur că face parte din arta profesorală ca informațiile și principiile foarte abstracte să le poți concretiza plecând de la exemple din universul lor”, crede Doru Căstăian. 

Aflat în fața elevilor de clasa a XII-a la finalul liceului, Doru Căstăian își amintește foarte bine că a fost emoționat, dar nu la fel de bine ce le-a spus. „Cred că le-am spus ceea ce încerc să le transmit mereu. Că e nevoie de un anumit spirit și de o anumită capacitate analitică pentru a vedea lucrurile care sunt importante în viață și că, din punctul meu de vedere, e important să fii bun, să fii uman, înainte de toate. După aceea vin și realizările profesionale și poate banii, poate prosperitatea.”

„A face din note singurul scop al prezenței tale în școală este un exces, o prostie care schilodește de multe ori copiii”

Uneori, această miză a educației pare să dispară sub presiunea notelor. 

„Lucrurile devin sufocante și umplu întreg orizontul, până la a nu mai lăsa nimic să se vadă. Și tocmai excesul acesta este problema. Nu faptul că elevii sunt până la urmă interesați de un examen, de note. Dar a face din note singurul scop al prezenței tale în școală este un exces, o prostie care schilodește de multe ori copiii, pentru că nu îi lasă se bucure de evoluția lor și de faptul că învață. De aceea am tendința de a face mai mult educație informală și non-formală. Mie mi s-a reproșat că pot face asta pentru că nu am o materie de examen. E fals, în primul rând că am materie de examen, am elevi care au dat Bacul la logică, la filosofie, la psihologie. Cred că se poate împleti latura formatoare a educație cu scopurile ei mai formale”, subliniază profesorul.

Greșeala face parte din învățare

Una din lecțiile pe care încearcă să le predea mereu copiilor este cea a încrederii. Încrederea sabotată mereu de atitudinea față de greșeală pe care o are școala românească. „E o problemă și cel puțin pentru mine e aberant. Cum Dumnezeu să-ți fie frică de greșeală? Greșeala este constitutivă învățării și activității umane. Suntem mult mai aproape de prostia naturală decât de inteligența artificială. Zilnic luăm decizii greșite, facem prostii, gândim prost, nu avem cele mai inspirate momente. Firește că nu este în regulă să validăm orice prostie. Însă elevii trebuie să învețe să înțeleagă când au făcut o greșeală, fără să tragă vreo concluzie despre valoarea personală”, crede Doru Căstăian.

Pentru a reuși să fie apropiați de elevi și să le dea încredere, profesorii au nevoie de mai mult decât pot acumula într-un curs de formare. „E nevoie de un anumit exercițiu, de o anumită deschidere, de o anumită modestie cu care trebuie să intri în meseria asta. Trebuie să fii conștient că trebuie să înveți, că trebuie să-ți selectezi maeștrii și oamenii pe care poți să-i adopți ca modele de caracter. Din păcate, mie mi se pare că ignorăm treaba asta în facultăți, apoi ne e greu să găsim mentori adevărați în școli și cred că întreținem foarte mult și iluzia aceasta, că e suficient să urmezi niște cursuri. Eu, printre altele sunt și metodist al Casei Corpului Didactic, fac formare cu profesorii. Și foarte mulți dintre noi din păcate au iluzia că într-un curs poți să înveți să fii profesor. Poți să înveți niște lucruri însă există un fel de artă practică a meseriei pe care nu o înveți decât fiind în permanență deschis și dispus să înveți. Trebuie să scăpăm de sentimentul că le știm pe toate și că nu avem ce învăța”, spune Doru Căstăian.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Corina check icon
    Frumos și adevărat, dar, dacă-l iubiți pe profesorul acesta, respectați-i și temerile. De fapt, ocrotiți viața și sănătatea, fie că iubiți sau nu. Pandemia nu s-a încheiat. Un articol al lui din august: contributors.ro/zambetele-peste-desert-si-improbabila-solidaritate-cateva-ganduri-despre-deschiderea-scolilor/
    • Like 0


Îți recomandăm

Scoala de asistenti

Săli mari de curs, coridoare largi, încăperi care simulează la detaliu saloane de spital, manechine și roboți care vorbesc și sunt conectați la senzori ce transmit profesorilor supraveghetori dacă manevrele sunt efectuate corect. Dar- dincolo de teorie și practică- cei care trec pe aici își însușesc una dintre cele mai importante comportamente ale unui cadru medical: cum să arate empatie față de bolnavii pe care îi tratează.

Citește mai mult