La ora la scriu aceste rânduri, polițiștii trebuie să pună în aplicare mandatul de arestare a lui Alexandru Vișinescu, primul torționar din pușcăriile comuniste condamnat în România pentru crimele sale. Fostul comandant a fost condamnat definitiv astăzi de Curtea Supremă la 20 de ani de închisoare, practic confiscarea integrală a averii, degradarea militară până la gradul de soldat și interzicerea drepturilor civile. Fostul securist va fi încarcerat și dus în arestul penitenciarului Rahova. Cu pedeapsa pe care trebuie să o ispășească, va ajunge poate la Jilava, acolo unde și-a început ucenicia ca ofițer de Securitate, la începutul anilor ’50. Va fi probabil cel mai bătrân deținut din închisorile românești: 90 de ani, 4 luni și 14 zile.
Morții care mărturisesc
În timpul procesului, Vișinescu a refuzat să vorbească, în ciuda zecilor de declarații care curgeau în fața audienței și îl provocau sau cel puțin impuneau un răspuns din partea sa. Când a fost vizionat un film în sala de judecată despre infernul de la Rm. Sărat, Vișinescu a rămas impasibil. Judecătoarea de la Curtea de Apel București remarca „indiferenţa afişată” și „lipsa totală de empatie faţă de victimele faptelor sale şi urmaşii acestora prezenţi la judecată”.
Cei morți nu mai pot vorbi, în schimb. Cu excepția unuia, toți deținuții care au trecut pe la Rm. Sărat au murit. Dintre cei eliberați, supraviețuitori ai Râmnicului Sărat, mulți și-ar fi dorit să se facă dreptate. Nu neapărat pentru suferința prin care au trecut ei, ci mai ales pentru deținuții care au fost chinuiți și și-au pierdut viața la Rm. Sărat, ca legendarul om politic Ion Mihalache, partizanul bucovinean Jenică Arnăutu, strălucitul diplomat Victor Rădulescu Pogoneanu sau curajosul învățător Dinu Neagu.
Nouă ne rămâne doar amintirea. Cu siguranță, realitatea faptei este însă mai cutremurătoare și mai violentă decât orice mărturie. Chiar și așa, în ziua condamnării lui Vișinescu, să facem un alt act de dreptate și să dăm glas martorilor.
Mirosul de transpirație, prima atingere de femeie și un sac cu oase
Memoria funestă a închisorii de la Rm. Sărat a rezistat ca un schelet peste secolul pe care l-a traversat. Trupul închisorii este și el astăzi un schelet, ca toți cei care i-au trecut pragul și au fost lichidați cu mecanică teroare. În epocă însă, clădirea sobră, cu liniile neoclasice, cu intrarea ceremonială, era văzută ca o casă mortuară. Ioan Ovidiu Borcea, cel mai tânăr „locatar” de la Rm. Sărat, torturat și el de Vișinescu după ce a fost surprins că folosea sistemul de comunicare prin tuse, descrie regimul de exterminare de aici: „Nu este tot una să mori cu 4-5 oameni în celulă, ori să mori singur, după ani... de chin […]. Un chin sau o durere se împarte și se suportă mai ușor între mai mulți decât numai cu tine însuți, când începi să uiți numărătoarea zilelor, iar anii îi socoți după trecerea anotimpurilor. Și dacă peste acea liniște de mormânt din închisoarea cu 36 de celule și 36 de deținuți, unde nici supraveghetorii nu aveau scaune pentru a pândi ziua și noaptea, mai adaugi și foamea, frigul, bătăile, izolările, singurătatea, contabilitatea morților, lipsa de informații, necunoscutul zilei de mâine, tăcerea sinistră și lipsa de speranță, nu-ți rămâne decât singurul «succes» că nu ai crăpat tu, înaintea colegului tău, a celui mai bun prieten”.
Mă gândesc la ce-o fi în mintea acestui individ în aceste ultime ore de libertate. Judecătoarea care l-a condamnat inițial, pe fond, constata că executarea efectivă a unei pedepse atât de severe, la vârsta sa, este iluzorie. Și atunci, care este scopul acestei pedepse?
După șapte ani de izolare desăvârșită în care nu a văzut niciun chip de deținut, Mihai Godó, preotul iezuit care a stat la Rm. Sărat tot mandatul lui Vișinescu, și numai singur în celulă, vede cu ochii șansa de a avea un coleg de celulă. Un om. Un om viu cu care să poată vorbi. Ce mare trebuie să fi fost bucuria, speranța, lumina, iluzia! Și ce mare deziluzie! Probabil prin 1961-1962, la Rm. Sărat a sosit un lot de deținuți, scena care transformă momentul într-o bornă de hotar a existenței în pușcăria lui Vișinescu: „Și simt, deodată, că intră un miros puternic de transpirație. Ce-o mai fi și asta? […] Și mirosea, mirosea a transpirație. Și atunci aud că zuruiau lanțurile. Le scoteau lanțurile și-i puneau, câte doi în celule. Îmi zic: „Slavă Domnului! După șase ani de izolare, poate îmi dă și mie Bunul Dumnezeu un tovarăș, ca să aflu ce se întâmplă prin lume!” Deodată se deschide ușa și intră un deținut, zuruind din lanțuri. M-am întors cu fața la perete. Ei, gata, am coleg de cameră! […] Și iată-l pe colegul meu! Deodată, cineva de jos fluieră că nu e voie. Și l-au scos. […] Mi-a căzut tare greu că rămăsesem tot singur. În șase ani obosisem de atâta singurătate. Mă durea, o spun sincer. Eram curios. Nu știam cine sunt oamenii aceștia transpirați, dar eram bucuros că se umpluse închisoarea cu ei.”
După un deceniu petrecut în Gulag, dintre care șapte în lagărele sovietice, Augustin Vișa este pus în libertate ca urmare a grațierii, chiar de la Rm. Sărat. Replica în fața unei femei, probabil de la Miliție, venită să-l amprenteze la închisoare este memorabilă. Cei doi schimbă priviri răzlețe. Atingerea mâinilor pentru amprentare devine un gest cu profunde conotații erotice: „Dumneata ești prima femeie care mi-a atins mâna în decurs de zece ani. Dacă ar ști soția mea, ar avea dreptul să fie geloasă”. Femeia i-a zâmbit scurt. Când a ieşit din închisoare, Augustin Vişa şi-a văzut băieţii, care erau deja copii mari, de nouă-zece ani. Unul dintre ei a depus mărturie în procesul Vișinescu.
CITEȘTE ȘI
Între filele îngălbenite de timp ale dosarului de cadre întocmit de Securitate, există și un jurământ semnat de Vișinescu: ”Jur să urăsc din adâncul ființei mele pe toți dușmanii Patriei și ai poporului muncitor”. Un tipizat care i-a intrat direct în sânge.
Exasperată de lipsa veștilor despre fiul său de ani de zile, mama lui Jenică Arnăutu, care ajunge la Rm. Sărat în 1957 și care avea să moară aici după o lungă grevă a foamei, chinuit de gardieni, i-a scris lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Răspunsul a căzut ca un trăsnet. Consiliul de Stat o informa că fiul său decedase cu trei ani înainte. Relatarea emoționantă a surorii lui Arnăutu din proces merită să o citiți: „După aflarea morții fratelui meu, tata a plecat la Râmnicu Sărat, luându-mă și pe mine cu el. Aici ne-a dus direct la cimitir unde prin bunăvoința celor de acolo, am găsit în registrul cimitirului numele lui. Și cu ajutorul lor, noaptea am dezgropat osemintele. Corpul fusese aruncat în groapă cu fața în jos și fără haine. Cei de acolo ne-au povestit că morții de la închisoare erau îngropați numai noaptea, fără nici o ceremonie. Am pus osemintele într-un sac și le-am adus acasă la Roman, unde le-am îngropat creștinește.”
„Jur să urăsc din adâncul ființei mele pe toți dușmanii Patriei”
Între filele îngălbenite de timp ale dosarului de cadre întocmit de Securitate, există și un jurământ semnat de Vișinescu: „Jur să urăsc din adâncul ființei mele pe toți dușmanii Patriei și ai poporului muncitor”. Un tipizat care i-a intrat direct în sânge. În calitate de comandant, era stăpânul absolut al pușcăriei: aplica pedepse, decidea regimul de viață al deținuților, controla totul, de la hrană, la măsurile de igienă și până la plimbări și inspecții. Prin deciziile pe care le-a luat, directe sau indirecte, Vișinescu nu a fost doar un participant la omor, la torturarea deținuților politici, ci a fost veriga mecanismului ucigaș care a pus în aplicare decizia politică de lichidare a celor aflați sub comanda sa. El nu a fost doar părtaș la mecanismul letal care a curmat viața unor deținuți și a chinuit zeci de muribunzi, a produs lungi și grele suferințe victimelor și familiilor lor, dar chiar s-a identificat cu acesta și a dat dovadă de un zel extrem, care l-a portretizat în galeria foștilor comandanți, pentru eternitate. Vișinescu s-a identificat cu cauza decidenților politici de la acea vreme, și-a folosit toate instrumentele de care dispunea nu pentru a-i păstra pe deținuții politici în viață și într-o stare de sănătate decentă în închisoarea pe care o conducea, ci pentru a-i chinui și pentru a le curma viața. A dat dovadă de obediență totală, oarbă, nezdruncinată de nici un text de regulament sau vreo scenă din mica sa pușcărie. A executat cu un zel care a depășit ordinarul ordinelor sau „indicațiile” (cum chiar Vișinescu spunea în 1968) venite de la superiori și care violau legislația vremii și regulamentele penitenciare.
Ce simțiți?
Imaginea aceasta de astăzi a lui Vișinescu în cătușe ar fi trebuit să fie viața de apoi a comunismului românesc. E însă doar primul securist de penitenciar condamnat.
Mă gândesc la ce-o fi în mintea acestui individ în aceste ultime ore de libertate. Judecătoarea care l-a condamnat inițial, pe fond, constata că executarea efectivă a unei pedepse atât de severe, la vârsta sa, este iluzorie. Și atunci, care este scopul acestei pedepse? Simplu spus, în limbajul de lemn al justiției penale: funcția pedagogică a pedepsei în societate, pentru a demonstra că statul protejează valorile umane și mai ales pentru a dovedi tuturor că nimeni nu e mai presus de lege și că dreptul la viață este primul drept inalienabil.
În realitate, începând din acest moment, din toate opiniile, simțirile și emoțiile voastre se naște lecția pe care o tragem, pedagogia pedepsei lui Vișinescu. Așadar, ce simțiți?
Acest text este asumat de autor în calitate exclusiv privată şi nu reprezintă punctul de vedere al nici uneia dintre instituţiile şi/sau organizaţiile la care acesta este angajat sau la care este afiliat.
[Sursa mărturiilor: Ion Diaconescu, Cicerone Ioniţoiu, Prin ungherele iadului comunist Râmnicu Sărat, f.e., Bucureşti, 2007, p. 25; Mihai Godó, Iezuit. Nu câinele comuniștilor! Surîsul nedeținutului, traducere de Claudia Budău, prefață de Iulian Budău SJ, Editura Ratio et Revelatio, Oradea, 2014, p. 143-144; Mărturia lui Florin Vișa la Curtea de Apel București (CAB), 13 mai 2015; Memoriu adresat CAB de către Elena Iacob, sora lui Jenică Arnăutu, la 4 noiembrie 2014)]
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Dar istoria o scriu invingatorii - si invinsii devin diavolul.
Daca ramaneam comunisti omul asta era erou...
Acum e folosit de regimul actual ca o marioneta, pentru a distrage atentia de la problemele actuale.
Timpul lui a trecut, problemele de atunci s-au dus. Avem altele noi - mai frumoase, mai colorate, mai subtile, mai putin evidente.
Daca ne concentram energia in directia problemelor trecute - nu mai ramane destula ca sa atacam problemele actuale. Si fix asta vor maretii nostri lideri. Actuali.
P.S. Pentru altii care citesc ineptiile scrise referitor la americani si englezi: Visinescu &company era (u) romani si victimele tot romani. Care nu se aflau in razboi cu Romania , asa cum americanii si englezii se aflau cu japonezii respectiv burii.
E bine ca a fost pedepsit, dar...are 90 ani, asa ca...!
Problema este de ce în 27 ani nimeni nu a schițat un minim gest?
Aceasta este adevărata problema!
Problema este mult mai profunda. Decizia de a recompensa mana dreapta a lui bodnaras cu 1400000 de euro are o cauza simpla: judecatorii postdecembristi actioneaza intr-un sistem comunist.
Am crezut intotdeauna in bullshit-ul cu sistemul francofon de justitie, dar daca vei cauta o sa descoperi ca justitia antebelica avea jurati:)
Care nu ar fi permis despagubiri aberante :)
Cata vreme un judecator care nu are timp sa citeasca dosare stabileste vinovatia, fenomene de genul: echivalentul lui Nicolae Ceausescu in 1956 primeste 1400000 de euro se vor repeta.
De ce trebuie sa dea bugetul statului 300.000 de euro urmașilor lui Jenica Arnautoiu?
Jenică Arnăutu a stat la Gherla şi apoi la Aiud pînă in 1957, când, după o grevă declanşată împotriva condiţiilor de exterminare la care erau supuşi deţinuţii, a fost mutat la Râmnicu Sărat,împreuna cu cei care erau socotiţi conducătorii grevei, ca o măsură disciplinară. Aici era o temniţă grea, de izolare completă, fiecare deţinut cu celula lui, şi mai ales era un regim sever de alimentaţie,Însoţit de bătăi continue.
Si paradoxal de ce in numele luptei anticomuniste trebuie sa platesc daune pentru un general de securitate care a fost abuzat la Rm. Sarat?
Justitia cam asta spune: un fost general de securitate din anii 50 primește daune pentru ca a fost abuzat de sistemul comunist.
Ion Eremia a fost ministru adjunct al Forţelor Armate pe vremea lui Gheorghiu-Dej. A făcut şase ani de închisoare în puşcăriile comuniste, între 1958 şi 1964.
Dar reabilitarea făcuta de comuniști nu a fost suficienta, chiar dacă în 1970 el a obţinut reabilitarea judecătorească, în postdecembrism a primit si 1,4 milioane de euro la 14 aprilie 2010. Iar acum cu ocazia condamnarii calaului mai primeste 50.000 de euro daune compensatorii.
Generalul deţinuse înainte multe funcţii importante între 1948 şi 1955 (deputat în Marea Adunare Naţională, şef al Direcţiei Propagandă şi Agitaţie din cadrul Direcţiei Generale de Propagandă a Armatei, şef al Casei Centrale a Armatei şi comandant al Academiei Militaro-Politice). A fost condamnat pentru „crimă de uneltire contra ordinei sociale".
Ma rog daca asta este justitia posdecembrista: sa dam cu eroi in eroi va rog continuați....
Apoi: mai multe detalii aici: http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/cine-fost-generalul-comunist-desp-gubit
Daca as fi romancier as scrie despre un tanar caporal roman pus sa pazeasca tiganii in transnistria si evreii deportati care-si alege dintre deportati cea mai misto nevasta. Om care cade victima epurarilor din anii 1956 (closer to the moon)
Daca as lucra la Elie Wiesental m-as gândi ca statul roman a dat 1.400.000 de euro despăgubiri unei persoane care a lucrat la paza :)
Regimul groaznic de detenție i-a permis primei soții sa emigreze cu cei doi copii în statele unite.
Motivul pt. care a fost condamnat nu este relevant. Este ca in cazul lui Visinescu, ca a fost un om bun post-factum nu contează. Un asistent al lui Emil Bodnaras primește 1.400.000 de euro iar un pârlit de gardian 20 de ani :)
Nu-i asa ca s-a făcut dreptate!!!!!!!!!!
Platiti acum pentru ea.