Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de patru ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră și testați viitorul tehnologiei. Am implementat conversația vocală direct în browser. Apăsând pe butonul de microfon, puteți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

„Laptele a venit? Unt, nu? Offf...dar iaurt?” După coada de la 5 dimineața, urma naveta spre școală. O zi din viața mea și a părinților mei profesori

Coadă la pâine

Foto: Guliver/ Getty Images

În anii '80 (1981-1982) accesul la informație a devenit din ce în ce mai restricționat. Ni se vindeau numai minciuni în presă, la televizor. Totul era cenzurat. Îndoctrinarea la care eram supuși, teama cu care trăiam, deveniseră terorizante, cu precădere după 1985. Foametea la care eram supuși a început tot cam prin '82, cel puțin eu așa îmi amintesc și s-a acutizat după '84-'85.

O zi obișnuită începea cu noaptea-n cap. Ai mei se trezeau de multe ori la 04.00, se îmbrăcau și plecau la „Galacta”, magazinul de lactate. Se așezau la coadă, nu știau niciodată ce vor cumpăra sau dacă vor apuca ceva. Era o incertutidine în legătură cu ce se va aduce și ce cantitate. De atunci apăruse și expresia „câte unul/una să ajungă la toată lumea”. Unii își lăsau sacoșele cu sticlele goale de lapte, borcanele de iaurt pe jos, urmând să revină mai târziu, înainte de deschidere. Magazinul se deschidea la 07.00. Marfa sosea înainte, se descărcau lăzile la ușa de aprovizionare din spate. Începea îmbulzeala, disperarea, unii trăgeau cu ochiul în lăzi. Se transmitea la coada din față ce s-a „băgat”: „Ce au primit? Unt? Laptele a venit? Unt, nu? Offf... dar iaurt?”.

Părinții mei ajungeau epuizați acasă. Îi aștepta o zi de muncă.

Se schimbau și plecau la autogară, pentru a prinde „rata” ce-i ducea în comuna unde era școala la care predau, fiind amândoi  profesori.

Câteodată erau peripeții și până la autogară, fiindcă autobuzele erau puține, călătoreai îngrămădit pe scară, de multe ori circulau cu ușile deschise, atât de aglomerate erau. Făceau stații între stații pentru a evita urcarea altor călători, care oricum n-ar fi avut unde urca. Mergeau tixite de oameni, precum sardinele-n conservă, chiar aplecate pe-o parte.

La întoarcere, dacă nu veneau cu un coleg care „avea mașină”, ieșeau la „ocazie”. De multe ori, seara se întrerupea curentul din rațiuni de economie. Pe la 18.00, alteori la 19.00, momentul îl cunoșteam cu 20-30 de secunde înainte fiindcă mă uitam pe fereastră și cartierul Mazepa era trimis în întuneric înainte de noi, cei din Țiglina. Lampa cu gaz era pregătită, era ora la care scriam teme, învățam. Eventual serveam cina cu părinții. Sau eram în cadă, fiindcă printr-o minune în acea seară aveam apă caldă. Dar stând la un bloc cu 10 etaje, întreruperea curentului afecta și funcționarea hidroforului, cu alte cuvinte se termina și cu apa caldă. Căldură nu aveam, decât cu țârâita, conducerea de stat și de partid ne indicase „să mai punem o haină”. Ne încălzeam cu căldura emanată de ochiurile de la aragaz. Unii își confecționau niște chestii adaptate, gen făclii. Dormeam înfofoliți, stăteam încotoșmănați în casă. Mâncarea era la cartelă, inclusiv pâinea. Luai și ți se bifa porția. Nu mai rețin care era rația lunară la carne, ulei, zahăr, parizer, brânză, știu că ai mei se „descurcau” câteodată, ca mulți alții, să mai achiziționeze și „pe sub mână”. Relațiile așa se creau, cu trocuri, meditai elevi în schimbul unui kilogram de mușchi de porc sau un pui congelat sau al unui kilogram de brânză ori al unui pachet de unt.

Treceam cu mama pe la „Dulciuri”, unde nu găseam niciodată aproape nimic, eventual numai dropsuri, apoi la magazinul Țiglina, unde ai mei erau deja cunoscuți și se mai lipeau de un săpun, o pastă de dinți, căci și acestea lipseau sau chiar o haină sau pantofi mai acătării, greu de achiziționat în acele vremuri nenorocite. În preajma sărbătorilor începea goana după portocale, banane, era singura  perioadă a anului când le mai puteai găsi, bineînțeles la pontul unui coleg, prieten sau al unei vecine din bloc. Alergau disperați părinții mei la locul indicat („alimentara”), fiindcă ocaziile erau rarisime. La fel și ciocolatele, cacaoa și bomboanele de ciocolată.

Seara nu aveai ce vedea, programul tv ajunsese de 2 ore, mai multe ore de emisie erau doar duminică, dar 90% reprezentau ode, osanale aduse „tovarășului” și propagandă comunistă (realizările mărețe). Aveam noroc de poziționarea blocului și de antena din balcon pe care o orientam în așa fel încât recepționam televiziunile din U.R.S.S. (Ostankino) și Republica Moldova. Acolo am vizionat campionate mondiale și europene de fotbal, de patinaj artistic și hochei, filme rusești și desene animate.

Ajunsesem să înțeleg câteva cuvinte în rusă, să citesc alfabetul chirilic.

Aveam grijă mereu ce vorbim, cu cine vorbim, știam de la ai mei că sunt mulți informatori printre noi. La școală purtam bineînțeles uniformă cu număr matricol, cusut pe mânecă. Eram controlați la intrarea în școală de „profesorul de serviciu”, înainte de cursuri, la aceste numere matricole și dacă purtăm șapca de elev.

La ceremonii, alte activități pionierești ne îmbrăcăm cu cămașa de pionier, cu trese, medalii, șnururi de comandant de grupă, detașament, de unitate. Pe peretele deasupra tablelor de scris trona tabloul cu „conducătorul iubit”, pe care l-am prins în mai multe variante: cu o ureche, cu două, cu mai multe modele de cravate. Se intona câteodată imnul înainte de începerea cursurilor - „Trei culori cunosc pe lume”.

Căutam cărți în librării, am și acum întipărit în memorie mirosul lor, eram pasionat de rechizitele chinezești care atunci, ca mai toate mărfurile, erau de calitate, dar greu de găsit. Toate se obțineau pe bază de relații, intervenții, ceva la schimb. Anii au trecut, dar aceste amintiri ale copilăriei, adolescenței sunt acolo undeva și cred că numai cine a trăit acele timpuri poate înțelege în esență ce a însemnat comunismul.

Deși, din păcate, am cunoscut și nostalgici ai acestui sistem înfiorător.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Poate nu va aduceti bine aminte pentru ca erati atunci copil, sau ca la Galati datorita prezentei Combinatului Siderurgic (imens - te deplasai cu autobuzul in interiorul sau -cel putin asa a fost in anii '70 cand am facut excursie de studii dupa anul III al facultatii de chimie din Cluj). La noi la Cluj criza a inceput inca de la inceputul verii lui 1980 (lumea spunea ca e ceva trecator "probabil se duce hrana la Olimpiada de Moscova", in timp ce statea la cozi interminabile pentru zahar, malai, ulei, hartie igienica, oua, la lapte mai exista sistemul de abonamente cu remizieri -plateai anticipat lunar abonament pentru 1 sau 2 litri de lapte zilnic si laptele era adus de dimineata la usa unde lasai sticlele goale la schimb). Tin minte pentru ca eram gravida in ultima luna cu baiatul cel mic; la cozile mentionate mai sus se forma o coada paralela pentru femeile (vizibil) gravide si la 10 persoane din randul principal era servita si o gravida (un sistem destul de civilizat). Un gust amar mi-a lasat in acea perioada o intamplare in care s-a manifestat din plin egoismul si disperarea oamenilor: am nimerit (fiind impreuna cu ceilalti 2 baietei de 3,5 si 1,5 ani + cel din burta) la momentul cand la rotiseria din centru -singura de altfel- s-au "dat" pui (in aceea perioada, destul de brusc disparusera multe produse alimentare, iar carne nu s-a gasit aproape de loc), deci m-am asezat la coada de gravide, cu mijlociul in brate si cu cel mare de mana, eram cam a 20-25-a, iar coada cealalta imensa de-a lungul strazii (Bd Lenin, astazi 21 Decembrie 1989)-magazinul avea ca spatiu de clienti o suprafata relativ mica ~20 de mp, in care se gaseau si cateva mese cu banci, care au fost trase de oameni spre un perete pentru a face accesul mai usor. La un moment dat s-a anuntat ca nu mai sunt decat putini pui si atunci cei de la coada mare au inceput sa se impinga si sa se imbrancesca, bulucindu-se in magazin. Am fost impinsa cu copiii spre mobilierul stivuit in laterala magazinului. Pentru ca lumea sa nu ne striveasca am pus copiii pe niste mese, iar eu m-am urcat pe niste banci (eram practic in ultima saptamana de sarcina peste 5 zile am nascut un baietel de 3,8 kg). Nici macar nu am reusit sa cumpar nimic, a trebuit sa ateptam cocotati acolo pana cand s-a terminat marfa si lumea a inceput sa plece, ma temeam sa nu striveasca copii, care se speriasera si plangeau. Apoi din toamna, dupa ce cateva zile se parea ca este o oarecare imbunatatire a inceput o criza continua. Nu s-au mai facut abonamente la lapte, mergeam la coada de la 4-5 dimineata -erau sute de persoane la rand-. Marfurile se gaseau foarte greu, stateai la cozi imense. Apoi s-au introdus ratiile (nu mai imi aduc aminte exact cand -cred ca prin'83-84), erai arondat la o alimentara, unde primeai lunar pe tabel, in functie de numarul de persoane 0,5-1 kg de zahar, la fel faina alba, faina de malai, o,5 l de ulei, 0,5 pachete de unt si o margarina, 2 pungi cu taietei (la un moment dat au fost si ceva biscuiti simpli), cartela de paine (asa cum avusesem in copilaria mica pana pe la inceputul anilor '60) pecum si vestitele bonuri colorate cu care aveai dreptul sa te asezi la coada pentru o jumatate de kg de carne de vita sau porc, un pui si 5-10 oua. (cantitatile variau de la o luna la alta, fara sa stim pe ce criterii). Multi ani dupa '89 am aruncat colectia de bonuri pe care nu am reusit sa le "preschimb" pe marfa in luna de valabilitate. In ceea ce priveste lipsa de curent este precum se amineste in articol, penele de curent erau de 2-3 ore la orele serii, aveam lampa de petrol (o mai avem si azi), hainele le spalam noaptea si alte placeri de acelasi fel- ca doar ziua eram la servici. In ceea ce priveste frigul aveam cristale de gheata pe pereti, de la apa de condens care ingheta pe peretii apartamentului din blocul de prefabricate, pentru care am platit pret nominal peste 200.000 de lei, de fapt 96.000 lei avans si rate de 720 de lei lunar ( salariile noastre de absolventi de de universitate: cercetator chimist si inginer proiectant depaseau cu putin 2000 de lei, dar nu aveam dreptul la o locuinta cu chirie din fond de stat, acelea se dadeau la muncitori nu la "personal TESA"). Imi aduc aminte cand imediat dupa 25 decembrie '89, au inceput sa apara tot felul de marfuri. Cel mai impresionant a fost pentru copiii ca le-am cumparat multa ciocolata si struguri negri cu bob mare.
    • Like 2
  • Sunt curios de ce ”serveați cina cu părinții”, erați chelneri??? Eu cred că mâncați...
    • Like 2
  • Delia MC Delia MC check icon
    Orson Welles a înțeles cel mai bine cum funcționează acest sistem diabolic (bine, acolo lucrurile sunt duse mult mai departe dar mult n-a lipsit). Se producea cât se producea dar se raporta mult. Toate rapoartele, statisticile erau umflate ridicol căci acele produse nu se vedeau nicăieri. Se exporta masiv însa ar fi trebuit să ajungă ceva și pentru popor. De ce însă nu ajungea curentul? Numai pentru susținerea economiei? Nu cumva s-a mers și mai departe, eram alergați după toate cele că să nu mai avem timp și energie pentru altceva ( activități subversive de exemplu )? Nu cumva ni se dădea intenționat de lucru? Condiții cât mai grele să nu ridicăm capul.
    Se plănuia înființarea cantinelor de bloc. Ceaușescu ar fi vazut asta in Coreea de Nord și i-ar fi surâs ideea. Perversitate ar fi fost maximă, căci la cea mai mică bănuială nu mai primeai mâncare. Tortura vieții de zi cu zi ar fi atins cote de neimaginat. Și exact ca în cartea menționată este vorba nu de egalitate ci de putere. Chiar dacă incepe cu un vis frumos despre egalitate și dreptate sfârșește întotdeauna prost.
    • Like 2
    • @ Delia MC
      George Orwell ?
      • Like 3
    • @ Val Verde
      Ovidiu check icon
      ...sau Arthur Eric Blair...insa nu conteaza atat de mult...cu siguranta Doamna Delia MC se refera la 1984...
      Foarte frumoasa scriere...
      • Like 1
    • @ Val Verde
      Delia MC Delia MC check icon
      Corect. Na, a fost și pentru mine Ajunul, din grabă se mai strecoară o greșeală...
      Așa-i când scrii printre picături cu gândul la pregătiri.
      De obicei recitesc însă ieri n-am avut timp...Mea culpa.
      Ce mă miră, o greșeală din grabă și n-a mai interesat pe nimeni conținutul. Chiar mă surprinde fenomenul fiindcă uneori fac și eu la fel. Om fi toți puși pe vânat greșeli? Îmi dă de gândit...
      Oricum, urez tuturor un Crăciun fericit!
      • Like 0
    • @ Ovidiu
      Delia MC Delia MC check icon
      Ba contează.
      Am reușit să comit un sacrilegiu...
      Păcat, s-a dus tot farmecul.
      • Like 0
    • @ Delia MC
      Cred ca acordati prea multa importanta unei simple greseli. De la “sacrilegiu” pina la “n-a mai interesat pe nimeni continutul”
      Va asigur ca in ceea ce ma priveste, nu gasesc sacrilegiul si ca ceea ce spuneti despre Ceausescu si planul lui diabolic de a ne tine prea ocupati si obositi ca sa ne mai gandim la altceva, pare o ipoteza plauzibila, desi eu sunt de parere ca realitatea era mult mai prozaica, mai putin subtila dar la fel de dureroasa. Poate in alt comentariu voi avea oportunitatea sa elaborez, subiectele si articolele se schimba prea repede si in general dialogul se face in sound bits.
      Sper ca ati avut un Craciun placut.
      • Like 0
    • @ Delia MC
      Dan check icon
      Curentul nu ajungea ? Ptr .ca Industria era , dezvoltata si era ,energofaga,!! Erau multe sectii de Turnatorie de otel, fonta ,etc ,care consumau energie cat un judet,! Se punea accent pe industrie si apoi ce ramanea , se oferea si la popor, ! Ceusescu in megalomania lui , gandea doar ptr mandria lui ,Iar , aghiotantii il minteau ptr. a-si mentine functia , Totusi sa nu uitam ca;;s-a construit enorm ,Recent am vizionat un filmulet pe Youtoube ,,Transfagarasanul ,, este incredibil cum a fost construit de catre Armata Romana in 5 ani !!, Daca tinem cont de conditiile vitrege si riscante de lucru in regim de 10-12 ore ,fara ,sambete libere ! Se lucra inclusiv dumineca ! +
      • Like 0
  • Teodora check icon
    Părinții mei erau profesori intr-un sat. Au primit si ei "locuinta" : un apartament intr-un bloc construit pentru specialisti, cum se zicea atunci. La noi în bloc erau profesori, ingineri, medici. Aveam sobe, când făceai focul ieșea fum la vecinul si invers. Am avut si apa curentă pentru 2 ani. S-a defectat nu stiu ce si de atunci am cărat sute de găleți de apa de pe unde ni se permitea. Sufla vântul prin geamuri, parchetul era prost pus, daca era liniște auzeai tot ce vorbea vecinul. Nu stiu nici acum de ce se auzea asa tare prin ziduri. Uneori, duminică, ai mei mergeau la căminul cultural să-și manifeste talentul si dragostea pentru conducătorul iubit, alteori mergeau pe un câmp si trăgeau cu arma. Acasă ii așteptăm noi, cei 3 copii in singură zi libera cand puteam fi împreună toti.
    Minima rezistenta pe care au opus-o părinții mei, si anume sa nu fie membri de partid, a facut ca noi sa nu putem nici macar sa ne "descurcam", asa ca am trait comunismul din plin.
    • Like 3
  • check icon
    Și ceva de care toată lumea pare să fi uitat: orice era mai bun dacă era fabricat în altă țară! În ORICE altă țară!!
    • Like 5
  • Da, imi aduc aminte, siruri de magazine goale sau cu marfa de acelasi fel, gen conserve de peste, de ulei de masline sau compot ingramadite in piramide mai mici sau mai mari. Unii astazi nu isi mai amintesc lipsurile crunte, sunt nostalgici dupa faptul ca "fiecare avea un loc de munca"".... de fapt, pe comunisti nu ii interesa in nici un fel productia sau productivitatea (oricum in raportarile oficiale se mintea, matusa mea care era arhitecta s-a indignat la o sedinta si a spus "nu mai raportati apartamente si blocuri finisate daca nu e adevarat, ca se muta oamenii in ele, primesc repartitiii si gasesc pereti nefinisati si instalatii nemontate", era sa o si pateasca pentru aceasta iesire), ci ii interesa ca prin job (care nu putea fi in alta parte decat la stat) sa controleze oamenii, sa stie in orice moment, prin securistul sau securisitii intreprinderii respective, unde e omul, ce face (eventual ce gandeste, daca nu e cumva un "element subversiv")....
    • Like 5
    • @ andreea dragusin
      Unde era ulei de masline? Ca la Cluj nu era, conserve de tocana de fasole, tocana de legume, mustar, cutii cu rodele de creveti Vietnamezi (cate o data). In legatura cu locuinta la bloc a fost trecut pe procesul verbal de receptie a apartamentului era trecuta data de 31 decembrie 1979, noi am factut receptia candva in februarie 1980, instalatia am primit-o in mana, tevile pe care trebuiau montate robinetele erau strambe(a trebuit sa chemam pe cineva sa le schimbe), am primit 1,5 mp de faianata alba, pentru bucatarie si 2 bai, un bidon cu 3 litri de vopsea crem pentru usi si ferestre, asta pentru un apartament de 4 camere pentru care am platit la stat peste 200.ooo de lei
      • Like 3
  • si dupa 1990 , pana in anul 1992 -1993 se mai statea coada la unt si lapte si era inca rationalizat de ion iliescu , prietenul din comunisim si care cat a fost la conducere nu a facut nimic bun si democratic pentru tara ....
    • Like 3
  • Dorin check icon
    Cât de Tămpiți și Imbecili să fi unii dintre noi ca să regrete vremurile alea?Cred că destul de mult.
    • Like 4
    • @ Dorin
      Eu as spune ca sunt nostalgici si cred ca sunt cei care au dus-o bine in acele timpuri,care aveau anumite privilegii. Aveau relatii la Partid,erau directori de intreprinderi, scoli, (obligatoriu membrii de partid) puteau sa se aprovizioneze de la magazinele speciale destinate TOVARASILOR,
      • Like 1
    • @ Dorin
      Sunt prea puțini cei care regretă cu adevărat guvernarea din vremurile acelea ( cei care nu se regăsesc în actuala guvernarea sau care nu au profitat de „marea privatizare” post decembristă ). Majoritatea sunt nostalgici după vremurile acelea pentru că VIAȚA lor s-a scurs, cu rele și cu bune, în vremurile acelea. În acele vremuri s-au jucat cu „puța în țărână”, în acele vremuri au iubit pentru prima dată, atunci și-au întemeiat o familie, și-au înjghebat o gospodărie „de la lingură și furculiță”, au avut copii și nepoți, au muncit, au sperat, au avut decepții și realizări personale. În nici într-un caz nu este vorba despre „tâmpiți și imbecili” așa cum cu prea multă lejeritate dați sentințe infantile.
      • Like 2
    • @ Voicu Nicolae
      Dorin check icon
      Sunt destui.Iar dacă regretă niște vremuri în care crăpau de foame și de frig nu pot fii altceva decât niște Imbecili.
      • Like 2
    • @ Rodica Isop
      Dan check icon
      Rodica Isop ,,nu te grabi ,sa arunci cu piatra ,Membrii de partid, erau ,, simpli muncitori sa u functionari si nu aveau nimic in plus ,fata de cei nemembri Eventual ,tin minte ,ca ;atunci cand se dadea examen de catrgorie ,avansare de salar , era ultima intrebare ,catre presedintele comisiei ;;Dar ,tov, este membru pcr ??? Si primea ceva , puncte ,,, Cei la care faci referire , va spun ,cum era problema . Secretarii de partid, directorii de institutii , sau secretarii birourilor judetiene de partid , aveau un fel de Legitimatie si se aprovizionau de la Gospodariile de partid, Erau oameni ,inchisi in ei ,nu prea comunicau cu cei din din jur, aveau ce le trebuie si viata mergea inainte, Imi aduc aminte ,cum ,a ramas 2-3 case nedemolate intr-un cartier mare de blocuri !!! Pai intr-una din case locuia parintii tov, seretar pcr de la muncipiu ! A fost suficient un tel ,la Arhitectul sef, si ,casele ,au ramas acolo si in ziua de azi !!
      • Like 0
    • @ Voicu Nicolae
      Dan check icon
      Fiecare societate ,,comunista,,,capitalista ,,are parti bune si parti rele ,depinde la fiecare de ce au avut parte ! Sau cum au reusit sa si le faca ! Trebuie sa invatam ,ce a fost bun ,atunci sa facem si azi ,Iar ce a fost ,rau ,sa nu mai facem !Punct.
      • Like 0


Îți recomandăm

Fetiță la laptop

Situația se poate schimba în orice moment și școli aflate acum în scenariul verde sau galben pot trece de pe o zi pe alta în scenariul roșu, dacă în cadrul lor vor fi confirmate 3 cazuri de Covid. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Citește mai mult

Scoala din valiza

„Educația digitală nu înseamnă neapărat distanțarea între copil și profesor. Și aici îmi vine în minte un alt exemplu: profesorii dintr-o școală din Ialomița, care au devenit dependenți de copiii pentru a putea să folosească mijloacele digitale și s-au apropiat de copii”.

Citește mai mult

Andreas Lier - BASF

„Mă duc aproape în fiecare dimineață cu bicicleta la birou, pe o distanță de 3-4 km, în timp ce vecinii mei adoră să-și conducă SUV-urile, să stea în ambuteiaje, să polueze aerul, lăsând o amprentă mare de carbon doar pentru a se simți foarte confortabil și a afișa simboluri de statut social”, dezvăluie Andreas Lier, CEO al BASF România, într-un interviu pentru Republica.

Citește mai mult

O afacere cu cânepă

Ionuț a plecat în India în toamna lui 2017 ca să viziteze cele șapte orașe sfinte. A luat această decizie după un an și jumătate în care a lucrat pentru o companie elvețiano-britanică din Praga, unde ajunsese ca proaspăt absolvent al unui masterat în Olanda, care nu și-a găsit nimic de lucru în țară.

Citește mai mult

Andrei Pitis

Andrei Pitiş, unul dintre cei mai cunoscuţi oameni din industria locală de IT, a investit până în prezent în 15 startup-uri, după ce în 2018 a demarat un proiect prin care vrea să ajute 100 de români să ajungă milionari în euro din startup-uri în tehnologie.

Citește mai mult