Foto: Svyatoslav Lypynskyy/ Alamy/ Profimedia
„Mă simt blocat în statul ăsta. Nu fac nimic. Nu mă pot mișca".
Sunt cuvinte ale persoanelor care se protejează prin lene. Și care apoi se agresează pe interior pentru că sunt leneșe.
Azi despre lene scriu.
Lenea este una dintre stările fizice și psihice cele mai criticate ale omului. Nu întâmplător, m-am gândit de curând, folclorul românesc este plin de proverbe despre lene. Probabil pentru că la noi, la români, lenea e un simptom al traumei:
„Lenea e cucoană mare care n-are de mâncare."
„Până acum n-a lucrat nimic și acuma șede"
Și acum i-acum, vine și blestemul:
„Cine e leneș la tinerețe, suferă la bătrânețe"!
Azi scriu despre lene, fiindcă vreau să pricepem ce e cu această stare, pentru a hotărî cum să procedăm cu ea. Adică ce să facem cu noi.
În primul rând, lenea este cealaltă față a monedei pentru workoholism. Pentru hărnicia excesivă. Pentru sârguință și zel în cantități atât de mari, încât îți consumă energia pe interior. Ambele sunt simptome ale traumei - și lenea, și workoholismul. Doar că se manifestă diferit, iar efectele muncii sunt mai bune pentru exterior decât efectele leneviei. Însă impactul asupra psihicului este același.
În al doilea rând, există oameni care sunt adeseori leneși, și oameni care sunt doar uneori leneși. În postarea aceasta vorbesc nu despre lenea de sâmbătă, ci despre starea de "cel mai adesea leneși".
În al treilea rând, lenea este asociată cu procrastinarea (amânarea), care e mult mai cercetată de psihologi decât lenea. Nu sunt același lucru. Cei care procrastinează sunt adeseori harnici, activi.
Deci, ce este lenea?
Este o stare de înțepenire a psihicului. O amorțeală, un fel de a zace. O lipsă de vitalitate. O stare de lentoare în care nu se mișcă nimic în exterior. Lipsă de chef. Lipsă de sclipire în ochi. Apatie. Corp greoi. Mișcări lipsite de entuziasm. Uneori, o consecință a depresiei. Un simptom al traumei, cu care e greu să trăiești azi.
E adevărat că după ce citiți aceste rânduri care descriu lenea, vine un pic de empatie față de mine leneș/ă?
Lenea este un mecanism de supraviețuire. În exterior, nu există mișcare. În interior există însă foarte multă mișcare! Pentru că înăuntrul meu, enorm de multă energie psihică se consumă în a ține durerile sufletești sub control. În a ține conflicte interne sub control. O parte din mine decide să devină leneșă pentru a proteja o altă parte a mea traumatizată, parte care are trăiri puternice de groază, vulnerabilitate neprotejată, teroare, durere, furie, tristețe. Toate aceste trăiri sunt înghețate de lene. Lenea este, astfel, o protectoare a unei părți îndurerate ale mele. Partea leneșă nu face nimic în exterior. Dar în interior e extrem de activă și aprigă - parcă ar avea un ciocan cu care stă să păzească venirea vreunei emoții atât de greu de trăit. Vine ună, îi dă cu ciocanul în cap, vine alta, îi dă și ei. Alteia îi pune călușul la gură. Vedeți câtă energie psihică consumă lenea în interior! Nu e de mirare că nu mai rămâne nimic care să se vadă în exterior! Astfel, lenea e o consecință a traumei psihice.
Ce e de făcut cu lenea?
Mai întâi am nevoie să înțeleg rolul protector al lenei față de altă parte a mea. Să îi fiu recunoscătoare că m-a protejat atâția ani de trăiri atât de grele.
Apoi am nevoie să încep să schimb câte puțin. Pași mici. A duce prosoapele la coșul de rufe e, pentru o persoană cu multă lene, un pas mare! Am nevoie să vorbesc despre lene cu persoane apropiate. Despre cum mă critic, despre cât mă simt de rușinat/ă. Despre cât am pierdut în viața mea până acum din cauza acestei părți din mine. Despre cum aș vrea să schimb. Despre toată dezamăgirea pe care o simt față de mine. E important și empatic să scot la iveală ce simt față de mine, chiar dacă e negativ. E prea mult pozitivism în abordările din psihologie, uneori. Prea mult self-love prost înțeles social media. Am nevoie să simt greul meu față de mine. În timp ce mă apropii cu empatie de partea mea leneșă.
De aceea, să fim mai blânzi noi, cu noi leneșii! Noi, activii, cu cei leneși. Avem nevoie să privim înauntru să vedem ce se întâmplă acolo. Apoi lucrurile se vor schimba și în exterior!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Andrei Pleșu spunea după călătoria sa în Japonia, că acolo "te miști în spațiul altei umanități, al unei lumi paralele".
Și povestește cu umor câteva episoade șocante pentru europeanul aflat în trecere pe la "Porțile Orientului". Iată, mai jos unul dintre ele :
"La rîndul meu, am încasat prima traumă cînd, intrînd în camera care îmi era rezervată, n-am văzut decît un paralelipiped gol, fără nici o piesă de mobilier.
În mintea mea îngustă, de european răsfățat, lucrul care nu poate lipsi dintr-o asemenea cameră este patul.
Intri, te întinzi puțin, îți desfaci bagajul, răsfoiești pliante s.a.m.d. Aici nimic.
Am privit neliniștit spre bătrîna însoțitoare care lucra pe post de "bagajist" și i-am dat de înțeles, prin semne limpezi, că nu pricep cum e cu dormitul.
A scos imediat dintr-un perete o rogojină de lux, pe care, însă, s-a grăbit să o reintroducă în lăcașul ei "de zi".
Am reluat, alarmat, pantomima :
- Vreau să mă întind acum, pe loc, chiar dacă nu mă culc încă.
- Nu, mi-a pantomimat, în replică, cu o blîndă cruzime, interlocutoarea mea.
- Ziua nu dormim, nu ne întindem. Ziua stăm pe jos, cu picioarele încrucișate, și umblăm de-a bușilea."