Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de șapte ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

„Lenea e cucoană mare care n-are de mâncare." Deși este una din cele mai criticate stări ale omului, lenea este de fapt un mecanism de supraviețuire

Imagine ilustrativă pentru lene

Foto: Svyatoslav Lypynskyy/ Alamy/ Profimedia

„Mă simt blocat în statul ăsta. Nu fac nimic. Nu mă pot mișca".

Sunt cuvinte ale persoanelor care se protejează prin lene. Și care apoi se agresează pe interior pentru că sunt leneșe.

Azi despre lene scriu.

Lenea este una dintre stările fizice și psihice cele mai criticate ale omului. Nu întâmplător, m-am gândit de curând, folclorul românesc este plin de proverbe despre lene. Probabil pentru că la noi, la români, lenea e un simptom al traumei:

„Lenea e cucoană mare care n-are de mâncare."

„Până acum n-a lucrat nimic și acuma șede"

Și acum i-acum, vine și blestemul:

„Cine e leneș la tinerețe, suferă la bătrânețe"!

Azi scriu despre lene, fiindcă vreau să pricepem ce e cu această stare, pentru a hotărî cum să procedăm cu ea. Adică ce să facem cu noi.

În primul rând, lenea este cealaltă față a monedei pentru workoholism. Pentru hărnicia excesivă. Pentru sârguință și zel în cantități atât de mari, încât îți consumă energia pe interior. Ambele sunt simptome ale traumei - și lenea, și workoholismul. Doar că se manifestă diferit, iar efectele muncii sunt mai bune pentru exterior decât efectele leneviei. Însă impactul asupra psihicului este același.

În al doilea rând, există oameni care sunt adeseori leneși, și oameni care sunt doar uneori leneși. În postarea aceasta vorbesc nu despre lenea de sâmbătă, ci despre starea de "cel mai adesea leneși".

În al treilea rând, lenea este asociată cu procrastinarea (amânarea), care e mult mai cercetată de psihologi decât lenea. Nu sunt același lucru. Cei care procrastinează sunt adeseori harnici, activi.

Deci, ce este lenea?

Este o stare de înțepenire a psihicului. O amorțeală, un fel de a zace. O lipsă de vitalitate. O stare de lentoare în care nu se mișcă nimic în exterior. Lipsă de chef. Lipsă de sclipire în ochi. Apatie. Corp greoi. Mișcări lipsite de entuziasm. Uneori, o consecință a depresiei. Un simptom al traumei, cu care e greu să trăiești azi.

E adevărat că după ce citiți aceste rânduri care descriu lenea, vine un pic de empatie față de mine leneș/ă?

Lenea este un mecanism de supraviețuire. În exterior, nu există mișcare. În interior există însă foarte multă mișcare! Pentru că înăuntrul meu, enorm de multă energie psihică se consumă în a ține durerile sufletești sub control. În a ține conflicte interne sub control. O parte din mine decide să devină leneșă pentru a proteja o altă parte a mea traumatizată, parte care are trăiri puternice de groază, vulnerabilitate neprotejată, teroare, durere, furie, tristețe. Toate aceste trăiri sunt înghețate de lene. Lenea este, astfel, o protectoare a unei părți îndurerate ale mele. Partea leneșă nu face nimic în exterior. Dar în interior e extrem de activă și aprigă - parcă ar avea un ciocan cu care stă să păzească venirea vreunei emoții atât de greu de trăit. Vine ună, îi dă cu ciocanul în cap, vine alta, îi dă și ei. Alteia îi pune călușul la gură. Vedeți câtă energie psihică consumă lenea în interior! Nu e de mirare că nu mai rămâne nimic care să se vadă în exterior! Astfel, lenea e o consecință a traumei psihice.

Ce e de făcut cu lenea?

Mai întâi am nevoie să înțeleg rolul protector al lenei față de altă parte a mea. Să îi fiu recunoscătoare că m-a protejat atâția ani de trăiri atât de grele.

Apoi am nevoie să încep să schimb câte puțin. Pași mici. A duce prosoapele la coșul de rufe e, pentru o persoană cu multă lene, un pas mare! Am nevoie să vorbesc despre lene cu persoane apropiate. Despre cum mă critic, despre cât mă simt de rușinat/ă. Despre cât am pierdut în viața mea până acum din cauza acestei părți din mine. Despre cum aș vrea să schimb. Despre toată dezamăgirea pe care o simt față de mine. E important și empatic să scot la iveală ce simt față de mine, chiar dacă e negativ. E prea mult pozitivism în abordările din psihologie, uneori. Prea mult self-love prost înțeles social media. Am nevoie să simt greul meu față de mine. În timp ce mă apropii cu empatie de partea mea leneșă.

De aceea, să fim mai blânzi noi, cu noi leneșii! Noi, activii, cu cei leneși. Avem nevoie să privim înauntru să vedem ce se întâmplă acolo. Apoi lucrurile se vor schimba și în exterior!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Mi-a placut partea cu pasii mici. E grozav ca lenesul sa inteleaga partea asta. Facand pasi mici de invingere a lenei ei pot intra in ritm, obiceiul inactivitatii fiind inlocuit de mici activitati meritorii care sa-i aduca in randul oamenilor. Multumindu-te cu putin, vei vedea bucuria de a duce la bun sfarsit lucruri. E foarte stimulativ!!! Nu trebuie sa muti muntii din loc, ci doar sa te misti putin mai mult zilnic. Creierul isi reia increferea !!!
    • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult