Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

„Lumea a eșuat lamentabil” în Orientul Mijlociu. Războiul din Gaza evidențiază pericolele inacțiunii diplomatice

Biden și Netanyahu

 Foto - White House/ Zuma Press/ Profimedia

Vizita cu miză mare a lui Joe Biden în Israel pentru a evita un război total în Orientul Mijlociu ridică și întrebări serioase cu privire la nivelul și natura angajamentului anterior al președintelui în regiune.

La fel cum Israelul a suferit o breșă totală a serviciilor de informații în legătură cu oribilele atacuri ale Hamas din 7 octombrie, diplomații sunt acuzați de propriul eșec colectiv al sistemului, în centrul căruia se afla tratarea problemei palestiniene ca fiind cel mai bine gestionată, nu rezolvată.

În timp ce șeful diplomației UE, Josep Borrell, a declarat că „lumea a eșuat lamentabil” în Orientul Mijlociu, consilierul pentru securitate națională al SUA, Jake Sullivan, a fost nevoit să nege că echipa lui Biden nu și-a luat ochii de pe minge, atunci când a fost întrebat despre afirmația sa de acum trei săptămâni potrivit căreia regiunea era „mai liniștită” decât în ultimele două decenii.

Jurnaliștii de la The Guardian scriu că, în apărarea diplomaților se va spune că aceștia au fost legați de mâini odată ce dominația aripii militare a Hamas în Gaza a ajuns să fie reflectată de alegerea celui mai de dreapta guvern israelian din istorie.

Actualului context se adaugă concentrarea fostului președinte american Donald Trump asupra mituirii statelor arabe pentru a face pace cu Israelul, ignorând în același timp criza politică, ceea ce nu a făcut decât să-i marginalizeze și mai mult pe palestinieni, întărindu-i în același timp pe ocupanții lor.

În timp ce regimul de la Teheran a tras sfori și și-a intensificat influența față de actori proxy precum special Hamas, diplomații pur și simplu nu au avut parteneri pentru a discuta despre pace, cu excepția ineficientului Mahmoud Abbas, în vârstă de 87 de ani, șeful Autorității Palestiniene nepopulare și subfinanțate din Cisiordania ocupată.

În iunie, Blinken admitea pericolul ca regiunea să explodeze

Firește, nu se poate spune că toată lumea din administrația Biden a privit Orientul Mijlociu cu o asemenea nonșalanță precum Sullivan. Iar cel mai clar exemplu în acest sens este evaluarea alarmată care a fost făcută de secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, în iunie, când Richard Haass, președintele demisionar al Consiliului pentru Relații Externe din cadrul Departamentului de Stat, i-a spus că, pe baza experienței sale de peste 40 de ani, se temea că regiunea „nu era atât de departe de a exploda”.

„Se poate vedea acum o expansiune considerabilă a coloniilor, o expansiune considerabilă a violenței, o absență reală a unei autorități palestiniene centralizate, cel mai de dreapta guvern pe care l-am văzut în istoria Israelului”, a spus Haass. Blinken, spre surprinderea lui Haass, a fost pe deplin de acord cu acesta, subliniind că este o conversație pe care a avut-o cu premierul israelian de mai multe ori.

Brian Katulis, autorul unui studiu privind abordarea lui Biden în problema palestiniană și cercetător în domeniul politicii la Middle East Institute, a declarat pentru The Guardian că este „greșit să spunem că nu s-a făcut niciun efort, ci că s-au căutat modalități de a deplasa problema”.

CNN transmite că nici echipa lui Biden nu a fost singura care a eșuat în Orientul Mijlociu. UE, paralizată de diviziunile interne privind regiunea, a pierdut, de asemenea, tracțiune și încredere, atât de mult încât reuniunea de săptămâna trecută a Consiliului de Cooperare al Golfului a fost prima din ultimii opt ani.

„Toată lumea încercase totul înainte și nu se întâmplase niciodată nimic”,

Între timp, Marea Britanie, a cărei influență în regiune a fost slăbită de impactul războiului din Irak și de Brexit, a luat și ea ochii de pe minge prin eliminarea și apoi restaurarea postului de ministrul de stat pentru Orientul Mijlociu. Alistair Burt, fostul ministru britanic în acest rol, a declarat că interesul pentru problema palestiniană a început să scadă în intensitate în ceea ce privește conversațiile pe care le avea cu decidenții politici internaționali. „Acest lucru s-a datorat oboselii, toată lumea încercase totul înainte și nu se întâmplase niciodată nimic”, spune Burt, care notează în același timp că oamenii au căzut în tiparul de gândire că situația poate fi gestionată, în timp ce el obișnuia să transmită că aceasta „nu poate fi gestionată”.

Alistair Burt a declarat că recent a început să-i avertizeze pe cei de la putere că în Orientul Mijlociu este iminentă din nou o criză. Nu a fost băgat în seamă, iar acum spune că asistăm acum la pericolele de a lăsa lucrurile așa cum sunt, adică dezordonate.

Experții citați de BBC spun că în ultimii doi ani s-a înregistrat o politică israeliană de colonizare din ce în ce mai dură, o radicalizare a mișcării de colonizare, slăbirea Autorității Palestiniene și reapariția grupurilor armate. Hugh Lovatt, specialist în Orientul Mijlociu la Consiliul European pentru Relații Externe, a declarat că „acestea sunt ele însele simptome ale prăbușirii arhitecturii diplomatice care a încadrat procesul de pace dintre Psrael și Palestina. Violențele de astăzi sunt expresia supremă a acestui lucru”, a ținut să precizeze oficialul european.

Unii spun că este de înțeles că viitoarea administrație Biden, prin hotărârea de a se concentra pe geopolitica Chinei, a deprioritizat contextul geopolitic din Orientul Mijlociu.

John Kerry, ultimul diplomat democrat care s-a luptat serios pentru a urmări o soluție cu două state în ceea ce privește conflictul israeliano-palestinian, și-a folosit toată forța diplomatică pentru a aborda această problemă din toate unghiurile, pe toate canalele și în toate camerele de hotel unde a avut întâlniri sau convorbiri cu diplomații din Orientul Mijlociu. Pe parcursul mandatului de Secretar de stat al SUA, Kerry a discutat cu Netanyahu de 375 de ori, a făcut 40 de vizite în Israel și a vorbit cu Abbas de 34 ori.

„În politica externă, deși este foarte ușor să speculezi asupra riscurilor de a acționa, rareori se acordă suficientă atenție riscurilor inacțiunii. Acest lucru este valabil mai ales în ceea ce privește pacea în Orientul Mijlociu”, scrie Kerry în autobiografia sa. Acesta a mai spus că, în cele din urmă,„neîncrederea și narațiunile de victimizare erau atât de profunde de ambele părți încât niciuna dintre ele nu a vrut să facă compromisuri”.

În ghidul de orientări ale lui Biden privind securitatea națională din martie 2021, Orientul Mijlociu a fost retrogradat în favoarea Chinei

Așadar, poziția inițială a administrației Biden a fost aceea de a concluziona că trebuie să existe o modalitate mai bună de a consuma resursele diplomatice. Asta a făcut ca, în ghidul de orientări ale lui Biden privind securitatea națională din martie 2021, Orientul Mijlociu să fie retrogradat în favoarea Chinei.

Analiștii politici spun că Biden nu a ignorat în totalitate Orientul Mijlociu, ci a vrut să facă strictul minim, în mare măsură. Și a făcut asta prin câteva lucruri privind Iranul, cum ar fi încercarea de a reintra în acordul nuclear sau de a aborda războiul din Yemen.

Dar administrația Biden nu au considerat Orientul Mijlociu util pentru agenda lor globală și, în ceea ce privește capitalul politic, l-au văzut ca o pierdere de timp, mai spun experții.

Atenția lui Biden a fost forțată pentru scurt timp să se îndrepte către Orientul Mijlociu după ostilitățile din mai 2021 dintre Israel și Hamas, dar președintele american nu a simțit nevoia să lanseze ulterior o inițiativă politică. De exemplu, consulatul SUA la Ierusalim și ambasada Organizației pentru Eliberarea Palestinei din Washington, ambele închise de administrația Trump, au rămas închise.

La câteva luni după izbucnirea conflictului din Gaza, Biden s-a trezit consumat politic de finalizarea haotică a retragerii SUA din Afganistan în august 2021, o mișcare considerată în tot Orientul Mijlociu ca fiind o confirmare a unei dezangajări mai ample a politicii externe americane.

Abia în martie 2022 a început să se contureze un fel de plan, bazat în mod surprinzător pe gândirea administrației Trump. Blinken a participat la summitul Negev, o reuniune care l-a reunit pe ministrul israelian de externe cu miniștrii de externe din cele patru state arabe care au semnat „acordurile Abraham” sub mandatul Trump: Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Maroc și Sudan.

Aceștia au discutat despre modalitățile de a construi relații pe baza normalizării și integrării regionale, promițând să se întâlnească anual. Palestinienii au rămas în afara procesului. Lui Netanyahu îi plăcea să descrie acest lucru drept o soluție „din afară spre interior” la problema palestiniană, o soluție în care Israelul încheie înțelegeri cu statele arabe pentru a face presiuni asupra palestinienilor să accepte orice condiții oferite, oricât de neplăcute ar fi acestea.

Washingtonul s-a gândit că Arabia Saudită ar putea fi, de asemenea, convinsă să facă pace cu Israelul, ceea ce ar fi o victorie diplomatică și de politică internă pentru Biden. Președintele american a fost din ce în ce mai convins de opinia Departamentului de Stat că saudiții ar putea, poate înainte de campania prezidențială americană din 2024, să semneze un acord.

În noiembrie 2022,  israelienii au votat cel mai de dreapta guvern din istoria lor

Dar calendarul relativ liniștit a fost întrerupt în noiembrie 2022, când israelienii au votat cel mai de dreapta guvern din istoria lor. Atunci Washingtonul a fost nevoit să ridice două nou privirea și să accepte că Israelul necesita o atenție mult mai urgentă.

Sensibilul minister al securității naționale a fost încredințat ultranaționalistului Itamar Ben-Gvir, un om cu un cazier judiciar atât de lung încât un judecător a declarat pentru cotidianul american New Yorker că a trebuit să schimbe cerneala de la imprimantă.

În SUA, Daniel C. Kurtzer, fost ambasador al SUA în Israel, a apărut în paginile Washington Post pentru a-l îndemna pe Biden să recunoască faptul că Israelul nu s-a mai angajat niciodată pe un drum atât de periculos, iar Biden ar trebui să ia în considerare posibilitatea de a condiționa mai mult ajutorul american acordat Israelului.

Netanyahu a lansat imediat demersul său de a reforma Curtea Supremă, știind că va crea diviziuni care ar putea încuraja inamicii Israelului, un mesaj pe care ministrul său al apărării, Yoav Gallant, i l-a transmis personal și pentru care a fost concediat. A revenit apoi în funcție.

La câteva zile după ce a fost numit, Ben-Gvir a vizitat cel mai sensibil loc al conflictului israeliano-palestinian, ceea ce musulmanii numesc complexul moscheii al-Aqsa și ceea ce evreii numesc Muntele Templului, cel mai sfânt loc al iudaismului. Timp de ani de zile, Ben-Givr a pledat pentru o schimbare extremă a status quo-ului în ceea ce privește Muntele Templului și a cerut construirea unei sinagogi.

Vizita sa la cel de-al treilea cel mai sacru loc din Islam a fost concepută pentru a avea ecouri în istorie. În 2000, liderul Likud de la acea vreme, Ariel Sharon, a cerut permisiunea de a vizita situl.

Dennis Ross, pe atunci coordonatorul lui Bill Clinton pentru Orientul Mijlociu, a declarat atunci că se poate gândi la o mulțime de idei proaste, dar una mai rea ca propunerea lui Sharon nu există.

Avea dreptate. Sharon a mers la moscheea al-Aqsa, ceea ce a dus direct la a doua intifada (intifada al-Aqsa), care a continuat până în 2006. Cu Ben-Gvir hotărât să își exercite ceea ce el considera a fi drepturi evreiești inalienabile, administrația americană s-a temut în privat de o a treia intifada.

Temerea aceasta a dus la o mini-ofensivă diplomatică americană, care însă a fost tardivă. În primele săptămâni ale anului, Sullivan, Blinken, directorul CIA William Burns au călătorit separat în Israel.

Cu câteva zile înainte de sosirea lui Burns, la sfârșitul lunii ianuarie, armata israeliană a ucis 10 palestinieni, inclusiv o femeie în vârstă, în timpul unui raid în tabăra de refugiați Jenin din Cisiordania.

La mai puțin de o lună de la vizită, ciclul de violență a revenit, iar la sfârșitul lunii februarie guvernul israelian a anunțat planuri pentru mii de noi case în așezările evreiești din Cisiordania.

Cu câteva zile mai devreme, în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, SUA au blocat o rezoluție cu caracter obligatoriu din punct de vedere juridic prin care se cerea Israelului să pună capăt acestor colonii.

Odată ce au fost anunțate cele 7.000 de locuințe, în contradicție directă cu asigurările private pe care diplomații americani credeau că le-au primit, au izbucnit noi violențe. Autoritatea Palestiniană a fost slăbită și mai mult, așa cum probabil că a intenționat Netanyahu.

Până atunci, SUA erau mai puțin îngrijorate de faptul că gruparea Hamas ar putea să creeze din nou tensiuni care să se reverse asupra populației din Gaza, cât de faptul că Autoritatea Palestiniană ar putea face implozie după un eșec atât de abisal în ochii palestinienilor.

Având în vedere imposibilitatea de a se autoguverna în timp ce se află sub ocupație, Autoritatea Palestiniană pierduse deja controlul în Gaza în 2007, iar americanii s-au temut că aceasta ar putea pierde și controlul în Cisiordania.

La cererea SUA, israelienii au venit în portul Aqaba de la Marea Roșie, în Iordania, pe 26 februarie 2023, pentru a se întâlni cu liderii arabi și a promite un moratoriu de patru luni asupra colonizărilor. A fost prima negociere între cele două părți din ultimii 10 ani.

Dar înainte ca cerneala să se usuce pe comunicat, acesta a fost anulat. Chiar în timpul întâlnirii, Netanyahu a negat că Israelul s-ar fi angajat să oprească noi proiecte de colonizare.

Un al doilea summit, desfășurat la Sharm el-Sheikh pe 19 martie, a repetat aceleași promisiuni și, de data aceasta, s-a vorbit despre dezvoltarea unui mecanism pentru a reduce și contracara violența, incitarea la acte de terorism, precum și declarațiile și acțiunile incendiare.

Cu toate acestea, ministrul de finanțe al Israelului, Bezalel Smotrich, a negat în mod deschis existența grupului etnic palestinian, spunând că poporul palestinian este o invenție de mai puțin de o sută de ani. „Au ei o istorie, o cultură? Nu, nu au. Nu există palestinieni, există doar arabi”, a spus Smotrich.

Departe de a-l pedepsi pe Smotrich pentru aceste declarații care în mod sigur au incitat la violență, Netanyahu l-a recompensat în iunie, cedându-i tot controlul asupra aprobării planificării construcțiilor în coloniile din Cisiordania.

Tăierea unei căi politice de a ajunge la putere, a întărit aripa militară a Hamas

Acum apare întrebarea: ar fi putut Biden să facă mai mult pentru a constrânge acțiunile guvernului israelian? Stânga democrată din SUA spune că Biden ar fi trebuit să recunoască faptul că anexarea de facto a Cisiordaniei era în curs de desfășurare și să intervină.

Bernie Sanders, de exemplu, a susținut în februarie că Biden trebuia să recunoască faptul că noul guvern israelian este unul calitativ diferit față de toate cele ce l-au precedat. Bernie Sanders a spus că dacă un guvern acționează într-un mod rasist și vrea miliarde de dolari de la contribuabilii americani, ar trebui să i se spună că nu se poate întâmpla acest lucru. Tot Bernie Sanders a explicat că dacă Israelul vrea banii americanilor, trebuia ca administrația Biden să îi arate ce trebuie să facă pentru a-i obține.

Aaron David Miller, negociator al Departamentului de Stat pentru Orientul Mijlociu timp de 25 de ani, a descris abordarea lui Biden față de Israel în acest moment ca fiind în mare parte una pasiv-agresivă.

Administrația nu era pregătită să impună niciun cost semnificativ noului guvern israelian pentru acțiunile sale, spune Miller, care precizează și că actualul regim de la Casa Albă încearcă doar să gestioneze această situație și speră că nu se va transforma într-o criză majoră pentru regiune.

Experții mai spun că acest eșec diplomatic a însemnat că administrația americană a fost ușurată atunci când Abbas a găsit o scuză pentru a nu merge mai departe cu alegerile parlamentare și prezidențiale promise pentru mai 2021. SUA, Egiptul și Iordania s-au temut că Hamas ar fi câștigat.

Se crede că amânarea, prin tăierea unei căi politice de a ajunge la putere, a întărit aripa militară a Hamas, atât de mult încât chiar și aripa sa politică a fost acum efectiv marginalizată.

Dacă Arabiei Saudite i s-ar putea oferi suficient pentru a se alătura acordurilor de pace cu Israelul, Iranul ar putea fi izolat în regiune

Între timp, în interiorul administrației americane în Congresul SUA, energia, și creativitatea evoluau în altă parte: spre inițiativa lansată de administrația Trump, dar care să includă Arabia Saudită.

Dacă Arabiei Saudite, fost stat paria în ochii lui Biden, i s-ar putea oferi suficient pentru a se alătura acordurilor de pace cu Israelul, Iranul ar putea fi izolat în regiune. Pentru Israel, normalizarea relațiilor cu statul păstrător al celor două cele mai importante moschei sfinte din islam ar prefigura o deschidere a relațiilor dintre Israel și întreaga lume musulmană.

Această ambiție, din perspectiva Casei Albe, a devenit și mai urgentă atunci când China a jucat un rol atât de vizibil în anunțul șocant din martie, când Iranul și Arabia Saudită au restabilit relațiile diplomatice.

Ministrul saudit de externe, Faisal bin Farhan Al Saud, a fost clar cu privire la poziția lor, spunând că orice pace cu Israelul trebuie să-i includă pe palestinieni, deoarece fără a aborda problema unui stat palestinian, nu se poate avea o pace adevărată și reală în regiune.

Dificultatea situației a fost generată de faptul că Netanyahu a avut o viziune complet diferită asupra normalizării relațiilor și asupra rolului Palestinei în această chestiune. Premierul israelian spunea în discursul său în fața Adunării Generale a ONU din luna septembrie că palestinienii ar putea beneficia foarte mult de o pace mai largă și că ei ar trebui să facă parte din acest proces, dar nu ar trebui să aibă drept de veto asupra procesului.

Pe măsură ce bombele israeliene cad asupra Fâșiei Gaza, criticile saudite la adresa Israelului și apărarea cauzei palestiniene au devenit inevitabil mai vocale. Saudiții recunosc că orice acord de normalizare este deocamdată înghețat.

În schimburile lor diplomatice, saudiții nu apără măcelul Hamas, dar a devenit clar că prioritatea este acum discuțiile despre viitorul Palestinei, nu discuțiile privind normalizarea relațiilor.

Criza generată de atacul Hamas din 7 Octombrie a pus capăt la ceea ce unii au descris ca fiind o dependență colectivă de un set de iluzii, cea mai mare parte dintre ele constând în faptul că status quo-ul și situația imposibilă din Gaza pot fi gestionate.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult

RetuRO

Sunt pline rețelele sociale cu postări ale oamenilor care descriu că simt furie, frustrare, neputință, când văd deșeuri în Lacul Roșu sau lacul cu nuferi din Ipoteștii lui Eminescu, în stațiuni montane sau pe litoral. Le vedem peste tot - pe stradă, pe marginea drumurilor naționale, în tren, din tren, pe lângă calea ferată, în grădinile blocurilor, în gropile de gunoi de la marginea satelor, pe albiile pârâurilor și râurilor, în păduri.

Citește mai mult