Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei
De 2 luni, ne aflăm în cea mai gravă criză sanitară din epoca modernă din România. Din martie 2020, când a fost raportat primul deces cauzat de Covid, până la sfârșitul lui octombrie 2021, România a pierdut aproape 50.000 de cetățeni, cel puțin așa ne spune statistica oficială. Dintre aceștia, cam un sfert au pierdut lupta cu boala în ultimele două luni. Tot de două luni, România se află într-o perpetuă criză politică. De fapt, din punctul meu de vedere, România s-a aflat mereu într-o criză politică din 1990 încoace, dar acum, pe lângă clasicele ciondăneli pe ciolan, pare că nimeni nu se află la cârmă nici de facto, nici de jure. Mai mult, președintele nostru ales vizitează piramidele ca un adevărat turist, îmbrăcat în alb imaculat când în București se fac combinații de n luate câte n, asistate de la Giza prin telefon.
În tot acest timp, viața merge mai departe, acolo unde se poate, continuăm să muncim, să ne luăm salariul, să ne ducem micile noastre războaie cu vecinii, cunoscuții sau șoferii din trafic, să sărbătorim Halloweenul, costumați sau nu, să ne îmbătăm și să dansăm, să ne uităm la Las Fierbinți și să facem mișto pe Facebook de vacciniști sau de antivacciniști.
Până la urmă, și Barack Obama a spus în 2016 când a fost ales Trump că „indiferent de ceea ce se întâmplă, soarele tot va răsări în zorii zilei și America va fi în continuare cea mai măreață națiune de pe Pământ”. Parafrazând, și în România pare că soarele tot va răsări în zorii zilei și indiferent cine va fi la Cotroceni sau în Guvern, tot în criză ne vom afla și tot vom asista la o continuă, eternă luptă pentru ciolan.
Eu sunt suficient de bătrână, și am trecut prin multe momente de speranță și disperare, văzându-i pe unii și pe alții la Cotroceni și la butoane în Guvern, așa încât nu mă mai aștept la nimic și am încetat parțial să urmăresc zbaterea politică, pentru că altfel nu se poate numi ce se întâmplă în sferele înalte la noi.
Pare că acești oameni trăiesc într-o lume aparte desprinsă de tot ce se întâmplă în jur, nu sunt motivați decât de cauze mici și sunt energizați de conflicte și lupte de interese, iar totul pare a fi o miză personală. Și poate chiar așa este, o miză personală, pentru că mie îmi pare că țara merge înainte mai târâș mai grăpiș și cu ei și fără ei în frunte (indiferent cine ar fi ei).
Atunci de ce i-am mai avea mereu în fruntea țării? În afară de a ne oferi un spectacol de „soap opera” gratuit nu prea văd ce valoare ne aduc. Am putea să mutăm canalul pe o telenovelă, „Tânăr și Neliniștit” spre exemplu, care tot combinații de n câte n ne prezintă, dar virtual și nu ne costă decât jumătate de oră din viață, nu 50.000 de morți.
La începutul anilor 2000, Amazon a lansat subsidiara Amazon Web Services (AWS), care avea să devină părintele Cloud-ului, așa cum îl știm azi. Noțiunea de Cloud (Nor) e mai veche de atât, conceptul apărând în anii 1960, iar terminologia în 1996, însă AWS a fost prima companie care a reușit să realizeze un „produs” vandabil. Cloud-ul a apărut din dorința unor clienți de a nu-și mai bate capul cu infrastructura hardware care ar trebui menținută „on-premises” (într-un spațiu dedicat al companiei). Apelând la serviciile cloud, poți accesa un server având orice configurație vrei, fără a te mai preocupa upgradarea, mentenanța, înlocuirea, camera serverelor etc. Mai mult, Cloud-ul se bazează pe un model de business „pay-as-you-go”, adică plătești cât consumi. Ai nevoie de un server având configurația X, pe care să îl folosești 10 zile și 3 minute să zicem, plătești fix 10 zile și 3 minute. Dacă ai nevoie de altceva, accesezi iar norișorul, îți iei serverul de care ai nevoie, consumi cât ai nevoie, plătești cât ai consumat și cu asta basta. Mai mult, un alt concept din cloud este „scalability” si „elasticity” „on-demand”, adică resursele pe care le folosești se auto reglează în sus sau în jos și pe laterală după nevoile pe care le ai, și evident plătești în mod corespunzător.
Bineînțeles, cloud-ul este mult mai complex și fascinant decât am menționat aici, însă este suficient pentru a înțelege conceptul de „as a service” (ca serviciu) - IaaS (Infrastructure As A Service), SaaS (Software As A Service) etc.
Acum, revenind la politică, avem nevoie de politică? Eu zic că da. Pare că țara merge și cu ei și fără ei? Oarecum, mai bine sau mai rău. Noi suntem un client pentru politic? Așa ar trebui, deși în fapt pare că nu.
Ce-ar fi dacă am inventa conceptul de PaaS (Politică As A Service)? Ce ar fi dacă toți politicienii noștri de diverse culori și configurații ar sta în Cloud și i-am lua de acolo contra cost atunci când am avea nevoie de ei, de exemplu pentru o vizită în Egipt? În rest ar putea să se bată prin norișori unii cu alții, ar putea să facă tot felul de combinații, ar putea mânca floricele în timp ce se uită unii la alții cum își dau în cap, și toate astea fără ca noi să avem habar.
Noi i-am vedea doar pe ăia ieșiți din Nor, pe care i-am alege noi în funcție de caracteristici, i-am plăti în funcție de ce servicii ne oferă și dacă nu mai fac față i-am arunca înapoi în Cloud, luându-i pe alții de acolo, și asta de la primul „bug” nu după 4-5 ani. I-am putea upgrada când vrem, așa cum o domnișoară își upgradează sânii, iar dacă pică unul, apelăm la altul (High Availability) etc.
Această scriere e un pamflet și ar trebui tratată ca atare, dar m-am săturat să văd aceleași lupte pentru putere și aceeași lipsă de interes pentru noi, ăștia fraierii care ne uităm la ei și care îi alegem sperând mereu că ăștia noi vor fi mai buni decât ăia vechi, deși în sufletul nostru știm că nu se va întâmpla asta. Oare când oamenii aștia se vor face oameni mari, nu mici cum sunt și vor încerca să se gândească măcar pentru câteva minute pe zi și la cei pe care îi guvernează și care depind de ei într-un fel sau altul? Oare când vor lăsa mizele mici și vor încerca să gândească mare? Poate atunci când într-adevăr vor depinde de noi, clienții lor, și vor încerca să se diferențieze cumva pentru că altfel noi, nu ei, colegii de partid, îi vom arunca în cloud ca pe o jucărie stricată. Până atunci, vom asista în continuare la aceleași lupte, la aceeași nepăsare față de noi, pentru că da, nu noi suntem clienții lor, ci tot ei sunt atât clienți cât și prestatori, alegându-se și combinându-se între ei mai ceva ca în Melrose Place (scuze nu știu altele mai noi, am rămas în urmă cu serialele.)
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Dacă e să găsesc un nod în papură aș zice doar: ”atenție la combinările de n luate câte n”, deoarece nu cred că ați vrut să ziceți asta. Matematic, la modul general, avem combinări de n luate câte k, unde k e mai mic sau egal cu n. Dacă avem combinări de n luate câte k=n, atunci rezultatul este 1, deci avem o singură variantă. Dar Dvs nu ați spus combinări, ci ”combinații”. Pentru asta, echivalentul matematic ar putea fi ”aranjamente”, ceea ce ar avea mai mult sens. În acest caz aranjamente de n luate câte k=n sunt totuna cu permutări de n, cu rezultatul n! (adică n factorial). Dar astea sunt chițibușării. Pamfletul e bun. Și iată că nu ne strică să fim și noi uneori ”cu capul în cloud”, de unde să extragem din bogăția de idei.