Foto: BZA/ Alamy/ Alamy/ Profimedia
Am citit undeva că 2020 e anul de test pentru stilul de management al companiilor - că acum se vede cât este de autentic și cât de mult își valorizează companiile angajații.
Realitatea în mediul de business e dură și nici perspectivele nu arată promițător. Dacă în primăvară speram într-o redresare mai rapidă, a devenit clar pe urmă că acest lucru nu se va întâmpla mai devreme de 2021 - și nici atunci în primele luni ale anului. Cazurile de îmbolnăviri au crescut, din ce în ce mai multe afaceri se restrâng, iar din păcate unele se și închid - piața muncii e saturată de candidați din multe domenii, care se bat pentru puținele joburi disponibile.
În tot acest context, sunt manageri care, deși lucrează cu echipe mai mici - pentru că, în multe cazuri, oamenii care au plecat nu au mai fost înlocuiți sau posturile prevăzute în bugetele de la începutul anului au fost înghețate - pun și mai multă presiune, cer performanță și mai bună la o încărcare sensibil mai mare, recurg la amenințări voalate privind siguranța locului de muncă dacă echipa nu ține de acest ritm cu turație la maxim.
Sunt alți manageri care cer să se vină în continuare la birou, deși nu ar fi necesar în rolul respectiv, de cele mai multe ori pentru că nu au încredere că de acasă angajații își fac treaba „la fel de bine”- adică la fel ca atunci când erau sub ochii șefului. Dacă apar eventuale îmbolnăviri (cunosc un caz), plătesc testele Covid pentru restul echipei, dar merită asumat acest risc?
Am văzut într-un grup pe Facebook dedicat profesioniștilor în resurse umane un video de promovare a unei aplicații software pentru a „monitoriza eficiența activității angajaților care muncesc de acasă”. Știu, ar avea sens în timpuri normale, dar: în condițiile în care școala este online și mulți angajați au copii care nu se descurcă autonom; sau angajații nu au acasă acel spațiu liniștit, care să se plieze bine noului sistem de muncă; sau sunt deja afectați de Covid, ei sau familia lor; sau poate au deja griji financiare… și așa mai departe, deci în condițiile excepționale pe care le trăim cu toții în 2020, chiar este oportun să măsuram productivitatea ca și când salariații trebuie să performeze „no matter what”?
Mă gândesc și la faptul că dacă un manager de echipă nu a știut cum să o susțină și să motiveze în timpuri bune, cu atât mai puțin va reuși în momente de criză ca acesta. Chiar dacă presiunea vine „de sus”, rolul unui manager bun este să nu o transmită ca atare sau să o amplifice, ci dimpotrivă. Managerii lipsiți de empatie, de echilibru, cei care nu sunt interesați decât de cifre și livrări la timp, fără să aloce timp pentru a-și cunoaște echipa, vor fi și mai toxici într-o perioadă ca cea de acum. Că veni vorba- nu mai creditez de mult timp ideea că viața privată și cea profesională pot fi separate complet și că nu contează dacă nu îți cunoști oamenii cu care lucrezi direct și din punct de vedere al vieții personale. Poate am crezut asta pe la 20 de ani, dar foarte curând am înțeles că este imposibil să tragi o linie între cele două. Ambele dimensiuni se influențează reciproc și nu e nimic rău în asta.
Trăim timpuri dificile, indiferent ce vârstă avem, indiferent dacă avem sau nu copii, dacă avem sau nu avem riscuri mari în cazul în care s-ar întâmpla să luăm virusul, indiferent dacă jobul ne-a fost afectat sau nu de criza actuală. Poate fi greu și pentru cei proaspăt angajați în 2020, care nici n-au apucat să-și cunoască bine colegii, că au și trecut în sistemul online. Cei care s-au adaptat bine telemuncii se bucură că nu mai pierd timp în trafic, dar pur și simplu le lipsește foarte mult comunicarea față în față de la birou.
Este trist că unii manageri par a nu înțelege tot acest cadru și fac să fie și mai dificilă traversarea acestei perioade care, atunci când lucrurile se vor îmbunătăți, nu se va șterge din memoria celor care au fost abordați cu lipsă de înțelegere. Dar există și un aspect pozitiv - cred că o mare parte dintre cei care acum sunt tratați corect vor fi mai loiali pe termen mediu angajatorului lor. Sau chiar managerului lor - dacă studiile arată că foarte mulți dintre cei care își schimbă locul de muncă o fac din cauza managerului direct, cred că e valabil și invers: uneori poți alege să rămâi într-un loc în mare măsură datorită lui.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
In afara de job-urile strategice si de creatie care pot functiona de acasa, cele operationale nu prea. Productivitatea a scazut si oamenii chiar daca muncesc mai mult ca timp nu reusesc sa faca decat minimum, iar cateodata si acesta cu greu. Prin urmare apar si discutiile referitor la rezultate si obiective, pentru ca suprinzator salariile, bonusurile si alte beneficii sunt platite din profitul realizat. Iar aici ajungem la actionari si la cultura organizationala. Sunt organizatii care au decis ca minimizeze pierderile si sa sacrifice profiturile spre bunastarea organizatiei si mentinerea cotei de piata. Dar alte, nu doresc sa piarda nimic. Au experienta crizei din 2008-2009 si nu vor sa mai piarda bani. Dimpotriva, vor sa profite si mai mult cautand noi oportunitati si facand presiune in organizatie. Prin urmare nu este vorba neaparat de manageri toxici, ci mai degraba de actionari si/sau organizatii toxice in total. Daca esti o companie cu o cultura organizationala sanatoasa si cu actionari inteligenti nu ai manageri toxici. Dar daca ai, ce faci?
Oricum tendința mondială e spre „cloud”, chiar dacă dacii liberi țin la căile lor tradiționale, pînă la urmă anul ăsta de pandemie ar putea fi un „catalizator”. ;)