„Racolarea” lui Piersic s-a întrerupt brusc și ne-am trezit că jucăm într-un film real

Mă uitam la filmul „Racolarea” cu Florin Piersic la televizorul nostru mic alb-negru şi nu îmi încăpeam în piele de bucurie că pot vedea un astfel de film la TV. Mama cocea o prăjitură în bucătărie, iar mirosul de aluat şi vanilie împânzise toatã casa. Era ca o sãrbatoare, iar eu m-am dus sã îmi împărtăşesc entuziasmul cu ai mei: „Mama, tata, au început sa fie şi la noi filme ca la sârbi!”

Nu mică mi-a fost dezamăgirea când vecinul nostru, Laci, a dat buzna la noi exclamând „Gata, până aici, pică Ceauşescu!” Pe moment m-am întrebat de unde pică şi de ce tocmai acum, când e un film atât de bun la TV, exact ca la sârbi. „…în Maria, un pastor ungur de-al meu adună oamenii, scandează, nu se lasă… şi îl dau jos pe Ceauşescu!” a continuat vecinul Laci. Imaginile cu pastorul şi oamenii lui au început sã mi se amestece cu scenele de urmărire din „Racolarea”, unde Piersic fusese ademenit de un trust internaţional de spionaj economic.  Încercam să mă dumiresc ce era mai grav: drama lui Piersic sau ce se întâmpla în Piaţa Maria. În mintea mea, nu puteau exista separat. Aveau sigur o legătură.

Tata a intrat în joc şi a decis să plece cu Laci. Mama a încercat sã îl oprească, însă eu ştiam că nu are ce să păţească… doar era tata! Aşa că animată de evenimente, mi-am luat o feliuţă de prăjitură caldă în mână şi m-am întors la „Racolarea”, care, doar în câteva secunde, parcă devenise realitate. Aveam 10 ani.

Tata s-a întors teafăr şi nevătămat în seara aceea, destul de rapid.

Era o altă noapte a lui decembrie ’89. Obişnuiam să ne petrecem serile la vecinii noştri de la parter, Steve si Daniela, „ceilalţi părinţi ai mei” cum le spuneam eu. Ne uitam cu toţii la televizor, un model similar cu cel la care urmărisem „Racolarea”, cu câteva zile în urmă, când a început să se tragă… am încremenit cu toţii. Eu eram însă prea mică să mă sperii şi trăiam totul ca un spectator. Cât ai zice „peşte” sau „nicio masă fără peşte”, vorba sloganului uzitat la vremea aceea, m-am trezit complet în beznă cu pături bine căptuşite în geam şi culcată pe covor. Atunci am realizat că e mai grav decat îmi imaginasem. Mi-aduc şi acum aminte bătăile inimii, aşa cum zãceam culcată la pământ. Ştiam că e vorba de Ceauşescu şi înlăturarea lui, dar nu înţelegeam de ce durează atât de mult şi de ce e aşa complicat.

Tata a fugit sa închidã uşa blocului în caz că… dum…dum…dum… bătăile inimii… în faţa blocului nostru treceau tancurile, care păreau a nu şti încotro se îndreaptã, deoarece mergeau neregulat şi se opreau din când în când. M-am bucurat că tata închisese uşa blocului şi mă simţeam mai în siguranţă.

A doua zi, când apele s-au mai liniştit, afară fiind, am zărit urmele gloanţelor în betonul blocului la etajul patru. Ce bine că stătusem în siguranţă la parter la Daniela şi Steve!