Un domn care răspunde la numele de Dmitri Peskov, de profesie purtător de cuvânt al domnului Vladimir Putin, la rândul său de profesie autocrat, instalat la Kremlin acum mai bine de două decenii, a glăsuit ieri ceva care se voia adevăr istoric:
„Vă reamintim că Rusia nu a atacat niciodată pe nimeni de-a lungul istoriei sale. Și Rusia, care a supraviețuit atâtor războaie, este ultima țară din Europa care vrea să vorbească, chiar să pronunțe cuvântul «război»”.
Bine ați venit la grădiniță, unde se spun basme despre cât de buni, frumoși, cinstiți, harnici și viteji erau strămoșii. Fiecare trib are asemenea invenții pioase, mereu rearanjate, în funcție de vârstă și imaginație. Numai că atunci când societățile cu ale lor state și lideri politici se maturizează, istoria de parastas ajunge în pubelă. Kremlinul e însă departe de această fază. E abia la vârsta adolescentului golan care îi terorizează pe alții în cartier. După ce provoacă un kaft, tot el urlă că l-au atacat tocilarii în drum spre școală. Probabil își imaginează că bibliotecile au fost și ele distruse, iar memoria istorică a umanității pur și simplu nu mai există.
Dacă ar fi așa cum spune dl. Peskov, Rusia (în sensul de Moscovia, pentru moldo-români Muscalul) ar fi caz unic în istoria lumii. Adică ar trebuie să credem că un stat s-a întins cu steagul alb pe trei continente. Rusia ocupă astăzi estul Europei și tot nordul Asiei. Ba până la 1867 a avut și Alaska.
Vă imaginați că un cnezat constituit în jurul orașului Moscova, undeva între niște păduri și la intersecția unor drumuri comerciale, s-a tot întins din secolul XIV încoace ca un râu care curge frumos, liniștit și răcoritor printr-un deșert? Vă imaginați că au cerut din convingere patriotică toate cnezatele rusești – Novgorod, Tver, Pskov și altele – să se închine de bunăvoie cneazului aflat în Kremlinul Moscovei, moștenitorul unui imaginar politic bizantino-mongol?
Ne putem imagina că tătarii din Kazan, Astrahan, Siberia și Crimeea au intrat de bunăvoie sub jugul țarilor pravoslavnici? Sau că toate triburile siberiene – de la mansi și ostiaci până la iakuți și ciucci – au spus, când au dat cu ochii de cazacii țarului, „Gata, băieți, plătim tribut pentru că nouă oricum ne prisosesc blănurile?” Sau că mongolii/buriații au zis și ei că fac act de supunere pentru că au nevoie de un stăpân? Sau că triburile de indieni și eschimoși din Alaska aveau surplus de orice și ardeau de nerăbadare să contribuie la slava țarului aflat la distanță de câteva luni de mers apăsat?
Oare finlandezii au jubilat când au trecut de sub stăpânirea regelui Suediei sub cea a a împăratului de la Sankt Petersburg? La fel și cazacii ucraineni revoltați sub Mazepa? Sau lituanienii și polonezii când au rămas fără stat? Iar când Moldova a fost spartă, cu granița pusă în mijlocul țării, pe Prut, pentru că așa s-au înțeles rușii cu otomanii, moldovenii au giucat cumva o horă a bucuriei? Sau poate toate popoarele și triburile de caucazieni, de kazahi, turkmeni și tadjici – fără excepție – au bătut din palme și au băut vin sau cumâs, potrivit cu religiile și cutumele locale, în onoarea marelui și pașnicului vecin din nord?
Și când s-au împărțit iarăși teritoriile, în 1939 sau 1944-1945, iar granițele au fost redesenate în Europa de Est și popoarele fericite, să credem că toate acestea s-au făcut pașnic? Și în 1968, purtătorii de ordine de la Kremlin au ajuns la Praga pentru a planta panseluțe?
Istoria este (și) narațiune, dar nu unică. Și oricum ea nu trebuie confundată cu un basm rostit de un purtător de vorbe din apropierea Turnului Spassky.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
In speta de fata, razboiul ruso-ucrainean, Romania nu are de ce sa se amestece. Acest articol si altele prezinta Rusia ca pe tara malefica si ucrainienii ca pe niste nevinovati. Or asta e un conflict “intern”, domestic, in care nu avem de ce sa ne amestecam. Tot din istoria mai recenta, stim ca Ucraina nu e ceea ce se cheama un vecin prietenos. Vezi cum se poarta cu etnicii romani din Bucovina sau fostul Bugeac. A se vedea si Insula Serpilor, apele teritoriale, canalul Bastroe. Dl min Bogdan Aurescu a castigat pentru Romania un proces contra Ucrainei in speta apelor teritoriale. Vezi aici https://www.google.ro/amp/s/www.digi24.ro/amphtml/stiri/actualitate/10-ani-de-la-decizia-curtii-internationale-de-justitie-de-la-haga-secretul-unui-succes-rasunator-al-romaniei-1075794
Altceva. Tot istoria ne invata ca cei pe care ii preaslavim azi ca pe partenerii nostri Nato ne-au lasat cu ochii in soare nu de putine ori. Mircea Eliade scria in anii 49-50 ca Vestul nu intelege proportiile dezastrului de dincolo de Cortina de Fier si ca ne-a abandonat. Vrem sa fim parteneri cu unii care, la greu, isi vor lua jucariile si vor pleca? Geografia ne arata ca pe unii ii desparte de Rusia un ocean. Pentru noi, conflictul asta e la o aruncatura de bat.
Deci, intrebarea e: ce urmarim cu acest tir de articole anti Rusia? Sa ne pozitionam noi, o tarisoara, impotriva unui colos? Riscam - si pentru o prostie. Nu am riscat atat ca sa ne cerem teritoriile pierdute. Unii, momiti cu functii in Nato, sunt obligati de statutul lor de aserviti sa puna mana la chipiu si sa salute cu temenele. Dar noi?!
Da, noi am fost si ramas un popor mic, constituit din multe etnii, care s-au asezat aici din aceleasi considerente si in aceleasi timpuri cu ceilalti migratori. Nu au intampinat opozitie ferma, nu au avut de la cine. Erau, ca si in alte parti, diverse clanuri, familii, ca-si intndeau stapanirea dupa posibilitatile militare detinute si dupa gradul de cultura local. Asta am intalnit-o la mai toate natiile. Unele s-au unificat mai devreme si au aparut ca stat. Asta a tinut doar de forta armata a unor leaderi locali si de viziunile lor.
Rusia a fost mereu o forta, brutala si va ramane asa pana se va ridica alta. Poate china. Nu va fi nici atunci o fericire. Se va schimba stapanul.
Pledoaria dtale este pentru plecarea capului in fata apropiatului puternic, a rusilor. Am mai trecut prin aceasta dependenta, am scapat, cu greu de ea. De ce sa nu incercam si cu altii? Daca tot suntem nevolnici si duplicitari!
Chiar sa nu conteze istoria? Noi pe aici de ce le zicem maghiarilor ca noi am fost primii in Transilvania? Sau cum e cu teritoriile noastre din afara granitelor? Desigur, noi nu av puterea militara sa deranjam vreun status quo. Asta e de respectat doar pentru catei.
Dar in plus, ce mi se pare stupefiant e discursul general pro Ucraina, stat agresor pentru noi cu multiple ocazii (in prezent, nu vorbim de inainte de 89). Si al doilea lucru stupefiant: ce ne mana pe noi in lupta? Cand ne am amestecat in razboaie, politicienii vremii au gandit la interesele Romaniei, preponderent teritoriale. Noi dam 2% din pib pe armament, de fapt o forma de tribut mascat spre americani. Si apoi armamentul ala mai e si vechi. Ce nevoie avem sa ne inarmam pana in dinti? Si asa avem o demografie dusa in cap, ce soldati sa inrolezi ca sa manevreze armamentul ala?! Si care e raportul de forte?! Sa revenim la 2%. Deci noi, oameni de cuvant, respectam angajamentul de a aloca sumele astea catre achizitionare de armament american. Dar nu li s-ar putea arata onoratilor parteneri statisticile eurostat, unde suntem pe locuri fruntase pe cele mai negre liste: saracie, lipsa de perspectiva, buget alocat turismului, educatie etc. Ni se pare ca nu avem alte urgente?
Cu cine se învecinează Uniunea Sovietica?
Radio (care-o-fi) răspunde:
Cu cine dorește.
Asta era originalul de pe vremea iepocii.
Dat fiind damful similar care vine din nord, am decis ca se aplica fără sa fie necesare ajustări și Federației Ruse, Imperiul Mariei Sale Marele Si Tarele Vladimir Întâi, Luminat Tar de Muscali. Amin.