Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

„Zeițe de categoria B”, un spectacol de teatru despre femei pe scena unei lumi cu tot mai multe ecrane în fața cărora ele simt presiunea să arate cât sunt de fără cusur

Teatrelli - FB

Foto Facebook: Liana Alexandru

Cât de mult mai contezi ca femeie pe scenă când ai trecut de prima tinerețe? Când proiecția nerostită a celor care decid în numele publicului rămâne aceea de a mai putea fi iubita, partenera, soția sau amanta cuiva? Deși poate n-ai devenit mamă pentru că a trebuit să demonstrezi pe câte o scenă iar și iar… Ori, poate ai devenit, dar ai fost nevoită să muncești în viață de două ori mai mult.

Premiera spectacolului „Zeițe de categoria B”, care aduce în capitală de la Cluj, de la Oradea și de la Botoșani, trei actrițe nemaipomenite: Elena Ivanca, Ioana Dragoș Gajdo și Silvia Luca- chapeau! pentru ocazia acestei memorabile întâlniri - s-a lăsat cu plâns recent la Teatrelli. Și-am văzut în sală actrițe și oameni de teatru de toate vârstele. 

Andrei Măjeri, care are darul de a da ștaif oricărui spectacol pe care-l montează, fie că lucrează cu actori din capitală, cu teatre din provincie sau cu trupe din afară, pune în discuție cu umor, ironii rostite cu grație și autoironii cât cuprinde, într-un text de Alexandra Felseghi, o temă dureroasă în lumea artistică de la noi: discriminarea pe criterii de vârstă, „provincie” și gen. Când arta actorului trebuie să reflecte lumea, cât de captivi stereotipurilor de tot felul am rămas, așa încât frumusețea de maturitate a femeii, puternică prin natura creatoare și experiența câștigată în timp să ajungă tocmai în oglinda publicului să nu mai valoreze?

Am plecat din teatru cu gândul că piesa nu e doar despre actrițe dintr-un loc anume. Ci despre femei în general pe scena unei lumi cu tot mai multe ecrane în fața cărora femeile simt presiunea să arate iar și iar cât sunt de minunate, veșnic tinere și fără cusur. Pentru că, în concurență cu un virtual ultra-pixelat, ce e real, atrăgător cu ochiul liber și frumos de la natură pare să nu mai sensibilizeze. Măjeri ia, însă, această presiune artificială de pe chipul femeii și pune în loc adevărul. Care în arta actorului, indiferent de vârstă, se traduce prin har. Iar zilele trecute, la premiera despre zeițe „de categoria B”, cu o parodică analogie între râvnitele premii UNITER și intriga războiului troian, s-a văzut din plin.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Nico si Rafael

Nico și Rafael sunt niște oameni de toată isprava. I-am remarcat imediat într-un restaurant ticsit de turiști din stațiunea austriacă Ischgl. Erau cei mai săritori și binedispuși ospătari, mereu cu zâmbetul pe buze. Cu turiștii vorbesc în limbile lor, dar între ei Rafael (32 de ani) și Nico (23) vorbesc în română: “Du o ciorbă cu găluște la domnii de la masa 2”.

Citește mai mult

AI act conținut inteligență artificială / sursa foto: Profimedia

Într-o încercare de a accelera colaborarea dintre companiile de AI și societatea civilă, UE a recrutat anul trecut un grup de cercetători în domeniul media și AI care au fost rugați sa redacteze un Cod de bune practici, un document cu niște măsuri concrete ce pot fi adoptate de platformele digitale.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon sursa foto: romania.europalibera.org

Adulții s-au închis iar în camera mică, locul privilegiat care reunește două obiecte foarte prețioase: un radio mare și magnetofonul. Ies din când în când misterioși, șoptindu-și diverse vorbe, ne zâmbesc și se închid din nou în cameră. Mai sosesc și prietene de-ale mamei din vecini, care sunt primite rapid în spatele ușilor închise. Acest „ritual“ nu este deloc nou pentru noi, îi cunoaștem deja etapele și emoția: din când în când, radioul devine punctul central al casei, adulții se îngrămădesc lângă el, închid ușile și ne îndeamnă să ne vedem liniștiți de joacă.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Risipa alimentara / sursa foto: Profimedia

În fiecare zi vorbim despre costuri, marje, stocuri, pierderi. Mai rar vorbim despre pâinea, laptele, fructele, mesele gătite și produsele bune pentru consum care ies din circuit și ajung, pur și simplu, gunoi. Iar asta se întâmplă într-o țară în care există copii care se culcă fără o masă sigură, vârstnici care își numără pensia la sfârșitul lunii și asociații care încearcă să țină în viață, la propriu, atât oameni, cât și animale abandonate.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Există în istoria cinematografului două pietre de hotar: „Nașterea unei Națiuni”, de David Wark Griffith (1915), și „Triumful Voinței”, de Leni Riefenstahl (1935). Din punct de vedere al inovării în limbajul cinematografic, aflat în perioada de început a filmului mut la Griffith, și a primilor ani ai sonorului la Riefenstahl, e vorba de capodopere. Însă ideologia și etica lor sunt cât se poate de malefice: rasism feroce antinegri la Griffith, glorificarea lui Hitler la Riefenstahl.

Citește mai mult