În doi ani vom avea o nouă lege a Educației. Sau cel puțin asta își dorește președintele Klaus Iohannis, care săptămâna trecută a deschis oficial perioada de dezbateri în acest sens și a invitat ONG-urile, experții în educație, profesorii, elevii, părinții și angajatorii să își prezinte opțiunile și să le argumenteze.
Ultima oară când am verificat, legea Educației fusese modificată de peste 60 de ori în ultimii 20 de ani. Încă nu mi-am pierdut speranța că la un moment dat, poate chiar de data aceasta, modificările promise să fie unele de substanță.
Pentru că pentru părinții care nu își permit o școală privată serioasă sau nu sunt suficient de curajoși să opteze pentru homeschooling, speranța este singura care le-a mai rămas. Și posibilitatea de a-și spune părerea.
Așadar, ca părinte care se gândește cu groază că în trei-patru ani copilul său va intra cel mai probabil într-o școală din sistemul de stat, aceastea sunt schimbările minime pe care le aștept de la noua lege a Educației:
1. Atragerea la catedră a celor mai buni absolvenți de studii superioare. În Finlanda, țara cu cel mai performant sistem de învățământ, profesori ajung doar cei mai buni studenți. În România, anul trecut la examenul de titualizare, doar unul din trei (37%) candidați a obținut o notă mai mare de 7, iar la nivel național nu au existat decât 40 de note de 10. Evident că una dintre soluții ar fi ca profesorii debutanți să primească niște salarii care să le depășească pe cele ale unui bodyguard sau casiere de supermarket.
Ar mai fi nevoie însă și de programe de formare profesională continuă a celor care intră în sistem și a celor care sunt deja acolo. Pentru că degeaba se schimbă programa și modul de abordare a unei materii, dacă de exemplu, la română, profesorii le cer elevilor să învețe pe de rost compuneri sau comentarii la fel ca acum 20 de ani.
2. Simplificarea programei. O discuție lungă, care durează de ani buni fără ca nimic să se întâmple. Din nou, nu mă pot referi decât la limba și literatura română, pentru că este singura materie căreia i-am urmărit evoluția. Elevii de gimnaziu învață, după părerea mea, lucruri prea complicate și inutile – diateza activă pronominală, moduri și timpuri verbale, sintaxa frazei, adverbe relative și predicative – fără să înțeleagă de ce le învață și la ce le folosesc.
Recunosc, de exemplu, un verb la perfect compus, dar nu știu când să scrie „a-ți” sau „ați”; știu să împartă fraze în propoziții și să recunoască subiective și concesive, dar când scriu fraze mai lungi de 4-5 propoziții pierd predicatele pe drum și pun punct înainte să încheie logic fraza; recunosc diftongul, triftongul și hiatul, dar aproape toți pronunță greșit „geografie” și „biologie”; studiază peste 10 specii literare din toate cele trei genuri literare, dar nu știu ce este acela un scriitor contemporan; știu pe de rost replici din „O scrisoare pierdută”, dar nu au văzut niciodată o piesă de teatru; scriu compuneri de două pagini, învățate pe de rost, în care argumentează că un text este fabulă, doină sau nuvelă, dar au dificultăți să explice în 15-20 de rânduri de ce iarna este anotimpul lor preferat.
Iar exemplele pot continua și sunt sigură că și la celelalte materii se întâmplă același lucru: elevii învăță lucruri complicate și le ignoră pe cele de bază, iar inteligența și creativitatea nu sunt stimulate în niciun fel.
3. Găsirea unei soluții pentru elevii care nu au luat sau nu vor lua examenul de bacalaureat. În ultimii 5 ani, peste 300.000 de absolvenți de liceu nu au luat examenul de bacalaureat. Acești tineri au mari dificultăți în a se angaja pentru că, de pe o parte, angajatorii solicită cel puțin diploma de bacalaureat, iar pe de altă parte pentru că nu știu să facă nimic.
Cred că noua lege a Educației ar trebui să găsească o formă de învățământ intermediară între liceu și facultate care să le ofere soluții celor care nu au capacitatea de a lua diploma de bacalaureat (care le asigură automat accesul la o facultate oarecare), dar care nici nu vor să rămână cu o diplomă de 8 clase și se pot califica într-o meserie pentru care acum se cer studii superioare: secretară, recepționistă, contabil sau asistent HR. Modelul german sau britanic pot reprezenta o sursă de inspirație din acest punct de vedere.
4. Schimbarea sistemului de admitere în liceu astfel încât elevi care obțin sub 5 la probele examenului de Evaluare Națională să fie orientați către școlilele de meserii (profesionale), a căror reînființare trebuie continuată în strictă legătură cu nevoile de pe piața muncii. Ei sunt cei care ajung acum în clasa a XII-a și nu reușesc să își ia examenul de bacalaureat.
Degeaba se schimbă programa și modul de abordare a unei materii, dacă de exemplu, la română, profesorii le cer elevilor să învețe pe de rost compuneri sau comentarii la fel ca acum 20 de ani.
5. Bacalaureatul să devină un examen serios de admitere la facultate. În acest moment, cu excepția câtorva facultăți care încă mai organizează examen de admitere, orice posesor de diplomă de bacalaureat poate să se înscrie la facultate și, de ce mai multe ori, să o și termine. Nu contează că el este absolvent de profil filologic și merge și se înscrie la ASE după ce a dat bacul la română, istorie și psihologie, sau absolvent de mate-info și vrea să dea la Litere, deși în acest caz a dat cel puțin proba scrisă la română.
E adevărat că între 14 ani, când ai ales un liceu, și 18-19 ani când vrei să dai la facultate, îți poți schimba opțiunile, dar admiterea în învățământul superior pe baza notelelor obținute la niște materii care nu au legătură cu domeniul pe care se presupune că trebuie să îl aprofundezi cred că ar trebui să înceteze. Tocmai de aceea, poate facultățile ar trebui să facă admiterea pe baza notelor obținute la bacalaureat la acele materii care au legătură cu obiectele lor de studiu.
6. Consiliere profesională serioasă. Știu că există psihologi în școli și licee care ar trebui să facă acest lucru, dar nu am aflat încă de ce elevii de clasa a VIII-a aleg pentru liceu un profil umanist având ca singur criteriu faptul că nu le place matematica, iar cei mai mulți elevi de clasa a XI-a și a XII-a nu știu la ce facultate să meargă și, după ce iau examenul de bacalaureat, se înscriu la 5-6 facultăți în speranța că vor intra măcar la una.
Cred că elevii de clasa a VIII-a și cu atât mai mult cei de liceu ar trebui ajutați în interioriul sistemului de învățământ să înțeleagă cine sunt, ce la place și care sunt posibilitățile de dezvoltare profesională. Asta ca să nu își piardă timpul în licee sau facultăți după absolvirea cărora vor obține un loc de muncă doar printr-un noroc sau o pilă.
7. Menținerea și aplicarea principiului din actuala lege a Educației: finanțarea urmează elevul. Cred că un părinte care plătește taxe și impozite la stat și alege pentru copilul său o școală particulară, trebuie să beneficieze de aceleași drepturi ca un părinte care alege sistemul de stat. Nu la fel se întâmplă în sistemul de sănătate, unde CNAS decontează unele servicii oferite de clinicile private pe baza aceluiași principiu?
Președintele Iohannis a invitat pe aproape toată lumea să-și exprime părerile argumentat în ceea ce privește felul în care ar trebui să arate sistemul românesc de învățământ. A promis chiar și un portal de consultare interactivă. Să nu-l dezamăgim!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Cât despre îndemnul la trezire... Faptul că profesorii nu sunt vizibili în spațiul public și nu se manifestă cu surle și trâmbițe te-ar putea face, într-adevăr, să tragi concluzia că încă nu s-au deșteptat și că așteaptă să le spună cineva, pe un forum, că e proastă programa și că merge rău sistemul. De ce anume ai putea crede că Ministerul este vreodată dispus să-i asculte pe profesori? Ani la rând, după fiecare bacalaureat, ni se cerea să completăm niște foițe în care să ne exprimăm părerea în legătură cu subiectele, cu baremul de corectare și cu examenul, în general. Ba chiar să propunem soluții de ameliorare. Și, ca niște adevărați naivi, am tot făcut asta. Absolut DEGEABA. Ei, de câțiva ani, nu ni se mai cere să participăm nici măcar la circul acesta. Se poate mai clar decât atât?
Iar ca profesor de română, nu pot fi de acord cu opinia ta, pe care ai exprimat-o de mai multe ori, cu toată convingerea, că literatura ar trebui să se disocieze de gramatică și să intre în categoria opționalelor (alături, de bună seamă, de opționalul Baschet, sau de Design sau de celelalte). Dintre multele motive absolut evidente pentru care nu pot accepta ideea asta, îți dau doar unul: cei care nu citesc, foarte, foarte rar sunt buni vorbitori (ca să mă refer doar la ideea că literatura este o încărcătură, mâncând din timpul care ar trebui alocat achizițiilor lingvistice). Fără lectură, un om poate ajunge să vorbească, eventual, corect și atât. De aici - limbajul de lemn, de care și tu te plângi. Și intrăm în cercul vicios. Un om care nu citește foarte rar este un bun vorbitor, crede-mă, am constatat asta de prea multe ori. Eu am învățat să vorbesc nu atât la orele de gramatică, ci mai ales citind. Așa se învață mult mai plăcut, or tu tocmai asta ceri - învățare plăcută și fără obligativitate. Și uite cum se naște alt cerc vicios.
Prin urmare, da - sistemul merge prost, da - copiii și profesorii sunt înregimentați, plafonați, pietrificați și cum mai vrei să spui. Toate-s adevărate. Și e ușor de vorbit, de criticat, de analizat savant și omniscient ce se întâmplă prin alte colțuri ale lumii și de decretat: „Ar trebui...” Școala românească este atâț de politizată, încât acest total neproductiv la noi „ar trebui” (de care sunt pline și facebook-ul, și mass-media, și toate piețele și saloanele de coafură în care se discută competent despre învățământ) nu poate fi decât un gângurit inocent care trece, ca o adiere cel mult amuzantă, mult, mult pe lângă urechile guvernanților.
Doresc reformarea invatamantului romanesc din moment ce sunt literalmente grozavii in materialele didactice, dar sunt sigur ca dascalii probabil ar trebui sa sustina un test de inteligenta emotionala inainte de a lucra intr-o institutie de invatamant.
Spre exemplu, doriți „atragerea la catedră a celor mai buni absolvenți de studii superioare” comentând că așa s-ar face în Finlanda, țară cu cel mai bine pus la punct sistem de învățământ. Tocmai, că în Finlanda se face altfel. Nu cei mai buni absolvenți sunt făcuți dascăli, ci acei „tineri care au pasiunea naturală de a preda”. Cum am spune noi, românii, cei care au talent și înclinație spre educație, cei cu har. Citatul de mai sus e luat dintr-un articol apărut în martie anul acesta în The Guardian. Deși nu se referă la profesori de liceu, ci la învățători, vă recomand să îl citiți – căutați pe Google „Q: What makes Finnish teachers so special? A: It’s not brains”. O să aflați că, de fapt, jumătate dintre cei care sunt acceptați la cursurile de învățători la Universitatea din Helsinki sunt candidați cu rezultate medii la învățătură. Ce îi face pe aceșteia să devină cei mai buni învățători din lume ține de instruirea și investițile care se fac în ei continuu timp de cinci - șase ani.
Mai propuneți, doamnă, încetarea practicii conform cărei „admiterea în învățământul superior [se face] pe baza notelor obținute la niște materii care nu au legătură cu domeniul pe care se presupune că trebuie să îl aprofundezi”. Adică nu sunteți de acord ca un absolvent de profil filologic să se înscrie la ASE după ce a dat Bacul la română, istorie și psihologie. Gândiți-vă un pic la ce propuneți pentru că, dacă e să împinge logica sugestiei dvs. cu câțiva ani mai încolo, înseamnă că un absolvent de litere, precum domnia voastră, nu are de ce să se angajeze ca jurnalist pe domeniul economic. Și totuși, le-ați făcut pe amândouă. Nu are rost să mai comentez pe seama altor propuneri pe care le faceți. O singură remarcă, 1 din trei nu înseamnă 37%. E bine ca, măcar atunci când vorbim despre lucruri exacte, să fim exacți; cu atât mai mult cu cât dorim să facem modificări esențiale într-un sistem atât de sensibil la schimbare, cum este învățământul.
A nu se înțelege că sunt de părere că sistemul de învățământ românesc este perfect. Cred însă că nu oricine are chemarea să își dea cu părerea asupra a ce și cum trebuie schimbat. Cu siguranță calitățile de părinte sau de elev nu recomandă pe nimeni ca vizionar în domeniul reformei învățământului. De asemenea nu cred că importul unor modele din afară este indicat. Ce știu este că școala nu este locul unde se duce copilul când părinții sunt la muncă. Mai știu că învățătorul și profesorul nu sunt funcționari responsabili cu instruirea tinerilor pentru piața muncii. Rațiunea școlii este formarea de caractere, iar chemarea dascălului este de a facilita acest proces de formare și creștere. E normal ca orice bariere care îngrădesc desfășurarea normală a acestui proces să fie înlăturate; e obligatoriu ca orice factor care facilitează formarea de caractere să fie stimulat. Lucrurile acestea naturale, normale sunt suficiente ca bază pentru a pune pe picioare un sistem de învățământ viabil, sustenabil, stabil. Ele duc în mod firesc spre creearea unui set de principii legale, simplu de înțeles și de aplicat sub numele de Lege a Învățământului. Nu e nevoie de zeci de paragrafe stufoase care trag după ele norme metodologice încă și mai stufoase. Și cu atât mai puțin e nevoie de capete pătrate și adunări în piețe, de discursuri sforăitoare sau articole înflăcărate scrise la ziar de autori narcisiști care doresc să-și crească astfel ratingul de PR.
Dar părinții, acei parinti care vad in copii lor cel mai, dintre cei...copii , au un rol in eseul dvs.?
Cele șapte deziderate sun bune se pare doar pt. DVS.!
A, ei sunt cei care arata cu degetul: progeniturile sunt ....!