Sari la continut

Ne vedem live pe Republica!

Facem anul ăsta un pas mai departe în această călătorie care ne-a unit: construirea unul loc al dezbaterii, al schimbului de idei, al bunului-simț. Lansăm un nou spațiu unde ne putem întâlni. Comunitate.republica.ro este locul unde ne vedem live.

Acești nefericiți în mașini scumpe. „Îmi pot învăța copiii multe lucruri, dar simt o puternică frustrare că nu pot să îi învăț cum să fie fericiți în viață”

Om trist în mașină

Foto: Getty Images

Discutam la un moment dat cu cineva preocupat la acel moment să găsească soluția la unele dificultăți apărute în parcursul copilului său, aflat la debutul studiilor universitare. Puternic dezamăgit de domeniul ales, în care nu se regăsea, tânărul student care până atunci avusese un parcurs școlar excelent, luase decizia de a renunța la studiile care l-ar fi dus către o profesie considerată în societate ca „aducătoare de succes în viață”.

La un moment dat, în timpul discuției, părintele a rostit dezarmat:

„Îmi pot învăța copiii multe lucruri, dar simt o puternică frustrare că nu pot să îi învăț cum să fie fericiți în viață.”

Într-adevăr deși a fi fericit este considerat unul dintre scopurile principale ale omului în viață, educația primită de la părinți sau de la școală de cele mai multe ori nu ne poate oferi rețete, căi bine definite, prin care să devenim mai fericiți. Chiar dacă în științele socio-umane au apărut domenii distincte, cum ar fi cel al psihologiei fericirii, finalitatea lor în planul educațional este destul de redusă, probabil de aceea nu avem azi oameni mult mai fericiți ca odinioară, ci mai multe opțiuni de consiliere, mai mult sau mai puțin profesioniste, pentru cei nefericiți. Nu avem mai mulți părinți care să le poată furniza copiilor o educație pe această direcție iar în ceea ce privește educația formală din cadrul școlii fericirea se lasă încă așteptată.

E adevărat că multitudinea cauzelor care ne pot face fericiți sau nefericiți, precum și varietatea infinită de raportare la acestea funcție de caracteristicile de ordin personal nu ajută prea mult educația, fie ea formală sau informală, să facă salturi semnificative de la nivelul conceptual la cel operațional, astfel încât să ne formeze deprinderea de a fi fericiți.

Cu toate acestea principalul mijloc prin care oamenii pot deveni mai fericiți în ziua de azi rămâne tot educația. De aceea vă recomand un „manual” despre fericire la a cărui apariție recenzia făcută de o prestigioasă revistă de cultură americană (The Atlantic) se încheia în felul următor:

„Recomandată tuturor părinților, educatorilor și politicienilor de pretutindeni.”

Mă refer la cartea matematicianului şi filosofului britanic Bertrand Russell, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (1950), intitulată The Conquest of Happiness, publicată prima dată în 1930 (apărută şi în română la Editura Humanitas, 2013, cu titlul În căutarea fericirii).

Analiza logică a cauzelor nefericirii și fericirii este realizată de Russell cu acuratețea matematicianului și cu preocuparea evidentă de a coborî fericirea din sfera transcedentală în realitatea vie, în viața de zi cu zi a omului societății moderne. Rezultatul este unul de excepție care reușește să capteze atenția și să fie chiar și pe înțelesul unei persoane care s-ar simți pierdută sau plictisită de la primele rânduri ale unei scrieri kantiene pe acest subiect. De altfel, acesta a fost și unul dintre scopurile pe care Russell și le-a propus, așa cum dezvăluie încă din prefața cărții:

„Cartea de față nu se adresează oamenilor foarte școliți sau celor pentru care o problemă practică reprezintă doar un posibil subiect de conversație. În paginile ei nu veți întâlni cugetări filosofice abisale sau ample dezvoltări erudite.”

Mai mult, analiza se soldează cu nenumărate concluzii care pot fi incluse atât într-un eventual demers educațional părintesc sau școlar orientat către sporirea fericirii, cât și în eforturile pe care le facem fiecare dintre noi pentru a deveni noi înșine un pic mai fericiți.

Un alt scop avut permanent în vedere de autor și atins pe deplin:

„Despre rețetele pe care le ofer nu pretind altceva decât că sunt dintre cele ce și-au aflat confirmarea în propria-mi existență și observație și că ori de câte ori am acționat în conformitate cu ele fericirea mea a avut de câștigat. Sper că din multitudinea de oameni care au parte de nefericire fără a se complăcea în ea, unii ar putea să afle aici un diagnostic al situației lor și anumite sugestii privind modul de a o depăși.”

Legătura dintre muncă și fericire este foarte prezentă în carte. Beneficiază de un capitol special, dar o regăsim des prezentă, direct sau indirect, în multe dintre capitolele cărții, atât în cele referitoare la cauzele fericirii, cât și în cele ce analizează cauzele nefericirii.

Este unul dintre motivele pentru care le recomand pasaje sau capitole din carte multora dintre cei ce apelează la sfaturile mele cu privire la cum ar putea să acționeze ei sau copiii lor pentru a face din muncă și profesie o sursă mai degrabă de fericire decât de nefericire.

Vă ofer aici două dintre exemplele utilizate de Bertrand Russell. Primul se referă la câtă fericire ne poate aduce o muncă cu venituri mari iar al doilea evidențiază unul dintre criteriile care ar trebui să stea pe primele locuri în alegerea profesiei pentru a o transforma intr-o sursă de fericire. Pe ambele le-am folosit și în cazul menționat în debutul acestui articol, în fapt ele se completează.

Mulți dintre noi credem că dacă ne îndrumăm copiii spre o profesie foarte bine plătită și le insuflăm dorința de a avea un statut socioprofesional cât mai ridicat vom reuși să îi ferim de multe probleme care le-ar putea aduce nefericire. Reflectați la propunerea lui Russell:

„Du-te pe o stradă aglomerată la orele de lucru sau pe o autostradă în zilele de weekend (…), golește-ți spiritul de propriul eu și lasă-te invadat rând pe rând de personalitățile străinilor întâlniți. Vei constata că fiecare dintre aceste persoane diferite își are grijile și frământările ei. La cei întâlniți în orele lucrătoare vei observa anxietate, concentrare excesivă, lipsă de interes pentru orice nu ține de treburile în care sunt prinși, incapacitate de a se amuza, insensibilitate față de semeni. Pe autostradă, în weekend, vei vedea bărbați și femei, mulți dintre ei de condiție bună, unii foarte bogați, porniți în căutare de plăceri. Toți merg cu aceeași viteză, a celui mai lent automobil din coloană, absorbiți de dorința de a depăși alte mașini fără să o poată face sau cuprinși de o imensă plictiseală, care le imprimă pe figuri o expresie trivială. Din când în când apare și câte o mașină cu oameni de culoare (autorul are în vedere o autostradă americană) cu adevărat binedispuși, dar care, prin comportamentul lor excentric, provoacă indignarea celorlalți și până la urmă ajung pe mâna poliției din pricina vreunui accident.” (Aici autorul remarcă cu o ironie foarte fină: „voioșia în zi de sărbătoare este interzisă de lege”.)

Urmați propunerea lui Russell într-o zonă de clădiri de birouri, la orele de vârf pe șosea în zona Arcul de Triumf sau pe Valea Prahovei în weekend. Evaluați valoarea autoturismelor și încercați să vă imaginați cât câștigă și cu ce s-ar putea ocupa pasagerii din ele. Apoi încercați să stabiliți cât de fericiți par fiecare dintre ei. Foarte probabil veți ajunge la concluzia că indiferent de statutul socioeconomic sau de presupusa ocupație a celor din mașini, aceștia pot părea fericiți sau nefericiți. Nu e exclus chiar să observați că ponderea celor care par nefericiți crește odată cu prețul automobilului în care se află și al hainelor cu care este îmbrăcat. În mod clar faptul că ai o profesie bănoasă nu îți garantează că vei fi fericit. E foarte posibil ca utilizarea pe primul loc a criteriilor de venit și recunoaștere socială în alegerea profesiei și în muncă să nu fie o cale spre fericire. Vom dezvolta relația dintre veniturile în muncă și fericire într-un articol viitor și vom vedea că de la un anumit nivel exacerbarea rolului veniturilor din muncă poate genera mai mult nefericire decât fericire.

Al doilea exemplu, desprins din cartea lui Russell, vine în completarea primului și subliniază importanța pe care ar trebui să o aibă în alegerea profesiei și în muncă un cu totul alt criteriu decât veniturile asociate și recunoașterea socială:

„Când eram copil am cunoscut un bărbat al cărui chip radia de fericire și a cărui ocupație era cea de săpător de fântâni. Era de o înălțime impunătoare și avea o musculatură incredibilă; nu cunoștea cititul, nici scrisul. Fericirea sa nu provenea din surse intelectuale; nu se baza pe credința în dreptul natural sau în perfectibilitatea speciei umane, pe proprietatea publică asupra utilităților publice, pe biruința finală a adventiștilor de ziua a șaptea sau pe vreun alt crez pe care intelectualii îl consideră indispensabil pentru a se putea bucura de viață. Se baza pur și simplu pe vigoarea fizică, pe capacitatea de a munci și pe biruirea obstacolelor pe care i le crea solul stâncos.”

Prin exemplul dat autorul dorește să sublinieze că importantă pentru fericire nu este rezonanța socială a muncii, ci plăcerea pe care o generează celui care o face. Iar plăcerea poate fi aceeași pentru săpătorul de fântâni din exemplul dat cu a unui om de știință pasionat care lucrează la o descoperire revoluționară în domeniul său sau cu a unui chirurg care salvează zilnic vieți. Lipsa acestei plăceri îi poate face la fel de nefericiți pe fiecare dintre ei indiferent de câtă stimă socială ar beneficia și oricât de mult ar câștiga de pe urma muncii.

Despre aste era vorba în cazul tânărului student. Alegerea facultății nu fusese cea mai reușită. Avusese drept criterii principale cât de bănoasă era meseria și cât de mult putea să contribuie la statutul său social în viitor. Fusese neglijat în totalitate criteriul plăcerii pe care i-o putea oferi munca. Și de aici și nefericirea lui și frustrarea părinților.

După un an de pauză în studii, în care a făcut tot felul de munci mai puțin intelectuale, nu foarte bine plătite și cu o redusă rezonanță socială a revenit la facultate schimbând domeniul. Alesese de data asta ceva ce știa că îi place și simțea că o să-i placă pentru multă vreme. Au trecut câțiva ani de când profesează și cel puțin munca sa îl face să se simtă mai fericit.

Mai sunt multe aspecte legate de muncă pe care Russell le scoate în evidență, fiind importante pentru a face din ea o sursă a fericirii, nu a nefericirii. Dar pe lângă aspectele punctuale, poate cea mai importantă contribuție a lui Russell în abordarea dezvoltării profesionale și în carieră este dat de faptul că este printre primii care vorbește despre necesitatea ca fiecare dintre noi să privim munca și celelalte domenii ale vieții ca pe un întreg. Condiție de bază pentru ceea ce în zilele noastre numim prin conceptul work-life integration (vă recomand să citiți Pilda tatălui preocupat de job care a păcălit moartea și o altfel de ședință cu părinții: când și cum îi vorbești despre „carieră” copilului tău).

Articol apărut inițial pe blogul www.worklifeintegration.ro

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    ...și Harari, pe tema fericirii - a punctat niște repere foarte utile (vezi HOMO DEUS)...
    • Like 0
  • Educa'i, daca tot i'ai facut.
    • Like 0


Îți recomandăm

Tânără la calculator

Academia prietenoasă de IT Wantsome și-a făcut în ultimii patru ani o misiune din a ajuta profesioniști din toate domeniile să facă tranziția spre o carieră de succes în domeniul tehnologiei informației, prin cursuri care urmează atent cerințele companiilor IT, prin sesiuni de practică și printr-o activitate intensă de mentorat calibrată pe nevoile lor. (Foto: Getty Images)

Citește mai mult

Marc Areny

Marc Areny este de origine catalană, este cetățean spaniol și francez și a venit în România în urmă cu 10 ani. Este unul dintre primii din Europa care a identificat o nouă nișă de piață: convertește mașini cu motor termic în mașini electrice.

Citește mai mult