Petrolul, chiar sub 30 de dolari barilul, e singurul lucru care îți curge prin vene. Gândești în cai putere, vezi numai motoare în V, miroși a EURO 4. Singurul lucru care contează în viața asta e mașina. Sper din tot sufletul că ești sărac.
E cea mai plăcută boală din lume. Cu siguranță incurabilă, mania mașinilor se agravează odată cu vârsta. Începi cu postere pe perete, continui cu machete. Îți iei prima mașină, de obicei o cutie veche și ruginită moștenire de la tata. Nu contează, o vezi ca pe un Enzo. O iubești, e totul pentru tine, n-ai bani să o întreții, dar adormi în fiecare seară visând la scenarii de cum o repari și îmbunătățești.
Țintești tot mai sus, ești tot mai pretențios. Vrei mai mulți cai, senzații, design. Îți cultivi gusturile, îți dezvolți păreri. Benzină sau motorină? Te așezi de o parte sau de alta a baricadei. Fantasmezi cu ochii deschiși. Viitorul e îmbibat în zeci de modele care gravitează și se completează într-un caleidoscop strălucitor.
Revii brusc cu picioarele pe pământ. Îți iei primul job și epava își dă ultima suflare. E vremea unui înlocuitor. Trebuie să iei ceva în leasing pentru că nu ai toți banii. Pui un pic de-o parte lista de hypercar-uri și te orientezi către ceva accesibil. Ceva plictisitor, care consumă puțin și în care intră și legumele pentru zacuscă pe care părinții te pun să le cari de la piață în fiecare toamnă.
O conduci cu silă. Că te uiți la ea sau la un tomberon e tot aia. Posterul s-a mutat de pe perete pe ecranul laptopului. Visurile și fantasmele de seara sunt mai active ca oricând.
Îți întemeiezi o familie. Viața decurge frumos, mai puțin pasiunea pentru mașini. Nu dispare, dar nici n-o hrănești în vreun fel. Mania rămâne la stadiul de informație, vis, imaginație. Citești tot, știi tot, devorezi tot. În viața reală însă, schimbi tomberonul plictisitor cu altul, mai spațios și care consumă și mai puțin. E la fel de urât și de fără senzație la condus. Își face treaba. „Își face treaba”. Cele trei cuvinte pe care le urăști cel mai mult pe lume.
Când totul părea pierdut, se întâmplă. Dai lovitura, într-un fel sau altul. Grija zilei de mâine dispare, pentru tine și următoarele trei generații. E vremea ca fantasmele, posterele, wallpaper-urile, planurile să devină realitate. Garajul devine o hală, pasiunea devine o colecție. Tot ce visaseși, tot ce îți doriseși, tot ce a apărut, tot ce apare este al tău.
Ai vrea să îți permiți luxul sărăciei. Să trebuiască să nu dormi nopți, să devorezi forumuri, să citești zeci și sute de opinii, să vânezi teste, să întrebi printre prieteni. Să îți modifici, completezi, arunci la gunoi și după rescrii lista. Și în final, după ani și ani de cântărit și evaluat, iei decizia. Ea e.
Luni. Soare si 25 de grade. Vreme pentru cabrioletă. Marți. Cer noros si bilete la teatru. Un GT. Miercuri. Drum scurt până în afara orașului, perfect pentru SUV-ul rapid și confortabil. Joi. Serbarea copiilor și cină romantică. Adică limuzină. Vineri. Campionat de squash. Super sportiva deja mârâie.
La prima vedere pari cel mai norocos și fericit obsedat de mașini din lume. Dar știi că nu e așa. Pe de o parte, planurile și visurile s-au transformat într-o listă lungă și plictisitoare de probleme stupide, lucruri de rezolvat și de organizat. Cu ce merg mâine? Am chef de viteză, dar parcă vreau și confort. O fi schimbat mecanicul uleiul la mașina cu numărul 23? Offf de când n-am mai condus muscle-car-ul...
Pe de altă parte, totul a venit servit și prea ușor. În plus, la fiecare automobil al colecției îți place ceva cel mai mult. Ești răsfățat. La una iubești forma. La alta demarajul. Ai vrea să fii un gigant care rupe acoperișul halei-garaj și le strivește pe toate într-una singură și perfectă.
Ai vrea să îți permiți luxul sărăciei. Să trebuiască să nu dormi nopți, să devorezi forumuri, să citești zeci și sute de opinii, să vânezi teste, să întrebi printre prieteni. Să îți modifici, completezi, arunci la gunoi și după rescrii lista. Și în final, după ani și ani de cântărit și evaluat, iei decizia. Ea e.
Puterea alegerii e abia prima parte. Știi ce îți dorești, acum trebuie să lupți ca să obții. Urmează ani și ani de eforturi, sacrificii stupide. Un război al economiilor dus cu zâmbetul pe buze. Renunț la tot pentru ceva extrem de inutil și pe care în principiu nu prea pot să mi-l permit. Dar e ceva care nu mă lasă să dorm noaptea. E ceva fără de care nu pot trăi.
Și ziua Z vine. Momentul în care primești, cu mâinile tremurând, cheia unei grămezi de metal care te-a falimentat, nu te-a lăsat să dormi, ți-a schimbat dieta în salam cu pâine. Mormanul de fiare prea scump, prea rapid, prea mare, de neparcat, nefiabil și care consumă enorm. Mormanul care te face să trăiești cu adevărat. Dar care îți schimonosește fața în cel mai mare larg și lung zâmbet din câte s-au văzut. Un zâmbet mai mare decât orice colecție de mașini.
Așa e că e minunat să fii sărac?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Dupa ani de "gandire" am ajuns la o concluzie: cel mai bine e sa ai o masina potrivita pentru nevoile tale (dar cu personalitate), si atat de multi bani incat sa-ti permiti sa inchiriezi cand ai chef masinile pe care le doresti. Ce vreau sa zic este ca a fi proprietar nu te va face fericit:
- tot timpul o sa iasa masini noi mai cool, mai luxuase decat a ta, care dupa primul facelift este deja istorie;
- azi vrei suv, maine sportiva, apoi limuzina...si poate nu esti satisfacut nici cand le ai pe toate
- cand singura masina pe care o poti parca la job sau la restaurantul tau preferat e o smart...da-ti si tu seama
- sa stai in coloana in ferrari nu te face mai destept decat colegul cu logan
- fiecare sgaraietura pe "iubita" ta e o rana in suflet, protectia ei grija si obsesie
- bani, bani, bani...
Decapotabila pe care am inchiriat-o intr-o splendida vacanta in Mediterana e amintirea cea mai frumoasa in relatia mea cu masinile, dar nu as cumpara-o niciodata sa merg cu ea prin Romania...
Stiu exemplare din astea.
Ca unul crescut cu Dacia 1300, care a fost si prima mea masina, la care am surubarit, inlocuit, reparat tot ce a fost nevoie, am ramas cu ideea ca daca ma duce din punctul A in B e bine. Si sa fie noua, pentr garantie. Si ieftina. Si diesel, pentru consum.
Asa ca Dacia. E bine. Sunt la a 3-a.