„La ce ne folosește o limbă dispărută?” Repetată generații la rândul, întrebarea nu doar că a împins latina la marginea sistemului de educație, dar a inhibat în cele mai multe cazuri minima curiozitate de a-i afla un răspuns. Adevărul e că nu poți să ceri acum o pâine în latină, nu poți să faci în latină nici client service, nici reel-uri pe Insta, cât despre manualul de instrucțiuni al civilizației noastre, acesta a fost tradus cu secole înainte în limbile pe care le vorbim astăzi de către învățați cărora nu le mai știm numele. Dar care știau latina și greaca veche.
Felul în care ne raportăm astăzi la studiul unei limbi clasice este grăitor pentru problemele din societatea și educația românească. Aversiunea față de latină are în spate mai mult decât simplul dezinteres al publicului larg față de ceea ce nu-i folosește în mod direct. Ci își are sursele în ideologie, în suprimarea - inclusiv fizică a elitelor -, în lipsa de viziune din sistemul de învățământ și în calitatea slabă a manualelor, care nici n-au cum să-i deschidă unui copil pasiunea pentru limbile clasice. Invitat în emisiunea „În fața ta” de la Digi24, Ștefan Colceriu, doctor în filologie clasică, a vorbit despre soarta latinei în școala românească.
Lipsa celor 700 de ani de acasă
„Trebuie să fim foarte conștienți de faptul că marile tradiții culturale din Europa se bazează, de 1000 de ani în Occident, în Italia de 2000 de ani, pe studiul limbilor clasice, adică o cultură mare se construiește pe limbi clasice. Și, deși umanitatea europeană a abandonat, cumva, învățământul de limbi clasice, mai ales după anii `70, acum se revine în Franța, de exemplu, masiv nu numai cu latină, dar se revine cu ore de greacă la licee”, a spus Ștefan Colceriu, care a adăugat că și în Germania există ore de limbi clasice la liceele importante. Nouă, ne lipsește în acest moment nu doar tradiția culturală, ci și interesul de a o recupera. „Cum spunea un profesor de-ai noștri, în mod fatal nu avem, spre deosebire de alții, cei 700 de ani de acasă”, a punctat el pe parcursul emisiunii.
Specializat în greacă veche și latină, Ștefan Colceriu este cercetător științific la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti“ și co-fondator al Masteratului de Studii Religioase – Texte și Tradiții din cadrul Universității din București, unde predă cursuri de istoria ideilor religioase, religie comparată și limbă greacă veche.
„Demonizarea” latinei
Potrivit lui, actuala percepție referitoare la studiul latinei are la bază decenii întregi în care această materie a fost marginalizată, începând cu perioada comunistă.
„Nu numai că a fost marginalizată, dar a fost și demonizată. Faptul că auzi de 80 de ani în România, de aproape 3 generații, că latina e inutilă, că latina nu te ajută la nimic - „La ce bun?”, eu am oroare de această întrebare: „La ce bun să mai facem latină?” - îți arată că oprobriul la care a fost supusă această materie a coborât în subconștientul națiunii. Așa că e foarte greu acum să revii la latină în urma unei simple cereri la minister, pentru că, dacă te duci la copil, dacă duci la părinții copilului, dacă te duci la directorul școlii, dacă te duci la inspectorat, la ministru, cu cât mergi mai sus o să primești o reacție care nu e neapărat conștientă. Oamenii nu numai că nu știu ce înseamnă limba latină, dar au și reacțiile astea automate, ca un fel de reflex condiționat: „Latină? La revedere!”. Și atunci e foarte greu să revii”, a văzut cercetătorul.
În mod aparent paradoxal, cel mai des întâlnit argument în favoarea latinei, a continuat el, are la bază resorturi ideologice și este cel mai puțin eficient: să învățăm latină, pentru că vorbim o limbă de origine romanică și astfel o vom înțelege mai bine. „Asta a fost o marotă a revenirii limbii latine în anii `60-`70, o marotă care a servit, de fapt, ideologiei național comuniste din România. Dar latina nu a fost readusă în gloria ei necesară, ci lăsată, tot așa, la margine. E un fel de formă de legitimare a ideologiei naționaliste”, crede Ștefan Colceriu.
Argumente pentru predarea latinei: „Latina este o formă de matematică pentru umaniști”
În opinia sa, unul dintre argumentele importante pentru studiul latinei este cel al orientării minții. „Solomon Marcus spunea că latina este o formă de matematică pentru umaniști și acesta e un lucru foarte, foarte probat. Și mai e ceva, un argument pe care nu l-am auzit invocat nicăieri și care e foarte la modă astăzi, eu cred că e la modă de foarte multă vreme, și anume că latina are capacitatea, cu un profesor bun, să îi învețe pe copii să învețe. E un kit, de fapt, de funcționare educațională. În clipa în care ai învățat latină și te-ai confruntat cu această limbă și ai văzut că nu e întotdeauna ușor, veți ști să înveți multe alte lucruri. Vei ști cum să înveți”, este de părere Ștefan Colceriu.
O mare piedică în studiul acestei limbi clasice îl reprezintă decăderea a învățământului românesc, care a început încă de pe vremea comunismului.
„Ideea că nu ai un învățământ meritocratic este, de fapt, sămânța nenorocirii care ne-a păscut”
„După anii `70, România și-a rupt cu totul tradiția și legăturile cu ceea ce a fost înainte, când a început să crească din punct de vedere cultural. Simplificarea la care asistăm acum nu e, de fapt, decât o formă de metastazare a cancerului pe care îl puseseră comuniști și regimul comunist înainte de `89. Îmi aduc aminte, părinții mei sunt amândoi profesori, cum în anii `80 nu aveai voie să lași corigenți. Ideea că nu ai un învățământ meritocratic este, de fapt, sămânța nenorocirii care ne-a păscut. În anii de imediat de după `90, a existat o tendință de revenire cumva, cu domnul Șora, primul ministru al Educației. Înțelegea foarte bine care este miza revenirii la clasice și a reintrodus câteva ore de latină, care după aceea au dispărut treptat. Și, oricâte încercări au făcut profesorii noștri ca latina să revină în școli, asta nu s-a mai întâmplat. Este și o formă de realism, părinții nu-și doresc ca copiii lor să fie stresați. Părinții sunt o mare problemă a școlii românești, de astăzi, părinții îți spun ce trebuie să faci, nu numai la română, nu numai latină, ci și la matematică și așa mai departe. (...) Părinții se tem de faptul că copiii lor sunt suprasolicitați. Pe de altă parte, e adevărat că programele din învățământul românesc sunt idioate, ca să mă exprim frumos”, este de părere cercetătorul.
O altă problemă o constituie manualele. „Sunt primul care spune că manualele de latină sunt foarte slabe, prin urmare, fie faci tu niște manuale de latină, fie, dacă nu se poate treaba asta, și nu înțeleg de ce am inventa noi roata, poți să iei manuale excepționale din alte culturi și să le traduci”, crede Ștefan Colceriu.
Căi pentru a readuce latina în atenția publică
Cum poate fi trezit interesul față de studiul limbilor clasice, care să apropie România de tradițiile culturale ale Occidentului?
„Cred că ar trebui recuperați mulți absolvenți de clasice, care acum sunt profesori și personalități marcante ale comunității academice internaționale. Am colegi care sunt profesori în Statele Unite, sunt profesori în Franța, în Marea Britanie, în instituții importante de învățământ. Acest material uman, această resursă umană nemaipomenită trebuie recuperată în proiecte. Ei ar veni, trebuie doar să ai ideea și să îi aduni pe acești oameni în jurul acestei idei. Acesta este un lucru. Trebuie începute niște serii școlare de texte clasice, editurile noastre nu publică niciun text al unui autor clasic. Se publică, eventual, din când în când, câte un autor postclasic, părinți ai bisericii… Dar, dacă mergi în orice librărie din Italia, de exemplu, vei vedea că acolo sunt cărți, serii întregi de autori clasici - Cezar, Sallustius, Suetoniu, Tucidide… De când nu mai are România o asemenea serie? Editurile se sperie de chestia asta, pentru că se gândesc că nu citește nimeni așa ceva și că asta înseamnă falimentul. Dar părerea mea este că asemenea serii sunt foarte importante și că ele se pot face și la prețuri reduse. Există în Germania celebra colecție Reclam, cărți de format foarte mic, cu text bilingv și o postfață foarte bună.
Imediat, cred că se mai poate face ceva. Cred că trebuie să se facă o campanie majoră în jurul acestor proiecte eventuale de publicare și de editare. Cred că ar trebui convinși directorii și copiii, și părinții copiilor să accepte ca, în clasele bune sau într-o clasă oarecare dintr-un colegiu să se facă aceste proiecte pilot. Dacă nu le convine după un an de zile, copiii pot renunța. Sunt absolut sigur că nu vor renunța. Trebuie apoi făcută niște manuale serioase - se face deja, mă ocup cu chestia asta - și cred că trebuie făcută și acea formă de gratificare, care e foarte ușor de făcut școli de vară pentru copii. Copiii noștri habar n-au, studenți la clasice nu au văzut în viața lor un șantier arheologic. E ceva de neconceput”, a spus Ștefan Colceriu în timpul emisiunii „În fața ta”.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Evident că elevii pasionați de filologie ar trebui să urmeze un modul opțional de latină, dar să-i obligi pe toți să învețe o limbă pe care o vor uita în câteva luni e aberant.
Manualele de latină ne povestesc de Lucia sau Marcelus care merg cu prietenii la mall sau la cinema, vorbind în latină. Ok, avem o serie de pelicule în care, pentru acuratețea istorică, personajele vorbesc limba originară (de unde poți vedea și proveniența înjurăturilor actuale, care vin din latină).
Dar mai mult nu folosește. Menținerea acestei materii ca obligatorie a devenit de mult un nonsens.
Mulțumim, Ștefan Colceriu, ca va mai străduiti și luați poziție pentru aceasta cauza!
Civilizația latină poate fi cunoscută foarte bine în orele de istorie și este fascinantă. Totuși, să-mi spuneți că după tonele de gramatică pe care copii le înghit la orele de română freamătă de nerăbdare să mai îngurgiteze și gramatica unei limbi moarte mi se pare exagerat.
Haideți să spune adevărul: rațiunea e una pur filologică, de STUDIU al limbii. Nu confundați STUDIUL cu COMUNICAREA. Comunicarea are nevoie de mai puține elemente comparativ cu studiul. Din păcate, la noi sunt puse la grămadă, în timp ce în alte sisteme de educație sunt predate doar bazele comunicării în limba respectivă.
În gimnaziu și liceu nu se studiază pictură. Doar la liceele de specialitate (care au și gimnaziu) se studiază așa ceva. În școală se studiază educație plastică, ceea ce e diferit de studiul picturii. Da, din păcate se mai și pictează, deși mulți profesori preferă să comprime partea de pictură și să hrănească interesul elevilor pentru istoria artei sau chiar elemente fascinante de sociologie a artei (ex. explicații de artă contemporană sau artă recentă).