Foto: Guliver Getty Images
Motto: „Zice cineva – păi, ca să-nțelegi, citește și tu cronica. Ia cronica și o citește: demitizarea exhaustivă și relațional caducă. Incongruența fenomenologică și introspectiv cromatică. Adică? L-a căutat pe dracu și l-a găsit pe tac’su” – Mefisto, o interpretare
„Domnule Președinte, în Biblie, ploaia e un semn al binecuvântării lui Dumnezeu. Și a început să plouă, domnule Președinte, când ați venit pe scenă. Ruga mea e ca Dumnezeu să vă binecuvânteze pe dumneavoastră, familia dumneavoastră, administrația dumneavoastră și fie ca El să binecuvânteze America”. A vorbit reverendul Franklin Graham la inaugurarea administrației Trump. Era într-o vineri.
Era într-o vineri când Trump s-a trezit salvator pe o insulă ca pustiită de speranță. „În 2016, 72% din populație era de acord că avem nevoie de un președinte care să schimbe radical direcția acestei țări. Patru ani mai târziu, unii ar spune că americanii au obținut mai mult decât s-ar fi așteptat” – amintește raportul „Democrația în vremuri sumbre” proaspăt publicat de Institutul pentru Studii Avansate în Cultură de pe lângă Universitatea Virginia. Un raport consistent, burdușit cu statistici rezultate după interviuri de câte o jumătate de oră purtate cu un eșantion reprezentativ Gallup.
Raportul este o cronică exhaustivă despre cum, după patru ani, „suntem cu toții votanții lui Trump”. Cifrele au adevărul lor – 66% dintre votanții lui Trump spun că scopul lor principal e să-l aleagă pe Donald Trump, restul – să nu se aleagă Joe Biden. De partea cealaltă, pentru 70% din votanții lui Biden merg la vot să-l de-a jos pe Trump, doar 30% merg efectiv pentru Biden.
O cronică despre patru ani de „frici publice, nu personale, pe care americanul de rând le are despre viitorul națiunii”, de frici progresiste vs. frici conservatoare, despre cum... Trump și republicanii merg spre fascism, iar Biden și democrații duc la socialism. Ce pentru unii e tolerabil, la alții e frică și viceversa. Marele canion dintre frici se vede pe zeci de teme – rasism, imigrație, corectitudine politică, arme de asalt, poliție, capitalism, socialism, elite, evangheliști, criminalitate, climă, China, inegalitate și sărăcie, super-bogați, fake news ... Singura fâșie unde pare că se întâlnesc e că... Uniunea Europeană n-ar fi o amenințare chiar atât de mare.
Disprețul (contempt) pe care fiecare „trib” și-l aruncă unul altuia a ajuns la cote incredibile și chiar interesante - „pe ansamblu sunt mai mulți democrați care văd negativ suporterii lui Trump decât Republicani care îi văd negativ pe oponenții lui Trump” .
Cum ai lui Trump sunt mai puțin școliți, sunt poate mai înclinați să respecte niște ierarhii tradiționale. Pentru ei silozul principal de informații (information silos) este Fox News și acolo nu e de actualitate (ca la CNN, NY Times etc.) că „părinții fondatori au fost parte a unei culturi sexiste și rasiste care a dat roluri importante bărbaților albi, în timp ce a opresat minoritățile și femeile”.
Obiectivul statistic focusează mai clar pe acel virus devastator, științific denumit „celălalt cultural” (the cultural other), cel care face ca practicile, credințele unui individ/grup să fie văzute de ceilalți ca fiind în afara „normalului/acceptabilului”. Așa s-a ajuns ca Evangheliștii albi (White Evangelicals), principalul bazin politic al președintelui Trump, să fie văzuți ca o amenințare pentru viitorul Americii (sunt minorități printre non-evangheliști care-i văd pe cei evangheliști nu doar cap-pătrat (close minded) -67% , needucați -56%, ba chiar și ne-creștini – 42% sau ne-americani -37%).
Pare complicat? Asta pentru că nu s-au separat suficient de mult apele. De fapt, e mult mai complicat, dacă pe albi îi vezi cu diplomă/fără diplomă, pe evangheliști albi/negri, apoi pe non-hispanicii albi fără colegiu moderați religios („dezavantajații”) să-i tratezi separat față de cei fără diplomă dar conservatori din punct de vedere religios (așa zișii „dezmoșteniți”), pe negrii separat de hispanici, fiecare grup luat cu diferențele tradiționale femeie/bărbat (femeile sunt, în general, mai progresiste). Și scoți la suprafață filozofii de genul „nepurtarea măștii de coronavirus devine nu doar un semn de afișare a constelației de preocupări conservatoare privind starea nației, ci și un semn al respingerii celorlalte amenințări pe care progresiștii le tratează ca importante”.
Acest tablou de o cromatică atât de sumbră nu este despre alegeri, cu atât mai puțin despre spectacolul lor magic de care vorbea Walt Whitman (1), ci despre o realitate latentă, în care dacă e să fie o cultură comună, aceasta e una a fricii – frica încotro se îndreaptă țara; a neîncrederii – a neîncrederii că instituțiile lucrează bine pentru a rezolva probleme, a neîncrederii în proprii compatrioți; a cinismului privind conducătorii instituțiilor care n-ar avea nicio preocupare pentru binele comun al națiunii; a alienării, a neregăsirii într-o lume care nu se mai interesează de viața oamenilor de rând.
Parc-am citi cronica de expoziție din Mefisto-ul lui Caragiu. Dar, Trump poate să zică oricând, Parole d'honneur, nu eu am pictat tabloul ăsta (2). Pentru că dacă Trump nu a fost chiar trimisul lui Dumnezeu, nu i-l putem imputa nici lui Ucigă-l Toaca!
A făcut multe nefăcute acest bad boy de bani gata care toată viața s-a jucat de-a ucenicul-vrăjitor, acest alb suprem în lumea lui de Covfefe, dar nu o să lase el lumea nici mai bună, nici mai rea decât a găsit-o. Sigur, i-ar fi plăcut să readucă America în zona lui de confort, cea în care băieții deștepți ridică cazinouri, evită taxe, când femeile sunt un accesoriu ușor accesibil, negrii, buni atâta timp cât stau în banca lor, minerii și oțelarii albi au de lucru în minele și combinatele lor. I-ar fi plăcut acea Americă unde din para de duș nu pică apă cu țârâita, după niște normative ridicole (3).
De fapt, independent de el și de tweet-urile lui din crucea nopții, Trump ne lasă o altă lume care începe să semene tot mai puțin cu cea veche, cea relațional caducă. Să ne gândim doar că poate mai devreme decât schimbarea de președinte peste alți patru ani, întreaga lume va învăța un nou tip de navigație cu jucăria americană numită internet. Citiți doar rechizitoriul Ministerului de Justiție împotriva Google – primul mare caz antitrust al secolului și care pune în discuție legea concurenței din secolul trecut, tot ce știam ca valabil până acum legat de competiție, piață, bun public. Și Google e doar începutul. Economia digitală, noua arhitectură de putere mondială, inteligența artificială și […] știe ce va mai veni.
Și de toate astea nu te poți apăra mai cumpărându-ți o armă de asalt, sub pretextul că aperi Constituția asaltată.
Din păcate pentru America (și pentru noi și restul lumii) au trecut vremurile simple în care capitalism -good, socialism – bad. Pagina de mai jos din NY Times poate aduce cu acea ”Avem nevoie de liniște, oameni buni”- pagina albă de acum 30 de ani de la noi, dar să nu ne-mbătăm fatalismul cu apă rece: cascada nu va (mai) curge pentru toată lumea la fel.
Se pare că până vineri vom avea numele președintelui. Indiferent cum îl va chema, va fi al fricii americanilor.
Note
(1) Devenise un soi de mândrie pentru americani să-și aducă aminte de imnul adus spectacolului alegerilor de marele poet Walt Whitman. Poetul vede actul în sine al alegerilor din patru în patru ani mai măreț decât orice din Lumea Nouă, de la Niagara, Marele Canion, la Yosemite, Yellowstone. Și aceasta deși, nici în vremea când apărea ”Election Day”, în noiembrie 1884, politica americană nu mirosea a apă de trandafiri, cu un candidat democrat, Cleveland, demascat că are un copil din flori, iar oponentul republican, Blaine, acuzat de corupție. Peste ani, în 1871, Whitman avea să scrie despre atmosfera de completă ipocrizie din vremea lui: ”Buna credință pare că ne-a părăsit. Nimeni nu mai crede în principiile de bază. Spectacolul e oribil. Bărbații nu mai cred în femei, femeile nu mai cred în bărbați. O adunătură de biserici și secte care vând iluzii în numele religiei. Corupția oamenilor de afaceri este infinit mai mare decât ne-am fi așteptat, serviciile publice se îneacă în corupție și falsitate ” etc. Iată un text peren, valabil, desigur, nu doar pentru americani.
(2) Spre exemplu, credința în… incompetența guvernului a ajuns sub Trump la 72%, dar era la 71% la sfârșitul perioadei Obama, față de 57%, la sfârșitul erei Clinton.
(3) De 30 de ani, America se spală cu reglementări stricte privind economia de apă– spre exemplu, 2,5 galoane (circa 10 l) pe minut, pe para de duș. Evident, s-au găsit breșe în aplicarea legii – bateriile de duș. Acum 10 ani, administrația Obama a reinterpretat restricția, limitând consumul pe înteaga baterie. În august, Departamentul de Energie a anunțat eliberarea și întoarcerea la mai multă apă, mai puțin guvern! Trump s-a plâns că nu-i ajunge apa caldă din Casa Albă. Ecologiștii, progresiștii… să se spele pe cap!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
sub vremuri””
Miron Costin ne aduce in constiinta ca fiecare dintre noi, oamenii, suntem influentati și limitati de situația vremurilor contemporane: de sistemul politic, de tara in care ne-am nascut,de secolul in care traim, de gandirile si stadiul de dezvoltare al omenirii. Și o făcea acum 350 de ani această observație cronicarul moldovean care este valabilă și astăzi. Și vremurile sub care trăim sunt cele de tipul pe care le emanează mintea unui clown miliardar, adevărat, ales de poporul american. Fiecare popor, fiecare națiune are „faliții„ săi dar în capul conducerii âării se instalează unul ca Trump, atunci e clar că nu există un viitor sigur. Pe mine nu ma surprins comportamentul lui Trump tras la indigo după reacțiile Gabrielei Firea după alegerile locale. Trebuie să ai un tupeu și o lipsă de respect crasă față de propriul popor să ceri să se oprească numărătoarea voturilor pentru că tu vrei să fii dat câștigător chiar dacă majoritatea au votat adversarul tău. Ar mai fi multe de spus vizavi de acel segment al poporului american care este leit cu infatuatul miliardar, dar în fond este treaba lor, Trump fiind principalul „falit„ al lor.
US nu mai e demult ceea ce stiam noi toti, astia nascuti dupa razboi.
Exista si alte tari care au armament nuclear si capacitati de atac/aparare tot atit de performante, ba chiar mai performante decit US.
Si care asteapta ca tarile ce pana acum s-au folosit de US ca de elefantul din spatele catelului curajos, in disputele cu altii, sa incheie aliante cu noii "grei"
Ma gindesc la China si Rusia.
Nici Iranul nu e departe.
Si ele pot construi scuturi, pot lansa rachete care intr-adevar pot distruge US....nu vad de ce lumea ezita.
Izolationismul US a mai existat, astfel incit a fost nevoie de Pearl Harbour ca sa-i bage in razboi.
Asa ca, ignorati US si reorientati-va spre noua ...treime Rusia-China-Iran.
Daca tot nu traiti in US , de ce va pasa cine iese?
Nu declara Mr.Johannis ca nu conteaza cine iese, pt ca politica US fata de Romania nu se va schimba?
Iar in ceea ce priveste vizele, nu cred ca vreuna din tarile alcatuind noua treime ar avea ceva impotriva sa le inlature....pentru romani vreau sa zic.
US nu mai reprezinta ElDorado.
Sint din ce in ce mai putini europeni interesati sa emigreze acolo.
In curind si hispanicii vor fi din ce in ce mai putini.
Nu mai vorbesc de negri, care in mod sigur vor emigra in Africa.
Vor ramane doar albii....care oricum nu se reproduc, si vor disparea in citeva decenii, hai maxim un secol.
Cu Donald Trump in frunte...sau poate Biden....
Dupa Trump vor ramane investitiile imobiliare, dupa Biden....poate ca cele 2 nepoate pe care le-a confundat cu baiatul care a murit de cancer la creier.
Dar nu mai conteaza.Pt ca, nu-i asa, US vor disparea in neant.
Asa ca ....nu va mai suparati ca mai sint inca oameni care voteaza un businessman ca leader, sau unul cu dementa vasculara progresiva combinata cu Alzheimer.
Pt Romania, situatia nu se va schimba.
Deci..bottoms up!!! Cheers!!!