Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Alexei Navalnîi a fost „un om complicat, impetuos şi încăpăţânat”. Care au fost calitățile și defectele celui mai important opozant al lui Putin din ultimul deceniu. Interviu cu Sorin Ioniță, Expert Forum

Imagine cu Alexei Navalnîi la Roma. Foto: Roberto Monaldo / LaPresse / Profimedia

 Foto: Roberto Monaldo / LaPresse / Profimedia

Moartea lui Alexei Navalnîi este un semn al modului în care s-a transformat dictatura lui Vladimir Putin. „Dacă au decis să mă omoare, înseamnă că suntem incredibil de puternici în acel moment", declara Navalnîi într-un interviu înainte de a reveni în Rusia, în 2021.

De-a lungul celor peste două decenii la putere, Putin a dus un război împotriva adversarilor săi interni, iar moartea lui Navalnîi lasă opoziția rusă, aflată în dificultate, fără liderul său cel mai eficient și carismatic.

Pentru rușii care se opun regimului lui Putin, Navalnîi a reprezentat o speranță. Moartea sa, deși nu este deloc neașteptată, va face din el un martir. Mulțimi de oameni s-au adunat pentru a-i aduce lui Navalnîi un omagiu în orașe precum Los Angeles, Londra sau Berlin.

De altfel, monumente improvizate au apărut în toată Rusia. La Moscova și Sankt Petersburg, locuitorii au depus flori la monumentele dedicate victimelor represiunilor din epoca lui Stalin. Pe rețelele de socializare, mulți ruși au postat o fotografie în care apare Navalnîi cu o pancartă pe care scria: „Nu mi-e frică, să nu vă fie frică nici vouă”. 

Cu toate acestea, frica pe care Putin o folosește pentru a guverna este reală și în creștere. După cum susține The Economist, tratamentul aplicat de Kremlin disidentului Alexei Navalnîi arată cum Rusia s-a transformat „dintr-o dictatură a minciunii, într-o dictatură a fricii, iar după începutul războiului, într-o dictatură deschisă a terorii”.

Sorin Ioniță, de la Expert Forum, susține într-un articol de pe platforma Contributors că Alexei Navalnîi a fost un om de un curaj fără limite şi care a înţeles cât de importantă e puterea exemplului şi a asumării directe în acţiunea civico-politică, o chestie rară prin regiunea noastră. 

Separat, într-un interviu pentru Republica, Sorin Ioniță spune că, în vreme ce opinia publică globală s-a indignat şi nu înţelege ce câştigă Kremlinul din acest scandal preluat de toată presa, în interiorul Rusiei lucrurile funcționează un pic altfel: asasinatul e practic inexistent pe televiziunile și site-urile de ştiri, iar mesajul subliminal pentru public e că regimul e într-adevăr omnipotent, îşi permite orice, la vedere, deci gesturile de dizidenţă sunt din ce în ce mai riscante. Cu alte cuvinte, spune Sorin Ioniță, un uriaş stimulent ca lumea să stea pasivă ca şi până acum, pentru că de rezultatul la urne se ocupă oricum „tehnologii politici” ai regimului. 

Moartea lui Navalnîi dezvăluie disperarea lui Vladimir Putin înainte de alegeri?

„Nu cred că avea vreun motiv să fie disperat, căci alegerile sunt sub control. Însă aş adăuga că nu vorbim doar de Putin aici, ci de o întreagă elită puternic cointeresată ca regimul să continue şi care şi-a mai domolit între timp şi spaima de la începutul lui 2023 că războiul ar putea fi pierdut spectaculos în urma contraofensivei ucrainene de vară – nu a fost cazul. Cei care cochetau cu alternativele la Putin au redevenit loiali şi solidari cu Kremlinul. În plus, Navalnîi avea între siloviki duşmani care îl urau cu o intensitate specială şi personală, precum şeful Comitetului Federal de Investigaţii, Alexander Bastrîkin, care i-a tot întors în tribunale dosarele de achitare în vechile cazuri de fraudă financiară, până a obţinut o condamnare. Bastrîkin a fost unul din primii înalţi demnitari ruşi despre averea căruia a vorbit Navalnîi în anchetele sale, iar zvonurile sunt că el poate fi unul din cei care a comandat otrăvirea cu noviciok în vara lui 2020. Asemenea siloviki au suficientă putere în Rusia ca să aranjeze un asasinat într-o închisoare”, spune Sorin Ioniță.

El mai subliniază că Navalnîi a fost, în ultimii ani, cel mai mare opozant rus al lui Putin. „Era un exemplu prost pentru regim: deşi nu putea mobiliza electoratul general al Rusiei, era o permanentă sursă de iritare şi imprevizibil la urne în oraşele mari cu electorat educat”, mai explică Sorin Ioniță.

În ceea ce privește comentariile potrivit cărora Navalnîi și-ar fi supraestimat nivelul său de sprijin în Rusia, Sorin Ioniță nu crede acest lucru și spune că disidentul rus „a luptat mai bine de zece ani şi a schimbat diverse strategii politice pentru a ajunge la un segment cât mai mare de public, dar nu a fost idealist sau nerealist, ştia bine cu ce se confruntă”. 

Prin moartea lui Navalnîi a murit un naţionalist toxic sau speranţa democraţiei ruse? 

„Un om complicat, impetuos şi încăpăţânat, care a făcut în tinereţe multe gesturi şi declaraţii riscante, exasperat de ineficienţa partidelor liberale clasice, conduse de opozanţii cu profil de intelectuali ai anilor ’90. Prezenţa lui în alegeri cât de cât libere ar fi fost un mare câştig pentru Rusia, evident, şi abia dacă ajungea în poziţii de decizie am fi putut judeca cât era de democrat. Toate semnele sunt însă că în ultimii ani renunţase la multe din teribilismele adolescentine din primii ani de activism politic şi avea opinii mai mature politic şi mai chibzuite, iar naţionalismul îmbrăţişat la un moment dat devenise unul ceva mai civic-patriotic”, explică Sorin Ioniță în descrierea profilului lui Navalnîi.

Moartea lui Alexei Navalnîi reprezintă o pierdere, fără îndoială, pentru că Rusia nu de martiri politici duce lipsă, mai spune Sorin Ioniță, subliniind în același timp că această țară are mai mulţi decât poate duce în ultimele două secole şi nu e clar cu ce o ajută asta practic.

„Cazul Navalnîi nu e doar un episod tragic din istoria contemporană a Rusiei post-comuniste, ci are relevanţă şi pentru discuţia mai generală despre democraţie şi modul cum clădim în regiunea noastră instituţiile puterii. În realitatea contradictorie şi confuză din jur, putem noi construi o ordine socială acceptabilă doar dacă găsim o masă critică de oameni perfecţi, şi nişte lideri politici care sunt îngeri? Sau ne putem mulţumi şi cu oameni imperfecţi, dar care fac în viaţa lor ca binele să precumpănească asupra răului şi dau semne că se pot schimba ei înşişi în timp?

Dacă îmbrăţişăm prima variantă, vom avea probabil mult de aşteptat, în orice ţară – şi mai ales în Rusia. Dacă mergem pe varianta a doua, atunci Navalnîi a fost o şansă pentru Rusia, deşi nu vom şti niciodată cu precizie ce-ar fi făcut el ca lider ales la Kremlin. Analiza contrafactualilor istorici este o întreprindere fără speranţă. Mult mai practic este ca acum, după asasinarea lui Navalnîi, să nu uităm că în închisorile Rusiei zac încă mulţi alţi lideri cu potenţial, precum Ilia Iaşin, un politician moscovit la fel de curajos ca Navalnîi, dar mai puţin cunoscut; sau Vladimir Kara-Murza, istoric şi jurnalist, condamnat la 25 de ani pentru că a vorbit contra războiului”, mai spune Sorin Ioniță.  

Alexei Navalnîi a fost în mod clar un politician foarte curajos și carismatic, care a reprezentat cea mai importantă provocare internă la adresa regimului lui Putin în mai mult de un deceniu. Rămâne întrebarea dacă ar fi putut face mai mult din exilul în Occident. Cel mai probabil s-ar fi alăturat unei lungi liste de lideri ai opoziției ruse, de la fostul oligarh Mihail Hodorkovski la campionul de șah Garry Kasparov, care nu au practic nicio influență asupra a ceea ce se întâmplă în Rusia. Dar refuzul lui Navalnîi de a merge pe această cale și credința sa în propria importanță este tocmai ceea ce l-a făcut să se remarce în politica rusă. În cele din urmă, moartea lui Navalnîi trage o linie sub epoca în care politica era politică în Rusia. Astăzi există doar autoritarismul personal al lui Vladimir Putin.

Sorin Ioniță mai remarcă faptul că Alexei Navalnîi a avut atât plusuri, cât și minușuri, iar pe platforma Contributors enumeră câteva dintre acestea:

Minusuri

  • A fost un băiat energic, de acţiune, educat mai curând pe la stabilimente second-hand gen Spiru şi mai puţin ieşit în lumea bună în tinereţe, ceea ce l-a făcut să calce de multe ori în străchini la începuturile carierei publice. A avut o putere formidabilă să se auto-educe şi să înveţe de la cei mai deştepţi decât el ulterior, dar deşi în timp a abandonat teribilismul adolescentin (ex liberalizarea portului de armă) şi multe din opiniile sale toxice, nu totdeauna a revenit asupra declaraţiilor inacceptabile din trecut ca să lămurească lucrurile şi, mai ales, nu le-a şters de pe Youtube.
  • A făcut gesturi controversate, în special în primii ani de activism politic, cum ar fi declaraţiile cu tentă rasistă la adresa popoarelor din Caucaz şi Asia Centrală; a motivat ulterior că de fapt combătea fascismul prin campanii contra imigraţiei în marile oraşe ruseşti.
  • A luat parte la vreo două-trei Marşuri ale Ruşilor, mari demonstraţii de stradă în Moscova la care apar de regulă ultra-naţionalişti cu zvastici, motiv pentru care a fost exclus din partidul liberal Yabloko. Asta se petrecea înainte de 2010 şi, sugerează el, în urma unei decizii deliberate de a avea dialog şi a coopta la cauza lui tineret naţionalist. Dealtfel a fost acolo împreună cu Evghenia Albats, evreică şi politoloagă la Harvard, care a mărşăluit şi ea cu steaua lui David în piept (Navalnîi şi-a luat apoi multe castane de la naţionalişti fiindcă s-a arătat în public împreună cu “o kike” – termen persiflant pentru evreice în cercurile antisemite). Într-un dialog cu dizidentul polonez Adam Michnik, declara: “ideea mea este că trebuie să comunicăm cu naţionaliştii ca să-i reeducăm”. Dacă era în momentul ăla naiv, realist sau ipocrit, Dzeu ştie.
  • A susţinut scurtul război contra Georgiei în 2008, ca marea majoritate a opiniei publice ruse; ulterior şi-a cerut scuze pentru această poziţie, ca şi pentru declaraţiile contra celor din Caucaz.
  • A dat declaraţii ambigue despre invadarea Crimeei în 2014, de gen – în principiu sunt contra acestei invazii, dar dacă tot s-a făcut, asta e, nu mai putem da lucrurile la întors etc. Asta l-a făcut imediat atacabil din toate părţile: evident, de către ucraineni; dar şi de către majoritatea opiniei publice ruse, care l-a etichetat ca nepatriot şi vândut străinilor.

Plusuri

  • A crescut în partidul civic-liberal Yabloko (demonizat nu doar în Rusia, dar şi de stângiştii occidentali) şi l-a considerat pe Boris Nemţov un soi de model politic.
  • Cam tot ce-i toxic şi controversat în declaraţiile lui Navalnîi sunt lucruri vechi de zece ani sau mai bine. El a evoluat de atunci în coerenţa ideilor şi abilitate politică, sub influenţa unor sfătuitori remarcabili cu care a avut contact, precum Serghei Guriev (economist la Science Po în Paris), Aleksander Etkind (UE Florenţa) sau Serghei Erofeev (Rutgers).
  • Deşi a tot cochetat cu ideea unui nou referendum în Crimeea, a declarat la un moment dat explicit că Ucraina şi Rusia trebuie să respecte graniţele din 1991. Despre război a spus în faţa instanţei de judecată că “e o prostie pornită din capul lui Putin şi că “e bazat pe minciuni”. “Un nebun şi-a înfipt ghearele în Ucraina şi n-am nici cea mai mică idee ce vrea să facă cu ea”. În ultimul an de război, cât s-a aflat în puşcăria tot mai dură a Rusiei natale, a devenit un critic acerb al agresiunii ruse în Ucraina şi a cerut judecarea liderilor politici de la Kremlin pentru crime de război.
  • A fost un om de un curaj fără limite şi care a înţeles cât de importantă e puterea exemplului şi a asumării directe în acţiunea civico-politică, o chestie rară prin regiunea noastră. În plus, a avut charismă, talent de comunicare şi credibilitate pe subiectul principal de care vorbea: anti-corupţia.
  • Tot un plus de credibilitate l-a avut din faptul că n-a fost niciodată parte din clasa politică oficială a Rusiei, n-a sărutat inelul la Kremlin pentru a avea funcţii în sistem – şi mai ales n-a fost un silovik, adică parte din sistemul de securitate, al serviciilor secrete şi acoperiţilor acestora din business. Asta e mare lucru şi unul din motivele pentru care actuala elită rusă nu-i putea permite să acceadă la putere. (Dar ce vorbim noi de Rusia când vedeţi cum e condiţionat şi în România accesul la poziţiile de decizie şi influenţă de plecăciunile la servicii, diplomele de la instituţii cu epoleţi etc).

Cea mai bună replică dată lui Putin este înarmarea Ucrainei

Occidentul trebuie să găsească puterea și curajul de care a dat dovadă Navalnîi. Ar trebui să înțeleagă că asasinarea lui, numărul tot mai mare de prizonieri politici, torturarea și bătăile aplicate în toată Rusia, asasinarea adversarilor lui Putin în Europa și bombardarea orașelor ucrainene fac parte din același război. Fără hotărâre, superioritatea militară și economică a Occidentului nu va conta.

Guvernele occidentale ar trebui să înceapă prin a trata oameni precum Kara-Murza ca prizonieri ai războiului lui Putin, care trebuie să fie schimbați cu prizonieri ruși în Occident sau prizonieri de război în Ucraina. Mai mult, occidentalii nu ar trebui să-i stigmatizeze pe rușii obișnuiți care trăiesc sub un dictator paranoic sau să pună pe seama oamenilor obișnuiți sarcina de a-l răsturna pe dictatorul care îi reprimă.

Cea mai bună replică împotriva lui Putin este acum înarmarea Ucrainei. La rândul lor, politicienii ucraineni trebuie să înțeleagă că a lua apărarea activiștilor și prizonierilor ruși este, de asemenea, o modalitate de a-și ajuta propria țară - așa cum Navalnîi a cerut pace, reconstrucția Ucrainei și urmărirea penală a crimelor de război rusești. Prin urmare, eliberarea Ucrainei ar fi cel mai bun mod de a elibera și Rusia.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult