Foto: Inquam Photos
Astăzi, limba română scrisă pare guvernată de haos, în privința utilizării majusculelor. Teoretic, scrierea lor este deja normată de lingviști. Totuși, există două probleme semnificative: existența unui echivoc (de pildă, majuscula apărută din considerente stilistice sau în cazul denumirilor de instituții) și lipsa de vigilență a specialiștilor (ori vocea lor prea slabă în zgomotul de senzaționalism actual).
Normarea folosirii majusculei se regăsește într-o lucrare de referință precum Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (2). Dicționarul datează din anul 2005, când asaltul majusculei nu era așa de înverșunat, el intensificându-se treptat din două cauze principale: paralele improprii cu limba engleză și limbajul juridico-administrativ internațional. La data apariției DOOM 2, anumite greșeli nu aveau un caracter așa de frecvent, deci nu se impuneau precizări suplimentare și dezambiguizări. Nimeni nu scria, pe scară largă, lunile anului cu majusculă. Rareori găseam scrise cu majusculă numele de materii școlare. Se preciza firesc: „Învăț la matematică. Îi place limba română. Predă istoria”. Desigur, dacă era vorba de facultatea respectivă, se scria, corect: A terminat Istoria.
Citiți și:
- Raluca Ion: Când dispare dosarul cu șină? Omul din Guvern care se ocupă de digitalizarea României face un apel către instituțiile publice: „Imediat ce au ieșit din starea de urgență, unele instituții s-au gândit că ar fi bine să revină la hârtii”
- Școala este acolo unde ești tu! Cu Telekom, ai acces la educație simplu și rapid (A)
În principiu, lucrările normative prevăd situațiile în care se folosesc literele mari, dar nu corectează contextele de utilizare eronată. Este firesc, deoarece normele au caracter de generalitate și referință. Practic, ceea ce nu este normat ca scriere cu majusculă, este incorect folosit astfel. În plus, ar fi și greu ca un dicționar sau un îndreptar să țină pasul cu semnalarea greșelilor, să le îndosarieze în totalitate. (Acestea sunt numeroase și destul de neașteptate, după cum se va vedea și din exemplele de mai jos.) Cu alte cuvinte, o lucrare normativă stabilește cadrul de referențialitate, reglementează utilizarea corectă, iar sancționarea greșelilor trebuie făcută prin altfel de luări de poziție: articole, studii, intervenții la radio și televiziune.
Media însă nu prea alocă spațiu pentru intervențiile specialiștilor. Dimpotrivă, presa și televiziunile (prin editările pe banda de știri sau prin subtitrări) sunt adesea cele care propagă greșelile. De pildă, o televiziune titra o știre despre bolnavii internați “la Terapie Intensivă”. Unde a citit redactorul respectiv că specialitățile medicale se scriu cu majusculă? Vom spune, oare, „E internat la Cardiologie” sau „Complicația aceasta ține de Stomatologie”?
Probabil am rămas în țară o mână de oameni, tot mai obosiți și hărțuiți de șicanele vieții cotidiene, încât numai de scrierea sau vorbirea corectă nu ne mai arde. Nu mai avem oameni care să ne repare o instalație electrică, darămite oameni care să fie vigilenți în spațiul limbii și al culturii. Ar fi ideală o grijă a noastră, a tuturor, ca o dovadă de prețuire a limbii materne. Sau măcar o grijă instituțională. Când eram studentă, Radio România Actualități a contactat facultatea noastră, oferind celor mai buni studenți la limba română o mică slujbă. În ce consta ea? Îmi amintesc cum mergeam în vizită la unii din colegii selectați. Găteau sau făceau mici treburi casnice și ascultau radioul (pe ture). Când sesizau o greșeală, o notau și raportau mai departe celor de la radio. Era un sistem de monitorizare cerută intern, o dovadă de profesionalism, pentru că instituția voia să afle unde sunt greșelile, ce trebuie corectat. Nu știu dacă se continuă acolo acest bun obicei - probabil, da. În tot cazul, judecând după ce apare în spațiul public, cred că demersul lor e izolat.
Scriam mai sus că există totuși și câteva situații echivoce, când avem chiar dublete grafice (literă mică-literă mare). Astfel, e permisă folosirea literei mari atunci când vrem să accentuăm o idee: „E important să rămâi Om”. „El este îndrăgostit de Frumosul din artă.” „Acesta a fost Bunicul meu.”
Atenți trebuie să fim și în privința numelor de instituții, unde apar, de asemenea, dubletele grafice. Astfel, substantivul comun, generic, este grafiat cu minusculă. Ex: „Mergem la muzeul Antipa”. Dar atunci când denumirea este oficială și completă, substantivul încetează a fi comun, devenind parte a unuia propriu cumpus. Ex: „Mergem la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa””. DOOM 2 exemplifică și folosirea substantivului „guvern”, scris cu literă mare doar în denumirea oficială și completă: Guvernul României. Dar altfel, vom scrie: „Aceste hotărâri au fost luate de guvernul român, în acord cu guvernele celorlalte state din regiune.”
Mai avem și situația când substantivul comun nu mai este generic, ci s-a integrat efectiv în denumire, scriind-se tot timpul cu literă mare (ex - Muzeul Satului). Tot așa, avem denumirile geografice. Astfel, se precizează că un substantiv comun devine propriu (grafiat deci cu majusculă) dacă face parte dintr-un substantiv propriu compus. Vom scrie: Lacul Roșu (dar lacul Vidraru), Râul Doamnei (dar râul Argeș), Munții Aninei (dar munții Carpați) etc.
În afara acestor dublete, reglementările sunt limpezi. Este inexplicabil, așadar, de ce se folosesc astăzi eronat majuscule pentru nume de luni, zile ale săptămânii (ex - „Azi e Vineri, 24 Septembrie?!”), nume de popoare, discipline școlare etc. Aceste obiceiuri de scriere sunt, desigur, simple anglicisme.
Un alt domeniu asaltat de majuscule este cel juridico-administrativ. Anumite aspecte sunt destul de firești, precum denumiri de organizații, instituții, legi și regulamente fundamentale. Grafia lor este recomandată chiar de Uniunea Europeană, prin diverse publicații: https://publications.europa.eu/code/ro/ro-4100200.htm
Dar de aici până la arbitrar și haos, se pare că a mai rămas doar un pas. De pildă, în actele notariale vom găsi majuscule ca: Vânzător, Cumpărător, Contract, Proprietate. În alte contracte, putem găsi, indiferent de locul în enunț: Preţ, Avans, Garanţie, Forţă Majoră, Clauză Compromisorie, Client, Furnizor, Acord. Dinspre contractele juridice, majusculele au migrat spre texte de importanță mai mică: rapoarte, e-mailuri, manuale de instrucțiuni, broșuri, regulamente interne etc.
Chiar și în învățământ (la fel ca în alte domenii intens secondate de documentație în limbaj birocratic), observăm folosirea abuzivă a majusculei. Am ajuns să scriem cu literă mare niște inofensive substantive comune precum: școală, cancelarie, director, proces-verbal (corect: Am redactat un proces-verbal), raport de activitate, consiliu profesoral (corect: S-a întrunit consiliul profesoral.)
Care să fie explicația? Conștiința noastră gramaticală se alertează doar la gândul că am putea fi acuzați de scrierea cu literă mică?! Trebuie totuși să conștientizăm că și inversul este foarte grav. Ba poate încă și mai grav, deoarece uneori el arată hipercorectitudinea, adică snobismul intelectual.
Această tendință greșită mai are drept cauză, pe lângă ignoranță, frica. Mai întâi, frica de imaginea proprie în ochii celorlalți. Omul ezită (uneori pe bună dreptate, vezi dubletele grafice) și atunci alege majuscula. Doar nimic nu e mai rău decât să auzi în gând mustrarea superioară a celuilalt: cuuum, ai scris cu literă mică? Și atunci, din frică, se alege litera mare. Al doilea tip de frică este cea de administrația birocratică. Ne temem că, dacă nu vom scrie „Dumneavoastră” cu „D” mare, vom fi acuzați de lipsă de politețe și vom avea de suferit. DOOM2 precizează însă: scriem „dumneavoastră, dvs, dv”, iar majuscula apare pentru locuțiunile pronominale de politețe: Alteța Sa, Măria Sa etc. (Deși normele acceptă în corespondență și forma „Dumneavoastră”, ca semn de politețe sporită, probabil sub presiunea uzului). Practic, mergând în jos pe ierarhia unei structuri, vom observa cum se îndesesc majusculele. Am întâlnit consilieri care scriau, chiar și în mesaje de telefon, „domnul Deputat X”, deși „deputat” este un simplu substantiv comun. La fel ca: director, manager, președinte, senator.
Acum câțiva ani, scriam un articol numit „De ce nu e bine să corectăm exprimarea celorlalți”. Aveam atunci în vedere greșelile făcute la repezeală, situațiile când oricărui vorbitor îi scapă un dezacord sau o cacofonie și se întâmplă ca el să fie linșat public. Există greșeli specifice limbii vorbite – ele țin de context, emoție, flux al vorbirii. De regulă, apar indiferent de statura intelectuală a vorbitorului, fiind perfect scuzabile. Unele greșeli, pardonabile și ele, țin de o scriere sau pronunție regională. De pildă, în Oltenia se pronunță „caise”, bisilabic, cu accent pe prima silabă. Tot acolo, avem demonstrativul “ăștia” folosit și la feminin. În unele zone din Transilvania, conjunctivul de la „a ieși” nu este “să iasă”, ci „să iese” (și indicativul pe dos: “el iasă”). Ba chiar dezacordul de tip „ei este/ei are/ei vorbește” este considerat în lingvistică unul influențat regional (muntenism), parțial scuzabil prin faptul că de regulă avem omonimie III singular cu III plural. Cu alte cuvinte, vorbitorul știe că spunem la fel: el cântă, ei cântă. El mănâncă, ei mănâncă etc. Atunci el extinde paradigma: el vine, ei vine. El este, ei este. El zice, ei zice.
Dacă toate aceste greșeli mi se par scuzabile, în schimb asaltul majusculelor, nestingherit, primejduiește efectiv peisajul limbii scrise. Vedem texte presărate de majuscule, parcă la concurență cu cele germane. Intuim în spatele lor grabă, uneori mimetism, hipercorectitudine.
În concluzie, poate ar fi de dorit o vigilență publică în chestiunea majusculelor. Așa cum mulți dintre noi tresar și corectează un „mi-ar place”, o lipsă a lui „pe (care)”, nu ar fi rău să ne protejăm limba semnalând, cu politețe, că nu avem nicio justificare pentru multe majuscule folosite azi. Desigur, rolul principal revine specialiștilor, care nu ar trebui să se descurajeze ori să obosească tot repetându-ne, în studii, dar și presă, radio, televiziune, cum să vorbim și să scriem corect. Până la urmă, ei au rolul de custode al acestei trezorerii care este limba română.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Și are dreptate, din păcate. Dreptatea majoritarului... fiindcă ei e mai mulți.
Deci ei plămădesc limba. Iar cei care se opun sunt doar cîțiva nostalgici.
Apropo de scriere. Corectorul platformei îmi semnalează că am scris incorect două cuvinte: „piaptănă” și „cîțiva”. La al doilea e de înțeles, fiindcă NU VREAU să scriu cu î din a.
Dar ce are cu primul -„piaptănă”? Interesant e că dacă scriu „pieptănă” corectorul îl acceptă.
Limba română e deformarea limbii latine şi amestecarea ei cu numeroase influneţe. Cum orice altă limbă e deformarea unei anumite limbi. Aşa că chill out şi lăsaţi limba să-şi trăiască viaţa ei proprie şi personală.