Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De patru ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Am ajuns să scriem cu literă mare niște inofensive substantive comune. Această tendință greșită mai are drept cauză, pe lângă ignoranță, frica

Cancelarie

Foto: Inquam Photos

Astăzi, limba română scrisă pare guvernată de haos, în privința utilizării majusculelor. Teoretic, scrierea lor este deja normată de lingviști. Totuși, există două probleme semnificative: existența unui echivoc (de pildă, majuscula apărută din considerente stilistice sau în cazul denumirilor de instituții) și lipsa de vigilență a specialiștilor (ori vocea lor prea slabă în zgomotul de senzaționalism actual).

Normarea folosirii majusculei se regăsește într-o lucrare de referință precum Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (2). Dicționarul datează din anul 2005, când asaltul majusculei nu era așa de înverșunat, el intensificându-se treptat din două cauze principale: paralele improprii cu limba engleză și limbajul juridico-administrativ internațional. La data apariției DOOM 2, anumite greșeli nu aveau un caracter așa de frecvent, deci nu se impuneau precizări suplimentare și dezambiguizări. Nimeni nu scria, pe scară largă, lunile anului cu majusculă. Rareori găseam scrise cu majusculă numele de materii școlare. Se preciza firesc: „Învăț la matematică. Îi place limba română. Predă istoria”. Desigur, dacă era vorba de facultatea respectivă, se scria, corect: A terminat Istoria. 

Citiți și:

În principiu, lucrările normative prevăd situațiile în care se folosesc literele mari, dar nu corectează contextele de utilizare eronată. Este firesc, deoarece normele au caracter de generalitate și referință. Practic, ceea ce nu este normat ca scriere cu majusculă, este incorect folosit astfel. În plus, ar fi și greu ca un dicționar sau un îndreptar să țină pasul cu semnalarea greșelilor, să le îndosarieze în totalitate. (Acestea sunt numeroase și destul de neașteptate, după cum se va vedea și din exemplele de mai jos.) Cu alte cuvinte, o lucrare normativă stabilește cadrul de referențialitate, reglementează utilizarea corectă, iar sancționarea greșelilor trebuie făcută prin altfel de luări de poziție: articole, studii, intervenții la radio și televiziune. 

Media însă nu prea alocă spațiu pentru intervențiile specialiștilor. Dimpotrivă, presa și televiziunile (prin editările pe banda de știri sau prin subtitrări) sunt adesea cele care propagă greșelile. De pildă, o televiziune titra o știre despre bolnavii internați “la Terapie Intensivă”. Unde a citit redactorul respectiv că specialitățile medicale se scriu cu majusculă? Vom spune, oare, „E internat la Cardiologie” sau „Complicația aceasta ține de Stomatologie”?  

Probabil am rămas în țară o mână de oameni, tot mai obosiți și hărțuiți de șicanele vieții cotidiene, încât numai de scrierea sau vorbirea corectă nu ne mai arde. Nu mai avem oameni care să ne repare o instalație electrică, darămite oameni care să fie vigilenți în spațiul limbii și al culturii. Ar fi ideală o grijă a noastră, a tuturor, ca o dovadă de prețuire a limbii materne. Sau măcar o grijă instituțională. Când eram studentă, Radio România Actualități a contactat facultatea noastră, oferind celor mai buni studenți la limba română o mică slujbă. În ce consta ea? Îmi amintesc cum mergeam în vizită la unii din colegii selectați. Găteau sau făceau mici treburi casnice și ascultau radioul (pe ture). Când sesizau o greșeală, o notau și raportau mai departe celor de la radio. Era un sistem de monitorizare cerută intern, o dovadă de profesionalism, pentru că instituția voia să afle unde sunt greșelile, ce trebuie corectat. Nu știu dacă se continuă acolo acest bun obicei - probabil, da. În tot cazul, judecând după ce apare în spațiul public, cred că demersul lor e izolat.

Scriam mai sus că există totuși și câteva situații echivoce, când avem chiar dublete grafice (literă mică-literă mare). Astfel, e permisă folosirea literei mari atunci când vrem să accentuăm o idee: „E important să rămâi Om”. „El este îndrăgostit de Frumosul din artă.” „Acesta a fost Bunicul meu.”

Atenți trebuie să fim și în privința numelor de instituții, unde apar, de asemenea, dubletele grafice. Astfel, substantivul comun, generic, este grafiat cu minusculă. Ex: „Mergem la muzeul Antipa”. Dar atunci când denumirea este oficială și completă, substantivul încetează a fi comun, devenind parte a unuia propriu cumpus. Ex: „Mergem la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa””. DOOM 2 exemplifică și folosirea substantivului „guvern”, scris cu literă mare doar în denumirea oficială și completă: Guvernul României. Dar altfel, vom scrie: „Aceste hotărâri au fost luate de guvernul român, în acord cu guvernele celorlalte state din regiune.” 

Mai avem și situația când substantivul comun nu mai este generic, ci s-a integrat efectiv în denumire, scriind-se tot timpul cu literă mare (ex - Muzeul Satului). Tot așa, avem denumirile geografice. Astfel, se precizează că un substantiv comun devine propriu (grafiat deci cu majusculă) dacă face parte dintr-un substantiv propriu compus. Vom scrie: Lacul Roșu (dar lacul Vidraru), Râul Doamnei (dar râul Argeș), Munții Aninei (dar munții Carpați) etc.

În afara acestor dublete, reglementările sunt limpezi. Este inexplicabil, așadar, de ce se folosesc astăzi eronat majuscule pentru nume de luni, zile ale săptămânii (ex - „Azi e Vineri, 24 Septembrie?!”), nume de popoare, discipline școlare etc. Aceste obiceiuri de scriere sunt, desigur, simple anglicisme.

Un alt domeniu asaltat de majuscule este cel juridico-administrativ. Anumite aspecte sunt destul de firești, precum denumiri de organizații, instituții, legi și regulamente fundamentale. Grafia lor este recomandată chiar de Uniunea Europeană, prin diverse publicații: https://publications.europa.eu/code/ro/ro-4100200.htm

Dar de aici până la arbitrar și haos, se pare că a mai rămas doar un pas. De pildă, în actele notariale vom găsi majuscule ca: Vânzător, Cumpărător, Contract, Proprietate. În alte contracte, putem găsi, indiferent de locul în enunț: Preţ, Avans, Garanţie, Forţă Majoră, Clauză Compromisorie, Client, Furnizor, Acord. Dinspre contractele juridice, majusculele au migrat spre texte de importanță mai mică: rapoarte, e-mailuri, manuale de instrucțiuni, broșuri, regulamente interne etc.

Chiar și în învățământ (la fel ca în alte domenii intens secondate de documentație în limbaj birocratic), observăm folosirea abuzivă a majusculei. Am ajuns să scriem cu literă mare niște inofensive substantive comune precum: școală, cancelarie, director, proces-verbal (corect: Am redactat un proces-verbal), raport de activitate, consiliu profesoral (corect: S-a întrunit consiliul profesoral.)

Care să fie explicația? Conștiința noastră gramaticală se alertează doar la gândul că am putea fi acuzați de scrierea cu literă mică?! Trebuie totuși să conștientizăm că și inversul este foarte grav. Ba poate încă și mai grav, deoarece uneori el arată hipercorectitudinea, adică snobismul intelectual.

Această tendință greșită mai are drept cauză, pe lângă ignoranță, frica. Mai întâi, frica de imaginea proprie în ochii celorlalți. Omul ezită (uneori pe bună dreptate, vezi dubletele grafice) și atunci alege majuscula. Doar nimic nu e mai rău decât să auzi în gând mustrarea superioară a celuilalt: cuuum, ai scris cu literă mică? Și atunci, din frică, se alege litera mare. Al doilea tip de frică este cea de administrația birocratică. Ne temem că, dacă nu vom scrie „Dumneavoastră” cu „D” mare, vom fi acuzați de lipsă de politețe și vom avea de suferit. DOOM2 precizează însă: scriem „dumneavoastră, dvs, dv”, iar majuscula apare pentru locuțiunile pronominale de politețe: Alteța Sa, Măria Sa etc. (Deși normele acceptă în corespondență și forma „Dumneavoastră”, ca semn de politețe sporită, probabil sub presiunea uzului). Practic, mergând în jos pe ierarhia unei structuri, vom observa cum se îndesesc majusculele. Am întâlnit consilieri care scriau, chiar și în mesaje de telefon, „domnul Deputat X”, deși „deputat” este un simplu substantiv comun. La fel ca: director, manager, președinte, senator.

Acum câțiva ani, scriam un articol numit „De ce nu e bine să corectăm exprimarea celorlalți”. Aveam atunci în vedere greșelile făcute la repezeală, situațiile când oricărui vorbitor îi scapă un dezacord sau o cacofonie și se întâmplă ca el să fie linșat public. Există greșeli specifice limbii vorbite – ele țin de context, emoție, flux al vorbirii. De regulă, apar indiferent de statura intelectuală a vorbitorului, fiind perfect scuzabile. Unele greșeli, pardonabile și ele, țin de o scriere sau pronunție regională. De pildă, în Oltenia se pronunță „caise”, bisilabic, cu accent pe prima silabă. Tot acolo, avem demonstrativul “ăștia” folosit și la feminin. În unele zone din Transilvania, conjunctivul de la „a ieși” nu este “să iasă”, ci „să iese” (și indicativul pe dos: “el iasă”). Ba chiar dezacordul de tip „ei este/ei are/ei vorbește” este considerat în lingvistică unul influențat regional (muntenism), parțial scuzabil prin faptul că de regulă avem omonimie III singular cu III plural. Cu alte cuvinte, vorbitorul știe că spunem la fel: el cântă, ei cântă. El mănâncă, ei mănâncă etc. Atunci el extinde paradigma: el vine, ei vine. El este, ei este. El zice, ei zice.

Dacă toate aceste greșeli mi se par scuzabile, în schimb asaltul majusculelor, nestingherit, primejduiește efectiv peisajul limbii scrise. Vedem texte presărate de majuscule, parcă la concurență cu cele germane. Intuim în spatele lor grabă, uneori mimetism, hipercorectitudine.

În concluzie, poate ar fi de dorit o vigilență publică în chestiunea majusculelor. Așa cum mulți dintre noi tresar și corectează un „mi-ar place”, o lipsă a lui „pe (care)”, nu ar fi rău să ne protejăm limba semnalând, cu politețe, că nu avem nicio justificare pentru multe majuscule folosite azi. Desigur, rolul principal revine specialiștilor, care nu ar trebui să se descurajeze ori să obosească tot repetându-ne, în studii, dar și presă, radio, televiziune, cum să vorbim și să scriem corect. Până la urmă, ei au rolul de custode al acestei trezorerii care este limba română.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • In Romania. au mai ramas de facut praf limba romaneasca, frumoasa si cursiva plus traditia Bisericii lui Hristos. Nu va faceti griji se lucreaza si la asta.
    • Like 1
  • M-am oprit din citit la primul exemplu, cel cu titlul din media. Probabil că autoarea nu știe că în limba engleză se capitalizează într-un titlu toate cuvintele în afara celor de legătură.
    • Like 0
    • @ Nicu Buculei
      maripos check icon
      Suntem cumva in Anglia si noi nu stim? Sau pretinzi ca regulile ce se aplica limbii engleze se aplica si limbii romane?
      • Like 2
  • Si scoala are vina ei...Ce sa spun de internet, unde fiecare scrie cum il duce capul, inclusiv unii abonati permanent pe "blog". Culmea e ca acolo mai e si cate un profesor care face greseli. Mi-e jena sa-l numesc.
    • Like 1
  • M-as fi asteptat ca redactora articolului sa isi exprime nedumerirea , daca nu dezacordul, cu "de-gradarea" numelui celor douasprezece luni ale anului si al zilelor saptamanii, de la scrierea cu initiala majuscula la litera mica. Sunt chiar demne de a deveni substantive "comune"? Pentru care motive?
    • Like 0
  • Valentin check icon
    Povestea asta cu corectitudinea limbii e o aiureală totală. Un prieten - care lucra într-o editură - îmi povestea ce dificultăţi avea cu pluralul substantivului COPERTĂ. Coperţi sau coperte? Acum sunt valabile ambele forme. Aşa că ar trebui să ne doară la bască.
    Limba română e deformarea limbii latine şi amestecarea ei cu numeroase influneţe. Cum orice altă limbă e deformarea unei anumite limbi. Aşa că chill out şi lăsaţi limba să-şi trăiască viaţa ei proprie şi personală.
    • Like 0
    • @ Valentin
      Aiurit esti tu, analfabetule pe care-l doare la basca. Ce "comoara " mai mare are un popor decat limba lui?
      • Like 5
    • @ Stanila Ion
      Limba si credinta stramoseasca.
      • Like 1
  • Valentin check icon
    A existat o folosire a minusculelor în scopuri estetice. Cunosc nişte titluri de carte cu minuscule, dar e clar o alegere de design.
    • Like 1
  • check icon
    Cu cât populație e mai ignorantă, învățământul haotic, media plină de neprofesioniști, cu atât distrugerea, la propriu, a normelor limbii materne este mai mare.
    • Like 2
  • Da, am observat si eu folosirea aiurea a majusculei. E tipic pentru generatiile mai tinere care s-au obisnuit cu si cu suparatoarea "romgleza" (de exemplu, la slujba avem "taskuri"- desi suna absolut hilar - in loc de sarcini de servici). A vorbi si a scrie corect in limba ta materna este un semn de buna educatie. Dar, deh, daca avem alte "taskuri"........
    • Like 3
  • Valentin check icon
    Din câte ştiu moda vine din engleză, unde fiecare cuvânt dintr-un titlu e scris cu majusculă. Pe de altă parte, folosit în paricular - blog, mail - fenomenul nu e supărător.
    Povestea cu păstratul limbii mi se pare o falsă problemă. Limba română provine din latina prost vorbită. Dacă în coloniile romane s-ar fi vorbit o latină corectă, limba română n-ar fi existat. Partea bună este că limba se schimbă oricum, indiferent de voinţa noastră.
    Epoca digitală va aduce schimbări importante. În orice librărie veţi descoperi sute de cărţi din care a dispărut total despărţirea în silabe, pur şi simplu pentru că programele de machetare ştiu să spaţieze cuvintele automat.
    Blogurile şi articolele din ziarele online - inclusiv Republica - ne obişnuiesc cu dispariţia alineatului, care, digital, nu mai este marcat printr-un spaţiu lipsă la început de rând, ci printr-un rând lipsă. Numeroase bloguri pe care autorii le-au dorit şi tipărite elimină alineatul şi păstrează structura de text digital.

    Probabil că sunt numeroşi cei care prezic o apocaliăpsă a cuvântului scris, dar probabil că asemenea discuţii s-au purtat şi la graniţa dintre cartea scrisă de mână şi cea tipărită. Să nu ne imaginăm că adepţii manuscriselor decorate cu migală vedeau tiparul ca pe ceva bun.
    În Capela Sixtină, Michelangelo pictează un înger care aruncă în focul veşnic cărţi tipărite, semn că invenţia este una diavolească. Am senzaţia că la fel se întâmplă şi la graniţa dintre tipar şi digital.
    • Like 3
    • @ Valentin
      check icon
      Tocmai că nu mai suntem ca pe vremea romană când exista decât limba vorbită, fără norme de folosire, vorbită de o masă aproape total analfabetă, avem obligația să menținem o sănătate a limbii materne și nu neapărat încremenirea ei în trecut, Pb. mare este că și acum majoritatea, dacă nu este analfabetă este de o ignoranță cruntă și de aici lipsa de vocabular al limbii materne ce implică apoi în anumite situații folosirea unor cuvinte de împrumut auzite în filme, jocuri IT, etc., chiar și în cazul unor deținători de diplome profesionale su ștaif. Elon Musk, celebrul miliardar, își pedepsește serios angajații nativi SUA, care nu scriu corect gramatical email-urile, considerând că la nivelul unei firme ce lucrează la cele mai înalte valori tehnologice este inacceptabil să nu știi gramatica elementară. Deci.....
      • Like 2
    • @
      maripos check icon
      As spune "Bravo", dar mai pune mana pe carte!
      "când exista decât" - am citat din ce ai scris, sa ramana si dupa ce corectezi, ca sa nu poti spune ca n-ai gresit.
      • Like 1
  • Dna profesoara Rucsandra Cioc, multumim pentru subiectul abordat, folosiorea majusculei.
    • Like 5


Îți recomandăm

Statuie mască

„Primul lucru care contează atunci când faci o donație este ca gestul respectiv să te facă să te simți că ai făcut cu adevărat o faptă bună. Dacă cauza respectivă reușește să te facă să te simți ca un mic erou, te face să te simți bine că ai ajutat, reușește să te facă donezi”, spune Nicoleta Deliu.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Simona Halep - Foto: Andrew Schwartz / SplashNews.com / Splash / Profimedia)

„Am crescut cu o mentalitate că eram mică, că nu o să ajung să fiu tenismenă, nu o să ajung să fiu sus în clasament, nu o să ajung să câștig turnee mari. Cum până nu demult, în 2017, mi se spunea « nu ai mental de campion de Grand Slam».” (Foto; Andrew Schwartz / SplashNews.com / Splash / Profimedia)

Citește mai mult