Domnule prim-ministru,
Sunt 27 de ani de când aștept să văd că țara noastră – eu încă mai sper că România este țara noastră, a mea, a miniștrilor care se perindă la guvernare, a legiuitorilor care ne hotărăsc destinele, a președinților care din patru în patru ani se așeză plini de importanță în fruntea țării – face cu adevărat eforturi să reducă din distanța care o separă de suratele ei europene.
Știu că astăzi mi se tot repetă că România este țară europeană și avem drepturi egale cu celelalte țări din Uniunea Europeană. Țară europeană am fost mereu că nu i-a dat nimeni brânci din Europa cât a fost republică socialistă. Egală cu celelalte țări? Doar dacă se hotărăsc brusc celelalte țări să stea pe loc cu dezvoltarea până când ne trezim noi din adormire și ei să uite de opintirea lor, când aud de numele România.
Domnule prim-ministru, acum 13 ani ieșeam prima dată din țară cu destinația Austria, recunosc cu inima puțin strânsă de câte acuze se aduceau românilor: că cerșesc, că fură, că destabilizează organizarea așezărilor pe unde s-au aciuit și câte și mai câte.
Am străbătut atunci Ungaria, Austria, Elveția, Franța, Italia și la întoarcere m-am pus pe plâns. Poate vreți să aflați de ce? Și soțul meu a fost curios să afle căci de, se întorcea cu nevasta din lumea largă după o călătorie frumoasă și în loc să-i joace inima de mulțumire, ea se pune pe plâns. Plângeam căci aveam de ce. I-am spus atunci că încă nu știu dacă trebuie să-i mulțumesc că am avut prilejul să văd cum este viața altor oameni sau să fiu tristă că primisem confirmarea că viața mea era în urmă cu 60-70 de ani. ANI! Ani lumină, căci nici astăzi nu ne-am apropriat prea mult de ceilalți.
Noi vorbeam atunci de nivelul de trai, ei de calitatea vieții.
Noi aveam atunci vise despre cum se va schimba viața noastră, ei aveau certitudini despre cum era viața lor.
Nu, nu eram nici naivă și nici nu credeam că peste noapte aveau să se schimbe lucrurile, nu credeam însă că pentru unii, anii care urmau aveau să fie un fel de „dă și fugi”, adică fură și minți cât poți, că oricum nu vei păți nimic dacă știi cum să-ți alegi tovarășii. Că suntem ființe gregare știam, dar că sunt atâtea pramatii și știu așa de bine să se adune să-și facă burta mare, nu credeam !
Atunci, m-am uitat în toate părțile pe unde am mers, dorind să cunosc oamenii și lumea lor și am înțeles că orice este posibil dacă poți să te miști în voie, în siguranță, oricând, pe orice vreme, oriunde ți-ar fi casa sau unde te duce nevoia.
Libertatea de mișcare nu înseamnă doar să mă lași să trec liber granițele, ci mult mai mult. Înseamnă în primul rând posibilitatea de a merge în țara mea oriunde și oricând, ceea ce nici astăzi nu este posibil. Că nu îmi cere nimeni actele, că nu mă oprește nimeni să ies din sat, din județ sau din țară este adevărat dar, cum să plec din sat la școală și la muncă, când la fiecare ploaie mai mare podețul este luat de ape sau mai rău, până la capătul străzii (din oraș de altfel) merg cu galoșii, apoi mă descalț și îmi pun pantofii de oraș să nu mă fac de râs la muncă?
Cum să ajung la muncă în orașul apropiat la nici 20 de km (nu la sute de km cum se obișnuieste prin țările vecine ce au autostrăzi), când la prima zapadă toate autoritățile sunt luate prin surprindere de zici că acum ninge prima dată după o sută de ani și drumurile se transformă în capcane?
Dreptul la educație se bazează și el pe dreptul la liberă circulație. Să meargă copiii la școală, dar cum? Pentru autobuze nu sunt bani. Când sunt autobuze nu sunt posturi plătite de șoferi (cu bugetarii doar despre tăieri de posturi și salarii putem vorbi), când sunt autobuze și șoferi, nu sunt drumuri și podețe. Oricum o dăm tot în gropi rămânem și fără școală.
Domnule prim-ministru, știți câte străzi de pământ are această țară? În sate, în orașe și în frumoasa noastră Capitală? V-a comunicat cineva această informație? Dacă da, poate îmi răspunde și mie cineva ce măsuri s-au luat?
Despre ce autostrăzi sau drumuri naționale vorbim când noi încă mergem prin noroaie spre școală și spre muncă în orașe și în sate! Ce piste de biciclete visăm să avem când noi nici cu piciorul nu putem călca dacă plouă pe străzile Capitalei nu prin cine știe ce sat pierdut prin munți!
Vă cer un singur lucru: să scoatem țara din noroi, pietruiți drumurile, asfaltați, faceți autostrăzi!
Aș vrea să știu dacă s-a înțeles acolo sus, la decidenți, că fără toate drumurile asfaltate sau măcar pietruite, fără să scoatem țara asta din noroi nu putem vorbi despre schimbarea percepției fiecăruia dintre noi despre șanse egale la viață, despre creștere economică?
Vorbim despre priorități, despre ceea ce este important de realizat în perioada imediată, uitând că lipsa infrastructurii, a drumurilor, face ca orice proiect economic să eșueze lamentabil. Faceți drumuri și fiți siguri că micile întreprinderi vor înflori și educația și sănătatea își vor găsi drumul spre oameni. Statul să facă bine să-și ia în serios obligațiile față de cetățenii săi.
Domnule prim-ministru, multe sunt obligațiile și responsabilitățile funcției, totuși eu, un cetățean simplu, ce umblu destul de rar prin Europa, dar când o fac țin ochii deschiși la ce este în jurul meu, aș avea o întrebare: credeți că în timpul vieții mele, nu al mandatului dvs., voi avea bucuria să întâlnesc în drumurile mele prin România, un semn ca cel din poză?
Dvs. îl recunoașteți desigur, căci sunteți un om umblat, dar mulți concetățeni de-ai noștri nu l-au văzut că de, în România abia dacă numărăm 2-3 autostrazi, iar de intersectat, nu se vor intersecta prea curând. Poate cer prea mult, dar nu renunț, căci dacă Europa are autostrăzi, vreau și eu. Dacă Europa are intersecții de autostrăzi, vreau și eu. Ce, numai când este vorba de restricții sunt și eu numaidecât luată în seamă? Are Europa Euro 5, repede și noi. Are Europa porcii asomați, repede și noi. Are Europa cote de refugiați, repede și noi. Toate sunt pe repede înainte, deși la noi calitatea vieții a luat-o repede înapoi.
Toate capitalele Europei au centură. Cu un numar infinit de benzi de viteză, care te poartă unde vrei. Vreau și eu o Capitală cu centură pe care să se poate circula! Și repede, înainte să murim sufocați de gazele de eșapament emise de autoturismele blocate la intrările în oraș și mai rău, înainte să moară toate întreprinderile care au răsărit cândva de-a lungul ei, asemeni suratelor lor din Europa, crezând în naivitatea lor că acolo le este locul. Despre toate locurile de muncă pierdute, când au dat faliment că de, cu ce să ajungă oamenii la muncă acolo, cine să facă aprovizionare din groapă în groapă, cine să vină să facă comerț când nu ai cum să oprești sau mai rău mori cu orele pe drum, are cineva ceva de spus?
Vreau în Capitală și în toate orașele țării benzi de circulație dedicate transportului în comun, taximetrelor și bicicletelor. Dacă în Europa se poate, atunci să se poată și la noi. Și lor le-a luat timp să ajungă acolo unde sunt astăzi, dar nu un veac și iată că se poate. Credeți că cer prea mult să se treacă odată de faza cu studiile și să se facă ceva concret? Ați fost la Bruxelles și știți cum se circulă la ei. Au străzi înguste cu transport în comun, cu sensuri unice, cu piste de biciclete și totuși nu se calcă în picioare, nu mor oameni pe străzi și transportul în comun are un orar strict respectat, de nu-ți vine să crezi! Vreau și eu! În timpul vieții mele!
Domnule prim-ministru, aș vrea să închei cu obișnuita formulă „Cu speranța că….” dar nu vreau să mă amăgesc. Nu, speranțe nu am, mi-a rămas doar tristețea celui pus mereu să-și strângă visele spulberate în batistă. Și mai am ceva: o spaimă teribilă de a mai călca în afara țării, căci mă voi întoarce iar cu lacrimi în ochi.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Cateva exemple: limitarea productiei agricole la cote care impiedica progresul si profitabilitatea sectorului agricol, dar tara este invadata de legume de import, obligativitatea respectarii unui deficit bugetar de max 3%, ceea ce franeaza dezvoltarea economiei in ansamblul ei, crearea de piste pentru biciclisti in conditiile in care marile orase sunt sufocate de numarul mare de masini si de lipsa locurilor de parcare, etc.
Incapacitatea, incompetenta si chiar lipsa de patriotism a tuturor guvernantilor de a creste calitatea vietii si de a stimula dezvoltarea economica a Romaniei sunt ilustrate prin cateva exemple cvasi-cunoscute de catre cetateni, direct pe pielea lor: lipsa autostrazilor, lipsa utilitatilor elementare in majoritatea zonelor rurale ( apa curenta, strada si canalizare ), subfinantarea cronica si proasta functionare a sistemelor publice de invatamant si sanatate.
Subfinantarea cronica a componentei sociale si a celei economice a tarii a fost "compensata" prin alocari bugetare substantiale destinate institutiilor de forta ale Statului ( Parchete, Justitie, Servicii, Jandarmerie, etc ).
Nu am trecut pe lista "beneficiarilor" privilegiati ai Statului Politia si Armata, pentru ca beneficiile angajatiilor acestor doua institutii sunt infinit mai mici decat ale colegilor din celelalte institutii de forta.
Despre politisti sau militari care isi risca sanatatea sau viata, unii chiar murind la datorie, am auzit cu totii.
Insa nu am auzit de magistrati sau de ofiteri de servicii secrete care sa-si fi sacrificat viata sau sanatatea in slujba tarii sau a cetatenilor. Poate ca au existat astfel de cazuri, dar in presa nu a "transpirat" nimic.
Sa le dorim ca sa fie pe mai departe sanatosi si prosperi si sa se bucure in liniste de lefurile, pensiile si privilegiile exorbitante pe care le au ( din banii contribuabililor).
Acei magistrati sau ofiteri ai Serviciilor secrete care chiar isi fac meseria cu onestitate si profesionalism, merita cu prisosinta respectul societatii si privilegiile acordate; din pacate pentru Romania, acesti oameni, care cu siguranta ca exista si nu sunt putini, nu vor ajunge niciodata in functii de decizie in domeniul lor de activitate pentru ca nu pot fi nici ticalosi, nici manipulabili si nici santajabili.
Acum, ca si inainte de 1989, Statul roman pune mai mult pret pe institutiile represive decat pe sanatatea si educatia cetatenilor.
De mai mulți ani, fac dese deplasări în străinătate cu autoturismul. Și eu am văzut ne ”n” ori semnul de încrucișare de autostrăzi dar l-am perceput mai mult statistic. Am văzut în schimb ceva ce m-a revoltat. Din Ungaria și până în Germania, Franța sau Elveția, trailerele ce transportă autoturisme ”DACIA”, circulă în grupuri de 3-5 sau mai multe. La noi, o dată ieșite de la Mioveni, respectivele trailere intră în malaxorul DN- 7, cu o singură bandă pe sens, cu restricții repetate de viteză, blocaje, etc. Este firesc ca aceste camioane lungi să fie rapid separate de ”rigorile” traficului sufocant sau de tot felul de șicane. Și atunci, când se apropie ora de pauză obligatorie, șoferii trebuie să se gândească unde să o facă (locurile de parcare sunt puține și precare), în loc să circule constant, în coloană, în timpul legal de conducere. De aici explicația acestui fapt aparent paradoxal. ”Albinele” se împrăștie imediat după ieșirea din ”stup” și se grupează la depărtare.
Revolta mea și nu numai a mea, vine din faptul că cei în drept să remedieze lucrurile (adică să construiască autostrăzi și căi ferate de viteză), stau de cel puțin 15 ani Într-o nepăsare criminală. Cum să-i califici altfel, când aflăm că la această oră, NICI MĂCAR DECIZIA ASUPRA TRASEULUI PITEȘTI - RM. VÂLCEA NU A FOST LUATĂ?
Cu sau fără dl. Cioloș, această decizie trebuie luată de urgență, iar cei care au tergiversat lucrurile să răspundă material, civil sau penal, după caz. Și repede!