Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de șapte ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Anamaria, elevă în clasa a VIII-a: În urmă cu 3 ani, eram unul din oamenii care privesc România cu dispreț. Azi cred că, dacă oamenii își schimbă părerea despre țara lor, pot schimba totul

Elevii lui Abel

În decembrie și în primele două luni ale anului am lucrat remote din satul în care am crescut, acasă în România. A fost plăcut să mă întorc, să mă plimb pe străzi, să-mi salut consătenii și să-mi revăd vechii prieteni, vecini și rude. Am petrecut timp cu ei la biserică, am mâncat împreună, am vorbit despre una alta sau ne-am plimbat.

Totuși, de data asta am vrut să fac ceva diferit. Întotdeauna mi-am dorit să-i cunosc pe copiii de la școala din sat, cu deosebire pe cei din gimnaziu. Perioada de gimnaziu pentru mine, este un spațiu în timp în care nu am avut prea multe vise sau ambiții; probabil ceva normal pentru acea vârstă. Am fost totuși curios, dar nu aveam multe surse pentru a obține informații noi. Nu am avut conexiune la internet până în clasa a X-a iar la televizor devoram totul de pe cele doua canale naționale care erau recepționate de antena de pe dulap.

Așa că i-am trimis un mesaj directorului școlii și am avut o discuție telefonică. După câteva zile ne-am întâlnit amândoi la școală, am vorbit mai mult și ne-am cunoscut mai bine. Două zile mai târziu eram în fața a vreo 17 elevi de clasa a VIII-a.

Eram în fața lor și mă întrebam: ‘Ok Abel, acum ce? Care este cel mai bun mod de a ajuta? Cum poți să-i inspir? De ce au nevoie?’ Le-am spus câteva cuvinte despre mine și despre ce am făcut și pe unde am mai fost. Asta i-a făcut curioși. Am încercat să-i fac să înțeleagă că în niciun caz nu ar trebui să încerce să facă exact ceea ce am făcut eu. Am vrut să le arăt că mai lucruri în lume despre care s-ar putea să nu știe și poate că ar dori să afle mai multe despre acestea. De asemenea, le-am spus că îi pot pot ajuta dacă au nevoie. Dar, ceea ce am încercat cel mai mult este aceasta: am vrut să mă asigur că ei mă văd ca pe unul din ei și nu ca pe un fel de extraterestru care studiază în străinătate și nu mai are nimic de-a face cu satul sau cu România. Le-am spus că probabil ascultăm aceeași muzică românească și că ne bucurăm de aceeași mâncarea locală, chiar dacă uneori această ”mâncare” locală este uneori o felie de pâine cu margarină și magiun de prune. Desigur că am exagerat, dar așa le-am demonstrat că nu sunt diferit de ei. Și a funcționat!

Mi-au cerut să stau mai mult și am devenit prieteni cred! Mi-ar plăcea să am mai mult timp cu ei. Unii dintre ei mi-au trimis mesaje și mi-au pus mai multe întrebări, ceea ce mă bucură mult. Totuși realizez din nou, ca mulți alții, că în sistemul nostru educațional avem mari provocări de înfruntat. Copiii, prin mesajele lor, mi le-au indicat și asta e un semn bun; copiii aceștia au identificat probleme și vor să vorbească despre ele. Nu eram așa când aveam la vârsta lor. Poate mi se părea ca lucrurile nu merg bine dar nu am identificat vreodată probleme specifice, cu atât mai mult sa încerc sa le adresez sau să vorbesc despre subiect. Cu siguranță copiii aceștia sunt mult mai copți și ambițioși decât eram eu la vârsta aceea și o să vă arăt mai jos.

Au venit și câteva mesaje mai triste: „Știi Abel... nu mulți oameni ne ascultă, suntem doar niște copii într-un sat”, „Mă întorc acasă de la școala, iar seara telefonul îmi arată 7 ore cu ecranul activ , 'Vreau să plec din țara asta.. iar apoi mai văd eu.'.

Au venit și câteva mesaje frumoase, poate le-am arătat că și ei pot visa, și e posibil ca pană și cineva dintr-un sat din România să facă lucruri ceva mai interesante; nu că aș fi făcut ceva special în viața mea sau extrem de ieșit din comun, nu. Dar pentru ei pare să însemne mult că cineva din același sat, Giulvăz, a plecat la studii în străinătate. Dacă asta îi face mândri.. ei bine.. sunt fericit și o să-i ajut și de aici încolo. Mi-e de dor de acești copii! M-am întâlnit și cu elevii de clasa a VII-a, iar cu cei de clasa a VIII-a am fost într-o scurtă excursie școlară în Timișoara. A însemnat mult pentru mine, m-am simțit din nou copil și pare că și pentru ei. Am devenit prieteni și mai buni iar așa i-am invitat pe câțiva dintre ei să scrie pe blogul meu. Cred că există speranță și o puteți vedea aici în cuvintele Anamariei, o elevă de clasa a VIII-a: 

Subiectul a tot ceea ce vreau sa prezint acum este România. Începând cu începutul sunt sigură că majoritatea oamenilor privesc Romania că fiind o țară lipsită de posibilități, nu vreau să spun că este cea mai bună alegere sau cea mai dezvoltată țară, dar vreau să spun că putem privi și partea plină a paharului. În urmă cu 3 ani eram unul din oamenii care privesc România cu dispreț. Aveam impresia că oriunde e mai bine decât în țara în care mă născusem.

Am început să citesc cărți și să învăț din viața autorilor. Astfel mi-am dat seama că România nu este așa cum o vedeam eu. Prin asta vreau să spun că oamenii pot face lucruri mari și dacă își schimbă părerea despre țara lor, pot schimba totul. Cu toate că am doar 15 ani și în afară de a învăța nu prea am ce face, sper că voi reuși să schimb ceva. Cu cât mai mulți oameni își schimbă părerea cu atât mai mult, la rândul lor pot schimba lumea.

Anamaria Hornaru

Zilele acestea însă au venit niște mesaje mai îngrijorătoare. Copiii văd ce se întâmplă în jur. Toți dintre ei folosesc acum rețelele sociale, așa că, desigur, văd ce se întâmplă. Mi-au scris:

‘Abel... vom muri?’

Cine sunt eu să răspund la asta? Ce pot spune eu unei astfel de întrebări?

'Desigur că nu!'

Emoțiile sunt mari acum, România este aproape de Ucraina, există multă dezinformare prin internet și copiii o pot vedea și ei. Poate, poate.. speranța pentru acești copii e că urmăresc și canale de informare din străinătate, precum și formatori de opinie străini iar astfel mai pot pune unele lucruri în balanță. Educația este și va fi o provocare, se vorbește despre aceasta și în Danemarca, ce putem spune despre România atunci? Și totuși... dacă există ceva care mă face să merg, să lucrez, să studiez, să fac voluntariat, prin locurile prin care am fost și sunt.. ei bine... în mare parte, sunt acești copii. Eram exact ca ei și sincer să fiu, mi-ar fi plăcut ca cineva să se întoarcă la mine și să-mi spună că pot visa și la alte lucruri. Nu era nimeni atunci. Așa că am încercat să fiu acela acum și poate ești și tu în aceeași situație. Avem o populație rurală foarte mare, hai să nu uităm de ei, mai ales cei care chiar de acolo ne tragem. Când te întorci înapoi în satul unde ai crescut, cumpără o pungă cu bomboane, niște napolitane iar când ajungi în sat, așază-te cu acești copii și bucurați-vă împreună de acele dulciuri. Încearcă să asculți, să fii prieten și de ce nu, să îi facem pe acești micuți să spere și viseze, în final.. pe ei îi avem, ei ne sunt viitorul iar ei doar pe noi ne au.

Am învățat toți în aceste zile că pacea nu este ceva ce trebuie luat de gata. Ei bine, cu educația este aceeași poveste. Când le scriu aici străinilor și danezilor, le spun ca, da, ei se descurcă bine și totuși, chiar și ei au critici la adresa sistemului. Dar le mai spun și asta: ”Să nu uităm că mai sunt și alții care nu sunt la fel de norocoși ca cei de aici din Danemarca!” Nu știu cât înțeleg și cuprind ei dar tot o să le mai zic și o să încerc să îi și aduc pe câțiva la o școală de vară în sat la mine, cel mai probabil anul viitor. Având în vedere contextul geopolitic, educația din România și problemele pe care le avem, nu mai putem aștepta mult, nu mai avem pentru ce. Așa că dacă vrei să ajuți în vreun fel sau altul, fii bun, ascultă, iubește și hai să vedem ce putem face împreună fără a mai aștepta ”să vie careva de sus și să zică ce și cum”. Nu cred ca mai avem timp de asta, copii aceștia au nevoie de ajutor acum iar dacă este vreun mod în care putem preveni războaie ca pe care îl vedem acum în Ucraina, sigur acela este educația!

Știu că unii dintre copii vor vedea acest mesaj, așa că .. .Salut, copii!

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Stinge lumina!

Consumerismul nostru a lucrat în compensare. Ne-am cumpărat frigidere mari și le-am burdușit cu mâncare. Ne-am vârfuit cărucioarele la supermarket, cumpărând produse la ofertă de care nu aveam nevoie și care ni s-au stricat în cămară. Ne-am construit clădiri de sticlă pe care le-am luminat feeric, așteptându-ne ca factura la curent s-o plătească sfântul CEO. (Foto: Profimedia Images)

Citește mai mult

Carlos Moreno

„Logica e simplă de fapt - cu cât se construiesc mai multe drumuri pentru mașini, cu atât vom avea mai multe mașini, iar cu cât vom construi mai multe piste pentru biciclete, cu atât vom avea mai multe biciclete, de asemenea, cu cât vom face mai multe spații pentru oameni, cu atât va veni mai multă lume să facă activități”, spune Carlos Moreno. (Foto: ARCEN)

Citește mai mult

UNStudio 1

UNStudio este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate birouri de arhitectură din lume, cu filiale în Amsterdam, Frankfurt, Shanghai, Hong Kong, Dubai și Melbourne. are în portofoliu peste 120 de proiecte internaționale, precum clădiri de birouri, rezidențiale, muzee, poduri, dar și masterplanuri urbane. Printre cele mai cunoscute lucrări - Podul Erasmus din Rotterdam, Mercedes-Benz Museum din Stuttgart, Arnhem Central Station, Designul Doha Metro Station.

Citește mai mult

Marius Sava

„La mine pacienții nu vin niciodată singuri, vin cu partenerul”, spune medicul specialist pneumolog Marius Sava, cu competențe în somnologie, de la Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, despre cei care ajung la ușa cabinetului cu simptome de apnee în somn.

Citește mai mult