Sari la continut

Protecția datelor cu caracter personal

Din 25 mai Republica.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR). Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Andrei a fost mutat de părinți la o școală nouă. După o lună, s-a îmbolnăvit. Despre bullying, suferința copiilor

Bullying - scoala - Getty

(Foto: Guliver/Getty Images)

Andrei a fost mutat de părinți la o școală nouă, în clasa a V-a. A tot avut emoții peste vară, dar ai lui i-au repetat că va fi în regulă. Colegii vor fi la fel de drăguți ca la școala veche. Erau puțin îngrijorați, pentru că Andrei nu este genul foarte sociabil, nici nu se remarcă prin rezultate extraordinare la învățătură, în plus schimbarea învățătoarei, de care el se atașase, cu un număr mare de profesori, nu sună chiar bine.

Părinții au răsuflat ușurați când a revenit în prima zi de școală acasă și era încântat.

După o lună de școală Andrei însă s-a îmbolnăvit, a lipsit câteva zile, apoi a început să se plângă în fiecare dimineață că îl doare burta.

A încercat să îi spună tatălui că nu și-a făcut prieteni și că are un coleg la școală care îl face prost în fiecare zi și îi trântește pe jos caietele și penarul, însă a făcut asta într-un moment în care tatăl lui repara ceva și nu a fost atent. A încercat să spună și mamei, care i-a răspuns că așa e în viață și ar fi bine să facă la fel. A completat și cu "nu te plânge tatălui tău, că ești bărbat! El dacă se ducea bătut acasă îl mai bătea o dată și taică'su! Te bate cineva, îl bați și tu!"

La nivel european, România se situează pe locul al treilea la bullying în clasamentul celor 42 de țări în care a fost investigat fenomenul, potrivit raportului Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

Potrivit „Salvați copiii",  trei din zece copii sunt excluși din grupul de colegi.

Trei din zece copii sunt amenințați cu bătaia sau lovirea de către colegi.

Unu din patru copii a fost umilit în fața colegilor.

Bullying-ul are fețe ascunse și se manifestă sub forma unor numeroase comportamente, cu intenția de a produce suferință și dezechilibru de putere. Există lovituri care se văd, răni care pot fi pansate, dar există și lovituri insinuante, răni care nu știu să strige după ajutor.

Într-o țară în care 63% dintre copii recunosc că sunt bătuți acasă de părinți, iar lovirea cu palma și urecheala nu sunt percepute ca violență fizică, mi se pare firesc că România se află pe locul 3 din 42 în Europa la amploarea fenomenului bullying. Pentru ca bullyingul începe acasă și se termină la școală.

A trata fenomenul bullying cu afirmații de genul „și eu pățeam la fel și n-am murit", „dacă te bate colegul, te mai bat și eu", „dacă nu ești în stare să te descurci, nu am ce să îți fac", „nu mă interesează pe mine prostiile astea, tu pune mâna și învață!", e oribil pentru copilul copleșit de frică pentru care timpul se dilată și care ar da orice să nu mai meargă la școală. Cred că adulții sunt responsabili să ajute la diminuarea acestui fenomen, cât mai mult.

Dar să trecem în revistă detalii concrete!

Ce înseamnă bullying?

Bullying reprezintă o formă de abuz emoțional și fizic, care are trei caracteristici:

· Intenționat - agresorul are intenția să rănească pe cineva;

· Repetat - aceeași persoană este rănită mereu;

· Dezechilibrul de forțe - agresorul își alege victima care este percepută ca fiind vulnerabilă, slabă și nu se poate apăra singură.

Care sunt cauzele bullying-ului?

Expunerea la violentă a unei persoane poate duce mai departe, precum „efectul fluturelui" (o acțiune mică într-un anumit loc, la un anumit moment-dat, poate produce schimbări majore, exponențial amplificate, în alte zone) la alte fenomene de bullying, atât din partea agresorului, cât și din partea celui agresat. De multe ori, agresorul adoptă violența ca ultima posibilitate de defulare și exprimare, fiind la rândul său abuzat ori neglijat. Cauzele cele mai des întâlnite care determină astfel de comportamente ale agresorului pot fi lipsa de empatie, egocentrismul, orgoliul, superficialitatea relațiilor umane, și, mai ales, expunerea și preluarea unor modele de comportament similare – de cele mai multe ori, copilul reproduce cu semenii săi ceea ce vede acasă.

Indiferent dacă vorbim despre bullying verbal (tachinare, batjocorire, poreclire, etichetare, jigniri, înjurături), relațional (izolare, excludere, denigrare), fizic (bătaie, îmbrâncire, distrugere sau confiscare a lucrurilor personale) sau mai nou cyberbullying (hărțuire pe telefon sau internet) efectele pentru victimă sunt răvășitoare atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.

Copiii victime ale bullyingului trec de la confuzie, îngrijorare, tristețe, izolare și scăderea stimei de sine, la tulburări și boli fizice, în caz extrem putându-se ajunge chiar la tentative de suicid.

Cum putem ajuta copiii aflați sub incidența bullyingului?

Mi se pare esențială nevoia de conștientizare a acestui fenomen și ieșirea din zona în care considerăm că foarte multe lucruri făcute sau spuse nu înseamnă agresivitate, ci intră în sfera normalității, atât acasă, cât și la școală.

De asemenea, mi se pare important să înțelegem că efortul trebuie să fie comun, pentru ca rezultatele să apară și că primul pas este prevenția.

Atât la grădiniță și școală mai ales acasă, trebuie să arătăm copiilor tolerantă zero în mod constant față de fenomenul bullying.

Noi la grădiniță am implementat de foarte mult timp în programul zilnic jocuri de empatie și înțelegere a emoțiilor, prin care copiii sunt învățați să își identifice stările emoționale și îndrumați prin jocuri de rol de regulă să înțeleagă ce simț ceilalți copii, atât în postura de „supărat" sau „agresiv", cât și în postura de „victimă". La noi, identificarea acestor emoții de foarte timpuriu a ajutat foarte mult copiii.

Cred că și acasă este la fel de important ca părinții să pună preț pe ceea ce simt copiii, să îi asculte, să îi ajute să își identifice de asemenea emoții și să le permită să le manifeste.

Cred că Andrei, personajul poveștii de la începutul articolului, dacă ar fi fost ascultat cu atenție de către părinți, întrebat ce simte și ajutat să își construiască o postură demnă și curajoasă în fața colegului agresiv, nu ar fi fost în postura de a deveni atât de anxios încât să aibă probleme de sănătate.

Sunt convinsă și că, daca diriginta clasei ar fi fost informată despre ceea ce simte Andrei și întâmplările din clasă și dacă ar fi lucrat jocuri de rol cu copiii la ora de dirigenție, agresorul lui Andrei ar fi înțeles cum se simte Andrei și nu l-ar fi agresat. Poate Andrei ar fi înțeles de ce agresorul lui simte nevoia fie răutăcios.

Sunt sigură de asemenea că dacă raportul de consiliere psihologică nu ar fi de un psiholog la 800 de elevi, poate că, deși părinții lui Andrei nu s-ar descurca foarte bine cu gestionarea întâmplărilor, ar exista un liant în persoana psihologului care să ajute enorm toate părțile implicate în această poveste. 

Atât Andrei, cât și colegii lui stau atât de mult la școală în compania colegilor, încât este esențial să îi ajutăm să nu fie în postura de victime și agresori, iar perioada din pauzele școlare, când de regulă se întâmplă aceste incidente, să nu se dilate în mintea copilului și să devină un coșmar de netolerat.

Să nu uităm că Andrei, neînțeles astăzi, poate deveni la rândul lui agresor în încercarea lui de a nu mai fi victimă niciodată. Să nu uităm că el va crește copii și le va spune așa cum i-a spus mama lui: „dacă vii bătut, te bat și eu!"

Prevenția și oprirea întâmplărilor din sfera bullyingului presupun eforturi susținute timp îndelungat, dar lucrând cu instrumente potrivite, învățând copiii să își înțeleagă propriile emoții și să respecte emoțiile celorlalți în fiecare zi încă de la grădiniță, ajută și schimbă vieți. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Articolul cuprinde adevăruri foarte bine spuse dar nici un fel de soluție organizatorică cu efecte reale. De ce nu sunt supravegheati elevii si in pauze? De ce nu se prevad in legea invatamantului si in regulamentele scolare pedepse reale pentru parintii copiilor care practica violenta fata de colegii lor? Pentru ca fenomenul este extrem de vechi și nu are nici un rost sa nu fie recunoscut. L-am intalnit si ca eleva, si ca mama de elevi si acum ca bunica. Daca eu m-am descurcat gratie tatalui meu si faptului ca la acea data un elev foarte bun era inca respectat, pentru copiii mei am intervenit de nenumarate ori pana cand l-am lasat pe fiul meu sa-si bata agresorul. Nu este o solutie dar a fost singura care a functionat. Dar nepoata mea nu admite agresivitatea sub nici o forma chiar daca ea este agresata. Si atunci ce poti face cand conducerea scolii ridica din umeri? Un rol imens il au dirigintii și tot corpul profesoral. Si in acest caz deja ajungem sa depindem de noroc. Ce noroc au elevii sa aiba cadre didactice omenoase si dornice sa-si cunoasca elevii dincolo de prezenta la ora de clasa. Dar din l experienta mea de viata pot spune ca un inceput simplu ar fi ca profesorii sa incerce sa nu mai tipe la ora. Putini isi pot imagina ce efect teribil are vocea ridicata asupra copiilor si cum ii influenteaza sa tipe si ei la randul lor. Si ar fi un mijloc de aparare a elevilor sa poarte uniforma. Cu insemnele scolii si clasei. Sa nu fie prea evidente diferentele de stare sociala. Sa fie identificabili si cand ies de la scoala si in scoala. Si problema sa devina de adevarat interes public.
    • Like 0
  • Situația este și mai gravă, dacă avem în vedere faptul că în școală se încearcă mușamalizarea tuturor abuzurilor, pentru ca ”școala să nu aibă de suferit”. Inconștienți, chiar directorii, în complicitate cu unii dintre părinții care-și vor copiii, nemeritat, ”mai bine”, organizează adevărate ”înfierări proletare” a celor ce încearcă să scoată mizeria la suprafață. În așa-zisele ședințe cu părinți, într-un cadru specific partidelor politice, părinții trebuie să se supună ”doctrinei” izvorâte din gândirea unui grup ”de bine”, susținut de către diriginte. Deja am parcurs un ”ciclu” cu unul dintre copii, în prezent străbătând aceleași metehne, în ”cazul” numărul doi. Chiar dacă nu este organizat legal, nu pot fi sancțiuni, regulmentele școlare prevăzând neobligativitatea hotărârilor adoptate acolo, ședințele așa-ziselor comitete de părinți sunt mijloace de constrângere a părinților și, mai ales, a buzunarelor acestora. Situația este din ce în ce mai gravă și pentru că politrucii sunt înfipți în conducerile școlilor. Am cerut părerea ministerului și, ce să vedeți, chiar dacă școla și inspectoratul (politruc) nu vedeau fărădelegile, reprezentanții de la nivel național subliniau, în scris, obligațiile școlilor, profesorilor și inspectorilor, alături de interzicerea ”jindului” către buzunarul părinților. Totuși, prima grijă a dirigintelui a fost, în cadrul primei ședințe cu părinții, aceea de a ”alege” (ea) un ”casier” al clasei... Sigur că mă voi opune acestui sistem comunist de constrângere, dar așa se amplifică fenomenul ”bullyng-ului” împotriva copilului meu. Asmuțiți de către profesorii, (pentru că pierd banii din meditațiile cu elevii din clasă) ceilalți se întorc împotriva copilului meu. îl agresează fizic și verbal, îl amenință, îi rup hainele, îi taie părul... Unde?! În România?! În an centenat?! În țara condusă de dracnea și dăncilă?! Aha! Aici! Unde să mai strig? unde să mai urlu? ce valoare mai are demnitatea, Constituția, legislația în fața acestui sistem de gașcă?! Chiar dacă este de nota zece, copilul meu suferă pentru că este avantajată, pe față, nemeritat, mediocritatea care ”plătește” bunăvoința conducătorilor găștilor de partid; obișnuită să prospere doar prin mașinațiuni, furt și înșelăciune. ... să vedeți fețele celor care-mi insultă inteligența cu invective lipsite de logică, încercând să invoce ”interesul copiilor”. Copii au de suferit dacă eu nu vreau să bag bani, de ”bună-voie”, în buzunarul nesătul al ”sistemului de gașcă”. Vă rog să aveți în vedere și faptul că sunt plătiți în școală și așa-zișii consilieri școlari, psihologi ori cum se cheamă potrivit diplomelor lor. Mi-e scârbă! și văd emigrarea ca pe o variantă de a subzista...
    • Like 2


Îți recomandăm

Nicolle Birta

- Maman, c'est du vrai chocolat? (mami, este ciocolată adevărată?). Întocmai ca în povești, băiețelul își lipise nasul roșu, înghețat de frig, de geamul vitrinei frumos decorate, cu prilejul Sărbătorilor de iarnă. - Mais bien sûr c'est du vrai chocolat, (desigur că este ciocolată adevărată), îi răspunsese mama.

Citește mai mult

Povestile Cristinei autografe

„Pe cerul albastru, într-o casă de nori mare și albă, trăiau șase norișori frați. Cinci dintre ei erau gri, iar unul era roz. Cei gri făceau mereu glume pe seama celui roz, pentru că era altfel. Nu numai că era roz, dar atunci când norișorii făceau ploaie, el nu putea să stoarcă nici măcar o picătură. Oricât de tare se străduia. Și toți norișorii râdeau de el...”

Citește mai mult

Eataly

„Am lucrat mulți ani pentru a alege mici furnizori excelenți din Sicilia, Sardinia, Calabria, din toate regiunile din Italia. Am reușit să conving furnizorii să producă mai mult, dar la același standard de calitate. Și să le scriu și spun povestea, să le creez noi ambalaje și tot programul tehnic pentru a face față birocrației. Acum avem 2.000 de furnizori, foarte, foarte mici”, spune Oscar Farinetti.

Citește mai mult