Gabriela Firea, Robert Turcescu, Laura Chiriac (la aceste alegeri locale), Dan Diaconescu, Tudor Barbu, Sorin Roșca Stănescu, Traian Radu Ungureanu, Cristina Țopescu, Teo Trandafir, Iulian Bădescu (fostul primar de la Ploiești), Radu Mazăre (fostul primar de la Constanța) au ceva în comun: sunt jurnaliști metamorfozați în candidați sau în politicieni. Fenomenul nu este nou și nu este exclusiv românesc. Unii (foști) jurnaliști au ajuns primari sau parlamentari. Alții aspiră să devină. Unii au fost aleși cu largă susținere populară, alții au prins un colegiu favorabil sau un loc eligibil pe o listă de partid.
Câțiva dintre acești jurnaliști-vedete au revenit la meseria lor de bază după o scurtă aventură politică. Aceștia din urmă, pentru că nu au reușit să convingă în alegeri, au revenit în grilă și au reluat emisiunile TV de acolo de unde le lăsaseră înainte de campania electorală. Ca și când campania lor partinică nu s-ar fi întâmplat, ca și când nu ar fi candidat din partea unui partid politic, ca și când nu ar fi susținut și lăudat niciodată formațiunea care îi propulsase politic, acești jurnaliști-politicieni s-au întors senin în presă, după eșecul lor în alegeri și au pozat iarăși în fața telespectatorilor în jurnaliști imparțiali. Fără niciun reproș din partea publicului, fără să scadă în audiențe, ba chiar afișând ipocrit rolul de watchdog al democrației.
Rețeta pare a fi totuși una de succes: notorietatea și popularitatea câștigate din activitatea în presă pot fi capitalizate în voturi. La această rețetă recurg la aceste alegeri locale liderii de partide atunci când nominalizează nume sonore din presa de televiziune pentru a candida la funcția de primar (uneori chiar în locul lor, cum e cazul Băsescu-Turcescu). Ilegal nu este. Dar nu cumva este imoral sau lipsit de etică?
Jurnaliștii-vedetă înțeleg cel mai bine cum funcționează mass-media, cunosc stimulii la care reacționează presa ahtiată după rating, știu să iasă în prim-plan, fac spectacol. Dar ce îi recomandă totuși pentru fișa postului de primar, de exemplu? Cât de relevant este CV-ul lor dacă punem între paranteze notorietatea care decurge din activitatea lor de presă și mai ales din televiziune? Ce argumente au jurnaliștii-vedete pentru ocuparea unor demnități publice în afară de faptul că au apărut la televizor, că au vorbit sau au scris despre alții, că au criticat sau „au analizat”?
Deși nimeni nu posedă o competenţă universală, în comunicarea politică adeseori alegătorii pot fi victimele „efectului de halou", care constă în tendinţa de a atribui unor persoane cu notorietate într-un anumit domeniu competenţe imaginare şi în alte domenii, străine de domeniul specific de activitate al vedetei. Succesul electoral al unor actori sau sportivi celebri – cazul fostului culturist austriac, Arnold Schwarzenegger, care a fost ales guvernator al Californiei este arhicunoscut - arată cât de puternic este acest efect.
În star-sistemul actual, celebritățile se bucură de legitimitate catodică. Este acea legitimitate pe care o oferă apariția pe sticlă cu regularitate. Jurnaliștii-vedetă se bucură la rândul lor de logica „nu apari la televizor, nu exiști” sau „apari la televizor, le știi pe toate.” Aparițiile frecvente în prime-time-ul TV, relația permanentă cultivată prin întâlnirile ritualice din fiecare seară, câștigă încrederea publicului. Jurnaliștii-vedetă vorbesc despre orice, deci se pricep la orice. Efectul de halou, atribuirea de competențe suplimentare unor persoane cu notorietatea în domeniul presei se poate produce cu atât mai mult cu cât jurnalistul cu notorietate este consecvent cu pozițiile sale.
Alegătorii își pot pune încrederea într-un ziarist doar pentru simplul motiv că este competent într-o emisiune de televiziune. Cazul jurnalistului Moise Guran care a fost propus ca prim-ministru de către telespectatorii săi este elocvent. Cu atât mai mult cu cât realizatorul TV nu a luat nicio clipă în serios o asemenea propunere. Ba mai mult, Guran a refuzat să folosească simpatia publicului pentru a obține funcții politice și a respins de pe poziții etice amestecul jurnalismului independent cu politica.
Aflate la vânătoare de personalități din societatea civilă, partidele sunt primele afectate de efectul de halou. Cu cât figura jurnalistului este mai cunoscută, cu atât este mai interesantă pentru partidele aflate în criză de cadre. Uneori, celebritățile sunt interesante și pentru public. În cazul românesc, publicul a devenit însă tot mai pretențios, mai activ și mai critic pe rețelele de socializare. Pe facebook, pe twitter sau în blogosfera relațiile sunt orizontale, iar candidatul este egalul user-ului care comentează pe wall-ul său. Pe internet este mult mai dificil pentru candidați să convingă doar cu fotografii, clipuri și statusuri de vedetă.
Jurnaliștii-vedetă din România trebuie să treacă de două ori testul alegerilor în 2016: la locale și la parlamentare. Depinde doar de maturitatea alegătorilor dacă vor sancționa relația incestuoasă dintre jurnaliști și politicieni sau dacă vor fi iarăși victimele efectului de halou.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
In rest...chapeau... ii voi da si eu share acestui articol, cu permisiunea ta!
Cu stima,
Arrebato - Film şi realitate
Problema cea mare nu este faptul că oamenii aceștia sar de cealaltă parte a baricadei, ci nivelul lor de competență. Despre caracter nu mai vorbim, pentru că știm foarte bine că nu este un criteriu pentru compatrioții noștri care votează. “Știu că mă minți, dar măcar minte-mă frumos” funcționează foarte bine în relația politician-alegător, în România. Dacă e să vorbim concret, Firea și-a demonstrat limitele, cu vârf și îndesat, în vreme ce Turcescu s-a transformat într-un personaj sinistru, dacă n-a fost de la bun început. Un contorsionist care trece de la rolul de jurnalist la cel de agent secret, de la cel de blogger la cel de politician. Un măscărici. Dintre “foști” politicieni-vedetă, primul exemplu care-mi vine în minte este cel al lui Ilie Șerbănescu. Pentru el, trecerea de la statutul de star Pro TV la cel de ministru a fost - ca să fim eleganți - abruptă.
Sunt ziarist de vreo 20 de ani, iar tentațiile sunt multe în meseria aceasta, e adevărat. Să faci pasul spre politică este doar una dintre ele.
Pe de altă parte, Moise Guran nu ar fi acceptat nominalizarea la niciun minister, chiar dacă are competențe în economie sau finanțe. Dar să presupunem că ar fi acceptat să fie ministru tehnocrat vreme de un an. Cum s-ar fi întors el în presă după un an de mandat? Cum ar fi justificat revenirea în media și cum ar fi prezentat analizele sale ulterioare (chiar asupra propriului mandat) ca fiind obiecte ? Etica, integritatea și deontologia profesională în cazul său și-au spus cuvântul. Spre deosebire de alți jurnaliști-economiști, precum Ilie Șerbănescu, dat exemplul într-un alt comentariu.