Armata României în față cu patribotul universal

sursa foto: Inquam Photos

În România, spațiul de interpretare a expresiilor cu tracțiune populară, îndeosebi a celor care acționează ca niște triggere de ordin emoțional, a fost mereu un loc mănos pentru intensificarea pasiunilor naţionale, respectiv pentru adâncirea clivajelor politice și sociale. Astfel, când în discuție se află “o inimă care bate românește”, “apărarea gliei strămoșești”, “pildele nemuritoare ale eroilor neamului” șamd, concurența e acerbă în rândul cetățenilor care se simt îndreptățiți să le folosească. Grosso modo, totuși, se pot identifica două categorii mari și late: una care beneficiază de susținerea necondiționată a boților - și ai cărei membri vor fi botezați patriboți - și restul țării. De regulă, cele două grupuri se găsesc într-o opoziție ireductibilă, fapt pentru care replica „L’enfer, c’est les autres” (Infernul sunt ceilalți), din piesa lui Sartre, face să li se potrivească mănușă (chiar dacă autorul a folosit-o cu alt înțeles).

Mai departe...

...scrie-n carte, iar eu voi lua de acolo câteva exemple ca să clarific, oarecum, natura patribotului și poziția lui despre Armata României.

Numeric vorbind, el se găsește în flagrantă minoritate comparativ cu restul populației, dar, fiind foarte vocal, creează impresia de ubicuitate în social media. El însuși e convins că ăsta-i adevărul gol-goluț. Și, chiar dacă nu pricepe nimic, realitatea îi dă constant cu leuca-n cap când cei din tagma lui își dau întâlnire la un protest gigantic în beneficiul țării. Atunci, curată nebunie, își fac apariția doar patri, boții preferând să-și tragă nițel suflul la fermele din China și Rusia. Nebunia și mai mare e că, în asemenea zile, deși toți sunt cât se poate de reali, parc-ar fi decupați din meme-ul cu John Travolta privind confuz în stânga și în dreapta... Ei se-ntreabă și socoate, dar nu pricep în ruptu’ cerebelului că ce e val pe TikTok trece ca apa din Vidraru prin Piața Victoriei.

Altminteri, fizionomiile lor sunt mult mai vivace. Patribotul, zice-se, are un chip expresiv și inteligent, iar din privirea-i pătrunzătoare țâșnește o vioiciune spirituală aparte. Fiind însă un virtuoz al travestiului intelectual, niciodată, sub nicio circumstanţă, nu-și va devoala în public aceste trăsături, ci va pleca cu ele în mormânt, fără ca lumea să bănuiască adevărata sa esenţă. De ce? Pentru că el - în tandem cu nobilimea veneţiană, care se amesteca cu prostimea în timpul carnavalului -, pentru a se amuza mai bine pe seama adevăraţilor proști, adică a restului populaţiei, a împrumutat acest obicei, de a-și masca identitatea reală și – pentru a se coborî neobservat la nivelul ei – și-a branduit năravurile, gândirea și comportamentul cu un IQ mai mic decât un epsilon bine ales. Ba se pliază acestei exigențe interioare cu atâta naturalețe încât, până la ora actuală, doar ei între ei își recunosc și gratulează inepuizabilele mostre de inteligență cu care asaltează societatea, restul populaţiei – în prostia ei – fiind convinsă în continuare că, pur și simplu, așa sunt patriboții, de-o imensă prostie irecuperabilă.

Mais quelle horreur!

Logica patribotului e și ea, inevitabil, înrudită cu IQ-ul afișat, iar un exemplu unde aceasta se manifestă plenar este când pune în discuție teritoriile care au aparținut, cândva, României. Pe de o parte, patribotul dorește să ia, de la ucraineni, nordul Bucovinei, Herța sau Bugeacul - pentru că asta a lăsat președintele Rusiei să se înțeleagă că se va întâmpla, din care motiv îl preamărește peste tot („Putin ne dă înapoi Bucovina”, „Putin ne va restitui pământurile înaintașilor”, „Putin ne ajută să refacem România Mare” etc.) -, deși în rândul comunităților românești de acolo există un atașament sincer față de Kiev (aceștia vor, mai degrabă, să rămână români în Ucraina decât în România). Pe de altă parte, patribotu’ socoate alipirea Republicii Moldova la România cel mai rău lucru posibil, deși la Chișinău există un curent mult mai pronunțat în favoarea unirii decât la Cernăuți, iar numărul vorbitorilor de română din Moldova este de cel puțin zece ori mai mare decât în Ucraina. Da, dar Maia e unealta Diavolului...

În aceeași logică se înscriu și filtrele cu care patribotul identifică elitele care să-l reprezinte, mai precis, acele particularități ale profilului moral al societății pe care, într-o generație, le întrupează cel mult unu-doi români. Remarcabili. Excepționali. Și cum se raportează, concret, patribotul la elite? Păi, în stil neaoș, pe calapodul formelor fără fond. Astfel, trăgând ușurel cu coada ochiului la Victor Hugo, care, atunci când se gândea la Napoleon, rostea febril ”Întotdeauna el! El pretutindeni!”, hugoboții noștri, scărpinându-se visători sub pileus, au socotit că trebuie musai să găsească și ei, în aste vremuri de searbădă mediocritate, un tarabostes în faţa căruia congenerii cu față de comați să se înfioare ca Vergiliu când urca în cercurile sacre ale Paradisului, iar pe acest ilustru reprezentant al neamului, menit să restituie României demnitatea şi măreția de care secolele vitrege ale istoriei i-au lipsit pe strămoșii lor, l-au zămislit – cum altfel decât – după chipul şi asemănarea lor. Rezultatul a fost, păstrând tot o referință a lui Hugo, un Napoleon cel Mic, doar că apelativul „cel Mic” sugerând aici cel mult o asemănare vagă de ordin fizic, voi schimba (re)numele Napoleonului zămislit de inteligența zalmoxiană în tunelurile din Bucegi în ceva mai autentic: „NanoNapo”. Ori „NanoNino”.

Ar fi de precizat, într-o doară, că doza de candoare etalată în istorie, cu supra de măsură, de inventatorii de utopii depășește prin grotesc, în cazul lui NanoNapo, atât de mult limitele trasate, să zicem, de Campanella în „Cetatea soarelui” încât, de s-ar pune în practică paradisul imaginat de el pentru România, însăși posibilitatea revenirii țării la varianta actuală (una extrem de detestată de patriboți) ar deveni o utopie.

În aceeași linie, ar fi de adăugat că nici paradisul închipuit de patriboţi pentru România nu e departe, acesta aflându-se, ca să zic așa, în contradicţie cu paradisul lui Borges, asemuit în „Poemul darurilor” (1959) cu o bibliotecă... O digresiune: Borges – la vremea publicării poeziei, director al Bibliotecii Naționale a Argentinei – începuse să orbească, asta însemnând că, deși s-ar fi putut înfrupta din orice carte, nu prea avea cum. La noi, cu patriboţii la butoane, cititul va înceta nu pentru că lumea va orbi, ci fiindcă actul lecturii îi va orbi, în măsura în care cărțile le vor zdruncina convingerile. Fără a le interzice, societatea patribotardă va renunța la gândirea critică prin ignorarea lor benevolă, iar puţinele cunoștinţe extrase de acolo vor pieri, în timp, pe limba lor, în grohăiala unei autosuficiențe vulgare, în care adevărul, ca să fie validat, nu va fi argumentat și demonstrat, ci doar urlat și multiplicat, via social media, într-un milion de răgete isterice. Mă rog, deja ne confruntăm cu asta, dar atunci va fi doar „Fahrenheit 451”, versiunea mioritică. De Rică Bradburescu.

Și, iac-așa, tâgâdâm-pâș-pâș, ajungem la relația patribotului cu Armata României, căci el toată ziulica se frământă, asemenea lui Nae Cațavencu, cu privire "la țărișoara mea… la România… la fericirea ei!… la progresul ei!… la viitorul ei!…” și această iubire delicată, urlată ostentativ pe acorduri de circ mediatic şi în urlete de vuvuzelă, inundă platformele online. Sentimentele lui patriotice te împresoară peste tot, ca ciuma descrisă de Boccaccio. Patribotul iubește ţara şi, în felul în care un vasluian îşi arată dragostea pentru consoartă în știrile de la ora 5, iubește și Armata. Pentru că, să ne înțelegem, el respectă militarul român, dar îndeosebi metamorfozele lui arhaice – cum ar fi dacii lui Burebista, răzeșii lui Ştefan, Buzeștii lui Mihai Viteazul, dorobanții de la Plevna sau, mai încoa’, mareșalul Antonescu –, în comparaţie cu care versiunile contemporane pălesc precum epigonii lui Eminescu. Oştenii din vechime - miorlăie amar patribotu’ - credeau în țara lor, cei actuali nu cred în nimic. Sunt mercenari în Afganistan, Irak şi Mali şi, la postările în care Armata îi omagiază pe cei care au murit în astfel de misiuni, un roi de patriboţi harnici polenizează pagina oficială a MApN cu observația că respectivii n-au fost eroi, ci prostalăi împinși să moară ca niște câini pe meleaguri străine, pentru interese care nu sunt ale noastre și, țineți minte, fraţi români, asta ne așteaptă și pe noi, vom fi carnea de tun a actorașului din Kiev, iar rusul, când va sosi ceasul răzbunării, nu va uita pe cine am ajutat!

Să o punctăm și p-asta, patribotul este, cumva, nelipsit de pe paginile oficiale ale MApN și, din principiu, el se află în fundamental dezacord cu orice se relatează acolo. Adesea - îl simți - nu are niciun chef, dar tot face un efort și găsește în sine resursele să mai depună o înjurătură, altminteri, la fel de originală ca sosiile lui Putin. Înjură Armata pentru că trebuie, e o chestiune de civism pentru el. Nu a pășit într-o unitate militară deloc (sau, cel puțin, nu în ultimii 15 ani), dar micul lui glosar de invective, care găsește mereu un cârd de patriboți să le aprecieze, îți spune că nici nu e nevoie. Citindu-i comentariile, nu știi dacă talmeș-balmeșul acela e un simplu pretext pentru a-și cizela repertoriul de înjurături repetitive sau, din contră, o tehnică inedită prin care să-ți demonstreze că are capacitatea de a insera în zece cuvinte mai multe greșeli gramaticale decât numărul claselor absolvite. 

Un alt motiv pentru care patribotul iubește Armata României în stil vasluian este sprijinul asumat pentru Ucraina, în condițiile în care, pentru el, Rusia este un vecin cu care trebuie păstrate relații măcar neutre, dacă nu cordiale. Patribotul e literalmente scos din sărite de faptul că Armata României furnizează echipamente militare și se implică în instruirea militarilor ucraineni (vezi misiunile EUMAM UA și INTERFLEX), că pregătește piloți ucraineni în Centrul european de instruire F-16 de la Fetești, că participă activ la mecanismele internaționale de asistență pentru Ucraina sau că pe teritoriul național se facilitează tranzitul echipamentelor militare către această țară.

Cum își justifică el invectivele? Zbierând că, în loc să investim în educaţie, se aruncă bani cu nemiluita pe achiziţia unor capabilităţi moderne de luptă. Dar aici, să avem pardon, patribotul efectiv bate câmpii, întrucât școala – cu care, să avem pardon, e familiarizat, în genere, precum NanoNino cu extratereștrii – nu l-a împiedicat niciodată să devină, cât ai bate din palme, expert în materie de orice mișcă pe lumea asta, de la relații internaționale, la economie, justiție sau cunoștințe militare. Educația școlară, cel mult, i-ar fi inhibat această pretenție la omnisciență, ar fi imprimat discursului său atotștiutor o vagă notă de umilință și precauție. Și, vorba aceea, de ce să riști?

Altminteri, ai putea umple o enciclopedie cu părerile patriboților. De exemplu, referitoare la…

1) … programul SAFE: aici, deși un militar din arma geniu nu se pronunță, decât marginal, asupra caracteristicilor unui sistem de lovire cu muniții de tip loitering sau a unei platforme C4ISR, ori un ofițer de infanterie asupra dotărilor unei vedete de intervenție pentru scafandri, patribotul știe exact ce e greșit în legătură cu toate achizițiile făcute prin SAFE, chiar dacă el e șofer de Uber sau Floricica Dansatoarea. Și, oricâte informații și explicații i-ai oferi, el tot va bombăni și o va ține gaia-mațu că achizițiile pentru MApN – departe de a fi investiții în securitatea națională; căci, de cine ne apărăm? Putin vrea pace! - sunt pretexte pentru a vinde țărișoara familiei Rothschild.

2) …sau exercițiile anuale de mobilizare, unde o parte dintre cetățenii chemați - să subliniem, pentru una bucată zi - au relatat experiențele personale. Au povestit că, spre surprinderea lor, organizarea a fost peste așteptări, că nu au mai fost probleme cu parcarea, niema bulibășeală, că oamenii au fost ghidați profesionist dintr-un cort în altul, că li s-au oferit apă și sandvișuri la sosire, că uniforma și bocancii au fost nu doar noi, dar s-au și potrivit, că militarii erau politicoși, tragerea s-a efectuat pe bune, instructajul, serios, mâncarea din poligon ok etc. Și unde, la MOBEX-urile precedente, reproșurile semnalau tot ce acum, în mare, s-a căutat a se remedia, de această dată comentariile patribotarde au făcut o piruetă și au găsit alt spațiu de manevră: vă dați seama, oameni buni, ce contracte babane s-au semnat pentru asigurarea hranei, cât s-au îmbogățit niște îmbuibați pe seama fricii populației de război? I-au chemat ca să-i sperie pe ruși p-ăștia de 50-55 de ani, că „tineretul bovin s-ar împușca între ei, de retardați ce sunt”! Și, firește, nelipsitele „Români, ni se pregătește ceva”, „Războiul e aproape”, „Vom pieri pe capete cu Moș Teacă ăștia” sau „Cât de fomist să fii să te fraierească să mergi la abator pentru un sandviș?” 

3) ...ori legat de faptul că, deși privesc modernizarea Armatei cu oroare, ei solicită autoritar ca militarul român să doboare orice dronă se plimbă brambura pe teritoriul României - mai ales că toate sunt, neîndoielnic, de proveniență ucraineană. Și, dacă înainte țipau că Armata nu e în stare să doboare măcar una, acum - că a făcut harcea-parcea patru, mai mult decât orice alt stat NATO - li s-a năzărit că rachetele cu care trage în ele sunt de câteva ori mai scumpe decât țintele doborâte. Însă, vă asigur, chiar de le-ar doborî cu praștia, patribotul tot ar face o criză de tantrum și, eventual, ar inversa logica declarând că, uite, Polonia și UK trag în drone cu rachete montate pe F-35, doar noi, ultimii sărăntoci, nu ne permitem avioane de ultimă generație și le dăm jos ca pe timpul lui Menumorut, trăgând cu arcul și-nțepându-le cu furca din care trase cu boi. Sau din șaua calului, if you know what I mean.

Un alt aspect frapant e că patribotul – care se percepe drept factorul activ al patriotismului quality pe solul strămoșesc – rezervă datoria și onoarea de a apăra țara exclusiv militarilor. Patriotismul lui se manifestă, obsesiv-compulsiv, într-o singură direcţie: să explice națiunii cât de nociv ar fi pentru viitorul ei să-l înfurie pe Putin. Dacă strădaniile-i eșuează, koneţ filma! Contractul lui cu Patria se încheie și, după ce va înfiera restul țării cu mânie patribotardă, reproșându-i că el ne-a prevenit, ne-a explicat, ne-a desenat, dar n-a avut cui, mama noastră de cretini!, patribotul va pupa înlăcrimat steagul pe Facebook și, cu inima îndurerată, țuști în Occidentul patronat de infama Ursula! Iar militarul, că tot a vrut el în NATO, la braț cu clovnul Zelia, să ia pușcociu’ și, fie, împreună cu soroșiștii, elgebeteqwerty și alte scursuri, să facă pe dracu’-n paișpe și să-i apere glia pe care, totuși, nimeni nu o va iubi vreodată mai mult ca el! Nimeni. Cel mult, NanoNino. Și atât.

Aici, restului țării îi va da puțintel cu câteva zeci de zecimale, întrucât patribotul, admirator fățiș al lui Putin, al stilului său de conducere, al Maicii Rusia și al valorilor ruznaco-siberiene, va fi, totuși, primul care o va zbughi în stil Usain Bolt, cu cățel și purcel, peste hotare, dacă idolul lor va dori să importe la București ceea ce ei venerează la Moscova. Cum ar veni: da’ de ce? Că nu face sens. Sanchi!

Gata, mi-am odihnit cazul, iar acum, în încheiere, vreau adevăr curat să le grăiesc, în limba străbună, patriboților: odihniți-vă și voi!

Mă refer, desigur, la trup, că mintea, pare-se, a fost dintotdeauna.

Iar pe paginile de social media ale MApN, urmașilor mei văicărești, să știți că Armata vă lasă vouă moștenire dreptul chiar la sluțirea limbii românești și-a patriei maimuțărire!

C-așa se-ntâmplă în democrație, e libertate de expresie, iar Armata României, zice Constituția, este (inclusiv) garantul acesteia!

Și-am încălecat pe-o șa - if you know what I mean - și v-am spus povestea patribotului sadea!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp