Foto: Profimedia Images
Îmi place ziua de luni, aerul proaspăt al dimineţii când fac pe jos drumul de acasă la studio – câteva minute de slalom pe trotuarul îngust, obturat de maşini parcate – recapitulând în minte planul de montaj. Urc în fugă treptele clădirii, traversez coridorul şi cobor la cabina de montaj din subsol, unde, în preajma computerului care domină încăperea strâmtă, cu mobilier vechi şi desperecheat, îmi trăiesc pe deplin... condiţia de coechipier.
Pentru mine, cabina de montaj este un loc emblematic al muncii în echipă, chiar dacă nicio etapă a muncii de televiziune nu se poate face altfel decât în echipă. Aici, însă, se finalizează – în general contracronometru – produsul de televiziune, prin efortul comun pus în slujba aceluiaşi obiectiv. Aici se încheagă şi se înlănţuiesc într-o formă finală secvenţele de imagini şi cuvinte, căpătând sens şi putere de impact.
Arta de a face echipă presupune în primul rând capacitatea de a veni în întâmpinarea celuilalt, de a-i netezi drumul, de a fi receptiv la ideile sale, de a da dovadă de inventivitate, de creativitate, pentru a le prelua şi duce mai departe. A fi un bun coechipier înseamnă să rezonezi la intenţiile celuilalt, să nu-ţi pierzi cumpătul şi să dai dovadă de tact. Să ştii să zâmbeşti în momentele de impas, iar la final să împarţi frăţeşte bucuria reuşitei.
Condiţia de coechipier pretinde încredere reciprocă şi disciplină, pretinde smerenie şi reverenţă, pretinde multă, multă empatie şi în schimb te încarcă cu energie şi îţi oferă siguranţă de sine.
Toate acestea le simt cel mai pregnant în cabina de montaj, însă condiţia de coechipier o trăiesc zi de zi, în mai toate ipostazele vieţii şi cred că aceasta e condiţia mea esenţială, cel mai important rol care mi s-a distribuit, chiar dacă firea mea de Leu mă îmboldeşte uneori să gust din condiţia de… vedetă sau de lider (ceea ce nu-mi prea reuşeşte). De altfel, sunt încredinţată că astăzi, nu poţi fi nici lider şi nici vedetă fără a fi coechipier.
Nu ştiu dacă mă ridic la înălţimea exigenţelor colegilor mei de echipe - de la diferitele munci, dar şi de acasă - ştiu însă că trebuie să mă antrenez zi de zi, pentru a-mi consolida şi îmbunătăţi calităţile de coechipier. Şi mai ştiu că nu numai eu am nevoie de acest continuu teambuilding. Ci noi toţi, dacă dorim să dăm un sens vieţii, să ajungem la limanul năzuinţelor noastre.
Articol preluat de pe blogul autorului
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.