Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Am primit de la o prietenă un cadou original de casă nouă: o hartă răzuibilă, de pe care să „rad" țările în care am fost deja...

harta razuita

Puțin înainte de Crăciun, am primit de la o bună prietenă un cadou original de casă nouă: o hartă răzuibilă, de pe care să „rad" țările în care am fost deja. Am desfăcut-o în prima zi a lui 2021, după un an în care nu am ieșit deloc din România. În speranța că lunile următoare nu voi călători tot cu moneda pe hârtie, am decis să îmbogățesc darul cu 23 de amintiri. Câte una din fiecare loc, poate nu cea mai relevantă, însă prima care îmi vine în minte.

Islanda, 2015 (foto jos). Am fost la un ștrand în aer liber din Reykjavik, unde apa din piscină ajungea la +42 de grade Celsius. Nu sunt multe senzații mai plăcute decât să stai cu corpul în apă caldă, în timp ce afară sunt -10 grade și ninge ca în povești. Țin minte că fulgii nici măcar nu mă atingeau pe păr, întrucât se topeau deasupra mea. Din acea excursie merită, însă, menționate și peisajele rupte din basmele cu vikingi, de la cascadele aproape înghețate la zidurile de piatră din parcul național Tingvellir, unde s-a filmat Game of Thrones.


Portugalia, 2014. În ultima seară în Lisabona, înainte să schimbăm orașul cu plajele din Lagos, am fost la un local în care se bea sangria și se cânta fado. Un el și o ea s-au succedat drept soliști, reușind să acopere doar cu puterea vocii, fără microfon, chitara și instrumentele de percuție care îi acompaniau.

Spania, 2012. Bilbao este prima destinație pe care am ales-o fără să mă consult cu nimeni și rămâne în continuare cea mai bună decizie pe care am luat-o vreodată, în materie de turism. N-am văzut trofeul Europa League, întrucât Athletic îl ratase cu câteva săptămâni mai devreme în finala de la București, dar am mers pe cel mai frumos bulevard străjuit de palmieri din viața mea.

Arhitectura acestui oraș este demnă de Pablo Picasso și jocurile video cu Jazz Jackrabbit, iar muzeul Guggenheim, cu statuile gigantice care îl înconjoară, este o capodoperă și pare un mecanism de ceas uriaș. Însă cea mai pregnantă amintire este cu patronul bătrân al unui local de cartier, care ne-a servit cu huevos fritos con pimientos și s-a conversat cu noi prin Google Translate, întrucât nu știa engleză.

Gibraltar, 2013. Din moment ce n-am ajuns până acum în Anglia, acest mic teritoriu de la sud de Spania rămâne cea mai „britanică" experiență pentru mine, cu pub-urile sale în care am cheltuit multe bancnote cu chipul Reginei. Însă amintirea de top, atât la propriu, cât și la figurat, vine din vârful celebrei stânci populate de macaci. O maimuță obraznică i-a furat unui turist cutia de suc din buzunarul rucsacului, a rupt-o și a băut câteva guri din ea, înainte de a o arunca disprețuitor pe jos.

Franța, 2016. Am avut norocul să prind bilete la meciul România-Albania, de la Euro, jucat pe stadionul lui Olympique Lyon. A fost primul și deocamdată singurul meci văzut pe viu alături de mama, care a dat o replică memorabilă după primul fluier: „De ce nu se aud comentatorii?". Rezultatul final tot no comment a fost și ne-am întors acasă odată cu echipa națională.

Olanda, 2010. Nu e puțin lucru să te întâlnești cu Nelson Mandela, Barack Obama și Bob Marley în aceeași zi, iar în Amsterdam chiar e posibil. Deși mă pot gândi și la alte metode „locale" de a face acest lucru, în cazul meu a fost vorba despre o vizită la muzeul Madame Tussauds.

Danemarca, 2019. Există o singură explicație pentru faptul că am fost văzut ieșind dintr-un supermarket din Aarhus cu o plasă plină cu morcovi, roșii cherry și alte legume neapetisante. Tocmai ne îndreptam spre un parc plin de căprioare, pe care le-am hrănit, mângâiat și pozat.


Suedia, 2010. Ne-am abătut puțin de la traseul cu grupul prin Stockholm, pentru a merge la clădirea de pe Birger Jarlsgatan 20. Pentru mulți, e un turn obișnuit, similar cu sediul Teatrului Bulandra de la Izvor, însă pentru mine este mult mai special. Aici s-au născut, în anii '90, cele mai frumoase melodii din lume: It's My Life, Sing Hallelujah, One Love și No Coke.

Austria, 2012. O coincidență fericită a făcut ca, fix când treceam pe sub unul dintre televizoarele de la intrarea în celebrul muzeu vienez, pe ecran să apară scrise următoarele cuvinte: „Bun venit la Schonbrunn!". Acum știu că nu a fost atât de special, întrucât cele câteva limbi europene se succedau cu repeziciune, însă pe moment m-a marcat și m-a făcut să mă simt binevenit.

Italia, 2018. Una dintre cele mai spectaculoase fotografii pe care le am a fost făcută în fața Domului din Milano. Nu eram singur, ci înconjurat de zeci de porumbei, unii în zbor, alții pe umerii sau la picioarele mele. Au fost atrași, evident, de grăunțele pe care mi le-a înmânat unul dintre zecile de „negustori" de culoare, care de altfel a și făcut poza.

Malta, 2018. O întâmplare aproape suprarealistă a avut loc în fața hotelului nostru din San Pawl il-Bahar. Când ne-am cazat, prietena mea de la vremea respectivă a fost tristă că nu avem vedere la mare din cameră, spre deosebire de prietenii noștri, care stăteau pe alt culoar. A doua zi, ne-am trezit în sunetul buldozerelor venite să demoleze clădirea de peste drum, iar pentru restul sejurului ne-am bucurat de priveliștea dorită.

Ungaria, 2016. Am fost la concertul susținut de Dr. Alban la Bekescsaba, iar după show m-a invitat în backstage să facem o poză. „Wow, ai geacă la fel ca ale noastre (n.a. cu sigla și mențiunea #DrAlbanOnTour), chiar ești fan!", mi-au zis dansatoarele lui. El a fost mult mai puțin impresionat când am scos telefonul din buzunar: „Why you have Samsung and not iPhone? You gotta buy an iPhone, man!".


Finlanda, 2013. Excursia în Rovaniemi, satul lui Moș Crăciun, rămâne cea mai frumoasă amintire din acea iarnă. Am plecat din Helsinki cu avionul (o oră) și ne-am întors cu trenul de noapte (12 ore), iar în timpul petrecut la Cercul Polar ne-am sunat rudele de acasă, care ne-au putut vedea în direct, prin intermediul unui webcam, pe site-ul primăriei din localitate.

Estonia, 2010. Vizitele în țările baltice au fost pe repede înainte, fiecare într-o zi, în cadrul unui sejur mare, care mai includea Suedia și Finlanda. Însă țin minte și acum cât de surprins am fost de clădirile moderne din centrul capitalei Tallin. Singurul loc care mi-a mai întrecut așteptările într-un asemenea mod, ulterior, a fost Bilbao.

Letonia, 2010. În România încă n-am ajuns la mare în afara sezonului estival, însă în Letonia ne-am plimbat pe plajă, la sfârșit de septembrie. Îmi amintesc că aproape toți membrii grupului cu care eram au spus că așa ar vrea să trăiască la pensie, într-o căsuță din Golful Riga.

Lituania, 2010. Deși nu sunt o persoană religioasă, cea mai pregnantă imagine din Lituania rămâne Dealul Crucilor, un loc de pelerinaj care include astăzi peste 100.000 de astfel de obiecte de cult, de diverse mărimi și materiale. „E o tradiție ca, la nunți, botezuri și alte evenimente importante, să vii, să cumperi o cruce și să o lași pe deal", scriam la vremea respectivă pe Facebook.


Bulgaria, 2019. Dacă m-ar pune cineva să îi descriu weekend-ul perfect, probabil i-aș vorbi despre cele trei zile de la Burgas. Au avut de toate: ziua mamei, un nou concert Dr. Alban, cei mai buni doi prieteni, berile de pe marginea piscinei și mâncarea locală excelentă. Nu în ultimul rând, sesiunile de plajă și plimbările pe faleză s-au desfășurat în liniște, fără muzica la maximum de la bar. Așa-i că e destul de neașteptat, având în vedere că mă aflam pe litoralul Mării Negre?

Grecia, 2005. A fost prima mea ieșire din țară și, oricât aș vrea să îmi reamintesc de plajele din Paralia Katerini, frumoase de altfel, nu am cum să nu mă gândesc la cele două zile petrecute pe drum, în autocar. Totuși, ne-am încărcat bateriile în Skiathos, o insulă superbă, și Salonic, un oraș care mi s-a părut foarte liniștit pentru mărimea sa.

Cipru, 2017. Din punctul meu de vedere, aș recomanda Cipru drept destinația turistică numărul 1 pentru cupluri: e combinația ideală între Europa, Asia și Africa, atât din punct de vedere cultural și social, cât și gastronomic, iar vremea este perfectă trei anotimpuri din patru.

În Larnaca, pe lângă mesele servite pe plajă și plimbările printre ruine, am trăit însă și unul dintre cele mai crunte momente din viața mea. Era să mă înec alături de prietena de la acea vreme, după ce am luat-o în brațe și ne-am aventurat prea mult în larg. A fost vina mea, pentru că eu am venit cu ideea să înaintăm, fiind mai înalt.

Țin minte și acum forța cu care mi s-a agățat de gât și m-a tras sub apă, în momentul în care am apucat să îi zic că nu mai simt nisipul sub picioare. Nici astăzi nu știu cum am reușit să ne aduc pe amândoi într-o zonă mai puțin adâncă. Probabil, a intervenit instinctul de supraviețuire și s-a petrecut ceva mai mult reflex decât coordonat.

Egipt, 2009. Sunt destule lucruri care îmi vin în minte atunci când mă gândesc la prima mea călătorie cu avionul și singura destinație din Africa bifată până acum. De la faptul că am salutat stewardezele străine în română la vântul fierbinte care bate pe continentul negru. De la piscinele cu bar în mijloc la micul dejun cu specific britanic. De la scufundările cu submarinul la vizita la Sfinx, care mi s-a părut mult mai mic decât mă așteptam, cel puțin în comparație cu piramidele.

Însă, pe lângă toate plimbările nocturne și băile în Marea Roșie, cu o apă mult mai clară și mai sărată decât Marea Neagră, mi-au rămas întipărite alte două momente din Hurghada. În primul rând, acela în care am fost „sechestrat", alături de mama, într-un magazin de parfumuri, fiind închiși înăuntru până ne-am înduplecat să cumpărăm unul-două produse. Și, nu în ultimul rând, fetița poloneză care s-a pierdut noaptea în curtea complexului hotelier. Am încercat să o ajutăm, însă plângea în hohote și nici nu știa engleză, iar norocul nostru a fost că ne-am întâlnit cu un angajat care a preluat-o.

Thailanda, 2017. Cele trei săptămâni petrecute la Bangkok și Phuket rămân în continuare cea mai tare vacanță din viața mea. Este greu să aleg o singură amintire din acel ianuarie la 30 de grade Celsius, între panorama de la etajul 87 al celei mai înalte clădiri din Capitală, mirosul florii numite plumeria sau frangipani și plimbarea în cel mai frumos parc în care am fost vreodată, Lumphini.


Însă acest concediu o să mi-l amintesc mereu datorită interacțiunii cu animalele: hipopotamii hrăniți la un zoo din Bangkok, tigrii atinși la un sanctuar din Phuket și elefănțica pe care ne-am plimbat și pe care apoi am spălat-o într-un lac. Iubesc animalele și sunt convins că acestea sunt mult mai în siguranță în rezervații decât în libertate. Localnicii își câștigă existența datorită lor, prin urmare au tot interesul să le apere, iar hrana aflată în permanență la dispoziție și adăpostul față de braconieri reprezintă două motive solide pentru care speranța de viață este una mult mai ridicată decât în sălbăticie.

Taiwan, 2013. A fost prima și singura călătorie în interes de serviciu, fiind trimis să reprezint România la o întâlnire a jurnaliștilor din întreaga lume cu mai micii sau mai marii întreprinzători din industria taiwaneză. Zborul interminabil de la Amsterdam la Bangkok, bagajul pierdut după cea de-a doua escală, ploaia torențială din Taipei și localnicul care mi-a oferit restul de care aveam nevoie la supermarket sunt doar primele amintiri.

Am ajuns întâia oară în Asia printr-un concurs de împrejurări și sunt în continuare recunoscător cui trebuie. Am avut ocazia să vizitez Taipei 101, una dintre cele mai înalte clădiri din lume, însă nu am putut ajunge până în vârf, deoarece acesta era „ascuns" în nori în ziua respectivă. Am cunoscut un jurnalist egiptean care mi-a spus că primele femei ceva mai dezbrăcate le-a văzut la Constanța, într-o vacanță din anii '80. Am fost o zi la Oceanul Pacific, alături de noii mei prieteni din Germania, Ungaria, Polonia și Spania.

Însă cu cea mai mare plăcere îmi amintesc de Barry Cheng, un arhitect local de care am reușit să dau cu greu și care m-a ajutat să realizez un material pentru ziarul Gândul, la care lucram la acea vreme. Disponibilitatea, optimismul și, până la urmă, bunătatea acestui om, care a venit cu propriile cărți de specialitate din bibliotecă, rămân în mintea mea drept un exponent al întregului popor asiatic.


Japonia, 2015. Nu întâmplător povestea începe în Islanda și se termină în Japonia: cele două extreme geografice care au încadrat toate călătoriile mele sunt și cele mai "out of this world" locuri în care am ajuns vreodată. Atât din punctul de vedere al peisajelor, cât și al ordinii care domnește peste tot și al oamenilor liniștiți și bine intenționați.

Din Tokyo, pe lângă fotografia la statuia lui Hachiko și festivalurile de dans pline de lumină și culoare din parcuri, m-am întors și cu o curiozitate pentru stilul turiștilor europeni. În primele zile, am observat că nu există coșuri de gunoi pe stradă și ne întrebam cum de este totuși atât de curat. Nu a trecut mult până ne-am dat seama că noi eram singurii care mâncam și beam în mers. Deși există automate cu ceaiuri reci și diverse snack-uri la fiecare colț de stradă, doar turiștii le folosesc, întrucât japonezii consideră nepoliticos să mănânci "on the go".

În anumite locuri, am avut șansa să ajung de mai multe ori. Din Spania, rețin giganticul mall în aer liber prin care ne-am plimbat în Malaga (2013) și vremea câinoasă din Madrid (2016). În Copenhaga, am vizitat târgul de Crăciun și ne-am conversat în română cu un localnic poliglot (2015). În Suedia, am fost invitat de două ori de către Dr. Alban, o dată la el acasă în Stockholm, să îl ajut cu contul oficial de YouTube (2015) și o dată în Goteborg, când a participat la selecția națională Eurovision (2014). Iar, la prima vizită în Finlanda (2010), m-a impresionat uriașa catedrală din Helsinki, urcată pe o serie interminabilă de trepte.

Și, întrucât prima țară pe care am răzuit-o pe harta primită cadou a fost chiar România, nu pot să nu menționez și un obiectiv de la noi: Castelul de Lut Valea Zânelor (județul Sibiu). Este chiar ultima destinație turistică pe care am vizitat-o, în septembrie anul trecut, și se înscrie fără probleme în top 10 locuri văzute de mine vreodată. Nu sunt în tabăra celor care spun că avem „cea mai frumoasă țară", dar nici nu pot fi de acord că „nu ai ce vedea". Dacă aș fi fost străin și aș fi primit același cadou, probabil că mi-aș fi dorit să dau cu moneda și peste țara asta și să îmi îmbogățesc experiența cu o amintire de dincolo sau dincoace de Carpați.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Lung. Smecher.
    • Like 1
  • Felicitari si la cat mai multe tari vizitate!
    P.S. Cea mai insistenta calatoare romanca pe meleaguri straine pe care am cunoscut-o vreodata a fost regretata poeta Ana Ruse (Constanta). Harta primita de dvs., daca o primea dansa, era razuita frenetic pe 3/4 din suprafata!
    • Like 1


Îți recomandăm

Scoala de asistenti

Săli mari de curs, coridoare largi, încăperi care simulează la detaliu saloane de spital, manechine și roboți care vorbesc și sunt conectați la senzori ce transmit profesorilor supraveghetori dacă manevrele sunt efectuate corect. Dar- dincolo de teorie și practică- cei care trec pe aici își însușesc una dintre cele mai importante comportamente ale unui cadru medical: cum să arate empatie față de bolnavii pe care îi tratează.

Citește mai mult