Foto - Getty Images
S-a vorbit mult despre generația de copii adolescenți în ultima perioadă. Și este bine, fiindcă au nevoie de atenția noastră mai mult ca oricând! Deși ei ar jura că nu mai au nevoie de noi decât pentru bani. Să nu-i credem!
Cum sunt ei? Ce fac ei? Ce îi preocupă? Cum se distrează?
Părinții de copii adolescenți știu aceste răspunsuri. Pentru cei care nu știu, scriu acest articol. Îl scriu și pentru părinții care știu, pentru că vreau să nuanțez unele lucruri legate de ei.
Ei sunt la fel ca toate generațiile dintotdeauna. Cu aceleași nevoi de atașament față de părinți, cu aceleași nevoi de apartenență la grupuri de prieteni. Cu aceleași nevoi de autonomie, cu aceleași conflicte cu noi, părinții lor. Cu aceeași confuzie de identitate. Cu același entuziasm de a explora, de a fi liber, de a se dovedi pe sine! Nimic schimbat în stadiile lor de dezvoltare și nici în nevoile lor
Sunt însă niște diferențe, din cauza traumatizării continue a societății, traumatizare care s-a accelerat după Al Doilea Război Mondial. În acest articol explic un pic diferențele, sursa lor și ofer sugestii despre cum putem să le fim aproape.
Deci – cum sunt adolescenții din 2023, cu ce se ocupă ei, despre ce vorbesc, ce e în mintea și sufletul lor?
În timpul verii, adolescenții se văd mult în mall-uri, mall-ul e vechea piațetă, nu vă speriați de el. În parcuri, dacă nu e prea cald. Se văd unii la alții acasă.
Când se văd, vorbesc unii despre alții:
** cum e genul ăla de fată - e bombardieră, e basic, face sex deja sau nu.
** cum e genul ăla de băiat – e ok, e băiat, e terminat, pentru că își trădează prietenii, e basic boy, e băiat (adică merită respect)!
Conform etapelor de dezvoltare ale psih. Erik Erikson, între 13 și 20 de ani, copiii trăiesc conflictul identității – Cine sunt eu? Nu mai vreau să fiu cum m-au învățat părinții mei în cei 12 ani de acasă. Vreau să mă construiesc eu, așa cum vreau eu (nu vă speriați, acei 12 ani nu sunt degeaba, investiția dă roade în continuare). De aceea, ei se uită unii la alții, se analizează, să vadă ce face unul, ce face celălalt. Să vadă care copii sunt apreciați, mai bine zis ce gen de copii, când, de cine, în ce condiții. Cum se îmbracă? Cum se poartă? Copiii sunt adeseori foarte confuzi în perioada adolescenței, fiindcă ei caută răspunsuri.
Conform spuselor lor, există diferențe majore de la un an la altul și între generațiilor lor, spre exemplu diferențe între adolescenții născuți în 2008 și cei din 2010! O generație vorbește despre alta așa cum vorbim noi despre toți adolescenții de azi la grămadă – le critică gusturile și preocupările.
Sunt absorbiți de identitatea și de orientarea sexuală mai mult ca oricând – nu vă stresați de aceste dileme, și noi le-am avut pe ale noastre, doar că nu am avut 70 de nume pentru ele (asexual, non-binary, aro, cisgender, demi, grey, gay, lesbian etc). Nici nouă nu ne plăcea corpul nostru, și nouă ne era teamă să fim fete și voiam să fim băieți, că eram mai în siguranță. Sau băieții voiau să fie fete pentru că fetele aveau mai multe privilegii. Știu că pare că există propagandă pro-LGBTQR, nu sunt sigură de asta, că e propagandă sau nu, nici nu e important. Aș vrea să vă liniștesc spunându-vă că niciun tânăr nu va alege o orientare sexuală, doar pentru că e o modă. O va avea pentru că ar fi ales-o și fără această libertate de exprimare. Da, poate să își pună întrebări, poate să experimenteze cum e să se simtă în alt fel decât sunt, dar vor rămâne cu identitatea sexuală pe care o au.
Sunt preocupați de haine de firmă. Dacă e să aleagă, preferă să aibă pantofii (de sport, normal) mai scumpi față de alte piese vestimentare, care pot fi mai ieftine.
Fetele se machiază, fac mult skincare, își pun unghii lungi și gene false.
Băieții se tund o dată la două săptămâni, au pantofi buni și tricouri de firmă.
Trăiesc intens relațiile de prietenie, experimentând cum e să respecte codul băieților, codul fetelor. Experimentează intimitatea frumoasă a prieteniei.
Sunt pasionați de viață și vor să dea sens trăirilor și relațiilor lor,
Majoritatea ascultă trap de la 10 la 15 ani, aproximativ, apoi părăsesc zona de trap și își diversifică gusturile. Între 10 și 15 ani aleg muzică cu versuri și ritm intens, cu agresivitate puternică. De ce? Pentru că și ei au înăbușit în ei sentimente grele când au fost mici și a trebuit să ne facă pe plac. Chiar dacă am făcut parenting blând cu mult DA, tot au reprimat furie, durere, strigăte. Fiindcă adesea, parenting-ul blând e un fel de a îmblânzi copilul. Adeseori, tristețea lor, neputința, furia aduse către noi, părinții lor, nu au fost primite de noi cum aveau ei nevoie. Uneori, părinții au divorțat și au simțit propria durere pentru un timp, nefiind disponibili pentru copii, care s-au descurcat în acei ani cum au putut.
Uneori, copiii noștri au avut probleme cu alți copii, cu cadrele didactice. Cu noi, părinții lor. Chiar dacă am încercat să îi creștem bine, ne-au mai scăpat și nouă pe ici pe colo. Adesea, părinții lucrează prea multe ore pe zi și timpul cu copilul a fost și este puțin. Și noi ducem bagajul propriu al traumelor, iar algoritmul uman este să le ducem și în relația cu copiii, sau mai ales acolo. Așa că, fata sau băiatul nostru ascultă trap, fiindcă intensitatea acelei agresivități din limbajul muzicii se potrivește cu ceea ce au reprimat când erau mici. Sigur, și fiindcă e la modă și au nevoie să aparțină marii majorități. Așa am fost și noi, cu felurile noastre proprii de a ne exprima agresivitatea și nedreptățile suferite în copilăria mică.
Mulți copii adolescenți nu dorm bine noaptea. Nu pot adormi până spre zori. Fiindcă i-au ajuns și pe copiii aceștia traumele lor din copilăria mică. Sigur, stau pe telefon până târziu – dar acest stat pe telefon e ca să atenueze singurătatea lor interioară? Sau telefonul e cauza lipsei de somn? Poate ambele.
Mulți copii adolescenți consumă droguri – unii doar încearcă, alții iau un pic mai des, alții consumă des de tot. Și dezvoltă dependență față de trăirile, stările, viziunile pe care li le oferă substanțele.
Multe fete, dar și băieți, dezvoltă tulburări de alimentație – anorexie, bulimie, hiperfagie (binge-eating).
Se uită pe Tik-Tok și se autodiagnostichează cu toate tulburările mentale vechi și noi. Fiindcă au nevoie să dea un sens la cât de complicată e viața de adolescent.
Studiază ce le place. Mulți învață mult să intre în licee bune. Apoi sunt mândri de reușitele lor, sau dezamăgiți.
Citesc. Le plac călătoriile. Arta. Dansul. Festivalurile.
Sunt extrem de deștepți și nu se lasă manipulați.
Știu mai multe despre abuzurile sexuale decât am știut noi. Deși ele se întâmplă în continuare.
Le e greu, vedeți?
Ce putem face noi pentru ei?
Să îi căutăm și să îi găsim. Atât fizic, cât și metaforic.
Să ne bucurăm de ei, chiar dacă nu ne vine. Să ne căutăm bucuria de copiii noștri. Să nu uităm că, aidoma nouă, și adolescenții își poartă în ei părțile lor de copii mici, părți de care ne era mai ușor să ne apropiem. Dacă e mai ușor așa, să ne amintim de bebelușia și copilăria lor, amintiri care să deschidă poartă către vârsta lor de acum, de tranziție de la copilărie la maturitate.
Să nu ne dezgustăm de ei. Să nu le arătăm respingere, sau că nu ne place de ei. Dacă simțim că ne dezgustă, că ne înfurie, că nu îi plăcem, nu e nicio problemă. Dar înseamnă că nu ne plac nici părți din noi pe care le activează copiii noștri. Și atunci e nevoie să căutăm ajutor, să facem terapie. Așa cum zicea și Dan Reynolds de la Imagine Dragons, terapia ajută enorm și salvează vieți. Iar în vremurile acestea, pare că mulți credem că viața nu valorează mult. Iar noi, părinții avem nevoie să ne reconectăm la vitalitatea noastră, la resursele noastre de inteligență și de simțire, pentru ca să îi putem susține și pe copiii noștri adolescenți.
E greu să fim părinți în 2023. Și avem nevoie de sprijin. Iar copiii au nevoie de noi!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.