(Foto: Guliver/Getty Images)
Nimic nu are un rang de confidențialitate mai mare și nu suscită (cel mai probabil, tocmai din acest motiv) mai mult interes decât salariile. Doar noi și cei care ne-au angajat știm suma de pe contract și, potrivit tuturor politicilor din companii, această relație nu trebuie niciodată extinsă. Cu cât este mai interzis, cu atât acest fruct pare mai apetisant. Și, totuși, nu există niciun angajat care să nu se fi gândit, măcar o dată, la salariul colegului de birou. Sau să nu fi discutat despre asta cu alți colegi. Este ca și cum i-ai spune unui copil să nu apese pe cel mai mare și mai roșu buton care se află în fața lui. Dă-i doar două secunde și va apăsa pe el fără să-i mai pese de altceva.
De ce sunt salariile punctul nevralgic din orice companie? În primul rând, tocmai pentru că ele, companiile, tratează acest subiect ca pe un mare secret de stat. Dacă mâine ar veni o organizație care ar afișa salariile, toți angajații ar încinge platforma care deschide această eternă cutie a Pandorei. Și, da, pentru o perioadă, numai despre asta se va vorbi. Se vor face comparații, se vor stârni invidii, angoase, frustrări, motivări și demotivări, deopotrivă, ar crește stima de sine sau, din contră, mulți s-ar decide să pună punct și să o ia de la capăt. Altfel și în altă parte. Dar apoi, după ce efuziunea de moment se va fi stins și lucrurile se vor fi decantat, subiectul își va pierde statutul de „breaking news” și va intra în banalul cotidian.
Cumva, firul narativ pare logic și ajunge, inevitabil, la o singură soluție: transparența. Dacă pare atât de simplu, atunci de ce nu fac companiile publice salariile? Mulți pun această decizie pe seama diferențelor dintre salariile top managementului și cele ale angajaților de pe treptele inferioare. Dacă ar afla cât câștigă superiorii lor, mulți s-ar simți frustrați, nedreptățiți, s-ar demotiva, iar implicarea lor generală ar scădea dramatic. Au motive reale să se teamă sau, pur și simplu, suntem cu toții captivii unui mit urban din limitele căruia nimeni nu are curajul să iasă?
Un studiu realizat în 2015 în Statele Unite pe un eșantion de 70.000 de angajați arată că angajatorii ar trebui să fie mai curajoși pentru că una dintre cele mai eficiente metode de retenție a oamenilor era tocmai transparența cu privire la salarii - companiile în care oamenii știu cum se poziționează, la nivel salarial, în relație cu omologii lor, au o rată de fluctuație mai scăzută decât celelalte. Sigur, asta nu pot face decât companiile care remunerează egal oamenii de pe aceleași poziții, indiferent de sex, vârstă sau orice alte criterii care nu sunt legate de indicatori de performanță.
Dar tot în Statele Unite se mai întâmplă ceva: un CEO câștigă de 271 de ori mai mult decât media angajaților din compania pe care o conduce, iar, femeile câștigă 78 de cenți la fiecare dolar câștigat de un bărbat. În Suedia, în schimb, țara în care salariile tuturor sunt publice sau pot fi deduse cu ușurință în funcție de regularizările din impozitul pe venit (disponibile oricui, la cerere, chiar și atunci când datele solicitate aparțin altei persoane), diferențele salariale dintre bărbați și femei au ajuns la doar 6%. Ba, mai mult, companiile care au mai mult de 25 de angajați sunt obligate, prin lege, să pună la punct un plan de uniformizare a veniturilor. În caz contrar, sunt sancționate prin amenzi. În acest context, puțini mai sunt angajatorii care își permit să mențină prăpăstii între veniturile angajaților.
În Marea Britanie, pe de altă parte, țară în care salariile sunt un subiect confidențial, bărbații câștigă cu 18% mai mult decât femeile. Iar subiectul stârnește o serie interminabilă de controverse, cea mai recentă fiind legată de somarea BBC de către Guvern de a face publice sumele pe care le încasează prezentatorii de top din televiziune. Chiar mai mari decât atât sunt diferențele de pe piața locală, unde, pentru același job, femeile sunt plătite cu 20-25% mai puțin decât bărbații.
Unul dintre motivele pentru care în țările scandinave există această relaxare cu privire la venituri este legată de un anume nivel de omogenitate de la nivelul întregii societăți, care face ca salariile (în special ale altora) să fie, de cele mai multe ori, doar un număr. În plus, există un soi de calitate a vieții implicită care contribuie în acest sens. Pe de altă parte, în societățile foarte eterogene, cu diferențe mari între mediile sociale, așa cum este și România și în care calitatea vieții este strâns legată de venitul lunar sau de bani, în general, problema salariilor rămâne una foarte spinoasă. Unul dintre cei mai mari economiști ai secolului XX, John Maynard Keynes, spunea că visează la o lume în care economia nu va mai fi atât de importantă. Doar atunci vom fi liberi să ne concentrăm pe lucrurile cu adevărat importante.
La orice pas se propovăduiește transparența. Autenticitatea. Personalizarea. Empatia. Fără ele, companiile nu sunt credibile, nu își pot construi acea reputație solidă de care au nevoie pentru a atrage și a reține talentele și nu pot fi, realmente, competitivi pe o piața a muncii aflată într-o stare tot mai pronunțată de derivă. În acest malaxor al autenticității vor intra, mai devreme sau mai târziu, și salariile. Inevitabil, va exista acel moment T0 (mai degrabă mai devreme decât mai târziu, așa cum se prefigurează viitorul) în care vom ști unde ne poziționăm, din punct de vedere salarial, în compania pentru care lucrăm și în piață, în general. Se vor deschide niște răni, cu siguranță, dar se vor închide la fel de repede, iar efectele, pe termen mediu și lung vor duce la un echilibru de care cred ca toiți avem nevoie. Mai mult decât atât, deși poate părea contraintuitiv, transparența va duce la creșterea brandului de angajator. O companie suficient de sigură pe sine încât să țină salariile la vedere transmite un mesaj clar despre cât de stabilă este, despre cum se raportează la oameni și despre cât de deschisă este în comunicarea cu ei. Iar candidații asta caută - un partener, nu un angajator.
Angajații se gândesc acest moment cu înfrigurare, iar oamenii de HR sunt conștienți că nu va mai dura mult până când cărțile vor fi puse pe masă, dar toată lumea așteaptă ca altcineva, altă companie, alt manager să facă primul pas. Un fel de salt în gol ale cărui consecințe imediate poate că încă nu suntem pregătiți să ni le asumăm. Mai ales acum, când bătălia pentru cei mai buni candidați este mai aprigă decât oricând. Iar ei, candidații, sunt conștienți de poziția de forță pe care se află - statisticile eJobs arată că 60% dintre români sunt încrezători că își pot găsi un alt job în maximum trei luni, iar 25% spun că nu au nevoie de mai mult de o lună în acest scop.
Decizia, așadar, nu e simplă - ce alegi (acum, cât încă mai ai opțiunea de a alege) între prudență și transparență? Și ce te ajută, mai mult, pe termen lung?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Apoi daca sotia ta lucreaza la o banca si a semnat un contract de confidentialitate cred ca a face salariile publice or sa va trimita multi ani in spatele gratiilor. Si asta doar pentru niste frustrari pe care nu le controlezi , nu se merita.
Toata ideea de transparenta ar trebui sa vina de sus, de la niste legi gandite cu cap, de la o societate mobilizata in sensul unui echilibru economic. Si asta e problema, ca nu vine ....
Vor veni vremurile când banii nu vor mai fi atât de importanţi, pentru că valoarea banilor este constant redusă prin inflaţie de către politicieni populişti. Până la urmă, la un moment dat, oamenii vor fi nevoiţi să se reîntoarcă la schimburile prin troc, care au funcționat foarte bine înainte de invenţia banilor.
Cei care vor produce morcovi vor vinde celor care fabrică telefoane. Și invers. Căci nici Teodorovici, nici măcar un expert contabil nu poate să înmulţească fizic numărul peştilor sau al tonelor de grâu.
Vezi sa nu te auda astia ca s-ar putea sa ai probleme, ca-s mai multi decat tine..
Nici oamenii de stiinta nu produc nimic. Adica poate ei or produce ceva, insa nu cred ca vreun taran le-ar da la schimb morcovi contra publicatii stiintifice sau brevete. Daca se ducea Herr Albert la Nea Caisa si-i spunea "E egal em ce patrat, de aia ca viteza luminii e constanta, iar spatiu timpul e curb si de aia cad prunele din copac, bre Nea Caisa, acum da-mi si mie o palinca, ca tocmai ai inteles cum functioneaza universul mare " probabil il fugarea cu furca.
Despre jurnalisti nici nu mai zic, nu doar ca nu produc nimic, ci produc valoare negativa :D Astia ar trebui sa aduca bani de acasa. De fapt stai, retrag, mogulii de presa chiar aduc bani de acasa...
Idem și pentru sărăntocii incapabili şi puturoşi despre care discutam anterior, și cărora tu propuneai să le dăm cursuri și bani gratis proveniţi din „job-uri fictive”. Este ușor să-ți dai cu părerea ca „Părerist” pe banii altora. Însă, să te vedem cât o să te țină pe tine să fi social-solidar din banii TĂI. Căci, din banii altora, am văzut ce sunt în stare să promită escrocii de politicieni socialişti-populişti.
jos socialismul,,,jos psd-ul!
Cu herr Albert treaba e mai indirecta. Însă dacă herr Albert și nea Caisa n-ar fi găsit o metoda sa coopereze de-a lungul istoriei herr murea de foame iar Nea Caisa în loc sa producă morcovi cu drona și tractorul cu GPS era tot la sapa de lemn. La propriu.
Herr Albert n-a produs niciodată nimic, însă i-a ajutat pe toți de-alde Nea Caisa (ca mine și ca voi) ca producem mai mult și mai ușor. Eu unul nu vreau sa moara de foame! Prefer sa moara avocatul înaintea lui. Însă n-o să se întâmple. La primul semn de recesiune se taie de la r&d nu de la avocați. Pentru ca asta vrea logica contabila și managerii care au un orizont de un an, moștenit de la ciclul morcovului.
Iar managerul ala care e platit triplu fata de tine, ca deh, are responsabilitati, nici macar nu ia de fapt el deciziile. Nu, el face risk offsetting, angajeaza o banda de "experti" din exterior (care se presupune ca inteleg businessul mai bine decat el, logic, nu?) si iau aia deciziile pentru el. Se acopera cu hartii si evita raspunderea reala in fata actionariatului fix ca birocratul socialist insa tine prelegeri de capitalism corporatist.... si aplaudacii se uita la el ca la un zeu ...
Cand am vorbit de joburile fictive ti-am descris si contexul in care le-as vedea utile. Faptul ca le scoti din context ma face sa cred ca am vorbit degeaba.
Repet, n-am treaba cu socialismul si nici cu populismul, ci cu realismul. Ideologiile pentru mine sunt depasite. Proteze intelectuale pentru unii care vor solutii inainte sa inteleaga problemele.
În legătură cu subiectul cercetărilor lui Einstein pentru a putea produce morcovi - iar nu sunt de acord. De ce? Pentru că, vremurile alea în care oamenii se chinuiau să inventeze chestii ca să producă de mâncare au trecut. Acum ai la dispoziție cam tot ce-ți trebuie ca să produci mâncare și să supraviețuiești. Și dacă te împotmoleşti, tot ce ai de făcut este să cauți răspunsul. Probabil ca cineva, deja, a descris ce și cum trebuie să faci ca să reușești.
Problema este că, românii s-au obișnuit cu prostul obicei să ia un job, apoi să „taie frunza la câini” pretinzând că studiază, că analizează, că testează, cu alte cuvinte să „reinventeze roata”. Și asta se întâmpla și la stat și la privat. La stat pe banii tăi și ai mei, la privat pe banii patronului obligat să plătească angajatul cu un salariu minim de cel puțin 2080 lei.
Firmele plătesc taxe și impozite pentru ca statul să aloce 6% din PIB pentru educaţie, apoi statul ar trebui să livreze pe piaţă angajați deja capabili şi productivi din prima zi. Dacă patronii trebuie să mai plătesca, în plus, încă 3 luni de training ca să poți începe să produci măcar banii de salariu, atunci e ţeapă.
Dacă statul îmi ia mie bani (taxe) şi ţi-i dă ție (ajutor social, pensie, salariu bugetar), iar dacă tu vii după aia cu banii mei la mine în magazin şi-mi cumperi marfă, nu mi-ai făcut vreun favor cu vânzarea ta. Mi-ai făcut pagubă.
Dacă tu vii la mine în firmă şi îmi ceri salariu, fără să-mi produci mai mulți bani, nu mi-ai făcut vreun favor cu prezenţa ta. Mi-ai făcut pagubă.
Și apropo, ca să pui în funcțiune un solar de legume sau fructe nu ai nevoie să consulţi teoriile lui Einstein. Patronii spanioli care plătesc 1000 de euro pe lună căpşunarilor, pe ei nu-i interesează subiectul.
Așa că, la muncă și la produs de morcovi! :-)
Repet, eu nu vorbesc aici de bugetari si nici de asistati social. De exemplu eu "produc" 115€/ora, atat facturez clientul. Cam jumatate e overheadul cooperativei (ok, am un birou, un PC si niste licente software care trebuie platite). Restul e "personal auxiliar". Din ce ramane statul imi ia mai ceva mai putin de jumatate (aka un pic sub un sfert din total). Una peste alta birocratia interna a corporatiei ma "taxeaza" mai tare decat statul. Ok, sau poate comparabil, daca tine cont si de TVA sau alte forme de taxare.
Pe de alta parte insa pot "produce" 115€/h pentru ca am in jurul meu o organizatie (privata) si o infrastructura (publica) care imi permit sa fiu atat de productiv. Daca ma trimiti intr-o padure probabil nu produc nici un morcov. Insa asta nu cumva e valabil cam pentru toti, astia din tarile cu apa calda? Tu de ce crezi ca in Romania "produceam" de aproape 3 ori mai putin? De muncit tot atat munceam (uneori chiar mai mult) si de destept eram chiar mai destept, ca eram mai tanar :D
La "asistati", daca tot ai adus vorba de ei, ajunge un procent oarecare din sfertul care merge la stat. Acum si cu si fara procentul respectiv viata mea e cam tot aia, nici nu saracesc fara el nici nu ma imbogatesc cu el. Da, nu-mi place ca ajunge la unii care nu vor sa munceasca, insa nu ma deranjeaza sa-i ajute pe unii aflati temporar in rahat.
Chiar si patronii spanioli la care te referi folosesc de exemplu substante sau seminte care nu cresc in copaci....OK nu-s produse de Einstein insa tot au in spate niste niste munca de omuleti in halat alb care nu au "produs" decat niste hieroglife inteligibile doar decat altora ca ei pe o hartie....
Faptul ca un produs sau serviciu e intangibil nu inseamna e nu exista, insa nu poate fi tranzactionat pe baza de troc. Nu stiu ce "produci" tu insa iti garantez ca daca esti lasat pe o insula pustie cu toate materiile prime la dispozitie nu vei produce absolut nimic. La orice ai produce tu acum contribuie multi alti oameni despre care habar n-ai ca exista.
Sau ai vreun act de proprietate pe ele? Emis de un judecator care nu exista, intr-un tribunal imaginar, si intabulat de un notar inexistent? Si pus in aplicare de un jandarm invizibil, cu un pulan virtual? Proprietatea ta s-ar putea sa devina reala doar daca astia trei de mai sus devin si ei reali. Insa va trebui sa imparti bananele si cu ei. Iar jandarmul devenit real nu o sa-ti apere doar proprietatea, ci o sa-si ia taxa de protectie indiferent ca-ti va conveni tie sau nu si indiferent ca in majoritatea timpului nu va produce absolut nimic.
Putem sta si dezbate ideologii si concepte abstracte gen proprietate cat vrei. Putem eventual sa aruncam si cu pietre unul in altul strigand slogane si agitand principii.
Mie insa mi-e cam foame. Vezi gorila aia care pazeste bananele? Are si ea o pretentie de proprietate pe bananele alea si deocamdata masa musculara spune ca dreptatea e partea ei.
Eu zic sa lasam ideologiile si sa fim practici. Eu distrag gorila, si tu ii furi bananele. Nu pe toate, si nu pe alea crude, ca sa avem si maine ce manca si sa nu distrugem padurea. Si le impartim jumi juma chiar daca chiar daca tehnic vorbind de cules din copac le culegi doar tu. Apoi cat culeg eu lemne tu freci doua bete sa obtinem foc, si continuam dezbaterea cu burta plina si la caldura. Eu zic ca e mai bine decat sa stam in colturi opuse ale insulei flamanzi si in frig pe baza unor principii crete de care probabil pana si gorila rade de se c..a pe ea.
Si iti mai ridic o problema.
Sa zicem ca in timp ce te urci in copac dupa banane cazi si-ti scrantesti coccisul, si vreo doua saptamani nu te mai poti urca in copac, Singur mi-e cam greu sa adun si lemne, sa fur si banane de sub nasul gorilei.... e clar ca imi cam scade nivelul de trai. Cam foame si cam frig, si riscul sa puna gheara gorila pe mine cam mare.
Insa intrebarea e alta... ce zici, sa te las sa mori dracului de sarantoc inutil, sau sa impart cu tine din putinele banane pe care le am, si in doua saptamani sa reluam smecheria initiala care ne aduce ambilor mult mai multe banane?
Si alta intrebare, daca bunica-tu e cel care a plantat copacii, si acum e prea batran ca sa se mai urce in ei si sa se ia la tranta cu gorila, ii dam si lui o banana pe zi sau il lasam si pe el sa crape?
Vezi tu, Vineri, drepturile costă. Am ajuns pe insula asta fiindcă democrația din țara de unde am plecat a distrus economia. Nu orice democrație, e adevărat: ci democrația populară, aia în care cerșetorii aveau dreptul să-şi voteze singuri pomenile. Cât timp taxele sunt stabilite prin votul asistaților social, e imposibil ca economia să-şi revină vreodată. Vreți economie puternică şi stabilă? Partidele trebuie să dispară. La fel şi drepturile voastre.
Pe insula asta, economia o să se conducă singură! Firmele private vor stabili singure ce taxe plătesc, pe ce se cheltuiesc banii statului, şi DACĂ au chef să subvenționeze ceva, orice (învăţământ, cultura, sănătate). De ajutoare sociale, puteți să uitați! Drepturile costă bani şi vor fi de vânzare la liber: deci e normal ca un bogătaş să aibă mai multe drepturi, decât un sărăntoc incapabil.
A, nu vă convine? E dictatura capitalistă? Păi n-o să vă mai întrebe nimeni, dragi tovarăși: ca o să fiți morți de foame. Socialiștii vor rămâne șomeri, iar ţările socialiste vor rămâne fără investitori: că există destule paradisuri fiscale, unde firmele pot să emigreze fiscal. Tu, și cu alți fraieri ca tine, o să vă rugați în genunchi să fiți exploatați, măcar o oră. Şi dacă nu vă place în genunchi, nici o problemă: următorul la rând! Ce simplă e viața pe insulă, nu-i așa? Şi ce mișto e criza asta!
De bunicul meu o să am eu grijă atunci când o să vină timpul. Nu am nevoie de ajutorul tău. Și nu ar trebui ca tu să fii obligat să dai în avans banane la stat (adică să plăteşti taxe și impozite în avans), pentru alții. Căci chiar dacă ai face prostia asta, nimeni nu ne garantează că va mai rămâne ceva atunci când vom fi bătrâni. Oricum, nu se poate trăi la bătrânețe numai din cele 2-3 banane pe zi care ni le va da statul. Așa că eu m-apuc încă de pe-acum să-mi fac vreo două plantaţii de pomi fructiferi, ca să am la bătrânețe ce mânca.
Însă sigur, tu Vineri poți să rămâi un simplu angajat și să speri în ajutorul statului la bătrânețe.
E un început bun, poftim 5 banane în plus, dar pe viitor fi şi tu mai vigilent în privinţa gorilelor :-)
Tine cont si ca insula asta e inconjurata de un ocean ostil, iar noi nu stim sa construim plute prea grozave. E in pietroi pe care il vedem cu ochiul liber, complet arid, la o aruncatura de bat, si cu plutele noastre facem cam o saptamana pana acolo si inapoi. Iar urmatoarea insula care ar putea fi cat de cat primitoare e la o distanta inimaginabil de mare.... Daca pe insula asta vine un tsunami, sau copacii aia patesc ceva (gen suntem atat de prosti incat sa-i punem pe foc) am belit-o si eu si tu si bunica-tu si gorila si n-o sa mai stie nimeni vreodata ca pe aici au fost unii cu principii si ideologii. Singura ideologie relevanta pentru oceanul din jurul nostru e aia care spune sa facem dig anti-tsunami si sa avem grija sa nu pateasca bananii ceva.
Însă, cu mult timp în urmă, bărbații au renunțat la putere. Au cedat puterea altor bărbați: prinți, regi, vrăjitori, generali și preoți. Bărbații au cedat puterea, pentru că au crezut în ce le-au promis alți bărbați. Au crezut în tâmpenii. Bărbații cred mereu în tâmpenii atunci când acestea vin de la alți bărbați. Probabil că la un foc de tabără un tip s-a ridicat și a spus:
- „Bine, băieți, de acum încolo eu sunt rege. Soarele este tatăl meu, Luna este mama mea și ei sunt cei care îmi spun când trebuie să aruncăm fecioare în vulcan pentru a-l mulţumi pe Zeul Porumbului. Mă aștept de la voi toți să vă înclinați adânc atunci când mă vedeți, și să-mi dați jumătate din recoltele voastre. În plus, voi avea voie să le regulez şi pe soțiile voastre. Și nu uitați, dacă vreau, pot să mă concentreze foarte tare și să vă fac capul să explodeze”.
Iar ceilalți bărbați din jurul focului au încuviințat din cap și și-au spus unul altuia:
- „Tipul ăsta pare dăştept și capabil să ne conducă!”.
Normal că nicio femeie nu mai era dispusă să rămână fecioară. Aşa că, lumea s-a pus pe dezverginarea femeilor care încă mai erau virgine. Din această cauză, numărul mic de fecioare rămase disponibile a condus la apariţia unei noi religii care le promitea fanaticilor religioși că vor primi 72 de fecioare atunci când vor ajunge în Paradis.
Un bărbat va crede întotdeauna prostiile şi promisiunile altora, pentru că majoritatea bărbaţilor sunt cam creduli şi nu prea inteligenţi.
HaHaHa :-) Bravo! foare bine! aşa se discută cu obraznicii. Măi Vineri, observ că tu înveţi repede de la mentorul tău. Aşa că, de mâine vei fi şeful lui Adi, te voi numi responsabil peste 10 pomi bananieri şi-ţi voi mări salariul la 35 de banane pe zi.