Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Ce am aflat despre România când am plecat să redescopăr lumea

Alina Matiș călătorind

Foto: Alina Mărculescu Matiș

Sunt 78 de zile de când stăteam cu laptopul îngrămădit într-un scaun de cursă low-cost și, la fel ca mulți alți români, îmi cerneam dezamăgirile într-o scrisoare de rămas-bun către țara mea care a obosit de atâta luptă aparent în zadar. Plecam să redescopăr lumea. Looking for a Story, așa mi-am numit mica mea lume de povești, în realitate un refugiu în care să-mi diger șezătoarea cu lumea cea mare.

În mai puțin de trei luni, am trăit ani buni. Am mers și am stat, am vorbit și am tăcut. M-am uitat la alții și la mine până am simțit fiorul unei minți care se deschide, al unei linii de orizont care nu mai e o simplă linie, ci începe să înțeleagă mai multe nuanțe geometrice ale vieții.

Astăzi, însă, înainte de a păși precaut pe noi drumuri străine, mă întorc în locul în care sunt oamenii care-mi completează definiția cuvântului „acasă”. Stau în aeroportul din Shanghai, în așteptarea cursei rusești care mă va purta către acest cuvânt aducător de dor, redefinit la nesfârșit în ultimele luni. De aici, trimit o nouă scrisoare. Acasă.

Sri Lanka, Cambodgia, Singapore, Filipine, Japonia și China. Am străbătut Asia de la sud la est. 22 de paturi diferite mi-au ținut picioarele obosite. N-am căutat doar să înțeleg aceste noi lumi îmbibate de miros de curry și de fadul sticky rice, de umezeală tropicală și de poluare înecăcioasă. Peste tot pe unde am fost, am căutat o mână de ajutor pentru țara mea obosită. Lecții pentru România, adevăruri despre ea.

Din Sri Lanka am învățat cât e de periculos ca o țară să nu-și digere corect lecțiile unui trecut plin de violență, frică și dezbinare. Întocmai ca românii dornici să lase în urmă dictatura și izolarea de restul lumii, sri lankezii s-au grăbit teribil să șteargă urmele războiului civil care s-a încheiat acum exact 10 ani. După aproape trei decenii de conflict, țara și-a acoperit rănile și, cu ele netratate, s-a transformat într-o vedere photoshopată agresiv. E un paradis subtropical ieftin și vesel, în care nimeni nu vrea să vorbească despre anii trecuți. Graba lor către locul 1 din topul destinațiilor Lonely Planet e ca goana noastră către Vest, conduși însă de oameni care iau lumină tot din Est. Cu o premisă greșită în spate, ambele sunt alimentate de minciuna că nu e de ales.

Torționarii noștri, torționarii lor

Cambodgia e țara care a mers pe drumul opus. Și-a transformat istoria genocidului de sub Khmerii Roșii într-o lecție pentru întreaga lume. Te uiți la miile de cranii dezgropate din gropile comune și ghidul, vocea moale a unui supraviețuitor, îți traduce istoria la care a fost martor: asta se întâmplă când oamenii tac în cor, când frica, spune vocea bântuită, e tot ce mai simt cei care te înconjoară. E lecția care trebuie să se audă mereu la București, de câte ori urechile ne sunt umplute de discursuri anti-străini, de vorbe care țes iscusit perdele de teamă. În spatele acestor perdele, curg nestingherit râuri de minciună și incompetență politică.


Singapore e o minune clădită din nimic altceva în afară de viziune politică. Un stat fără resurse, care a înțeles că poate deveni mare cu doar două elemente: infrastructură și populație educată. Ce pentru alții e scurtul drum către o altă viață, pentru noi sunt marile dezamăgiri ale României conduse de cei care, de 30 de ani, ne țin corpurile și mințile pe loc.

În Singapore, vezi că nu sunt scuze: nu trebuie să ai forța câtorva sute de milioane de cetățeni, nu e nevoie să fii o țară cât un continent, să fi fost, veacuri la rând, o mare civilizație sau putere militară. Nu ai de ce să ții străinii la ușă, de teamă că-ți vor strica echilibrul intern. Poți, în doar câteva decenii, să construiești un stat de la zero, care privește ambițios către viitor și în care și-au făcut casă etnii și credințe diferite. Sigur că nu e perfect modelul singaporez, dar câte am putea învăța din el!

Când bula de acasă se sparge în Filipine

Filipinezii sunt oamenii pe care românii i-ar putea lua în brațe, să-și plângă reciproc pe umăr. E atâta lehamite de corupție în miile de insule din Filipine, încât asasinatele politicile ale lui Rodrigo Duterte sunt tolerate, chiar acceptate. Și totuși, anticorupția nu poate justifica abuzuri, România trebuie să țină minte asta.

Și tot Filipinele sunt locul în care s-a întâmplat ce am atât de mare grijă, din spatele bulei atent ermetizate, să nu se întâmple acasă: am ajuns la mila spitalelor publice. Nu știu dacă vă puteți imagina ceva mai sărac și în paragină decât un spital de țară din România. În așa ceva m-a dus o ambulanță (cu numele) în care erau doar un șofer și doi copii mici și care a mai și dat într-un stâlp imediat după ce m-a preluat. La spital, niciun doctor.

Lecția, căci există una, e că și în sărăcia aceasta, s-au găsit Oameni. A venit un asistent de acasă, a făcut tot ce a putut, a dat și ce nu avea de dat. La sfârșit, nu a existat un „plic”, s-a făcut schimb doar de zâmbete pline de compasiune. Oricât de bolnav ar fi, și sistemul de Sănătate din România are astfel de Oameni, știu asta. Dar cât de bine ar fi dacă am reuși să-i ținem în țară și să-i convingem că frustrările lor nu vor mai dura mult!

Japonia, dacă n-ar fi atât de politicoasă și obsedată să nu deranjeze pe nimeni, i-ar striga României că politica lui „merge și așa” chiar nu merge! Orice compromis se contorizează. Și, din nou, infrastructura! Of, grea lecție pe care n-o învățăm! Am trăit în Japonia clipe de bucurie pură doar folosind transportul în comun. E naivitatea românului care, iată, pus în fața minunilor lumii, se va închina tot în fața eficienței. E și asta o fericire: să-ți duci zilele fără „marje de eroare”, sigur pe tine și pe pașii tăi. Să știi că autobuzul până la gară face mereu 29 de minute de la apartamentul tău, că, odată ajuns în gară, ai nevoie de 4 minute pentru a fi pe peronul shinkansenului, că trenul va pleca la minutul stabilit și te va duce atât de repede și confortabil unde trebuie să ajungi, încât abia ai timp să-ți mănânci deliciosul bento luat de pe peron.

Imaginea unui stat polițienesc

Ultima lecție: China. Fac parte din generația ’89, a românilor născuți într-o democrație ciobită, pe care încă nu ați avut încredere să ne lăsați să încercăm s-o reparăm. Pentru noi, viața într-un stat polițienesc sunt poveștile despre Securitate și cenzură, despre paranoia și închisori politice. China, însă, te învață că un stat polițienesc poate arăta foarte diferit acum. E atât de subtil, ba chiar invizibil de multe ori, încât sunt zile în care uiți că în spatele perdelei capitaliste mai e ceva.

Dincolo de densitatea uriașă de tehnologie și haine de firmă (fie și imitații bune), dincolo de cafenele și restaurante internaționale de care ție, europeanului, ți-era teribil de dor, nu poți să nu vezi că la fiecare gură de metrou din Beijing ai doi soldați, în stație ai poliție, paznici de metrou și niște voluntari cu microfon care stau cu ochii pe tine. 30 de ani după singurul și tragicul său moment de rebeliune, Piața Tiananmen are și 10 camere de supraveghere pe câte un stâlp. Intri în ea doar după ce treci de filtru de securitate și-ți scanezi buletinul.

În China, mai mult și mai periculos decât oriunde, viața se trăiește cu telefonul în mână. Că stai la povești cu prietenii, îți cumperi o gălușcă de pe stradă sau iei metroul, totul se întâmplă cu aceeași aplicație de mobil. După o vreme și niște drumuri prin țară, te plimbi pe străzile din Shanghai, înțepate de nesfârșite șiruri de zgârie-nori cu firme străine și încerci, fără prea mare succes, să pui hotărât degetul pe „problema” Chinei, căci știi prea bine că există una. Dictatura, nu putem uita, devine cu atât mai sufocantă și puternică mai ales atunci când nu-i observăm tentaculele care ne cuprind fiecare parte din viață.

Cea mai importantă lecție pentru România

Împreună, toate aceste țări mi-au mai arătat ceva, o ultimă lecție pentru România: soluția suntem NOI, nu EI. Țara ne-o facem mai întâi noi, de jos în sus, de când plecăm dimineața de acasă și până în ziua votului. Înainte să cerem „de sus” un anumit tip de comportament, trebuie să avem grijă de oglinda în care ne vedem și noi, cetățeanul. Câtă vreme tolerăm incompetența la firul ierbii și ne amăgim că putem să ne ferim de-a pururi copiii de corupție și de neamprostie, nu schimbăm nimic. Vom simți că țara se strânge tot mai mult în jurul nostru, până nu mai putem respira cum trebuie decât dacă dăm de aer străin.

E lecția cea mai importantă pe care mi-a dat-o lumea și cu care mă întorc în România: câtă vreme nu ne implicăm și nu aruncăm decât o privire rapidă oglinzii care ne formează țara, vom rămâne veșnic nemulțumiți de ce vedem în ea. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Da, solutia santem Noi nu ei, In Romania a se citi invers, absenta solutiilor este tolerata de noi, din lene, lipsa de interes......
    • Like 0
  • Păcat de banii cheltuiți și timpul pierdut ! Să pleci în lume pentru a căuta răspunsuri și să te întorci cu concluzia „câtă vreme nu ne implicăm și nu aruncăm decât o privire rapidă oglinzii care ne formează țara, vom rămâne veșnic nemulțumiți de ce vedem în ea.” este o mare pierdere de timp și bani.
    • Like 2
    • @ Voicu Nicolae
      @Voicu Nicolae

      Mare atotstiitor sunteti!
      Sunteti atat de sigur ca autorea articolului s-a dus degeaba ca nici nu va mai ganditi ca poate nu ati inteles ce ati citit.
      Stiti cine nu are niciodata indoieli?
      Daca nu stiti, intrebati pe cineva care stie putina psihologie.
      • Like 0
  • comentariul meu ,nu este pe placul dvs. ?
    • Like 0
  • comentariul meu ,nu este pe placul dvs. ?
    • Like 0
  • "Țara ne-o facem mai întâi noi, de jos în sus, de când plecăm dimineața de acasă și până în ziua votului. Înainte să cerem „de sus” un anumit tip de comportament, trebuie să avem grijă de oglinda în care ne vedem și noi, cetățeanul. Câtă vreme tolerăm incompetența la firul ierbii și ne amăgim că putem să ne ferim de-a pururi copiii de corupție și de neamprostie, nu schimbăm nimic. "


    Simplu, Da!
    • Like 4


Îți recomandăm

Protest 10 august

„Dacă se rostesc astfel de cuvinte cum face Liviu Dragnea, adică moarte, omor, bătăuşi, droguri, fascişti, toate sunt calculate, repetate de domnul Dragnea şi de consilierii săi pentru a construi o justficare în ochii opiniei publice a unor intervenţii asupra manifestanţilor anti-PSD care, până acum nu au comis nicio violenţă”, spune Cristian Tudor Popescu. (Foto: Inquam Photos)

Citește mai mult