Foto: Getty Images
Văd pe FB că destulă lume din mediul universitar românesc este supărată că nu poate ține cursuri față în față cu studenții. Pe de altă parte, mult mai multă lume din același mediu îmi spune că predarea online este o binecuvântare. Sunt de părerea celor din urmă.
De când a început pandemia, am predat diverse unor grupuri diverse de studenți și de cursanți de niveluri și vârste diverse, în formate diverse. Am avut cursuri de greacă cu oameni care nu știau nici măcar alfabetul grecesc, oameni de la 25 la 75 de ani.
Am predat apoi un curs oarecum similar unei grupe de studenți de elită, de care, cu toate că nu mai aveam obligații contractuale, nu m-am putut despărți și cu care am lucrat cu entuziasm la o traducere comună a unui text antic fermecător (acest grup își va relua foarte curând întâlnirile foarte răsplătitoare intelectual și moral pentru noi toți). Am predat civilizație și istorie greacă clasică cu tot aparatul auxiliar de ppt-uri, documentare, discuții etc. unor oameni care făceau un master și se destindeau astfel spre seara de toată zgura zilei.
Am predat indigesta istorie a limbii române altor studente și studenți, cei mai mulți mai în vârstă decât mine, dar cu care am legat, îmi îngădui să zic, prietenii până la sfârșitul semestrului. Am plâns la sfârșit împreună cu Cocrișel și ne-am storcit creierii cu Psalmul 90 din Psaltirea Hurmuzaki.
Am citit apoi cu unii, de amorul artei, Platon și cu alții, la fel de competitivi, într-un alt proiect, uneori zilnic, alteori săptămâni la rând, Iliada, Odiseea și, iarăși, Platon. Cursanții din urmă erau studenți la Litere la București, studenți eminenți la Heidelberg, doctoranzi la Chicago, brokeri la Singapore și ne-am îndrăgostit cu toții de Hector care, fugind spre ai săi de-acasă, își lovea cu scutul pulpele și cerbicea.
În fine, ne-am zdrobit aproape la propriu cu Alin Suciu, predând coptă sahidică, zilnic, vreme de o lună astă-vară, celor mai pretențioși și mai rezistenți studenți din câți am avut: un cunoscut regizor italian, clasicist și sinolog atestat, profesori universitari de clasice din Italia și Spania, postdoctoranzi parizieni, doctori și universitari din Germania și din Marea Britanie și fantasticul Allen de la Michigan, care se scula în fiecare dimineață ca să intre online la orele 5. Toți acești intelectuali remarcabili erau în stare, în urma calvarului de treizeci de zile prin care au trecut cu noi, să citească practic orice text în coptă sahidică. Pe toate le-am făcut de la masa din sufrageria/ bucătăria noastră din București și din biblioteca/bucătăria casei din Sighișoara.
N-am simțit absolut nici o diferență față de cursurile pe care le făceam in vivo, ca să zic așa. Proaste or fi fost unele, la fel de proaste și celelalte. Dar ce plăcere să nu mai stai ca prostul ore în trafic, să nu te mai enervezi pe toți ciumecii, să beneficiezi de mese regulate, să ai un program coerent, să nu fii hăituit, să pregătești în liniște ce ai de pregătit, să ai toate instrumentele de lucru necesare pe mână, în biblioteca fizică și virtuală, să fii mereu conectat la net!
Dar nu e vorba numai de plăcerea unora și a altora, ci de eficiența, cuprinderea, impactul acestui metode de comunicare. Cred că umanitatea ia parte direct la o schimbare sistemică a proceselor de educare. Va fi ireversibilă și va concentra și mai mult elitele planetei în centre de excelență. Cine are profesori buni, inteligenți, adaptabili, cine gândește instituțional și e în stare să-și flexibilizeze infrastructura academică va aduna ce-i mai bun de peste tot. Panica celor care vor să revină acum cu orice preț în sălile de curs nu vine din teama că studenți și profesori se pot deprima în fața ecranelor, nici din grija că actul pedagogic e compromis dinaintea acelorași ecrane, ci din conștiința vinovată că angajații universităților românești sunt în proporții covârșitoare slabi, admiși în sistem cu examene și pe criterii îndoielnice. Oamenii sunt, de fapt, îngroziți că minciuna peste care domnesc va ieși la suprafață și că, în era liberalizării totale a învățământului mondial relevant, vor fi așezați acolo unde le e locul. (Toate cele de mai sus nu se pot încă gândi la nivelul copiilor din preuniversitar. Dar va veni și aceea).
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Dar ministrul educatiei a declarat imediat public ca nu CCR ii decide cadrul legal ci ARACIS si ARACIP! In consecinta, functionarii ARACIS au stabilit - tot din birouri - noi cerinte/ "standarde" aplicabile predarii online, multe fiind insa ineficace, ineficiente, inaplicabile sau incoerente.... Oricum, nimeni nu va verifica respectarea acestora intrucat, in Romania, exista constitutionala autonomie universitara!! Deci o alta forma fara fond! In plus, la noi, de 17 ani se practica SIMULACRUL asigurarii calitatii educatiei, fara ca cei responsabili de aceasta grava situatie - care a cheltuit inutil sume imense si a generat doar o monstruoasa birocratie, nici pomeneala de INCREDEREA pe care o dorim cu totii si care reprezinta scopul asigurarii calitatii in mediul de afaceri si in alte state... Ce se mai poate face daca mai toate dezbaterile (unele publicate si de EDUPEDU) in legatura cu noile proiecte de legi ale invatamantului se refera doar la impartirea putinilor BANI din BUGETE PUBLICE si la unele aspecte moral-etice repetitive dar nesolutionate adecvat de decenii ????....