Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de patru ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră și testați viitorul tehnologiei. Am implementat conversația vocală direct în browser. Apăsând pe butonul de microfon, puteți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Ce se întâmplă la școală cu copiii din clasele primare după ce primesc acasă telefoane și tablete? Jocurile pe calculator anesteziază „mușchiul" atenției voluntare și al perseverenței

Copil uitandu-se la smartphone

Foto: Guliver/ Getty Images

Predau cam 10 ore pe săptămână la clasele P-IV și mi s-a format atât de bine ochiul, că identific imediat, cam la 10 minute după ce am început ora, care sunt copiii care primesc după școală telefoane, tabletă pentru jocuri.

Ce fac acești copii în timpul celor mai interesante discuții și activități și de ce?

Există o perdea în privirea lor, un fel de patină peste strălucirea ochilor. Un neastâmpăr al corpului și o inabilitate de a asculta în stare de echilibru fizic. O mișcare subtilă a capului dintr-o parte în alta, ca atunci când încerci să alungi un fir de păr rebel de pe frunte. O mijire a ochilor și un încruntat anume, în speranța că se pot conecta la mesaj. Un sentiment de plictis, instalat în căscat, lungit pe bancă și frecat de palme, ca în așteptarea unui tren de navetă.

De ce? Mintea copilului își face automat un top, o piramidă a plăcerilor, a satisfacțiilor cognitive. Există, subconștient, în harta mentală a fiecăruia dintre noi o ierarhie a lucrurilor care aduc stare de "împlinire" chimică a creierului. Jocurile pe calculator, animațiile se așază automat pe locul I. Așa sunt concepute, să satisfacă simultan mai multe simțuri și nevoi. E vorba de o sinestezie chimică, de un cocktail incredibil de bucurie, hipnoză, feed-back imediat, satisfacție și gratificare imediată. Toate împreună anesteziază sau ucid "mușchiul" atenției voluntare, al perseverenței, al abilității de a te mobiliza din interior. Mai ales la vârsta în care aceste funcții și calități mentale abia se conturează.

Un copil a cărui minte așteaptă până ajunge acasă de la școală acest moment din topul satisfacțiilor personale, va pune în paranteză orele de clasă, mintea lui arhivând cu măiestrie, undeva la subsolul priorităților sale, reflexul de a se concentra voluntar, de a pune energie în sarcini sau misiuni de lucru care se simt mai greoaie. De fapt, după o oră de joc pe calculator, sau în anticiparea ei, totul pare mai greoi. Realitatea în sine se resimte ca inconfortabilă.

Copilul nu are încotro. Pilotul său, mintea, navighează și alege conform ierarhiei de satisfacții deja osificate. Este captiv acestei ierarhii, nu poate hotărî singur, la explicațiile părinților, să renunțe.

Până la 9-10 ani, cei care dați un pic de ecrane după școală copiilor, aveți încredere în ce spun: se vede în clasă și oricât m-aș da peste cap în fața lor, nu pot să concurez cu acel infinit cocktail de satisfație și recompensă pe care sute de echipe comerciale, grafice, psihologice, estetice și de programare l-au ticluit pentru copiii voștri.

Da, copiii aceștia vor folosi în carierele lor de adulți tehnologia sau vor opera în domeniul ei. Doar că ingredientele care le vor aduce securitate financiară și relațională se află la rădăcina evoluției lor, în copilărie, când cineva a știut bine să nu îi expună la ecrane înainte de a-și fi achiziționat forța atenției voluntare, a rezilienței, a statului "în flux" doar din intenție proprie și din forța spiritului personal.

Nu încape îndoială că prezentul și viitorul școlii nu pot ignora tehnologia; că învățarea vine dinspre aplicații, programe, platforme - eficiente, spectaculoase, inteligente, sincronizate la nevoile minților de azi. Nici sălile de clasă, ca mobilier și arhitectură nu vor mai rămâne așa: spațiile vor fi deschise, modulare, readaptabile. Profesorii vor fi flexibili, orarele transcurriculare, ghizi și intermediari în educație. Tot procesul de educație va avea la bază tehnologia. Școlile, ca magazii de copii depozitați pe vârste în bănci, nu vor mai exista.

Toate aceste lucruri nu exclud faptul că la rădăcina formării unui copil, în anii educației timpurii și până în pragul vârstei de 10 ani, e absolut vital să existe acea angajare voluntară a minții, acea etapă în repertoriul gândirii care presupune abilitatea de concentrare intenționată a atenției, capacitatea de urmărire voluntară a unei sarcini de lucru, indiferent cât de repetitivă sau nesatisfăcătoare este în sine. Deci, coloratul în contur, desenatul liniuțelor pe liniatură, tăiatul cu foarfeca în jurul unor forme date, memorarea unor versuri, replici, repovestirea unei narațiuni, citirea contextului social- a intențiilor și a rolului celuilalt- toate sunt destinate să modeleze în copil bazele gândirii, ale rezilienței, ale ancorării în imediat, cu toată forța minții lor, doar a minții lor, neajutată de gadget-uri, momeli, vectori hipnotici ai ultrastimulilor.

Da, copiii aceștia vor folosi în carierele lor de adulți tehnologia sau vor opera în domeniul ei. Doar că ingredientele care le vor aduce securitate financiară și relațională se află la rădăcina evoluției lor, în copilărie, când cineva a știut bine să nu îi expună la ecrane înainte de a-și fi achizitionat forța atenției voluntare, a rezilienței, a statului "în flux" doar din intenție proprie și din forța spiritului personal.

Ambiția, concentrarea, toleranța la frustrare, capacitatea de a tranzacționa social sunt "mușchi" formabili la începutul vieții în interacțiunea ochi-în-ochi. Fără ei, copiii se vor lupta mereu cu o parte interioară care nu știe să se mobilizeze, să se ridice de jos la căderi și rateuri, să se reinventeze, să riște, să se concentreze pe termen lung, să răspundă termenelor-limită fără să procrastineze.

Deci, pentru cei care v-ați supărat pe postarea de ieri: nu lăsati, în intervalul 2-10 ani, ca arhitectura satisfacțiilor intelectuale ale minții lor să se așeze ca o piramidă în vârful căreia stau youtube-ul, canalele animate, jocurile pe consolă. Nu pentru că ar fi proaste sau inutile. Ci doar pentru că formează un apetit anapoda al minții care are nevoie, mai întâi, să se îndrăgostească de puterea ei de a se concentra voluntar- adică de a pune energie și onora o treabă chiar și după ce aceasta se simte anevoioasă sau incomodă. 

Copiii care au apucat să se îndrăgostească de starea de hipnoză și de predare a minții în lumea fascinantă a jocurilor pe calculator- oricât de inteligente și capabile, la rândul lor, să formeze alte abilități- nu mai au "cheful" să asculte, să se audă verbalizând raționamente, să ducă la bun sfârșit o sarcină didactică. Pe termen lung, această nevoie a minții de a face doar lucrurile care se resimt ușor și plăcut nu duce la dezvoltare personală durabilă. 

E nevoie și va fi întotdeauna de acea calitate a minții care presupune "clasicismul" ei.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nick check icon
    Foarte bun articol. In acelasi spirit recomand cartile The Secret of Childhood si The Absorbent Mind ale Mariei Montessori.
    • Like 0
  • Rucs Rucs check icon
    Splendid articol. Care are atat de putine distribuiri... De unde observam ca, din pacate, romanii nu prea sunt de acord cu parerile expuse. Adeseori ajungem sa aflam pe propria piele ca puteam avea un traseu mult mai bun, mai fericit, cu putina autodisciplina, cu autocontrol.
    Chiar si mie, ca adult, imi este greu sa pun punct folosirii telefonului sau calculatorului.
    Perioadele de abstinenta sunt insa mai senine. Am momente de mare oboseala cand mi se pare ca o seara la un film sau pe net ma va relaxa. Numai ca nu e deloc asa. Cand reduc netul, am capul mai limpede, sunt mai eficienta, citesc, gatesc mai mult, ies in oras... Am somnul mai linistit... Deci daca mie, ca adult, imi este greu sa gestionez corespunzator internetul (poate fi foarte adictiv), ce sa mai vorbim de copii... De aceea e surprinzator ca multi parinti nu au in vedere stabilirea unui program pentru copiii lor.
    Cu toate astea, am intalnit si parinti (de obicei intelectuali si din medii mai inalte) care impun un program strict copiilor. Program care nu e resimtit ca frustrant, deoarece, pe de o parte, se creeaza o obisnuinta, pe de alta parte alterneaza cu timp de calitate (iesiri in natura, sport, vizite etc)
    • Like 2
  • :))))))))))))))) Ce aberație, jocul, în sine, ANTRENEAZĂ fix „mușchiul" atenției voluntare și al perseverenței, parc-o aud pe profa de chimie de acum o juma` de secol spunându-i profului de sport, care ținea și clubul de șah, că ea ar interzice orișice competiție care nu ține de știință, fiindcă nu doar că-i pierdere de timp, ci chiar dăunează.
    • Like 1
    • @ Tibi Popescu
      Delia MC Delia MC check icon
      Jocul real, fizic. Cel pe calculator e bun până vine dependența. E ca un medicament eficient dar cu doza toxică joasă, greu de adaptat. Unii părinți știu să jongleze cu dozele, le permit copiilor o oră maxim după ce și-și făcut temele, dar sunt puțini.
      • Like 0
  • Sunt de 10 ani in belgia si aici la scoala profesorii au recomandat sa nu se dea copiilor telefoane pana la 12 ani, si evitat tv-ul. (acasa nu avem). Evident ca printre romani asta e vazuta ca ceva extremist, desi deja am auzit de copii internati in spitale de detox din cauza asta - daca parintii si-ar recunoaste deciziile si consecintele, viata copiilor le-ar fi mult mai buna.
    • Like 1


Îți recomandăm

Silvia Demeter

Acel grajd avea să capete, în doi ani, o nouă funcțiune - living, dining și bucătărie în ceea ce avea să devină, prin măiestria arhitectei, reședința de vară a Prințului Charles. Totul cu un mesaj – păstrarea tradiției, salvarea patrimoniului arhitectural din zonele rurale ale României. Foto opiniatimisoarei.ro

Citește mai mult

Testare Covid-19

„Toată lumea așteaptă ca rezultatul să fie pozitiv sau negativ. În biologia moleculară, rezultatul este detectabil/ nedetectabil. Negativ sau pozitiv se pot asocia altor tipuri de teste, dar nu acestor tipuri de teste”, explică dr. Andreea Alexandru, director medical, divizia de laboratoare Regina Maria.

Citește mai mult

Navigând împreună spre viitor

„M-a luat așa, ca pe șah, m-a aranjat, deci eu nu gândeam în perioada aia. De fapt, când primești vestea asta, tu... ești pur și simplu... te oprești în timp și ai în față un hău și nu știi unde să pornești”. Aceasta este mărturia Lilianei, a cărei poveste impresionantă vă invit să o descoperiți.

Citește mai mult
sound-bars icon