Foto: Inquam Photos
Comisia Europeană a anunțat miercuri un pachet ambițios de măsuri al cărui scop este reducerea drastică a emisiilor de carbon. Planul Bruxelles-ului, care trebuie aprobat de cele 27 de state și de Parlamentul European, include impunerea unei taxe pe combustibilul folosit în aviație și interzicerea vânzărilor mașinilor pe benzină și motorină, relatează BBC.
„Putem face lucrurile într-un alt mod și alegem o cale mai bună, mai sănătoasă și mai prosperă pentru viitor ", a declarat miercuri președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
"Este misiunea generației noastre să ne asigurăm nu numai propria bunăstare, ci și pe cea a copiilor și nepoților noștri", a continuat ea. Uniunea Europeană și-a asumat să atingă neutralitatea emisiilor de carbon până în anul 2050.
O misiune dificilă, în contextul în care măsurile propuse vor stârni opoziție din partea industriei aviatice și auto, dar și a statelor care se bazează într-o mare măsură pe combustibili fosili.
Pachetul de măsuri, considerat a fi cel mai ambițios plan al UE de combatere a schimbărilor climatice, a fost denumit „Fit for 55”, deoarece ar pune blocul comunitar pe ruta potrivită către îndeplinirea obiectivului de a reduce, până în 2030, cu 55% emisiile de carbon față de nivelul din 1990.
Acesta include:
- limitarea emisiilor pentru autovehicule la un nivel care va pune capăt, din 2035, vânzărilor de mașini noi pe benzină și motorină
- impunerea unei taxe pe combustibilul pentru aviație și o vacanță fiscală de 10 ani pentru alternativele cu emisii reduse de carbon
- taxarea la frontiera UE a importurilor de materii prime precum aluminiul, oțelul sau cimentul, a căror producție a generat emisii de carbon în state non-UE
- obiective mai ambițioase pentru extinderea folosirii energiei regenerabile în interiorul UE
- reabilitarea mai rapidă a clădirilor care nu sunt considerate eficiente din punct de vedere energetic
Pachetul de măsuri va majora cel mai probabil costul încălzirii locuințelor, dar și tarifele la transportul aerian.
Potrivit unui diplomat european citat de Reuters, succesul său va sta în abilitatea sa de a fi realist și echitabil social, fără a destabiliza economiile statelor.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Puteau proceda cu pasi mici, cum au facut cu ... becurile si aspiratoarele, acum citiva ani CE a interzis producerea de becuri cu incandescenta cu puteri > 70W si de aspiratoare cu puteri > 1200W, asa ca poti gasi in buticurile asiatice becuri cu incndescenta de 200W si aspiratoare de 2000w (prost facute!)
In cazul masinilor cu motoare cu combustie interna puteau introduce o limitare a capacitatii cilindrice la , sa zicem, 1000cm3 si asta chiar mai repede de anul 2035 si sa studieze efectele climatice/economice/sociale ala acestei hotariri.
Puteau interzice de exemplu cursele de F1, Fx, barci, off-road, etc pentru vehiculele echipate cu motor cu combustie interna, lasindu-le in competitie doar pe cele cu motoare electrice - era un cistig major prin implicarea marilor firme producatoare sa imbunatateasca performantele si fiabilitatea acestor motoare si a bateriilor...
Si o chestiune de nivel european pe care nu am vazut-o niciodata ousa in discutie: exista desertul Sahara, care are doar nisip si Soare, MULT soare !!
De ce nu se construieste in colaborare Euro-Africana un imens lant de centrale electrice pe baza de energie solara, energia electrica astfel produsa putind fi transportata pe cabluri trans-mediteraneene in Europa, iar o parte din ea cedata statului african implicat in constructia ei ???
Sper ca in urmatorii 15 ani sa apara si ceva programe de incurajare alte industrii in zona...
Dacia are segmentul ei de piata care va ramane si dupa 2035.
La ora actuală tehnologia permite doar electrificarea autoturismelor/autoutilitarelor și experimental a autocamioanelor și a avioanelor / ambarcatiunilor ușoare.
Apoi trecerea de la masinile pe benzina la masinile electrice se va face in timp. Mai sunt 15 ani pana in 2035. Din 2035 opresc vanzarea de masini noi dar cele existente vor ramane inca in folosinta si asta lasa inca 10-20 ani pana cand si cele vechi se caseaza si timp suficient sa le inlocuim cu masini electrice. Tehnologia masinilor electrice se ieftineste de la an la an, in 15 ani va fi mult mai accesibila, iar pretul benzinei e in crestere (se termina petrolul) asa ca intr-un timp nu foarte indepartat va fi asa de scump ca mai bine iau bicicleta (sau scutere).
Si nu in ultimul rand, scaderea masinilor poluante va fi prima data in orase. Impactul se vede in 1-2 ani prin scaderea poluarii si problemelor respiratorii in aglomerarile urbane. Deja in unele orasele vestice au interzis inmatricularea de masinilor pe motorina mai vechi de 10 ani, au impus ca toate noile masini de societate sa fie electrice, adaugat limita de viteza de 30km/h si senzorii de poluare indica o scadere de la an la an.
Altfel consumul fata de rezerve e estimat clar si ca ajunge inca 47 de ani https://www.worldometers.info/oil/ .
Toate contribuie la poluarea globala. Deci toate trebuie "optimizate".
in balcon.
Autobuze deja se produc electrice si orasele mari schimba parcul auto treptat, au acoperit depourile si hangarele cu celule fotovoltaice, si la fiecare schimb de tura /capat de retea acumultatorul se incarca la borne rapide pt 15min.
Asta e tendintza generala de peste 10 ani: se trece treptat la electricitate, cat de green se poate ca perfectiune nu este. Reactoarele se inchid (germania, belgia, franta,etc), petrolul e lasat pe plan secund ca in 47 ani se termina la rata de utilizare de acum, carbunii inca aproape 150 de ani dar si acolo se tine sub control utilizarea. Cel putin in Europa.
Inter, icem ok dar ce punem in loc la aceleasi standarde si cost?! Sau doar interzicem?!