Copii și cópii. Despre clasa moartă

Pare că între cei care acum fac ce știu mai bine, adică modifică legea Educației ca să convină unor interese politicianiste, e o legătură strânsă. 

În ani, ea a produs un grup de interese condus de aceleași figuri care fac Școala românească una nefuncțională, neperformantă, inhibată. Un pod șubred spre un viitor tot mai îndepărtat. 

Atunci când Școala nu întreține spiritul viu, inteligența creativă, motivația de a descoperi, atunci clasele Școlii noastre sunt clase moarte. O clasă moartă, în ciuda eforturilor stereotipe de a o menține în viață artificial. Ea este rezultatul istoric al unei neînțelegeri care convine grupului de interese ce se manifestă stereotip în Parlament de ani de zile, instrumentat de aceleași figuri-măști neschimbate.

Clasa moartă a învățământului românesc nu e în școli, ci în Parlament. Așezați și ei și ele în bănci, „manualele” lor sunt cele folosite de ani de zile, rupte, murdare, fără conținut nou, păstrând damful gândirii centralizate și al rigidităților unui mușchi, creierul, exersat numai de strapontina de partid pe care stă nemișcat. 

Clasa moartă www.maisondesculturesdumonde.org

Ca infestate de microbii unei istorii nefaste, acei domni și acele doamne din băncile parlamentare nu au nici cea mai mică intenție de a propune ceva major, care să recredibilizeze Școala. Dar macină legea Educației, o mestecă și o regurgitează sub formă de modificări care măresc confuzia, dau consistență pasului pe loc și nu mai lasă din chingile politicianismului corpul educației românești. Duc cu ei/ele manechinele unui trecut care i-a marcat (ca în legendarul spectacol „Clasa moartă”, realizat de Tadeusz Kantor în 1975)

Liderii partidului le cer acestor măști albe, rigide, înțepenite în băncile costisitoare (pentru noi!) să facă orice pentru a nu avea o Școală scoasă de sub mantia puturoasă a politicianismului, să facă orice pentru a proteja pe doctorii falși care au infestat și politicul și părți ale mediului academic, să facă orice pentru a nu lăsa în vreo lege să fie pomenit clar plagiatul ca furt. Celor care au avut curajul să își asume faptul că au fost date doctorate unor plagiatori și au făcut public acest lucru, tocmai pentru a începe instalarea unei culturi a eticii și integrității în Școală, un membru al „clasei moarte” le răspunde obraznic.

O altă „șefă” de „clasă moartă” spune că nu înțelege de ce se face atâta „agitație” cu o modificare despre care acum nu se știe cine, cum a semnat-o: modificarea unui act legislativ care împiedică organizarea concursurilor pentru postul de director de școală. Un altul motivează, la fel ca un școler caragialean, că nu mai e timp pentru organizarea concursului. Mă întreb : cât timp le-a luat ca să se pregătească să fie deputați/te și senatori/senatoare?

Atât s-au străduit să-și scape colegi de clasă parlamentară de plagiatele dovedite, atât de multă energie au consumat pentru proliferarea imposturii, încât au mutilat aiuritor legea, au constrâns-o să încapă în micile lor șănțulețe de pe creier. Un creier obosit, târnosit de „lupta” politică, un creier care nu mai are nevoie să gândească. Miniștri după miniștri, secretari de stat, deputați și senatori, au făcut un kickboxing dezonorant cu ceea ce ar fi trebuit să fie șansa noastră de a ne manifesta ca europeni, ca națiune credibilă: Școala, Educația.

Cum, oare, e posibil ca mintea acelor oameni politici să se despartă de propria lor conștiință atunci când produc, cu bună știință, traume în sistemul Educației din România?

Educația, ca orice sistem, are o considerabilă forță inerțială. Ca și altele, nu acceptă repede, ușor, modificări structurale, standarde de performanțe, competiția. Politicianismul a făcut ca această inerție să se dezvolte. În loc să depună toate eforturile pentru a determina ca Educația să funcționeze în concordanță cu lumea, politicieni destrămați, pentru care integritatea este o …boală, țin Școala captivă în lumea lor. Prin exerciții legislative ineficiente, în răspăr cu punctele de vedere ale experților. Școala lor nu mai e pentru copii, ci pentru cópii. În loc să reformeze cadrul legislativ pentru a dezvolta, individual, personalitatea celor care învață, Școala lor a produs cópii în serie. Mintea conștientă a acestor politicieni care au destrămat Educația în România e afectată de o anestezie prea îndelungată: somnul lor în stare de veghe a născut în anii din urmă hibridul monstruos care e Școala de azi. Desigur, ca să se ajungă aici, nu trebuie uitată inapetența funciară pentru adevăr și integritate, manifestă în general în clasa politică.

Cum, oare, e posibil ca mintea acelor oameni politici să se despartă de propria lor conștiință atunci când produc, cu bună știință, traume în sistemul Educației din România?

Un an nervos acesta. Un an în care alegerile parlamentare generează fenomene nocive pentru societate. Unul dintre ele este cruciada impostorilor care au ținte predilecte. Dacă Școala se schimbă în bine, oamenii aceștia ar putea fi priviți apoi ca simple curiozități. Dacă Sănătatea s-ar recupera și condiția sanitară a celor în nevoie s-ar îmbunătăți, oamenii acești ar deveni simple exponate într-un muzeu al curiozităților.

Școala este, ca și Sănătatea, pacientul bolnav acum care ar trebui să intre întrun program de vindecare. Numai că doctorii fie au plagiat, fie au plecat din țară, fie se luptă cu condiția improprie a propriei profesii.

Doctorii universităților noastre își văd liniștiți(?!) de treabă. În departamente, în facultăți, în consilii și în facultăți. Rareori ies în public pentru a-și spune punctul de vedere. ‘Sistemul” veghează ca ei să aibe acest comportament. De fapt, se pare că mulți și multe nu doresc să se…implice. Se duc la „ore” și pleacă de la „ore”, „predau” și pun note. Asta înseamnă Școala. Și suntem într-un alt an universitar în care numărul candidaților la facultăți a scăzut. Și nu dorim să vedem că avem partea noastră de răspundere pentru calitatea Școlii pe care o reprezentăm în societate. Contribuim mai mult sau mai puțin la ținerea în viață artificială a unei clase moarte, a unei Școli depășite în bună măsură.

Clasa moartă ar trebui să devină o fotografie de epocă, în sepia, pusă într-un album dintr-un dulap. Trecând timpul peste ei și ele, elevii și elevele, studenții și studentele vor să fie vii, să vadă că Școala e pentru ei/ele, altfel ce rost are? Altfel, bătrâni, vor duce în spate, un manechin, dublul lor, copilăria și adolescența vidate de energie, uscate de ideile înghețate ale liderilor „clasei moarte”.

ARTICOL PUBLICAT PE BLOGUL AUTORULUI

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp