(Foto: Guliver/Getty Images)
O furnică duce-n spate
Șapte kile jumătate
Un' te duci tu surioară
Ia, mă duc și eu la școală.
Citeam zilele trecute despre scandalul manualelor școlare în România și mare mi-a fost mirarea când am auzit de manuale de dirigenție și sport. Înțeleg, trebuie manuale pentru materiile principale, dar mi-e greu să pricep care ar fi rostul unui manual de sport. Iar dirigenția credeam că este de domeniul trecutului.
Înțeleg frustrarea părinților care își văd copiii de 7-8 ani obligați să care zilnic un teanc de maculatură, plus caiete speciale, echipament pentru sport și câte și mai câte. În primul rând nu este sănătos să cari atâtea, dar se pare că celor din Ministerul Educației nu le pasă de sănătatea copiilor, atâta timp cât toată maculatura asta se vinde și părinții trebuie să o cumpere.
În Marea Britanie copiii de școală primară nu cară la școală cărți și caiete și au foarte puține teme. Manualele stau la școală, la fel și echipamentul de sport. Temele sunt săptămânale și au două caiete, unul de matematică și unul de spelling. Plus un caiet special pentru lectură, unde părintele semnează zilnic ce a citit elevul. Sunt încurajați să citească zilnic cel puțin câteva pagini, dar în rest au o temă pe săptămână la cele două materii principale, iar tema se predă în săptămâna următoare. Nu le ia mai mult de o oră să o facă. O oră! Pe săptămână!
În rest se pune foarte mult accentul pe dezvoltarea abilităților naturale ale copiilor. Cadrele didactice încearcă să vadă, să tatoneze la ce sunt buni elevii și ce le place să facă. Că doar nu sunt cu toții buni la matematică și nu vor ajunge toți specialiști în neurochirurgie, avocați sau specialiști IT. Și bineînțeles au grijă să nu-i streseze. Orice, doar să nu-i streseze. De exemplu, rezultatele anuale se dau în plic închis părintelui. E treaba părintelui dacă le împărtășește elevului și nu există ședințe comune cu părinții. Parents evening (seri cu părinții) se țin separat, doar între părinți și profesori, astfel încât primii să nu se simtă jenați dacă alții copii din clasă au rezultate mai bune.
(Foto Guliver/Getty Images)
Școala începe în UK la vârsta de 4 sau 5 ani cu un an pregătitor. Unii copiii sunt așa mici, dacă sunt născuți de exemplu la sfârșitul lui august! Îmi povestea un profesor că adorm pe covor în a doua parte a zilei, după masa de prânz.
Tratament special pentru copiii din anul 6 în săptămana examenelor: Mic dejun gratuit în unele școli
În finalul anului 6 elevii, care au 11- 12 ani, sunt evaluați la materiile principale - matematică, engleză și științe. Examenele sunt cunoscute sub denumirea de SAT Tests ( teste SAT). Surprinzător, abrevierea nu înseamnă nimic. Testele au fost introduse inițial în anii '30 și erau denumite Scholastic Aptitude Test ( teste de aptitudini scolastice ). Denumirea fost percepută negativ de public de dragul corectitudinii politice, numele a fost schimbat de-a lungul timpului de mai multe ori, ajungând în prezent să nu însemne nimic și examenele sunt denumite, simplu SAT.
Testele sunt puternic criticate din două motive. Primul - că supun elevii de vârste destul de mici la un stres foarte mare. Al doilea ar fi că, în încercarea de a obține rezultate bune la teste, mulți profesori din școlile de stat pregătesc copiii doar pentru teste și lasă deoparte ce nu se cere în teste, lucru care este evident în detrimentul pregătirii generale a elevilor pentru viața academică și profesională.
Oricum, cu toate încercările de abolire a testelor SAT și înlocuire a lor cu evaluări ale profesorilor de clasă ai elevilor, testele se dau în continuare și sunt un motiv de anxietate și stres pentru elevi și părinți deopotrivă. În special pentru copiii mai puțin performanți în clasă, pentru cei emotivi sau lipsiți de încredere. Să nu uităm, e vorba despre elevi într-un sistem de învățământ care face tot posibilul să nu-i streseze, unde au puține lecții, sunt împărțiți pe grupe după abilități și în general cam cocoloșiți. Acești elevi sunt deodată puși în situația de a susține 4 examene serioase cu limită de timp și unde profesorii de clasă, care în situații normale i-ar ajuta, nu au voie să le dea nicio indicație. Așa încât cele mai multe școli încearcă tot ce pot să-i pregătească moral pentru consumul emoțional pe care îl presupun aceste examene.
În perioada SAT-urilor și după ce au identificat copiii mai emotivi, școlile alocă personal care stă pur și simplu de vorbă cu elevii, dacă e cazul și cu părinții, îi asigură nu-i nimic de speriat, că nu-i dracul așa de negru, iar dacă nu vor avea rezultatele dorite important e să treacă, pentru că au timp în școala secundară să recupereze și multe altele. În plus, înainte de examene se susțin Mock SATs. Cu toate astea, încă mai vezi elevi speriați, unii plângând, chiar în săptămâna în care se dau examenele.
(Foto: Guliver/Getty Images)
Și ce să mai facem să liniștim copiii, după toate astea?
Unele școli, iar practica este destul de întâlnită, oferă Breakfast Club ( club pentru mic dejun ). În loc să meargă la școală la ora 9 fără un sfert, elevii din anul 6 pot veni cu o oră înainte și participă la Breakfast Club. Așa pot vorbi între ei și cu profesorii care îi încurajează într-o atmosferă mai relaxată, înainte de a intra în clase pentru examene. În general micul dejun oferit este gratuit și pe deasupra și delicios, de cele mai multe ori. Că doar și creierul funcționează mai bine după o masă gustoasă!
În final, cunoscând sistemul de învățământ din România din ce am auzit și m-am informat și pe cel din Anglia „pe viu”, prin experiențele la primă mână, mă întreb care este mai bun. Ce este mai bine pentru viitorul academic și profesional al copiilor noștri? Să le cerem prea mult în numele competitivității, să îi încărcăm cu teme de la vârste foarte mici, să-i încurcăm cu prea multe manuale, să le cerem caiete speciale și te miri ce altceva la orice materie. inclusiv dirigenție și sport ?!
Sau să facem școala fun - așa cum o consideră copiii mei în Marea Britanie - să o luăm la un pas mai lejer, în special pentru elevii de vârste mici, să facem totul ca cei mici să meargă cu plăcere la școală și mai ales să nu îi stresăm. Au suficient timp să fie stresați când cresc. Să găsesc un răspuns pentru dilema mea mi-am îndreptat atenția spre PISA Rankings, inițiale de OECD în 70 de state. PISA este abrevierea pentru Programme for International Student Assessment - program de evaluare internațională a studenților - care analizează gradul în care elevii de 15 ani aflați, la sfârșitul educației obligatorii, sunt pregătiți pentru viața profesională. Programul se bazează pe teste date elevilor de 15 ani în 70 de țări. E drept că sunt testați elevi aflați în educația secundară, dar cred că acest lucru este relevant pentru că în general sistemele de educație din România și Regatul Unit continuă pe cam același tipar.
Conform celor mai recente date privind testul PISA, nici una din cele două țări nu are un sistem de educație performant. Regatul Unit se află pe locul 27 la matematică, pe locul 22 la citire și pe locul 15 la științe, nu numai în urma performerilor de top, ca Singapore și Finlanda, dar chiar și după Vietnam, Polonia și Estonia. România se află pe locul 48 din cele 70 de state testate, ocupând ultimul loc între țările din Uniunea Europeană.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Si la evaluarile profesorilor, majoritatea profesorilor finlandezi recunosc ca mai au de invaat si imbunatatit, pe cand profesorii romani 80% au spus ca ei sunt suficient de pregatiti! .
Nu vreau sa aduc in discutie testele PISA pentru evaluarea elevilor de 15 ani, insa vreau sa spun ca niciun argument nu-mi pare a avea o valoare suficienta pentru a admite testarea elevilor inainte de 15/16 ani (de tipul testelor SAT). Care, prin rezultatul obtinut, poate decide intentia de orientare profesionala a "elevului" testat. Pentru ca i-as oferi "intentiei de orientare profesionala" valoarea personala elevului, evitand astfel eventualele aspecte sociale (de tot felul, chiar si cele conflictuale) obtinute prin perpetuarea erorilor in abordarea interpretarilor sociale, de exemplu, ale unui singur invatator/profesor.
Ar mai fi si faptul ca, diferentiat pe genuri, elevii au un moment comun al maturizarii in jurul varstei de 15/16 ani. Argument pentru alegerea "corecta" a momentului testarii pentru a decide intentia de orientare profesionala a fiecarui elev, in opinia mea, indiferent de gen.
Observam ca, astazi, informatia e obtinuta mult diferit fatza de anii anteriori (cand, de exemplu, se depunea un efort mult mai mare, cautand cat mai multa informatie prin exercitiul lecturarii, astazi avand chiar audio book-uri sau aplicatii "text-to-speech", ascultand in casti). Astfel, putem admite, macar partial, ca nivelul de informatie diversa poate conduce la maturizarea accelerata a elevilor.
Se vorbeste, despre reducerea nivelului de performanta, de capacitate analitica, in randul elevilor, in zilele noastre fatza de anii anteriori. Dar nu se spune daca reducerea performantei, la nivel macro si comparata cu anii anteriori, e cauzata, la nivel individual, de pierderea interesului unor elevi ajunsi deja la maturitatea la care si-ar dori sa isi afirme "intentia de orientare profesionala". Nu am vazut niciun studiu care sa scoata in evidenta o eventuala schimbare a varstei maturitatii datorita nivelului inalt de acces la informatie diversa, la elevii de azi fatza de alte perioade anterioare. E o simpla ipoteza expusa pentru a evalua posibilele cauze si pentru a determina eventuale solutii.
Poate ca ar ajuta la o intelegere mai buna a situatiei si la posibila pregatire a deciziilor de restructurare a metodelor care guverneaza, sub o forma sau alta, sistemul educational, inca, actual. Eu m-as bucura sa observ o dorinta de restructurare a acestor principii, chiar de la nivelul UE, prin determinarea si expunerea unui cadru orientativ care sa cuprinda metodele educative (expuse gradual, jocuri, comunicare prin literatura si intelegerea mediului natural si informational, dezvoltare stiintifica si filosofica) modalitatea de evaluare a elevilor dar si contributia evaluarii lor in determinarea "intentiei de orientare profesionala".
Cineva (drag) mi-a spus, mai demult, ca intelege ce spun eu dar ca niciodata nu se va intampla ... Pot sa spun, cu un non-zambet, rational, ca schimbare va exista mereu, doar ca momentul de timp difera, descriind situatia ca pe o formula de organizare, prin "control" social-benefic, a celor de acum ori a celor de alta data ;)
Cheerio!
Ideea articolului cred că este că nu abordarea contează, cât calitatea sistemului în sine, adică: infrastructură, starea cadrelor didactice (pregătire & motivare) și a conducerii (spoiler: directorii piloși, șpăgari sau mafioți nu ajută).
În rest, depinde ce vrem: noi românii facem muncitori foarte buni care acceptă cele mai mizere condiții fără să clipească, dar sunt instabili emoțional, ei fac oameni fericiți, dar cam blegi și ”entitled”.