Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Părinții îmi cer teme, chiar și la clasa pregătitoare. Știți ce fac atunci?

Mă întorc cu mulți ani în urmă, în copilăria mea când tema de acasă era pusă la loc de mare cinste între activitățile pe care le desfășuram pentru pregătirea mea zilnică. Știu că îmi plăcea tare mult să îmi fac temele, care aveau dimensiuni normale (câteva exerciții și o problemă-două, cu plan de rezolvare). Vacanțele erau o adevărată întrecere între unii dintre noi. Aveam caiete scrise îngijit, în care rezolvam sute de exerciții și probleme (fără să exagerez și fără a fi impuse de învățătoare). Așa eram eu, lucram suplimentar cu drag și pasiune, lucru care nu era valabil pentru toți colegii mei.

Ajunsă elevă la liceu, lucrurile s-au schimbat, așa cum s-au schimbat și calitatea și conținutul temelor. În proiectele de lecție pe care le făceam, ca practicantă, știam că verificarea temei pentru acasă e un moment important în desfășurarea orei. Mi-am dat seama mai târziu că era important să văd ce reprezintă tema, dacă elevii știau să o rezolve singuri, fără ajutor.

Ceea ce știam despre pedagogie a fost răsturnat în momentul în care am ajuns la clasă ca învățătoare, într-o comunitate care mi-a provocat cariera didactică timp de 25 de ani. Am aplicat și am reorganizat tot ce învățasem. Multe, foarte multe, nu se potriveau aici. 

Cui să dau temă acasă? Erau puțini cei pentru care aceasta activitate se dovedea benefică. Aceștia își făceau temele, lucrau și suplimentar, citeau și erau mereu curioși să afle lucuri noi. Ei au înțeles că doar așa își vor consolida ceea ce au învățat în clasă și că poate, neavând cine să îi ajute acasă, se vor strădui să-și ducă la sfârșit sarcinile temei.

Foto: Guliver Getty Images

Lucrurile nu erau la fel pentru ceilalți care nu aveau caiete, pe care nu avea cine să îi ajute acasă, care nu aveau un loc unde să învețe în condiții cel puțin normale. Pentru copiii proveniți din familii foarte sărace, fără venit, cu nivel educațional scăzut (8 persoane într-o încăpere ce servea drept bucătărie, baie, dormitor), temele erau doar un cuvât sec auzit zilnic din gura învățătoarei, dar fără nicio relevanță în viața lor. Iar progresul acestor copii s-a datorat doar activității desfășurată cu ei la clasă.

Văzând cum stau lucrurile, am găsit multe alte variante la tema pentru acasă. Am personalizat și individualizat parcursul predării-învățării-evaluării. Mi-am dat seama ce merge și ce nu merge, am regândit punctual ceea ce simțeam că va fi în folosul copilului.

După aproape 30 de ani am avut alte provocări: altă comunitate, școală, părinți și, mai ales, alți copii. A fost greu, dar nu imposibil, să îi fac pe părinți să înțeleagă la începutul clasei pregătitoare că nu se dau teme, atunci când mă întrebau: „Ce temă au pentru a doua zi?” (întrebau de parcă tema era pentru ei și nu pentru copii). 

Începând cu clasa I antrenamentul acasă era foarte redus cantitativ, dar cu un conținut calitativ ridicat, în scopul consolidării și perfecționării acolo unde a fost nevoie, recuperare sau dezvoltare în situații punctuale.

Barometrul temelor sunt copiii. Eu îi întreb de fiecare dată cât, ce, cum vor să lucreze în funcție de tema lecției și, de nivelul la care sunt în urma unor evaluări.

Elevii mei au votat ca ziua de vineri să fie ziua fără teme. Am dat acestei activități numită „antrenament” (le-am explicat importanța unui antrenament) o altă față: o varietate de acțiuni pe placul lor, realizarea unor sarcini în cadrul proiectelor desfășurate (pe unitățile tematice), fișe creative, care stimulează gândirea critică, cu provocări de tot felul. Îmi reglez permanent activitatea în funcție de modul în care le simt pulsul vieții de elev. Cât de mulțumit poți să fii când, la finalul zilei, spun: „Lili, ne dai astăzi fișe suplimentare?”

Înaintea zilei în care elevii intră în vacanță, se mai găsesc doi ochi să mă privească întrebători și o voce să îi acompanieze, spunând: „Ne dai temă în vacanță?” Eu le răspund cu o altă întrebare: „Ați avut vreodată teme în vacanță?” 

Citind anunțul Ministrului Educației, mă gândesc la cât de diverse sunt situațiile, contextele, perspectivele de abordare, aspectele pozitive/negative derivate din această activitate „tema de acasă” pentru elev. La cât de greu este de reglementat volumul temelor și cât de greu sunt de elaborat instrumentele de verificare a timpului pe care copiii îl petrec la teme.

De la dascălul, cel în mâna căruia se află puterea de a măsura când, cât, cum și mai ales cui se dau teme, mă duc la elev, cel care este subiectul acestei discuții controversate. Oare cadrele didactice îi cunosc atât de bine profilul vârstei și dezvoltării încât să fie sigure că parcursul acțiunii educaționale din care face parte are o finalitate dorită?

Societatea se schimbă, se dezvoltă, elimină sau adaugă elemente, iar noi ar trebui să îi formăm pe copii să facă față provocărilor și situațiilor diverse de viață. Nu mai educăm copii toleranți, ascultători, care rezolvă la nesfârșit sarcini repetitive, mulțumiți doar cu informația transmisă de cadrul didactic.

Copiii au diferite stiluri de învățare, ei asociază elemente pe care noi nu le anticipăm, învață în contexte diferite, situațiile de învățare au ieșit din carapacea disciplinelor, având o abordare interdisciplinară. Lucrurile care au relevanță sunt cele care le formează competențe transferabile.

Dragi colegi, haideți să privim cu atenție la cei de lângă noi și să vedem ce își doresc, de ce au nevoie, unde vor să ajungă și să înlăturăm competiția lui „cine dă mai multe teme, cine folosește mai multe auxiliare, cine participă la mai multe concursuri”.

Îmi doresc să stau în clasă lângă niște copii fericiți, care își doresc să vină a doua zi la școală, dornici să afle ce le-a pregătit Lili.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Felicitări autoarei!
    • Like 0
  • Hoinara check icon
    modelul de invatare cu predare inchisa si "de aprofundare"cu teme pentru acasa este total depasit. modul interactiv in care se stimuleaza creativitatea, se identifica aptitudinile si se ghideaza copii spre ceea ce le place sa faca este cel mai potrivit. suntem un popor de mate- fizica, mate info mai nou. suntem oare un popor fericit ? pana la urma care e tema noastra pentru acasa ? :)
    • Like 0
    • @ Hoinara
      Anon check icon
      Si daca suntem un popor nefericit, asta se datoreaza modului de predare de la scoala?
      • Like 0
  • george check icon
    Pt JOS GUVERNESCU
    Defineste notiunea de concurenta sanatoasa si cadrul normativ referitor la aceasta notiune.Daca nu gasiti aceste informatii, rezulta ca nu prea avem ce discuta.
    • Like 0
    • @ george
      Vorbești ca un jurist din schema de personal a unei instituții publice.
      Aș putea să-ți vorbesc de concurența sănătoasă dând ca exemplu firme private dintr-un anumit domeniu (oricare) de pe piața liberă. Nu ar fi însă cel mai nimerit exemplu, așa că am să vă definesc ceea ce vreți printr-un contraexemplu, ceva de genul „așa nu”.
      Învățământul la baza lui (adică la nivel de oameni angajați acolo → profesori) este practic nereformat. Indiferent de cum își fac jobul, toți iau același salariu. Treptele salariale sunt în funcție de grade și de vechime, adică lucruri fără nici o legătură cu munca efectivă la clasă a cadrelor didactice. Ei, un sistem concurențial sănătos este opusul acestui sistem anchilozat și desuet, un sistem care apreciază angajatul în funcție de cât are de lucru și de cum își face jobul.

      Evident, această problemă o întâlnim de fapt în toată administrația publică, care nici ea nu este reformată la baza ei, adică la nivel de angajat...
      • Like 0
  • george check icon
    Despre sportivii de performanta se spune ca 5%e talent si restul munca.
    Ca urmare, toti copiii au talent 5% restul e munca.Unde se face munca asata?O parte in scoala si restul in afara ei.Dar aceasta munca din afara scolii trebuie sa fie preluata nu ca o obligatie ci ca o placere.Aici intervine educatia.
    Poate exemplul cu sportivii e cam forta, asa ca nu ma criticati.Dar am vrut sa spun, ca oricat de dotati ar fi initial copiii, daca nu e munca pe parcurs talentul se pierde.Interzicerea temelor acasa e o initiativa de blocare a exercitiului.Nemaivorbind ca asigurarea unui climat concurential poate fi deosebit de stimulativ.
    Sau poate ca are aceasta decizie alte scopuri, cu bataie mai lunga, cine stie........
    • Like 1
    • @ george
      N-a interzis nimeni temele pentru acasă.
      Cât privește concurența și climatul concurențial, eu zic să facem întâi o concurență sănătoasă pentru profesori, și după aceea să ne gândim cum să organizăm și o concurență sănătoasă pentru elevi...
      • Like 0
  • DOAMNĂ învățătoare, mi-a plăcut mult ce ați scris.
    Ați sintetizat totul aici: „Îmi doresc să stau în clasă lângă niște copii fericiți, care își doresc să vină a doua zi la școală, dornici să afle ce le-a pregătit Lili.”
    • Like 1
  • check icon
    Stimată doamnă, creierul trebuie cumva cultivat, într-o formă sau alta. Dacă soluția dv. la nr excesiv de mare de teme pt acasă este „teme zero” mi-e teamă că greșiți fundamental. Ăia din Orient care s-au clasat cel mai bine la testul PISA sînt d-ăia care fac teme tot timpul, care caută mereu ceva, inovează... Pe noi ne deranjează foarte tare cînd statisticile ne plasează pe penultimul loc din UE, dar să știți că așa și este, de asta nu scapi ușor.
    • Like 0
    • @
      Hoinara check icon
      scopul in viata nu este sa te clasezi fain frumos in statistici dar este sa fii multumit si fericit cu viata ta. o poti face daca descoperi ceea ce iti place sa faci , daca ai vreun talent , sa il cultivi si sa obtii asftel performante. cu teme pentru acasa cate 100 de probleme la mate de azi pe maine rezultatul este indobitocire totala . viata este mai mult decat rankinguri . cred ca e relevanta povestea aia cu John Lennon cand a fost intrebat la scoala ce vrea sa fie cand va fi mare si el a zis "fericit " si i-au zis de la scoala ca nu a inteles tema iar el a raspuns ca ei nu au inteles ce e viata. ceva de genul...
      • Like 0
    • @ Hoinara
      Anon check icon
      Parca scopul in viata si-l decide fiecare singur.
      • Like 0


Îți recomandăm

Protest 10 august

„Dacă se rostesc astfel de cuvinte cum face Liviu Dragnea, adică moarte, omor, bătăuşi, droguri, fascişti, toate sunt calculate, repetate de domnul Dragnea şi de consilierii săi pentru a construi o justficare în ochii opiniei publice a unor intervenţii asupra manifestanţilor anti-PSD care, până acum nu au comis nicio violenţă”, spune Cristian Tudor Popescu. (Foto: Inquam Photos)

Citește mai mult