Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Copiii noștri vor fi liberi, dar nu trăind în cuștile în care suntem dispuși să îi creștem noi

Copiii noștri vor fi liberi

Sunt născută în anul cutremurului, în 1977. Copilăria mi-am petrecut-o în comunism. În cercul părinților mei existau câțiva adulți pe care îi vedeam frecvent care, la fiecare masă, întâlnire sau petrecere, făceau inventarul copiilor excepționali plecați din țară. Aveam senzația că-i cresc pe-ai lor pentru evadarea asta și încă nu știu de ce ai mei nu ne-au impulsionat niciodată în direcția plecării din țară. Acum sunt sigură că nu din patriotism, deși mama, care poate să mai citească ce scriu, mă va contrazice. Cred că am avut, ca întreaga mea generație, această posibilitate pe masă, la fel cum am avut-o și pe cea de a rămâne. În cazul meu, parte dintr-o generație din care doar cei ce n-au vrut n-au plecat, rămânerea nu a fost un act conștient. Am rămas și-atât.

Vorbesc extrem de des cu prieteni, cu copii sau fără, care mă întreabă, aidoma prietenilor părinților mei, dacă îmi cresc copilul spunându-i că va pleca din țară. Pregătindu-l să plece. Nici la mine nu e vreun patriotism când spun că nu. Îi dau toate premisele să aleagă, când va fi cazul, să plece sau să rămână. Îl ajut să-i fie simplu să rămână sau să plece, dar nu-l cresc în ideea că va pleca, la fel cum nu-l cresc în ideea că va rămâne.

Pe cât de mult și-au dorit părinții noștri libertatea, pe atât de mult suntem noi dispuși să ne-o sacrificăm pe-a noastră și pe-a copiilor noștri.

Ar însemna să fiu complet ignorantă să nu văd că trăim o viață mai bună decât au trăit-o părinții noștri, mai cu seamă din perspectiva libertăților. Ar însemna, de asemenea, să fiu complet obtuză să nu văd că libertățile astea care acum nu ni se par mare lucru, erau înainte de ’89 niște vise care nici măcar nu puteau fi șoptite. Ar însemna să fiu complet ruptă de realitate să nu-mi dau seama că nu din cauza limitării lor, ci a limitărilor sociale, ce pot vorbi eu azi cu copilul meu e mult, mult mai mult decât puteau sau credeau că pot părinții mei să discute cu mine. Încep așadar această opinie cu concluzia firească „nu, nu era mai bine înainte, copilul meu nu ar fi putut crește atunci așa cum crește acum”.

Trebuie să existe și un „dar” aici. Pe cât de mult și-au dorit părinții noștri libertatea, pe atât de mult suntem noi dispuși să ne-o sacrificăm pe-a noastră și pe-a copiilor noștri.

Luăm tot ce a venit la pachet cu momentul Decembrie 1989, dar ne căutăm cu disperare alte ziduri de care să ne înconjurăm și ne construim cuști cu alte ideologii, nu cele comuniste, din care, de data aceasta, nu mai vrem să evadăm.

Avem, iată, libertatea de a citi orice, neîngrădit și necenzurat, nu mai avem cărți „pe sub mână” și ridicol cenzurate, dar ridicăm singuri zidul lecturilor facile și a pseudo-științei în fața științei adevărate care acum ne e atât de accesibilă. Și ne simțim bine în această nouă cușcă a credințelor noastre care ne confirmă ideile, ignorând o minimă posibilitate că în afara zidurilor noastre e ceva mai mare și care, poate ne-ar ajuta să creștem în vreun fel. ”Cine mai are timp să citească”, auzim din ce în ce mai des de la urmașii celor care au murit acum 32 de ani pentru ca noi să nu mai citim, iar și iar, cărți cu doctrine politice reinterpretate special pentru a ne uniformiza.

Am trecut de la spaimele că „ne ascultă” și că tot ce spunem poate fi folosit împotriva noastră în feluri la care nu ne puteam gândi la spaima că „ne vede Dumnezeu”. Și că ne bate, inevitabil o să greșim ceva. Lipsa libertății de exprimare am înlocuit-o cu o reinterpretare a libertății religioase care i-ar face invidioși pe mulți extremiști de pe alte continente. Tot ce pot spune e că avem, cu toții, exemple de practici, nu de învățăminte religioase în școli, în colective profesionale, în săli de operație și cine știe pe unde. Au murit niște oameni pentru ca noi să putem spune orice și orice-ul acela e acum limitat nu de legi și structuri absurde, ci de spaima unei justiții divine de la care nu așteptăm dreptate și bunătate, ci, nu știu de ce, pedepse.  

Religia introdusă abrupt în școli ca practică religioasă absurdă (doar cine nu a ascultat un cor de copii recitând, pe timp de pandemie, în fața ecranelor „Înger îngerașul meu” nu știe ce spun) și nu ca știință ne-a făcut copiii să nu se uite peste umăr mereu nu doar spre noi, adulții care-i putem ajuta (părinți, bunici, profesori), ci și către niște zeități care le pot reduce dificultatea tezelor, le pot aranja evaluări mai permisive, bunăvoința profesorului sau, de ce nu, chiar vreun răsunător succes la examen. Am ajuns să credem că nu știința, ci credința și practicile religioase (le-am auzit pe toate: mir, tămâie, rugăciuni în genunchi) ne vor rezolva toate problemele, chiar și pe cele mai complicate, fie ele de Matematică, de Fizică sau medicale.

Voioșia cu care am valsat noi înșine spre alte ziduri între care ne place să fim închiși sub pretextul libertăților religioase, de gândire sau de expresie e de speriat pentru oricine mai are, cât se mai poate azi, un echilibru în gândire. Creștinismul sau știința în numele cărora construim zidurile între care să ne simțim confortabil închiși nu au nimic a face cu pedepsele răsunătoare pe care le așteptăm și nici cu dificultatea unor examene, fie ele și de Mate, ci cu cunoașterea, cu bunătatea, cu libertatea, iertarea și generozitatea.

Suntem în luna Revoluției (sau cum i-om spune fiecare dintre noi) și mi-ar plăcea ca, în numele morților din ‘89, să ne gândim cât de liberi ne sunt copiii și că libertatea lor nu e doar libertatea de a evada din țara și din cuștile în care-i creștem. Și poate, ca printr-un miracol de Crăciun, să începem să-i creștem crezând cu tot ce știm și putem în zeii din ei, copiii noștri, nu în cei din afara lor.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nume check icon
    Conceptualizam si idealizam prea mult anumite lucruri simple. În acest moment este un conflict deschis între conservatori și moderniști. Conservatorii sunt majoritari și în creștere în populația generală a tari și modernistii minoritari și în scădere. Este clara tendinta de "tabloidizare" a societății românești datorita conservatorismului de tip stăpân-sluga, biserica medievală (nu religie), un naționalism desuet și de prost gust, susținerii sau indiferentei în fata corupției, indolentei și incompetenți precum și dorința de a nu schimba nimic în aceasta societate. Moderniștii, în ciuda faptului ca sunt vocali și destul de bine reprezentați în anumite paturi sociale, puterea lor - sau aș putea și spune și abilitatea lor - este redusa. Schimbările în societate sunt lente și foarte lente, prin urmare nivelul de frustrare este foarte mare și de aici senzația de inchistare într-un loc în care nu se simt bine. De aceea soluția de a pleca în straintate sau măcar a-și îndrumă copiii sa plece sa studieze și sa lucreze în străinătate este normala. Iar dacă vreunul se întoarce este bine, dacă nu este iarăși bine. Părinții lor plătesc cu vârf și îndesat taxe și impozite, iar în absolut poate chiar mai mult decat conservatoristii, prin urmare nu datorează acestui stat nimic.
    • Like 1
  • Nu este vorba de Revolutia din 89 din ce am sa tusez succint in acest comment ci despre o anomalie de subtrefugiu made in Romania. Dv. stiti ce au inteles generatiile parentale care au fost nevoite cu forta constranse impotriva propriilor doctrine inchistate de viata comunista la o oarecare schimbare catre niste luminatii occidentale pe care de altfel in matca lor interioara nici nu le-au inteles nici nu au vrut sa le inteleaga ?. SA FIE CRIMINALI de subconstient domnilor stricto-sensu. Genocidul educational aplicat de acestia progeniturilor lor inclusiv instinctul involuntar CRIMINAL l-au transmis prin gena sau prin stantare mentala cu forta unor adolescenti de prezent dezorientati gata sa aplice orbeste niste de click-uri tip tonomat existential care pentru ei vin sub diferite forme de curiozitate si permisivitate prea larga sistemica. Si ?...se produce domnilor la nivel national involuntar sau mascat sub umbrela NATIONALISMULUI PATRIOTIC. Din fericire nu toti.... mai exista si oaze de normalitate. Pentru cei inteligenti si lucizi va urez Sarbatori Fericite pline de alegeri inspirate in viata acesta fiind printre ultimele comentarii ale acestui an !
    • Like 1
  • Eu aș zice că e mai aproape de adevăr formularea: nu e mai bine acum decât înainte de 1989. Ceea ce e valabil pentru majoritatea populației rămasă în țară și al celei plecate peste hotare. Am în vedere ceea ce ne puteam permite ănainte față de astăzi din punct de vedere material. Libertatea de exprimare nu te ajută suficient să trăiești mai bine și, chiar cenzura, care astăzi funcționează cu aceeași eficiență sub masca acestei libertăți de exprimare. De asemenea, jaful resurselor materiale este cu mult deasupra hoțiilor și pungășiilor din perioada numită comunistă.
    • Like 1
  • Eu aș zice că e mai aproape de adevăr formularea: nu e mai bine acum decât înainte de 1989. Ceea ce e valabil pentru majoritatea populației rămasă în țară și al celei plecate peste hotare. Am în vedere ceea ce ne puteam permite ănainte față de astăzi din punct de vedere material. Libertatea de exprimare nu te ajută suficient să trăiești mai bine și, chiar cenzura, care astăzi funcționează cu aceeași eficiență sub masca acestei libertăți de exprimare. De asemenea, jaful resurselor materiale este cu mult deasupra hoțiilor și pungășiilor din perioada numită comunistă.
    • Like 0
  • Sper să nu ajung să văd vreodată ceva așa oribil cum ar fi o lume fără Dumnezeu, așa cum v-ați dori Dvs, din păcate. Faptul că nu aveți nici în clin nici în mânecă cu religia se vede cu ochiul liber din ceea ce scrieți, prin felul în care înțelegeți lucrurile și felul cum puneți problema. Pentru Dvs. religia implică o restrângere a libertății. Dar nu ați auzit de ideea că ”libertatea este necesitate înțeleasă”? Cu alte cuvinte o libertate totală, absolută, cu lipsa oricăror constrângeri, așa cum ne-o imaginăm la prima vedere, e imposibilă. Omul devine liber când își asumă constrângerile naturale, firești și le integrează armonios în sistemul său de valori. Un exemplu plastic: dacă am ”ziduri” în jurul meu, mai ales construite de mine, ziceți că asta ar fi o restrângere a libertății. Dar dacă eu mi-am construit o CASĂ? Am ziduri în jurul meu? Am. Rezultă de aici că nu sunt liber? Nu neapărat. Asta depinde de alte lucruri, nu de zidurile casei. Alt exemplu: dacă nu umblu gol pe străzi și nu îmi fac toate cele în văzul lumii înseamnă că nu sunt liber? Dar dacă nu spun în gura mare tot ce îmi trece prin cap? Dacă sunt constrâns de legea gravitației să mă mențin la sol și nu pot zbura după dorință înseamnă că nu sunt liber? Dar dacă mă duce gândul într-un loc îndepărtat și nu mă transpun instantaneu acolo? Astea par aiureli, dar sunt un contraexemplu la ideea de libertate în sens absolut. Și atunci cum tind către libertate? Exact cum am spus mai sus: prin conștientizarea ”zidurilor” naturale, firești și integrarea armonioasă a lor cu zidurile create de mine, în cadrul stilului meu de viață. Dvs. vorbiți în mod inconsistent și pueril despre libertate și împotriva ”zidurilor”, doar pentru a pleda pentru ateism și împotriva religiei. Urât! N-ați înțeles că omul religios nu are un deficit de minte sau de libertate, ci dimpotrivă are o înțelegere superioară asupra lumii și o mai mare libertate. Asta (deocamdată) este imposibil de înțeles pentru Dvs. și de aceea nu mai insist cu o justificare ”în deșert”.
    • Like 2


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult