Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Cum mi-am depășit în facultate frica de a fi considerat prost: „- Domnule profesor, n-am înțeles nimic. Sunt atât de neștiutor, încât nici măcar nu știu ce să vă întreb ca să ies din neștiință”

Absolvenți de facultate

Foto: Virgil Simionescu/ Inquam Photos

În ultimul articol vă povestisem despre ce am observat eu în patru ani de dat mediații elevilor de gimnaziu și liceu. Pomenisem despre cele două handicapuri (ale părinților și elevilor) și am spus la final că, doar învingând acel impuls de a nu pune întrebări de frica eșecului și a judecății celorlalți, vom schimba ceva în educație.

Vreau de data asta să vă povestesc o întâmplare „academică” în care am reușit să înving frica de a fi judecat de profesor. În facultate aveam un curs similar cu programarea. Profesorul era relativ tânăr, de o vârstă oarecum apropiată de a noastră, foarte inteligent, dar cu un mic impuls de a merge cu predatul mult prea rapid. Acesta simțea că, dacă cel din față a înțeles (de regulă cel din față era și cel mai inteligent dintre noi și înțelegea foarte bine tot ce-i predai), toată clasa a înțeles și nu mai e nevoie de întrebări suplimentare. Într-un curs ni se preda un program linie cu linie, explicat în ritmul relatat mai sus. Toată scena era ruptă parcă dintr-un film mut, în care cu toții ne uitam unii la alții cu privirea de „Ai înțeles ceva? Nici tu? Nici eu. Ce naiba facem la examen?”, urmat de un liniștit și sigur pe el „Băi, ați înțeles?” de la profesor, urmat în mod firesc de cincisprezece capete care aprobă total la nimereală doar de dragul evitării discuției.

Situația continuă până când, ca prin minune, proful simte că noi suntem cam pe lângă, așa că accentuează puțin întrebarea. Cum a schimbat foaia, cum n-am mai dat din cap aprobator. Riscam să fim întrebați concret ce am înțeles, urmând bineînțeles probabil un răspuns demn de Socrate - „Domnule profesor, am înțeles că n-am înțeles nimic”.

Ceea ce s-a și întâmplat. Eu sunt tipul de om care nu tace. Imaginați-vă o clasă întreagă de studenți puși în fața faptului de a recunoaște că nu pricep nimic și nici nu au curajul de a o recunoaște. Și mai penibil era că proful încă nu se prinsese că ce preda era limbă străină pentru noi.

M-am ridicat în picioare:

„- Domnule profesor, n-am înțeles nimic. Eu cel puțin n-am înțeles nimic. Colegii mei poate că au înțeles ceva, dar eu sunt chiar pe lângă. Nu știu cum să vă descriu cât de pe lângă sunt, dar sunt atât de neștiutor, încât nici măcar nu știu ce să vă întreb ca să ies din neștiință. Habar nu am ce întrebări să adresez pentru că simt că orice întrebare aș pune, tot nu m-aș lămuri.”

Profesorul a râs, colegii au râs și ei, câțiva aveau privirea de „exact asta am vrut să spun și eu, dar bine că ai făcut-o tu” și atunci s-a reluat totul de mai de sus, cu alte explicații, cu câteva întrebări de control pentru a vedea dacă chiar s-a înțeles și așa mai departe. La final, când ni s-a pus din nou veșnica întrebare, majoritatea putea spune cu mai multă încredere că da.

Ce vreau să spun de fapt? Nu numai că nu am fost judecat de profesor sau colegi, ba chiar am fost apreciat că am fost onest și cumva am luat cuvântul pentru toată lumea, căci eram în mare parte în aceeași oală. Bineînțeles că au mai fost glume pe parcursul semestrului legat de acest episod, dar nici alea nu m-au pus într-o lumină proastă, ba din contră.

Mi-aș dori ca elevii să aprecieze libertatea pe care o au, libertatea de a pune la îndoială tot ce li se pare suspect și să întrebe. Rolul dascălului e să te învețe în primul rând ce întrebări să pui, cum să le pui și ce la ce rezultat să ajungi. E datoria lui să-ți mai explice încă o dată dacă n-ai înțeles ceva. Sper și ca domnii profesori să priceapă că „repetiția e mama învățăturii” și să nu-și piardă răbdarea cu cei care nu înțeleg. Dar poate că acesta e și secretul predatului, o explicație a faptului că nu oricine poate fi dascăl. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • .... 60-70% dintre studenți sunt știuleți cu liceu, 70% dintre elevii de liceu sunt copii fără noțiuni de bază din gimnaziu, cei de gimnaziu nu au cunoașteri elementare de scriere și de citire.
    Nu se face selecție de către învățători -profesori că nu mai au finanțare &co.
    Acu vreo 10 ani : 13 premiul 1, 11 premiul 2 și 3 premiul 3 .... clasa a IV a ... oraș !
    Au promovat în vară 4 studenți din 50 de știuleți , au trecut toți la reexaminarea de toamnă alt profesor/rector, 1996-1998 (după restanța propriu zisă !!!! )
    Toți sunt profi-ingineri , casnice/golani, & autocenzură, din 150 în meserie au lucrat 12 ,.... bani aruncați în vînt , de 30 de ani.
    • Like 0
  • Nume check icon
    Nu trebuie sa ne miram de acest comportament. Este un comportament de tip estic în care a arata ca nu înțelegi ceva înseamnă ca ești prost sau dobitoc. O atitudine de macho, bineînțeles prost înțeleasa. Și găsești peste tot în societate, poate de aceea noi suntem cei care ne pricepem la tot ce mișcă și ce nu mișcă pe aceasta planeta. Și câteodată mă tot întreb, dar noi romanii le știm pe toate, noi urmașii dacilor care i-au învățat latina pe romani, am inventat roata, suntem poporul ales, etc. etc. etc. de ce Grădina Maicii Domnului arata ca o groapa de gunoi? Sau poate ca singurele lucruri la care ne pricepem sunt cele mereu enumerate de media tabloida copy paste, respectiv: mici, palinca și fete frumoase, pentru ca atunci când nu am înțeles ceva la școală am destul de prosti ca nu spunem va rog frumos sa repetați ca nu am înțeles?
    P.S. În plus aș adauga marea găselnița ca noi suntem "creativi" și "inventivi", nu ca am fi, ci pentru ca nu am înțeles trebuie sa fac ceva sa mă descurc. De exemplu cei cei care au copiat la examenul de piloți, dacă ne mai aducem aminte...
    • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult