Cum poate deveni Bucureștiul un „smart city”?

(Foto: Guliver/Getty Images)

Recent mi-am petrecut trei ore din viața mea în traficul bucureștean și încă m-am simțit norocoasă, norocoasă că nu trebuie să mă deplasez la clienți zilnic și să înmulțesc acele 3 ore cu o cifră care doar mi-ar arăta că ușor, ușor ne eternizăm … în trafic. Noi, copiii noștri, bătrânii sau bolnavii noștri, să mai zic de turiștii noștri.

Și tot bântuind printre străduțe aglomerate, sufocate de mașini parcate care pe unde a putut, printre șoferi nervoși și mesaje alarmante de pe Waze, am realizat că Bucureștiul e mai aproape de blocaj de cât ne-am imagina. Fiecare familie are în medie două autoturisme, fiecare firmă înregistrată în București plus localități vecine are minimum o mașină, bașca turiștii sau oamenii veniți cu treburi de prin alte părți ale tării. Toți îngrămădindu-se pe o infrastructură de acum mai bine de 30 de ani (vezi centura orașului unde doar poziția gropilor se mai schimbă).

De ceva vreme se vehiculează în România, așa aspirațional mai mult, ideea de a ne transforma orașele in „smart cities”, adică orașe care știu să se folosească inteligent de tehnologie, de avantajele digitalizării pentru a-și eficientiza alocarea resurselor și pentru a-și deservi mult mai bine toate categoriile de cetățeni (da, pentru asta și nu pentru cum să iasă mai bine sondajele sau rezultatele votului). Am văzut preocupări pe tema acestui subiect fix în această ordine – la Cluj, Iași și Oradea – mai puțin făcută publică intenția la București.

Și tot de ceva vreme, de când studiez impactul digitalizării în organizații, am cercetat noțiunea de smart city și practici de succes ale unor orașe din lumea întreagă și înainte de a vă povesti despre soluții și bariere încep printr-o concluzie a acestui demers: Avem nevoie de primari „smart” și cetățeni cu simț civic – nu neapărat de „smart cities”.

Iată câteva din practicile de succes ale primăriilor orașelor mari din afara României, primării care au înțeles că în era digitală nu numai business-urile private trebuie conduse după alte principii, dar și instituțiile publice. Primării care au înțeles că pot deveni adevărați brokeri ai Big Data, creând totodată cadrul necesar pentru a-i încuraja pe cetățeni să se implice și să distribuie informație utilă tuturor:

În management suntem obișnuiți să operam cu Balanced Score Cards, acei indicatori care ne arată sănătatea business-ului nostru. Există primari în alte orașe ale lumii care nu numai că știu să folosească un calculator, dar au în biroul lor un ecran pe care apare ceea ce ei au numit City Score. Acest City Score combina performanța primăriei la indicatori precum:

1. Traficul în call centerul primăriei și viteza de răspuns la problemele cetățenilor

2. Disponibilitatea rețelelor wi-fi în spațiul public

3. Consumul de energie. Pentru orice indicator care scorează mai jos de 1, primarul se implică imediat, e ca un red alarm care declanșează o serie de acțiuni.

Datele sunt folosite de primarii marilor orașe pentru a gestiona cât mai bine traficul, problema cu care se confruntă toate marile orașe dar pentru care se găsesc soluții, de exemplu:

1. Benzi speciale pentru transportul public și prioritizarea luminilor la semafor pentru transportul public.

2. Parteneriate ale primăriei cu Waze pentru a semnala zonele aglomerate și pentru a gestiona mai bine blocajele, dar și amenzile pentru cei ce blochează constant traficul.

3. Implantarea de senzori în asfalt pentru a avea informații în timp real despre trafic, blocaje.

4. De altfel „nicio stradă fără senzori” pare a fi un trend. Cercetătorii marilor universități (da, care au într-adevăr fonduri pentru cercetare) caută soluții pentru senzori mai ieftini care să fie implantați deasupra corpurilor de iluminat stradali și care să ofere informații în timp real despre poluare, zgomot. Se merge până acolo (pentru noi e deja vis) în a se corela informațiile de la senzorii stradali legați de poluare cu datele spitalelor vecine legate de numărul de pacienți ce au dezvoltat astm sau alte boli respiratorii. Ar fi grozav nu-i așa? Voi v-ați intrebat vreodată ce decizii ați lua pentru voi și familiile voastre dacă mâine, într-un act de onestitate și mare curaj, Primăria București ar măsura adecvat și ar face publice datele despre poluare în oraș, pe cartiere? Eu cred că mulți vor lua decizii esențiale pentru supraviețuire în acel punct. Și mai departe- dacă s-ar corela acele date cu explozia de cancere locale cred că ar fi un adevăr pe care am merita să-l știm, ar trebui să ne preocupe mai mult decât .. punga electorală.

5. Mici roboți care aleargă prin subteranele orașului și iau probe din canale, metrou pentru prevenirea diverselor boli – aceștia transmit informații în timp real unui centru de comandă.

6. Nicio primărie fără un Chief Technology Officer! Dar unul capabil care să identifice faptul că stă pe o mină de aur (big data) nefolosite la întreaga lor capacitate! Un bun comunicator care să știe să explice pe limba și pregătirea tuturor angajaților din administrația publică -avantajele digitalizării. Unul perseverent care să ceară buget pentru automatizare, rețele și unificare a tuturor informațiilor din sistem. Unul capabil sa puna la punct un depozit de date al orașului București!

7. Aplicații smart menite să identifice gropile din oraș (Street Bumps) sunt des folosite – știu ca și în București exista o astfel de aplicație nu e transparent însă cum sunt folosite informațiile pe care le dă, în procesul decizional.

8. Orașele mari mai folosesc senzori pe fiecare tomberon de gunoi pentru o bună gestionare a resurselor în acest sens și proactivitate.

Și acestea sunt doar câteva soluții publice pe care le-am cercetat și care pot fi la îndemâna oricărui primar ce vrea să transforme cu adevărat un oraș pentru binele cetățenilor lui dincolo de ițele politicii. Mai sunt și altele desigur: car sharing, energie verde , clădiri verzi, transport public electric și altele.

Ca în orice schimbare există desigur și bariere, nu numai noi le avem, le au și alte primării din alte orașe mari ale lumii.

1. Nu există vizibilitate la nivelul întregii rețele de calculatoare din administrația publică, funcționarii nu sunt neapărat niste fani ai tehnologiei, opereaza cu sisteme vechi dar și cu mentalități vechi.

2. Birocrația, organigrama stufoasă, procese interne complicate fac ca digitalizarea și automatizarea să rămână la nivel aspirațional.

3. Nu prea ne omorâm cu transparența informațiilor, statisticilor despre București motiv pentru care nici cetățenii nu au vizibilitate apropos de cum se cheltuie banul public – de aici insinuări și neîncredere în sistem – un fel de gaură neagră la care cotizăm cu toții.

4. Primăriile au nevoie să cumunice prin mijloace moderne – oare câte primării din țară folosesc social media pentru a comunica cu cetățenii lor?

5. Un proces de reengineering al proceselor folosite de primării, simplificarea procesului decizional ar fi util.

6. Dacă in business e mare nebunie cu… employee engagement – primarii trebuie să fie ceva mai curajoși în a implica cetățenii, în a dezvolta simțul civic, în a face mult mai transparent actul de conducere. Căci cetățenii informați vor deveni poate mai curând cetățeni implicați, iar primariile, dacă sunt bine intenționate, nu ar trebui să se teamă de asta.

Poate deveni Bucureștiul un smart city? Da, cu un primar informat, experimentat în business, un leader transformativ în esență căruia să-i pese de soluții, de bune practic, mai mult decât de sondaje. Dar nu doar cu un primar, ci și cu funcționari publici re-educați, cu rezistență din ce în ce mai scăzută la schimbare. Și cu noi, cetățenii, din ce în ce mai implicați, mai vocali, cu așteptări/standarde din ce în ce mai înalte pe măsura taxelor cu care cotizăm cu toții. Altfel suntem ca broasca aruncată în apa ce fierbe încet, ne eternizăm în trafic, ne tratăm copiii de astm, ne ducem cu „săru-mâna” la ghișeul instituției ce ar trebui să ne deservească, ne exprimăm nemulțumirile pe canale nepotrivite și nu suntem de fapt generatori de soluții. Cine are urechi să audă, cine are voință, să acționeze. Altfel fostul micul Paris va deveni copilul ce merge pe ulița prăfuită, la marginea Europei cu hainele mici, tare mici.

Articol preluat de pe blogul autoarei

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp