Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Cum să reacționezi atunci când copilul tău îți spune: „Mami, am nevoie de ajutor!"

Mamă și fiică la școala online

Foto: Alamy/ Profimedia

De fiecare dată când aud „Mami, am nevoie de ajutor!" primul meu instinct este să intervin rapid și să îmi ajut copilul. Probabil și tu reacționezi la fel. Dar, înainte să ne transformăm în supereroii copiilor noștri, oricât de ademenitor ar fi acest rol, ar trebui să ne întrebăm ce obținem pe termen lung, dacă suntem mereu acolo lângă ei să terminăm ce au început sau pur și simplu să dăm o mână de ajutor din dragoste, desigur, dar total inutilă ori chiar dăunătoare, uneori.

Ce credeți? Protejarea copiilor de străduință și efort îi ajută sau le face rău pe termen lung?

Cui îi place să se zbată, să se străduiască și să o ia de la capăt iar și iar când nu îi iese ceva? Probabil că nimănui, însă tocmai atunci se declanșează procesul de învățare. De aceea, are sens să afirmăm că atunci când ne privăm copiii de acest efort îi privăm de fapt de oportunitatea de a-și atinge potențialul maxim.

Cu toții am auzit de zona de confort și cât de greu ne este să pășim în afara ei. Psihologii ne spun că atunci când încercăm să facem ceva nou, aparent dificil, în timp ce depunem efort și ne frustrăm învățăm de fapt să ieșim din zona de confort, dezvoltăm abilități noi de rezolvare a problemelor, persistență și rezistență la frustrare. 

Așadar, copiii depun efort pentru a deveni abili în ceva ce nu au mai avut ocazia să experimenteze anterior, iar prin reluarea acelei activități ei se dezvoltă. Dacă se implică doar în activități ușoare, familiare, nu vor avea ocazia să își depășească nivelul, să evolueze. Același principiu este valabil și la școală: pentru a stârni interesul și a-i ține pe elevi implicați, nivelul de dificultate al activităților propuse de profesor trebuie să fie puțin peste nivelul pe care elevul deja îl deține. Mulțumirea adusă de o notă maximă pentru exerciții complet neprovocatoare va fi una mică și va dispărea rapid. Același lucru se va întâmpla și cu interesul. Satisfacția rezolvării unor cerințe mai dificile, care te solicită cu adevărat, va dura mai mult și va genera o motivație intrinsecă mai puternică și mai valoroasă decât motivația extrinsecă.

Neuroplasticitatea reprezintă capacitatea creierului de a se adapta. Creierul poate dezvolta noi conexiuni și căi neuronale și se poate adapta cu ușurință unor situații neprevăzute în mod deosebit în copilărie, dar și mai târziu în viață. Când în mod constant repetăm o activitate dificilă, creierul creează o conexiune care transformă acea activitate dificilă într-una mai facilă în timp.

Studiile au demonstrat că noutatea și activitățile provocatoare sunt necesare pentru neuroplasticitate și dezvoltarea funcției cognitive. Odată cu provocarea vine și efortul, iar acesta din urmă aduce cu el învățare și dezvoltare. Are logică, nu?

Există, desigur, și reversul medaliei când copiii sunt încurajați să încerce la nesfârșit o sarcină mult peste nivelul lor de dezvoltare în acel moment. Acest lucru este demotivant și contraproductiv. În astfel de situații este nevoie să ne învățăm copiii să ceară ajutorul, ceea ce nu înseamnă că se dau bătuți. Ci, este doar o strategie pentru a rezolva o sarcină dificilă, consumatoare de prea mult timp și prea mult efort. Îmi place să îl folosesc pe puternicul „încă" în astfel de situații și le spun copiilor „Nu poți face asta încă" ceea ce implică că vei putea face asta mai târziu când te vei fi dezvoltat mai mult și vei fi exersat de mai multe ori. 

Totuși, vor fi momente în care copiii se ambiționează să rezolve singuri situații prea complicate pentru abilitățile lor din acel moment. Când o strategie nu funcționează și intervin greșelile, copiii trebuie învățați să privească eșecul ca pe o oportunitate de învățare, să conștientizeze că varianta aceea nu dă roade și că trebuie găsite alternative. Abilitatea de a învăța din greșeli le va fi utilă întreaga viață fiindcă, deși copiii greșesc mai mult fiind în plin proces de învățare, toți oamenii greșesc, toată viața. Felul în care reacționăm în fața acestor greșeli face diferența între un om perseverent și unul care capitulează ușor.

Conceptul pedagogic numit „învățare vizibilă" utilizează metafora "learning pit" în traducere „prăpastia învățării" pentru a exemplifica situația de mai sus. Astfel, căderea în prăpastia învățării semnifică greșeala, iar efortul de a ieși din această prăpastie reprezintă învățarea. Practic, un drum lin, fără căzături, nu oferă prea multe oportunități de învățare. Deci, greșelile sunt bune atâta timp cât sunt tratate ca oportunități de învățare, nu ocazii de pedepsire sau umilire.

Același lucru este valabil și din perspectiva mentalității: cei cu mentalitate deschisă, flexibilă acceptă și îmbrățișează efortul, provocarea și, implicit, eșecul. În timp ce persoanele cu mentalitate fixă, închisă renunță ușor, spun despre ei înșiși că nu pot, nu sunt capabili și nu văd oportunitatea oferită de greșeală.

Mentalitatea deschisă îi ajută pe copii să dezvolte reziliență, abilitate atât de necesară în această lume în permanentă schimbare, dar și dragoste pentru învățare, ambele fiind caracteristici esențiale pentru reușita în viață.

În plus, efortul independent îi ajută pe copii să facă față unor emoții precum frustrarea, furia, dezamăgirea sau tristețea. Deși aceste emoții au fost catalogate ani buni ca fiind negative, ele sunt parte din viața noastră, iar copiii trebuie învățați să reacționeze într-un mod sănătos, atât pentru ei, cât și pentru cei din jur, atunci când le experimentează.

În loc să evităm aceste emoții sau să le folosim ca pretext pentru ieșiri violente, am putea aplica tehnici precum respirația profundă care funcționează de minune la copii încă de la vârste fragede (4-5 ani), desenatul, practicarea unui sport, meditația sau chiar scrierea sentimentelor într-un jurnal.

Copiilor le este greu să depună efort, iar nouă, părinților, ne este, poate, și mai greu să îi privim străduindu-se fără să intervenim. Însă, prin activități specifice vârstei și nivelului de dezvoltare cognitivă, fizică și emoțională contribuim la înarmarea lor cu abilități vitale în viața de adult. Nu este distractiv deloc să depui efort, însă este necesar pentru a ne dezvolta noi abilități și pentru a căpăta încredere în propriile forțe. Beneficiile surclasează dezavantajele.

Deci, în loc să devenim noi supereroii copiilor noștri, hai să îi transformăm pe ei în supereroi! 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Fată la școala online

„Mai țineți minte emoțiile de la examenul de șofat? Ei, cum ar fi dacă, după câteva mii de ore de șofat, ați mai da unul? N-am niciun dubiu, ar fi fără mare panică. Așa e și cu testele la matematică”, spune Gabi Bartic. (Foto: Profimedia)

Citește mai mult

Copii talentați

„Am descoperit un număr foarte mare de copii extraordinar de talentați, performanți, competitivi - și mulți dintre ei nedescoperiți până acum. Pentru că mai ales cei din zona rurală sau din urbanul mic au șanse slabe să participe la olimpiadele tradiționale, creion-hârtie - însă au putut participa fără opreliști la olimpiada digitală”, explică Dragoș Iliescu.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Învingător

„Am fost un caz mai complicat. Ce pot eu să afirm este ca domnul profesor doctor a fost dirijorul unei orchestre, după mine impresionante, pentru ca eu am accesat aproape toate disciplinele spitalului în afecțiunea pe care am avut-o eu”, se destăinuie Marin Florin.

Citește mai mult
sound-bars icon