Spațiul liminal este definit ca un spațiu transformațional, un spațiu de tranziție între familiar, sau ceea ce era înainte, și ceea ce urmează, dar încă nu există. Este un concept care se potrivește foarte bine emigranților în general și românilor plecați din țară în particular, deoarece adesea ei se găsesc în acest spațiu, de multe ori blocați. Experiența expatrierii este o ieșire din zona de confort și o plonjare în necunoscut care aduce multă anxietate și îndoială, însă și multă creștere personală (dacă îi permiți). Din experiența mea profesională, cât și personală, am ajuns să cunosc spațiul liminal destul de bine. Împărtășesc cu voi câteva gânduri.
Atunci când pleci din țară pentru o perioadă (nu trebuie să fie multă vreme, chiar și câteva luni), ceva în tine se schimbă. Cultura țării gazdă își face cumva loc în sufletul tău, pe nesimțite aproape. De multe ori, românii plecați resimt pe perioada rezidenței în altă țară sentimente foarte diverse. De la entuziasm și uimire în fața noutății la nostalgie și resentimente față de ce nu ne seamănă. Nu resimt, în mod deosebit, schimbarea care se petrece. Nu își aud gândurile metamorfozându-se, nu își văd principiile alterându-se. Însă, prin fenomenul de acomodare la cultura gazdă, aceste lucruri se întâmplă. Presiunea socială este extrem de puternică în modelarea comportamentului și chiar a structurilor psihice profunde ale omului. Odată petrecută această schimbare, intrăm în spațiul liminal. Un spațiu în care nu mai suntem la fel ca înainte, asta e clar, însă nu este foarte clar cum ne-am schimbat.
Ne dăm seama că ne aflăm în acest spațiu când simțim un disconfort în propria cultură. Venim acasă de sărbătorile de Crăciun și nu ne mai pică bine atâta porc în farfurie. Ne gândim că poate ar fi mai sănătos și mai eco-friendly să mâncăm altceva. Nimeni nu pare să fie, totuși, de acord cu noile noastre idei. Un alt exemplu este atunci când obiceiuri pe care le-am avut o viață întreagă acum nu mai au la fel de mult sens. Mersul cu mașina peste tot, sau datul „Bună ziua!” tuturor vecinilor din bloc. Aceste obiceiuri și tradiții aparțineau vechiului „eu”, nu prea ne mai regăsim în ele. Însă cele noi încă nu au prins destule rădăcini, nu le simțim nici pe ele ca fiind ale noastre. Ba mai mult, ne luptăm împotriva lor de multe ori, simțindu-le undeva în adâncul nostru ca o trădare a celor dragi, o renunțare la ce ne definește, o pierdere care doare.
De multe ori, adaptarea la o altă cultură se opintește în acest punct mai multă vreme. Emigranții se simt blocați în acest spațiu tranzitoriu, decizia de a ieși din el depinde de lupta interioară care se dă între a te întoarce tu sau a întoarce spatele. Dar cum să întorci spatele, când e atât de mare nevoie de senzația de siguranță și de apartenență? Din acest spațiu liminal nu pare ca vei avea vreodată parte de aceeași senzație în țara de adopție.
Există o veste bună și una proastă. Vestea proastă este că din acest spațiu se iese doar cu efort personal de clarificare a valorilor, dorințelor, priorităților în viață. Degeaba ne întrebăm rudele și prietenii ce să facem, decizia și procesul clarificării ne aparțin în totalitate, fie că ne place, fie că nu. Vestea bună este că spațiul liminal este plin de posibilități. Orice variantă este posibilă măcar în teorie, orice idee, cât de creață, merită luată în calcul. Poate fi un spațiu vital din care să se nască o nouă perspectivă, un nou stil de viață, multă libertate personala. Este un spațiu al ambivalenței, un amestec de gânduri și sentimente care pare greu de descâlcit, însă, care, cu timpul, capătă o viață proprie. O viață pe care poate chiar o să îți placă să o trăiești.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Romanii trec prin acest process al dezradacinarii in mod diferit. Am vazut sau am prieteni care si dupa multi ani, poate o decada de emigrare inca considera ca tot ce e romanesc e superior, si ca nici aici nu e “prea diferit” de starea lucrurilor din tara, cee ce dupa mine e o cale extrema de a judeca locul unde traim.
La cealalta extrema sau in between sunt cei care sunt adaptati societatii americane mai mult sau mai putin si se considera “acasa” in America. Dar este adevarat ca din procesul asta iesim cu totii altfel decat am inceput, adica ne schimbam in special mentatilatea. Pt ca la mentalitate este muuult de lucru la romani… este mult loc de schimbare si de progress. Adevarat e ca nu mai esti 100 la suta roman, dar nu vei fi niciodata 100 la suta American, esti prins undeva la mijloc. Asta poate fi un avantaj, pt ca avem mintea mai deschisa, putem vedea lucruile si din alta perspectiva decat sa zicem localnicii. Multe corporatii din SUA stiu acest fenomen si cauta in special sa angajeze persoane “diverse” adica cu alt background decat cel din America.
Cea mai clara concluzie la care am ajuns eu este ca mai important este mediul in care se dezvolta o persoana decat educatia primita acasa sau la socala. Dovada este ca in general romanii se descurca foarte bine in emigrare, si istoria e plina de nume de romani celebrii care au avut realizari extraordinare artistice, stiintifice sau doar oameni obisnuiti cu o cariera de success exclusive in exil. In general sunt diferente foarte mari de mentalitate intre romanul “verde” si American si vinovat este nu persoana, ci mai degraba mediul in care s-a format, evident cu bune si rele de ambele parti. Nu suntem mai buni sau mai rai noi romanii ci doar am crescut in locuri diferite.
Exemplu: pe baza unei mini cercetari facuta anul trecut pe un grup de 40 de studenti romani la o facultate din Anglia, peste 60% au aplicat si plecat sa studieze intr-o tara despre care nu stiau prea multe. Cum a fost perceput socul pe baza faptului ca au plecat fara multe cunostinte legate de cultura noua? Intelegerea initiala despre noua cultura de unde provenea? Din carti, internet, filme, experiente ale prietenilor, oameni care au plecat sa lucreze acolo, turisti
? Subliniez, cat de informati suntem inainte sa plecam? De unde stim ce stim?
Cati sunt constienti ca poate experienta prin care trec este normala? Este normal sa resimti lipsa unor lucruri, unor gesturi, unor valori care poate nu au aceasi prioritate in noua cultura. O reactie normala este sa blamezi, sa spui ca e rau acolo pentru ca ei sunt diferiti. In schimb, devine o povara cand nu poti sa depasesti stadiul de blamare. Nu e o etapa liniara, cel putin nu o percep asa. Mereu te lovesti de lucruri care nu le intelegi, care par ciudate, pana intr-un moment in care nu mai par asa straine, devin normalitati, daca la randul lor sunt normalitati in cultura respectiva.
Personal, am intalnit multi oameni care au plecat din tara sa lucreze in strainatate fara a cunoaste limba tarii in care ajungeau. Cat de greu poate sa fie sa traiesti undeva unde esti atat de constrans? Cu cine comunici, daca nu cu alti romani? Daca nu reusesti sa iesi din sfera respectiva, ai putea sa te adaptezi la noua cultura?
Te intorci acasa dupa o astfel de experienta si vezi ca parca unele lucruri iti lipsesc din cultura cealalta. Tot exemple personale: Nu este zi in care sa nu plang dupa toate deliciile asiatice la care am avut acces prin tarile straine. Plang cand mai ajung pe la un chinese fast food chain si speranta moare la prima imbucatura. Ma enervez cand vad ca nu exista respect mutual la simplul act de a sta la coada. Ma irita sa primesc restul pe tejghea, iar daca vreau sa platesc si sa pun banii in mana, aud "lasa banii jos". Ma intristeaza cand ma lovesc de o lipsa de interes in sistemul de servicii clienti. Astea sunt cateva exemple cu care resimt socul cultural la intoarcerea in tara.
Ce pot face acum? Blamez propria cultura, dar nu vreau sa raman in stadiul asta. Simt ca traiesc si aici si acolo. Ma adaptez. Imi cumpar ingrediente asiatice online, pentru ca nu am de unde altundeva sa cumpar unde locuiesc (un detaliu in toata povestea, dar un castig personal) . Comunic si explic de ce vreau altfel, stau la rand si nu caut scurtaturi, invat sa am rabdare, dau buna ziua, ii tratez pe ceilalti in felul in care mi-as dori sa fiu si eu tratata. Nu il consider pe roman mai prost sau inferior fata de alte culturi, nu pot sa compar in felul asta. Sunt constienta de diferente, dar si de similaritati. Ma bucur sa traiesc cu valori din ambele culturi si ma bucur ca stiu cum sa comunic in functie de aceste valori cu ambele culturi.
My two cents din tornada de ganduri dupa ce am citit acest articol.
Cand esti plecat mult timp chiar daca cauti sa te adaptezi si sa iti schimbi obiceiurile (in special pe cele proaste ) cel mai greu e sa scapi de ,traditia culinara care este puternic infipta in mintea oamenilor de peste tot ,am intalnit acelasi fenomen la spanioli sau francezi. ca sa nu zic de chinezi care mananca tipic asiatic in casa sau peste tot. unde se afla.
Nu are nimic de-a face cu nostalgia ci cu obiceiuri inradacinate adanc in mintea noastra de mici copii.
Chestia cu mancare eco-friendly este exagerata ,tine mai mult de dorinta de a manca sanatos decat de a scapa de obiceiuri tipic romanesti.
Apropo de mancat ,nu suntem singurii mancatori de carne de porc sau vita ,spaniolii mananca porc si vita in exces zilnic daca s-ar putea chiar daca se spune ca au mancare tipic mediteraneana bazata pe peste ,francezii mananca porc , pui sau iepure la fel de mult ca noi ,cat priveste mielul si vita irlandezii sunt campioni.
Asa ca porcul nu e nostalgie este obicei culinar.