Foto: Guliver Getty Images
M-am reîntors în România, după ce am trăit 10 ani în Canada, unde am plecat din motivele pe care le-am expus aici. Nu am să detaliez motivele care m-au făcut să ma întorc, însă recent un prieten m-a întrebat care a fost lucrul care m-a impresionat prima data când am ajuns în Canada. Nu am știut ce să-i răspund pe moment, dar mi-am adus aminte mai târziu. A fost un plic de hârtie pe care l-am primit în poștă în primele zile după sosire, de culoare maronie, pe care era inscripționat discret următorul mesaj: acest plic este realizat 60% din hârtie reciclată. M-a surprins simplitatea bunului simț de a recicla o resursă reutilizabilă pentru un banal obiect precum un plic. A fost și primul meu contact real, cuantificabil, cu reciclarea.
Ce vreau să spun e că nu pot trece peste faptul că nu mai reciclez de când m-am întors din Canada, din simplul motiv că nu există infrastructura necesară (asta, cel puțin la Târgu Mureș, unde locuiesc; nu cunosc situația altor orașe). Paradoxal, și probabil ca un semn al involuției, acum 3-4 ani, când am fost aici ultima dată în vacanță, în scara blocului exista o pubelă cu 4 capete pentru reciclare selectivă, dar acum nu mai există. Ce există, în schimb, sunt ghene în care se arunca totul la comun, care apoi sunt răvășite și gunoiul împrăștiat pe toată strada de „fauna umană" urbană care mișună printre blocuri, mașini, tobogane (dar despre asta, în episodul următor). În zadar am adunat reciclabilele separat, într-un sac, că… n-am avut unde să le arunc, decât… la ghenă, la grămada cu gunoiul menajer.
Nu vreau să spun că în România nu există oameni care reciclează, care probabil au contract cu firme de reciclare sau care își iau frumos punguța cu reciclabile și se duc cu ea la centre de reciclare. Nu spun că nu se reciclează la unități comerciale sau instituții. Ce vreau să spun e că reciclarea se face cu adevărat când fiecare unitate rezidențiala are o opțiune facilă, la îndemână, de a recicla.
Într-o eră a timpului insuficient, a vieții în viteză, dar petrecută blocați în trafic, reciclarea selectivă în mediul rezidențial e o corvoadă pe care mulți nu sunt dispuși să o accepte. Cu reciclarea selectivă, alternativele sunt fie să ai cinci pubele în casă (menajer, hârtie, plastic, sticla, metal… unde sa le pui pe toate!?) sau sa aduni tot ce e reciclabil, la grămadă, ca apoi sa stai 10 minute în fața pubelei selective, sa iei la mana fiecare bucată, și să o bagi cu mânuța în gaura corespunzătoare? Asta... când? După ce ai stat o ora în trafic venind de la job, o oră la supermarket, și încă o vreme pe la grădiniță sau școală să-ți ridici copiii de care trebuie să te ocupi când ajungi în sfârșit acasă? Asta la o națiune care nu a fost niciodată obișnuită cu reciclarea? Oublie ça, cum s-ar zice în Quebec.
Pe lângă educație, pentru a funcționa, recilarea trebuie să fie facilă, accesibilă, ușor de realizat pentru toți cetățenii. De aceea, cred că reciclarea selectivă în mediul rezidențial nu ar funcționa la parametrii acceptabili, chiar și dacă ar exista infrastructura necesară.
Curba de învățare și efortul ar fi prea mari și ar însemna sărirea primei etape, cea de a recicla pur și simplu. E ca și cum ai alerga înainte de a ști să mergi. Nu e practic, pur și simplu.
Eu nu știu dacă legea prevede strict reciclarea selectivă la sursă, iar dacă da, ea se poate aplica doar instituțional, unde se lucrează zilnic cu anumite materiale (ambalaje la un mare magazin, metale la o fabrică etc), dar în mediul rezidențial reciclarea selectivă ar însemna ca fiecare apartament sau casă sa se transforme într-o micro-stație de sortare a reciclabilelor, ceea ce nu este fezabil, practic, sau ușor de implementat, de acceptat.
Reciclarea nu e un domeniu complicat precum trimiterea omului pe lună, sau explorarea altor planete; nu necesită investiții exorbitante, aparatură ultramodernă. Varianta simplă și de bun simț, cea folosită și în Canada, necesita doar un coș în plus în casa fiecăruia, unde se aruncă la grămadă tot ce e de reciclat (excluzând, bineînțeles, materialele speciale precum bateriile etc), un set de pubele verzi afară, la doi pași, unde depozitezi ce s-a adunat prin casă, și o mașină care să colecteze o dată pe săptămână și să le ducă la un centru de sortare. Gata!
Mi-e rușine să le spun amicilor canadieni că aici nu reciclez; cred m-ar desconsidera. Îmi aduc aminte și acum cu jenă momentul când am aruncat un PET într-un coș stradal și cum m-au beștelit două colege studente pentru că nu l-am dus cu mine acasă sau la o pubelă specială: „Cum, tu nu reciclezi!?" m-au întrebat dojenitor. Mi-am zis ca tot e mai bine decât să-l fi aruncat pe stradă. Dar practic, aruncându-l în pubela respectivă a fost mai rău decât dacă l-aș fi aruncat pe stradă, pentru ca de pe stradă l-ar fi reciclat cineva, dar așa a ajuns probabil pe câmp.
Mi-e greu să nu pot face un lucru de minim bun simț cum ar fi să arunc un banal ambalaj separat față de resturile menajere. E o activitate care m-am obișnuit în cei 10 ani în Canada și fără de care mi-e greu sa trăiesc. Reciclarea nu e o modă, nu e ceva fancy cu care te lauzi prietenilor precum un nou serviciu de streaming sau o noua platforma socială. Într-o lume cu resurse limitate, într-o lume puternic industrializată și suprapopulată, într-o lume în care tot ce mâncăm, tot ce purtăm, și în general tot ce cumpăram vine ambalat în plastic sau hârtie, reciclarea e o necesitate absolută. Reciclarea e, până la urmă, o chestie de bun simț. Un PET nereciclat va sfârși inevitabil în ocean, când ar putea fi foarte ușor refolosit. De ce să tai un alt copac pentru a face câteva zeci de plicuri, când cel pe care tocmai l-ai aruncat se poate remodela în alt plic? De ce nu reușim să reutilizăm resursele care abundă în jurul nostru, care valorează miliarde, dar care neutilizate omoară fauna, mediul... viața?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
1. Reciclare selectiva se poate face usor acasa. Pui sticla, plastic si aluminiu, hartie in pungi diferite si o data pe saptamana le duci la un centru de colectare.
2. Un PET nereciclat nu ajunge inevitabil in ocean decat daca il arunci intr-o apa curgatoare sau direct in mare. Altfel ajunge in pamant, la groapa de gunoi.
Asta nu înseamnă că nu ar trebui să reciclăm! Nu înseamnă că tot ce vine din lumea (mai) civilizată e rău.
Am fost uimit de modul de colectare a gunoaielor in Japonia. Totul se facea pe zile si tip de deseu. Luni sa zicem hartie, marti plastice, miercuri, metale, joi sticla etc.Totul pana la ora 7 dimineata. Se scot in fata locuintei, trec masinile si le colecteaza. Pana la 7 pentru ca la 8 trec copii la scoala si nu trebuie sa vada sacii. Nu ai dus luni hartia, o scoti lunea urmatoare. Obligatoriu totul sa fie curat, spalat pus in saci.
La noi se pun in mgeneral de-a valma chiar daca sunt tomberoane afectate, pana dimineata trec cautatorii de comori si fac vraiste dupa care trec masinile si le pun toate gramada ca e mai simplu.
De fapt pe Romani nici nu-i intereseaza asta ca nu primesc nimic in schimb.
Privim cu jind la Luna si planeta Marte. Sa le populam. De ce? Sa le umplem si pe acelea cu gunoaie????? Avem o planeta care are toate conditiile de viata. De ce le distrugem? Natura se lupta cu noi. Am poluat aerul, am distrus vegetatia, am poluat apele iar acum ne plangem ca vanturile ne distrug locuintele, ca apa de baut e poluata, ca animalele ne bantuie locuintele in cautare de hrana, ca aerul a devenit irespirabil...
As putea scrie multe despre acest aspect dar... ma aude cineva?????
Hai sa zicem ca poti sta cu resturi de mancare in casa cateva zile. Trei saptamani? Nu. Cu siguranta, nu.
Sa nu mai pomenesc separarea plasticului de hartie plasticata si de polistiren. Era un termen pe care il foloseam - recyclophobia, the fear of not knowing which part of your ten way bin your coffee cup should go into.
In Bucuresti, trebuie ca sticlele de orice fel sa fie spalate inainte de a fi duse la reciclare. Ma scuzati? C'est qoui, ca?
Eu, unde am locuit inainte, asa procedam. Era usor, aveam tomberoane pentru colectat selectiv in fata blocului. Surpriza a fost sa constat ca minim 3 sferturi din gunoaie erau astfel reciclabile. Ce ramanea oricum era in mare parte materie organica, biodegradabila.
Acolo unde m-am mutat nu dispun de posibilitati de colectare a deseurilor pentru reciclare pe o raza de mai multi km. Si asa imi pare de rau sa arunc toate PET-urile si sticlele si cartoanele la comun...