Foto: Inquam Photos/ George Călin
Nu am să critic modul în care finanțiștii obișnuiesc să verifice rentabilitatea unei investiții utilizând discounted cash flows, calculând valoarea netă în prezent și alți indicatori, dar nu pot să nu remarc impactul pe care astfel de metode îl au asupra fezabilității unor proiecte cu importanță deosebită pentru viitorul nostru.
Am să mă refer întâi la câteva date pentru a seta un cadru prezentului punct de vedere. Circa 80% din consumul mondial de energie în acest moment este asigurat de combustibili fosili (petrol, cărbune și gaze naturale), mari generatori de gaze cu efect de seră (preponderent CO2) care duc la creșterea temperaturii globale cu efecte dezastruoase în timp, catalogate ca fiind cel mai mare risc pentru extincția speciei umane. Liderii mondiali, bazându-se pe opiniile oamenilor de știință, au stabilit ca țintă limitarea creșterii temperaturii globale la maximum +2 grade Celsius. Un obiectiv extrem de dificil având în vedere faptul că, pentru a-l atinge, bugetul de emisii de CO2 aflat la dispoziție este de 600 de miliarde de tone, iar emisiile din 2020 au fost de aproximativ 35 de miliarde de tone, ceea ce înseamnă că în cca 17 ani este consumat. Introducând în ecuație efectul noilor tehnologii de eficiență energetică, energia regenerabilă, tot nu reușim să prelungim cu mai mult de cca 10 ani acest timp din cauza creșterii estimate a consumului energetic în această perioadă. Toate acestea înseamnă că mai devreme de 2050, temperatura va crește cu peste 2 grade Celsius.
Ce va însemna asta pentru urmașii noștri? Unii dintre noi vor fi încă aici să vadă, alții nu! Le lăsăm o moștenire grea, pentru care nu au să ne fie recunoscători. Ceea ce este frustrant este că în tot acest timp noi propunem proiecte și calculăm fezabilități făcând discount la viitorul copiilor.
Suntem în plină desfășurare a unei pandemii de care ne-am ocupat aproximativ și in timpul căreia am dat dovadă de lipsă de organizare și de lipsă de empatie și într-ajutorare, atâta timp cât țările sărace nu au access la vaccin, în timp ce alte țări au vaccinat peste 50% din populație.
Lucrăm intensiv la Planul Național de Redresare și Reziliență și urmăresc atent dezbaterea internă și europeană. Unii ar dori să-și îndeplinească promisiunile electorale, eventual cu efecte palpabile până în noile alegeri, alții ar dori ca prin intermediul finanțărilor să instituie un nou MCV, un mecanism prin care să se asigure că facem reforme cu tentă de machiaj pentru a arăta cât mai similar lor. Nici unii, nici alții nu au cultura necesară pentru a înțelege că o pandemie de proporțiile acestea este puțin probabilă în următorii 50 de ani, că impactul oricărei pandemii asupra oamenilor este net inferior impactului pe care creșterea cu peste 2oC a temperaturilor o va avea economic, social, sanitar în următorii 50 de ani.
Ciclul de interes politic și economic rămâne 4-8 ani și pare că orice depășește această perspectivă dă dureri de cap marilor strategi. Îmi este clar că ceea ce ne bântuie cel mai periculos nu este pandemia, ci incapacitatea noastră de a progresa într-un sistem de organizare socio-politico-economică, organizare care să lărgească perspectiva. Ceea ce definește un lider este capacitatea de a crea și susține viziuni care să-i depășească perspectiva de viață și perioada de interes material. Astfel de viziuni ne-au adus până aici și asta ne lipsește în prezent.
Lupta pentru resursele momentului ne separă încă în mari blocuri de interese și ascunzișul după principii și modele ne maschează interesele meschine ale prezentului. O soluție, să sperăm, se găsește poate ascunsă în interiorul generațiilor Z și Alpha plini de alergii și dominate de procrastinare sau în adâncul vreunui accelerator de particule. Optimismul nostru se bazează pe sutele de mii de ani de existență, pe suta de miliarde de strămoși care au trăit înaintea noastră, iar capacitatea noastră se bazează pe progresul fenomenal pe care l-am făcut în ultimele decenii.
Desigur că opiniile critice sunt cele mai des întâlnite, mult mai des decât propunerile de soluții și este evident că nu mi-am stabilit ca obiectiv să identific aici un drum de parcurs. Aș putea, însă, să definesc un prim pas pe care-l consider esențial și anume să ne asumăm responsabilitatea acceptând să plătim prețul de astăzi pentru viitor. Să ne asumăm investiția fără să așteptăm recuperarea ei în timpul vieții noastre, să anulăm discount-ul, să punem valoare mai mare pe rezultatele viitorului în acest caz. Acest preț poate fi plătit în bani prin adoptarea unor forme mai scumpe, dar mai curate de producer al energiei, prin investiții în infrastructură, în eficiență, în digitalizare ce se vor regăsi tot în preț, în adoptarea unui mod mai plin de respect pentru mediul în care să ne trăim viața, în a petrece timp pentru a învăța și înțelege, în a ne asocia pentru a cere guvernanților implicare. Un mindset în care să acceptăm că avem de plătit, că merită să suportăm costul, deoarece suntem și noi produsul atâtor jertfe din trecut și reprezentăm capitalul inițial al securității urmașilor noștri.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Transportul produce 25% din emisiile de CO2. Iar infrastructura actuală e bazată pe mobilitate: omul se deplasează spre job bucurându-se că are unul. Cum va merge la serviciu fără mașină? 20-30 km cu bicicleta? Bine, să-l dai jos pe român din mașină e cam greu, vorbesc de țările dezvoltate unde oamenii locuiesc în cu totul altă parte și sunt nevoiți să facă naveta. Ar trebui schimbat conceptul în totalitate așa încât omul să locuiască aproape de muncă. Dar stai, ce facem cu transportul de mărfuri? Masini electrice? Cât curent ar trebui? Plus energie pentru industrie. Că ne trebuie și industrie, nu? Să împânzești tot teritoriul cu eoliene? Și poate nici așa nu ajunge.
Bun, să vorbim de tineri. Dar știe autorul că ei deja militează pentru viitorul lor sub stindardul Gretei? Că s-au organizat precum soldații și altceva decât CO2 nu mai știu. Și nici aia bine. Că adulții care de fapt le vor binele au permis îndoctrinarea lor la vârste când discernământul le lipsește iar tinerii acum, de fapt adolescenți, i-ar mătura cu plăcere pe adulți fiindcă îi consideră producători de CO2 în exces. A, acum scopul e unul bun... Unde am mai văzut asta?
OK. Țările dezvoltate în frunte cu Germania se biciuiesc singure, sabotându-si economia în timp ce țări ca Brazilia defrișează pădurea amazoniană iar China emite CO2 în neștire dând cu tifla crescându-și economia ca din apă și instaurându-și apoi supremația economică.
Și nu în ultimul rând, dacă totuși e vorba de capriciile naturii, au fost mereu micro-ere glaciare și perioade calde însă noi, trăitori de puțin timp pe acest Pământ, nu avem știință de asta ? Dacă tot sacrificiul e inutil fiindcă țările care se țin consecvent de planul de reducere a emisiilor de CO2 nu vor avea parte de altceva căci clima e totuși globală?
Intrebari la care apologeții climei vor trebui să dea răspunsuri căci numai ideologia și bunele intenții nu ajung....
A, era să uit: se poate scrie 2⁰ C ori simplu, 2 grade Celsius nu cum scrie autorul de se poate înțelege 20⁰ C...