Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de șapte ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Cum sprijinim copiii cu dificultăți de citire

Copil citind

Foto: Profimedia Images

Fereastra de oportunitate pentru achiziția competenței de a citi autonom texte potrivite vârstei, la nivel conștient, coerent și expresiv, se încheie la finalul clasei a II-a.

Dacă la finalul clasei a II-a există încă dificultăți de citire – ritm greoi, oboseala ochilor, aproximarea silabei de la finalul cuvântului, citire sacadată - riscul este ca întregul proces de învățare școlară să sufere pe termen lung. În acest caz, copilul are nevoie de un program individual de recuperare, în afara activităților școlare obișnuite.

Cititul greoi, cu întreruperi, sau cititul mecanic sacadat și neconștient poate fi anticipat și preîntâmpinat încă de la 4-5 ani, în cazul copiilor la care educatoarea observă unele probleme de:

- discriminare fonematică (nu aude sunetele în silabe, nu desparte cu ușurință cuvinte simple în silabe, nu găsește rime simple, nu identifică sunetul final sau inițial al unui cuvânt);

- urmărire a semnelor, simbolurilor, desenelor în pagină, de orientare în fișa de lucru;

- pronunție sau repetare corectă unor cuvinte noi;

- răbdare și atenție în finalizarea exercițiilor care presupun descoperirea asemănărilor și diferențelor între imagini;

- memorare și recunoaștere a unor simboluri, potrivire a unor perechi de obiecte, forme geometrice;

- de identificare a numărului de cuvinte în propoziție, de înțelegere a distincției sunet-silabă-cuvânt-propoziție;

- orientare și coordonare motrică grosieră – în special forfecări față-spate ale picioarelor, sărituri cu încrucișarea picioarelor, mersul în echilibru pe banca de gimnastică;

Exceptând situațiile în care cititul greoi este legat și de un serios deficit de atenție sau de inteligență emoțională slab dezvoltată (în decalaj de peste 2 ani față de vârsta cronologică) orice adult – părinte sau profesor - poate conduce cu succes un astfel de program remedial.

Uneori, achiziția acestei competențe este incompletă din cauza nerespectării pașilor metodici de învățare a cititului, la clase. Din ce în ce mai mulți învățători sar etape de lucru care construiesc temeinic concepte numerice, raționamente matematice de bază sau abilitatea minții de a face asocierea literă-sunet și distincția silabă-cuvânt-propoziție. Există o tentație de a avansa în ritm mai rapid peste elementele de ”bucătărie” a învățării – acelea care presupun trudă repetitivă: exersarea cititului cu voce tare, înțelegerea ritmului fiecărui copil, așteptarea răbdătoare, întoarcerea la textele anterioare.

Prin urmare, dacă avem un copil care a încheiat deja clasa I și citește greoi, e timpul să intervenim, cu responsabilitatea și cadența unor ședințe de fizioterapie - deci, cu exerciții constante, nu neapărat îndelungate, dar dozate consistent și consecvent. E nevoie de aproximativ un an ca să recuperezi ceea ce nu s-a făcut la timp sau ceea ce a fost trecut cu vederea în achizițiile pre-alfabetare, din anii de grădiniță sau copilăria timpurie.

Nici la finalul clasei a II-a nu e foarte târziu, dar e mult mai dificil de câștigat atunci optimism, pentru că se dublează, aproape, perioada de normalizare a achiziției: după 8 ani se vor fi instalat deja complexe de inferioritate, stări de neputință și respingere a textului scris.

Iată câteva idei de activități recuperatorii, care au funcționat în lucrul meu cu elevii, pentru revenire pe linia cititorilor conștienți și fluenți.

Pentru cititorii începători (mijlocul clasei pregătitoare – început de clasa I)

Dacă citește încă pe litere - mintea lui nu face sinteza în silabă a două sunete sau trei - lăsăm la o parte textul, povestea sau cartea pentru copii, oricât de interesantă sau frumos ilustrată. Nu trecem direct la exersarea cititului de text. Copilul are nevoie să fie ajutat să facă întâi legătura între sunete, nicidecum între sensurile cuvintelor. Nu ridicăm ștacheta numai ca să își contemple și mai limpede neputința.

Iată câteva exerciții:

1. Desenează-i pe o coală de hârtie mai mulți șerpi, cu fețe distincte, eventual. În interiorul lor, desenează silabele: ba, ca, da, ea, fa, ga, ha ... pentru șarpele ”A”. Pentru șarpele ”O”, desenează silabele: bo, co, do, fo, go , ho ...etc. Umple corpul șerpilor cu silabe din două sunete pentru toate vocalele. (be,de,fe,he,je,le,me,ne,pe etc; bi,di,fi,hi,ji, bă, că, dă...) (anexa 6)

Spune-i că vă jucați de-a cititul ”șerpuit” și că miza este să pronunțe silabele cât mai bine și mai repede, de la cap, până la coada șarpelui. De câte ori se împotmolește, luați-o de la capăt, semnalându-i că ”s-a rupt șarpele”, că scopul este să îl lăsăm să trăiască întreg și puternic, fără ”tăieturi”.

2. După 7-14 zile de exersat astfel - cu tot cu doza necesară de plictis și repetitivitate - luați silabele și desenați-le pe câte un cartonaș. Ca la vechiul alfabetar, așezați câte 2 sau 3 cartonașe împreună, ca să formați cuvinte.

Nu cumpărați neapărat alfabetare. Materialul concret creat alături de copil are impact mai mare.

3. Pronunțați cuvinte de câte 2-3 silabe alcătuite din câte 2 sunete și puneți-l să le reconstituie, despărțite. ”mă-tu-ră”

4. Citiți serii întregi de cuvinte așezate în coloane, scrise pe silabe și cereți-i să le citească, pe rând, pe silabe și apoi ”unit”. Dacă nu leagă sunetele în silabă, învățați-i să le lălăie, să le cânte, prelungind sunetele până se leagă natural între ele. Amuzați-vă cântând cuvintele.

5. Cereți-i să își transcrie aceste cuvinte pe caiet, punându-l să își autodicteze cuvântul pe silabe.

6. Despărțiți cât mai multe cuvinte în silabe și numărați-le. Identificați sunete la începutul sau la finalul silabei. (joc frecvent, în mașină, pe drum, la culcare etc.)

În mod ideal, la clasa Pregătitoare și Grupa Mare, învățătoarele trebuie să fi făcut sute de exerciții de reprezentare grafică, prin liniuțe și puncte, a propozițiilor, a cuvântului întreg, a cuvântului despărțit și a sunetelor care construiesc silabele. Dacă nu s-a întâmplat această etapă, luați-o de aici, de la acest moment zero și abia apoi mergeți la punctul 1 de sus.

Pentru cititorii ”mai avansați” (clasele I – a II-a)

Dacă s-a instalat deja cititul pe silabe, dar persistă perioada cu poticniri și oboseală pe text, continuați să evitați cărțile cu coperte frumoase și textele apetisante din literatura pentru copii. Încă nu e vremea pentru ele.

Avem acum altceva de împlinit; nu aspirăm deja la descoperirea ideilor din narațiune.

Avem de format câmpul vizual, în capacitatea lui de a integra sintetic șiruri de cuvinte.

Selectăm exercițiile care antrenează ochiul în abilitatea lui de a ”peria” rapid 2-3 cuvinte la rând, de a se orienta stânga-dreapta, sus-jos cât mai ușor. Avem nevoie să antrenăm vederea periferică, cuprinderea dintr-o privire a semnelor. Abilități pe care noi le luăm ca atare nu există neapărat în repertoriul intelectual al copilului. De multe ori cititul e afectat de mecanica privirii și puterea sintetică a câmpului vizual parțial maturizat.

Ce e de făcut pentru un copil care citește sacadat, obosește și nu își amintește ce a citit?

În primul rând, nu îl invităm să citească pagini la rând, în speranța că mecanismul care sincronizează subtil imaginea literă-sunet cu diada cuvânt-sens se va întâmpla obosindu-l suficient de mult.

Intervenim mai degrabă, ca la o fizioterapie, izolând în repetiție mușchii care trebuie recuperați anume.

Iată ce a dat roade în ședințele mele de recuperare a copiilor cu dificultăți de citire.

1. Am ales un text scurt, format din 40-70 de cuvinte - un text care să creeze o mini-poveste, o glumă, o pildă sau o secvență dintr-o bandă desenată.

2. I-am spus copilului că o să ajungă să îl citească la fel de bine ca un crainic la TV: cu puterea de a-și ridica din când în când ochii din pagină, cu intonație și convingere. Pentru unii am și folosit filmarea cu telefonul, pentru că am avut astfel ocazia să vorbim și despre dicție, despre fluență și intonație.

3. Ca să funcționeze trucul, i-am spus că trebuie să ne antrenăm până la plictis. Copiilor care își simt dificultățile și au deja complexe de inferioritate le priește psihologia inversă. I-am zis că o să îl sucim și răsucim pe toate părțile, până ajunge ca o șosetă purtată și mirositoare.

Odată cu gluma asta a început și necesara conștientizare că se luptă alături de mine cu o neputință concretă, de care nu e vinovat, dar care trebuie tratată cu o anumită tehnică și, mai ales, cu asigurarea că stau alături de el până izbutim împreună. Din prima zi, meditatorul trebuie să dea copilului încrederea că știe ce face, că nu există decât rezultatul fericit: ziua în care acesta va citi fără dificultăți, în clasă, cu voce tare, fără să se mai teamă de reacțiile nepotrivite ale colegilor.

Programul continuă cu încăpățânarea de a citi de luni până Duminică același text, pentru max. 25 min/zi. Nu mai mult.

4. Luni descifrăm textul și vorbim despre el. Subliniem cuvintele lungi și care pun probleme. Îl citim de 5-6 ori, până știm toate sensurile.

Și tot așa, în fiecare zi a săptămânii, cu exerciții diferite adăugate de la o zi la alta:

- citire selectivă: ”citește propoziția în care se vorbește despre.../care are doar trei cuvinte/care e interogativă/citește de la coadă la cap”

- dictări de cuvinte și de propoziții din același text (4-5 cuvinte și două propoziții pe zi)

- transformări de propoziții prin adăugiri de cuvinte sau schimbări de topică;

Până Duminică, nu mai mult de 25 de minute pe zi, același text. Cu riscul de a-l memora și citi mecanic - ceea ce nu e rău în esență, atât timp cât ne amintim că ne interesează ”alunecarea” ochilor, ”fuga” lor de-a lungul rândului scris.

Mai mult, ne propunem să creăm momente de triumf în fiecare zi. O mare parte din dificultatea de a citi vine cu o încărcătură emoțională de nedescris.

Acești copii au nevoie să simtă că lucrurile vin ușor, puțin câte puțin, că au un aliat - pe tine, și că exercițiile de recuperare au în ele ceva comic și banal, dar numai bun pentru creșterea siguranței, a fluenței și a vitezei de citire.

După 6 săptămâni și 6 texte mici, diferite, citite insistent, apar primele rezultate măsurabile. De aici încolo puteți mări numărul de cuvinte la 100-150. După alte 6, la 200- 250.

Neapărat, de la o săptămână la alta, cel puțin în primele 2 cicluri de câte 6, ne întoarcem la toate celelalte texte anterioare, reciclându-le în permanență, prin citire tare și cu intonație.

Separat de acest program, părintele trebuie să continue să îi citească seara, poveștile pe care deocamdată copilul nu e pregătit să le descifreze singur.

Nu renunțați dacă apar momente de plictis, refuz, îndoială de sine. Nu este vorba de lipsă de voință sau de superficialitate. Există un real sentiment de durere când nu poți face ceea ce alții stăpânesc deja cu naturalețe, care nu poate trezi, așa cum ne așteptăm, ambiție și perseverență. Modelul de hotărâre și consecvență trebuie oferit de adultul care se angajează emoțional și optimist în acest program de recuperare, dând mereu copilului asigurarea că vor reuși împreună.

Deci, pentru recuperarea ritmului în citire, e nevoie de:

- alegerea unor texte scurte și simple;

- susținere din partea meditatorului și promisiune fermă că nu își abandonează elevul până nu reușesc ca echipă;

- dozarea exercițiilor de citire în intervale scurte, dar repetitive și consistente, bazate pe predictibilitate și control;

- intercalarea exercițiului de citire cu dictări, transcrieri și copieri pe marginea acelorași texte;

- revenirea zilnică și săptămânală asupra textelor anterioare;

- crearea permanentă a sentimentelor de triumf, reușită și siguranță;

- multă consecvență și răbdare din partea adultului care-l sprijină pe copil;

Evitați să:

- introduceți acest program ca suplimentar temelor copilului; e de preferat fie să anulați - de comun acord cu învățătoarea - făcutul temelor ”obligatorii”, fie să organizați programul în vacanța de vară;

- ridicați ștacheta prea sus prin ademenirea copilului cu tot felul de cărți promițătoare în conținut și imagini.

- grăbiți copilul în citire, judecându-l sau amintindu-i că este un cititor lent.

Metoda funcționează dacă împachetăm exersările plictisitoare cu umor și optimism.

De-a lungul timpului, în ședințele mele individuale, acest tip de program a creat între mine și elev un soi de alianță declarată împotriva unei greutăți despre care l-am asigurat, râzând, că e tranzitorie. De pildă, m-am plâns și eu că mă plictisește același text, că îmi e greu și mie să înghit aceeași pastilă în fiecare zi. Am cântat textul, l-am lălăit, l-am scandat, l-am întors și pe față și pe dos, până i-a devenit extrem de familiar și, deci, neamenințător. Am menținut senzația că problema copilului este un obstacol mic, de moment, care trebuie trecut cu soluții caraghioase; că cititul greoi nu este parte din identitatea lui, ci e un fel de gripă întâmplătoare care trece cu un tratament anume.

Capacitatea meditatorului de a susține moral un copil, cu tonus și optimism, e mai importantă decât exercițiul în sine. El poate fi făcut întocmai, dar cu rezultate nefericite, dacă cel care conduce ”recuperarea” dă prea multă solemnitate și greutate momentului. Inima grea a părintelui care crede, mai întâi de toate, că fiul/fiica lui ”are o problemă” nu are ce căuta în niciun program de recuperare. Pălăria de profesor pe capul mamei sau al tatălui este cel mai respingător lucru pentru copil, mai ales dacă acesta a conștientizat deja că este în urmă față de colegi.

Jocurile de putere, amenințările, condiționările de tip ”dacă vrei să te joci, trebuie să citești întâi o jumătate de oră” nu fac altceva decât să închidă dorința și speranța care trebuie să însoțească orice muncă de ”recuperare”.

Ne trebuie multă consecvență, spirit jucăuș și autoritate de nenegociat, fericit cuplată cu multă empatie și tehnici de aplicare a psihologiei inverse - mai ales când copilul dă de greul acela natural și numai bun să-l crească mai departe.

Mai multe despre citit, în cartea Oanei Moraru, ”Copilul tău citește”, apărută la Editura Univers

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • perplex check icon
    My 2 cents:

    Este doamna logoped? Sau face un abuz de autoritate?

    NU, nu orice parinte sau profesor poate conduce orice program remedial.
    Programul remedial in cazul dificultatilor de citire / scriere ar trebui condus de un specialist, un profesor de psihopedagogie speciala (prof. itinerant si de sprijin) sau mai bine de un logoped. Sub coordonarea unui logoped pot lucra parintele, invatatorul si profesorul de sprijin.

    Una este sa ai un copil dislexic si alta este un copil ramas in urma. Nu cred ca autoarea intelege diferenta. In cel de al doilea caz invatatorul poate face ore suplimentare individual sau in grup fara sa fie nevoie de un specialist.

    Daca fereastra de oportunitate se incheie "la finalul clasei a II-a" de ce ne mai batem capul cu aceste dificultati?

    "sau de inteligență emoțională slab dezvoltată"
    Serios? Pe bune?
    • Like 0
    • @ perplex
      perplex check icon
      Asta cu oboseala ochilor mi-a scapat.

      "Oboseala ochilor" poate duce la o citire mai lenta. In acest caz ar trebui consultat un oftalmolog. Poate fi vorba de strabism (intermitent mai ales), o insuficienta sau un exces de convergenta a ochilor, poate fi vorba de un control deficitar al miscarii ochilor. Terapia vizuala efectuata de un oftalmolog poate rezolva aceste probleme.

      Probabil? autoarea confunda oboseala cu stresul vizual. Dislexia poate fi insotita de stres vizual. Stresul vizual se poate manifesta prin miscarea, estomparea, disparitia, schimbarea formei literelor, pete de culoare peste scris, vedere in ceata etc.
      • Like 1


Îți recomandăm

RetuRO

Sunt pline rețelele sociale cu postări ale oamenilor care descriu că simt furie, frustrare, neputință, când văd deșeuri în Lacul Roșu sau lacul cu nuferi din Ipoteștii lui Eminescu, în stațiuni montane sau pe litoral. Le vedem peste tot - pe stradă, pe marginea drumurilor naționale, în tren, din tren, pe lângă calea ferată, în grădinile blocurilor, în gropile de gunoi de la marginea satelor, pe albiile pârâurilor și râurilor, în păduri.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Ana Maria Bălan

În facultate, am avut o colegă mai mare pe care mereu am admirat-o: super deșteaptă, implicată, genul de persoană pe care ai dori-o în echipa ta de medici. Am revăzut-o în primul ei an de rezidențiat: epuizată, dezumanizată, cinică. (Foto: Ana Maria Bălan/ Facebook)

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Elevă de liceu la examen

Dar dacă sărăcirea noastră este ceva ce am putea accepta, atentatul asupra valorilor și moralei ar trebui să fie acea limită pe care să nu o acceptăm. (Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos)

Citește mai mult
Text: Oana Moraru/ Voce: Mihai Livadaru
sound-bars icon