Foto: Benoit Doppagne/ Zuma Press /Profimedia
Nu știu pe alții ce-i preocupă în aceste timpuri, dar pe mine cel mai mult mă interesează probabilitatea apariției unor schimbări profunde în urma actualei crize COVID-19. Aici avem două categorii mari de gândire: cei care consideră că revenirea va fi totală, cu urmări minime și limitate, și cei care cred că vor exista schimbări profunde și remanente.
Făcând parte din cea de-a doua categorie, nu sunt atât de preocupat de această dezbatere în sine, cât de identificarea acelor valori, comportamente și credințe ce se vor schimba. Curiozitatea mea îmbracă atât forma purului interes antropologic, cât și a pragmatismului omului de afaceri care dorește să înțeleagă care vor fi noile resorturi sociale ce vor determina schimbări economice și cât de abrupte vor fi acestea.
Îl urmăream uimit pe Taleb atunci când a respins categorisirea acestei crize ca fiind o Lebădă Neagră, întrucât spune el, o Lebădă Neagră certifică în primul rând calitatea de a fi complet imprevizibilă, pe când această criză era de așteptat. Cu toate acestea aș spune că uimirea care a cuprins omenirea cu privire la seriozitatea acestei probleme, uimire care nu încetează și capătă forme de negare prin lansarea tuturor teoriilor bazate pe conspirații, face din această criză una cu apariție suficient de surprinzătoare, încât răspunsul la ea să fie neuniform, timid și astfel, consecințele agravante. Oamenii au primit în general cu adâncă uimire și îngrijorare criza, iar reacția lor a fost în general precaută și corectă, în acest mod gestionând rezonabil extinderea ințială. Mă refer la extinderea inițială, deoarece consider că vor exista valuri succesive ale apariției virusului și singura speranță este ca experiența și managementul nostru de răspuns să fie mult mai potrivit.
Surprinderea și sentimentul urgenței i-au făcut pe oameni să se izoleze, măsurile luate de majoritatea guvernelor au impus condiții destul de stricte de distanțare socială și chiar de izolare acolo unde lucrurile au devenit grave. Impactul acestor măsuri pe termen suficient de lung (2 luni) la nivel socio-psihologic este deja resimțit, iar de la disperare și divorțuri la regăsirea valorilor familiale și a importanței relațiilor prietenești, oamenii au cunoscut un larg spectru de sentimente noi și de conștientizare.
Personal, mă simțeam de parcă mă deplasam cu un tren de mare viteză și priveam pe geam peisajul transformat în linii lungi și drepte, omogenizat de viteză, un tren care a frânat brusc și a început să meargă „la pas”, dezvăluind adevăratul peisaj: desfăcând liniile în obiecte și parcuri, case și oameni. Acest sentiment mi-a dat satisfacție și timp pentru a observa ce simt. N-am mai citit atât din copilărie, n-am ascultat atâtea podcast-uri niciodată și nu am mai avut senzația de plictiseală de zeci de ani așa cum am avut-o în zilele astea. Am mers la birou și acolo era liniște, am stat ore pe terasă și m-am gândit. Am pornit proiecte noi și am avut timp să înțeleg… să înțeleg ce făceam. Nu pretind că în acest fel au simțit toți și știu că sunt oameni care au fost deja loviți puternic de actuala criză. Cei care s-au îmbolnăvit, cei care au pierdut prieteni și rude, cei care și-au văzut afacerile ruinate deja.
Am simțit și eu frustrarea generată de lipsa întâlnirilor cu prietenii, lipsa interacțiunii și a contactului. Cred cu tărie că oamenii au nevoie de acest contact și că vor ști să-l regăsească. Cu toate acestea nu pot să nu mă gândesc la șansa de a face introspecția pe care această perioadă ne-a oferit-o. Acum întrebarea: va rămâne ceva în noi din uimirea plăcută cu care am descoperit peisajul vieții noastre și chiar propriile nevoi și satisfacții? Și ne va schimba asta în vreun fel comportamentul viitor? Eu cred că da!
Aș alege din multitudinea de lucruri care vor cunoaște o schimbare modul în care muncim sau în care percepem relația de muncă. Modelul nostru de muncă este în general acela de a ne găsi o slujbă. Un angajator care să ne ofere un post potrivit pregătirii și cerințelor noastre și să ne oferim timpul acestuia. Din perspectiva lui, vede un angajat al cărui timp îl cumpără și îi pune la dispoziție alte resurse ale companiei: telefon, birou, mașină etc. Cred că există șanse mari ca lucrurile acestea să se schimbe. Angajatorii nu vor mai oferi spațiu, mașină, nu vor mai fi interesați în a ne vedea „la birou”. Oamenii la rândul lor nu vor mai dori să se înghesuiască în metrou și în lifturi, să stea într-o clădire închiși într-un birou cu alți 100. Un gen de „uberizare” mai ales a anumitor posturi ar putea să apară, iar oamenii să-și contracteze serviciile către zeci de angajatori. Să lucreze de unde vor ei și când vor ei, să se bucure de timpul cu copiii atunci când vor și să plece să lucreze dintr-o cafenea atunci când simt nevoia de interacțiune. Să poată merge la matineu și să lucreze seara pe terasă. Cei eficienți ar putea să-și crească veniturile, iar companiile să le scadă. De ce atâtea birouri, de ce atâtea mașini și transport în comun?
Încă de la primul val al industrializării, în secolul al 18-lea, Adam Smith avertiza asupra riscului ca oamenii să piardă semnificația muncii lor, riscând ca aceasta să se transforme într-o activitate lipsită de angajament și de conștientizare. Într-o oarecare măsură lucrurile acestea s-au întâmplat și întâlnim des persoane demotivate care fie că scriu linii de cod sau supraveghează o mașină automată ce face o mică piesă dintr-un ansamblu, fie că sunt lipsiți de perspectiva generală asupra importanței și rolului social al efortului lor. Se mulțumesc cu relația tranzacțională rezonabilă și cu faptul că veniturile acoperă rata la bancă. Un context în care, gestionari ai timpului lor aleg cui să-l dedice și optimizează continuu la propriul stil de viață munca depusă, ar putea fi schimbarea care să aducă un salt în valoarea și calitatea muncii, ingredient ce ar putea să reprezinte piesa lipsă astăzi din puzzle-ul economiei de piață. Tendinței neo-liberale, intrată astăzi în conflict cu naționalismul și politica conservatoare, îi lipsește un ingredient de tipul acesta pentru a reveni pe firmament.
Fie că asta se va întampla sau nu, perioada aceasta de care sper să trecem cu bine și repede, va lasa în urmă o criza economică profundă, ce va aduce schimbări. Însă schimbările importante nu vin din economie sau din politică, vin din schimbarea modului în care oamenii gândesc și simt, din evoluția lor. Nu pot decât să sper că noi am învățat ceea ce era de învățat, că am înțeles presiunea extremă adusă de accelerația inutilă, că ne-am liniștit aroganța și am avut timpul să ne uităm bine în noi și să înțelegem că suntem vulnerabili, că solidaritatea este importantă, că leadership-ul suferă și că este nevoie de implicare.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Cu siguranta ca in timp va creste numarul de persoane care va lucra de acasa sau anumiti angajatori vor avea o anumita flexibilitate, dar cam atat si nimic mai mult decat tendinta generala de dezvoltare. Bineinteles in unele tari mai mult, iar in alte tari mai putin si aici ma refer si la Romania.
P.S. Ce nu s-a discutat foarte mult sau aproape deloc in ultima perioada a fost referitor la care sunt activitatile/job-urile esentiale si ne-esentiale din aceasta perioada si care din acestea se pot executa de acasa sau nu si din cele esentiale cat de mult se pot digitaliza in viitorul apropiate ca sa fim si mai protejati in cazul unei noi pandemii care cu siguranta va apare la un moment dat.