Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de șapte ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

De ce ar trebui să ne pese tuturor de starea infrastructurii din România

R. Moldova

Foto: Sadak Souici / Zuma Press / Profimedia

Am crescut în Republica Moldova, într-un sat din raionul Orhei și am avut o copilărie frumoasă, genul despre care astăzi pare că citești doar în cărți.

Îmi aduc aminte că multe veri la rând mergeam cu bobocii de gâscă și cu o sacoșă mare de cărți până spre digurile râului Cula, la vreo 400 de metri de casă. Nu departe, se înălța și singurul pod din zonă care traversa râul. Când a fost construit acel pod – nu știu nici în prezent, însă îmi era adăpost la fiecare ploaie, mie și bobocilor mei de gâscă.

Și acum retrăiesc fiecare vibrație a podului provocată de utilajele, camioanele și căruțele care traversau podul în grabă, având în față starea degradată a grinzilor și a pilelor. Dacă eram sau nu în siguranță sub acel pod, nu aveam să știu, însă o zbugheam de sub pod imediat ce ploaia se termina. De-a lungul verilor, observasem că mai venea câte o persoană să măsoare nivelul apei și apoi pleca. Atât, nicio verificare a stării tehnice a podului. 

Cât de sigură este infrastructura de transport? Este întrebarea care mă urmărește și în prezent.

Așa a început preocuparea mea pentru ceea ce astăzi numesc „sănătatea infrastructurii”. De atunci, am înțeles multe alte lucruri și m-au durut tot atâtea: știrile despre poduri dărâmate, victimele în urma unor alunecări de teren, veștile despre autostrăzi care o iau la vale, realitatea de zi cu zi a monumentelor istorice pe care le văd abandonate când trec pe stradă.

Am ajuns să lucrez într-o industrie considerată, în general, dură și într-un domeniu pe cât de inovator și important în economia unui proiect de construcții, pe atât de puțin înțeles uneori: monitorizarea structurală și geotehnică. În spatele terminologiilor și a vocabularului tehnic, activitatea echipei pe care o conduc azi are ca rezultat final siguranța infrastructurii la care mă uitam cu teamă atunci când eram copil.

Și, îndrăznesc să afirm, problematica ne privește pe toți: până la urmă, ce facem cu patrimoniul nostru construit? Suntem în siguranță când traversăm azi un pod? De ce nu avem o mai mare grijă față de construcțiile pe care vrem să le vedem stabile și sigure și peste generații și generații?

Știm cu toții deja că o infrastructură sănătoasă vorbește despre economia și progresul unei țări și, oricât de abstractă și îndepărtată ne-ar putea părea ideea asta, ea ne influențează pe fiecare dintre noi. Gândiți-vă că un pod sigur poate să însemne schimburi mai fluide, trafic eficientizat, o dezvoltare urbană mai bună, alternative de locuire superioare. Și totuși, siguranța și sănătatea mediului construit par să pice la urmă pe lista de priorități.

Infrastructura națională a fost mereu un teren sensibil pentru România. În condițiile în care mare parte dintre podurile pe care le avem azi în folosință își ating deja durata de viață pentru care au fost proiectate, ce e de făcut? Iată doar trei direcții de la care putem porni. 

Să tratăm sănătatea infrastructurii la fel ca mersul preventiv la medic. Un alt capitol la care suntem, din păcate, deficitari. Așteptăm de multe ori până când problema este deja destul de gravă pentru a apela la ajutor de specialitate. Sănătatea infrastructurii trebuie monitorizată la fel ca starea noastră de sănătate, ca să ne asigurăm că lucrurile nu scapă de sub control apoi. Că nu ne trezim în fața unor riscuri prea mari care, în proiectele de infrastructură, se traduc prin bugete risipite sau prin pierderi de resurse materiale și chiar umane.

Să nu ne fie frică de tehnologie. Există o reticență la schimbare, deși suntem în contextul care ne-a scos pe toți din zona de confort, forțându-ne să adoptăm mai rapid digitalizarea. Și în ceea ce privește întreținerea infrastructurii, există soluții și tehnologii noi la care putem apela, care ne ușurează munca și ne ajută să știm, de la distanță, ce se întâmplă cu un anumit proiect, unde trebuie să luăm măsuri imediate, unde trebuie intervenit. Din păcate, există încă prea mult „merge și-așa”, o nepăsare care nu are cum să nu se vadă în calitatea infrastructurii existente, deja îmbătrânite.

Să ne uităm la toată durata de viață a unui proiect. Un proiect nu se termină atunci când e inaugurat și când i se taie, ceremonios, panglica. Dimpotrivă. Abia atunci începe chiar etapa cea mai importantă: darea lui în folosință. Infrastructura critică trebuie urmărită pe toată durata de viață, ca să evităm dezastre și ca să acționăm pentru prelungirea sănătății ei.

Așa arată preocuparea reală pentru patrimoniul construit și doar așa putem merge înainte. E de știut că, data viitoare când ne uităm cu admirație față de tot ceea ce merge bine în alte țări, începând de la fluiditatea deplasării până la experiența de utilizare a transportului în comun, totul are o viziune comună de la care pornește: cum avem grijă să construim durabil și să întreținem pe termen lung.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult
sound-bars icon