Foto: Profimedia Images
Toți părinții își doresc ce e mai bun pentru copiii lor. Realitatea este însă că foarte puțini le pot satisface toate nevoile, acasă, de la cele mai mici vârste. Mă refer acum la nevoile universale identificate de psihologi: nevoi fiziologice, emoţionale, sociale şi nevoi menite să asigure dezvoltarea intelectuală. Pentru a crește și pentru a se dezvolta armonios, cei mici au nevoie de afecțiune, de acceptare şi de un mediu securizant, de experiențe noi, de recunoaștere și de responsabilizare, dar și de joacă și de învățare. Fiecare copil necesită atenție și îngrijire în sensul promovării propriei identităţi, dar și a integrării lui în grup și în societate. Cu alte cuvinte, nu ar trebui să ne declarăm mulțumiți doar dacă cel mic este în siguranță, chiar dacă integritatea lui fizică este extrem de importantă. Un copil căruia nu i se satisfac și nevoile cognitive, emoționale sau sociale nu se va putea dezvolta armonios și nu va fi echilibrat și fericit.
Nevoile copilului preșcolar sunt strâns legate de dragoste, de securitate afectivă, de limite sănătoase, de ascultare și de deschidere spre lume. De la 2 la 5 ani, el trăiește o perioadă caracterizată și de dezvoltarea proceselor cognitive precum gândirea, limbajul, atenția, imaginația, motivația, jocul - ca principala activitate și modalitate de cunoaștere și de dorința de a se descoperi pe sine, dar și lumea înconjurătoare.
Aici intervine grădinița, o instituție care are ca obiectiv dezvoltarea fizică, morală, intelectuală și socio-emoțională a copilului. La grădiniță, copilul întâlnește persoane noi cu care intră în contact și cu care stabilește diferite relații, învață să se joace cu ei, să comunice, să interacționeze și își dezvoltă anumite abilități cognitive și socio-emoționale, învață să se descurce în lipsa părinților. Desigur, măsura în care se îndeplinesc aceste obiective depinde de mulți factori, unul important ar fi numărul de copii care se află în îngrijirea unui educator. La grădinițele de stat, din păcate, este o realitate faptul că unele nevoi sunt sacrificate în favoarea altora, mai ales din rațiuni de timp dedicat fiecărui copil în parte.
Copiii însă sunt diferiți și nevoile lor, implicit, diverse. Se estimează că 16% dintre copii sunt cei cu abilități înalte, cu nevoi specifice.
Un părinte își dă seama că are un copil cu abilități înalte observând, de exemplu, semne timpurii în dezvoltarea motorie: față de alți copii de vârsta lui, începe să meargă mai repede fără să fie forțat de părinți sau susținut în timpul procesului, reușește să se încalțe singur sau să meargă pe bicicletă/tricicletă cu roți ajutătoare mai repede decât alți copii de vârsta lui, are foarte multă energie, este hiperactiv.
De asemenea, pot exista semne timpurii în dezvoltarea limbajului: are un vocabular elevat, fie folosește cuvinte puține, dar elevate (cu un bagaj informațional peste vârsta lui), poate începe să vorbească foarte devreme sau poate avea întârzieri în vorbire, cu un limbaj care nu este foarte structurat sau elaborat, dar cu o atitudine matură și cu capacitate de conceptualizare.
Sunt și semne timpurii legate de joc și de memorie: copilul este foarte creativ, are prieteni imaginari, creează diverse lumi fantastice, este foarte expresiv, îî place să spună povești, este foarte curios și vrea să înțeleagă diferite concepte în profunzime, pune multe întrebări, trăiește emoțiile foarte intens, dar nu la nivel de tantrum, ci are mereu nevoie de explicații logice și profunde pentru a urma deciziile celor mari, poate fi foarte sensibil, poate simți multă frică, anxietate, doarme foarte puțin (poate avea și coșmaruri), mai degrabă preferă compania persoanelor mai mari ca vârstă (copii sau adulți), poate fi foarte atras de partea artistică, are sensibilitate muzicală.
Acești copii, deși cu abilități înalte, nu-și pot atinge potențialul din cauza fondului emoțional neglijat, în general, în instituțiile de învățământ, sau a lipsei de informații în ceea ce privește specificul “gifted”, ajungând uneori să simtă că nu își găsesc locul. Astfel, ei reușesc mai greu să se integreze, se pot simți diferiți și pot avea impresia că e ceva în neregulă cu ei.
Povestesc în calitate de mamă a unor copii cu abilități înalte, dar și de fondatoare a primei școli dedicate acestei categorii aparte de elevi. Ei au nevoie de atenție acordată dezvoltării și echilibrării emoționale, într-un proces continuu, care să-i ajute și pe părinți și pe copii să înțeleagă ce înseamnă și ce presupune a fi un copil cu abilități înalte, strategiile de învățare și predare fiind adaptate în funcție de nevoile fiecăruia, astfel încât procesul să fie unul nu doar cantitativ, ci si calitativ, copiii ajungând să se exprime autentic și să se definească și să se contureze în individualitatea lor, bucurându-se de acceptarea celor din jur.
Cu cât întârziem această integrare mai mult, cu atât este mai probabil ca problemele de exprimare și de stimă de sine să se agraveze, cu cât ignorăm mai mult decalajul dintre dezvoltarea cognitivă și cea emoțională, cu atât el se adâncește. Mai mult decât atât, copilul poate dezvolta frustrări și manifestări nedorite: agresivitate sau izolare. Fie că este bully sau bullied, ca rezultat al inadecvării, el poate avea un regres emoțional semnificativ. Un alt risc este dezvoltarea anxietății de performanță care se poate manifesta prin anorexie sau bulimie, de exemplu.
Putem trata cu superficialitate primii ani de educație ai unui copil, crezând că un copil are nevoie doar de iubire și de securitate, dar după mulți ani dedicați educației și cercetării în domeniu, fiind și doctorandă în științele educației, și lucrând cu zeci de psihologi specializați pe sănătatea emoțională a copiilor, pot să vă spun că startul în viață este la fel de important ca și parcursul. Poate chiar cel mai important.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.