De ce nu le place să meargă la școală?! Problemele noastre mari cu cei mici la început de an școlar

Foto: Octav Ganea/Inquam Photos

Începutul școlii este pentru majoritatea părinților și copiilor un factor activator al unei frici de separare care există de multă vreme în psihicul lor. Frica de separare înseamnă, în puține cuvinte, teama că ești singur, fără mama. Este o teamă pe care mulți dintre noi am simțit-o încă din viața intrauterină, în cazul în care mama a fost indisponibilă emoțional pentru noi. Astfel, orice situație exterioară care presupune despărțire, fie ea și pentru o zi, va declanșa acea teamă imensă. La copiii mici este evident motivul fricii – nu vreau fără mama! La copiii de vârsta școlară nu e atât de evident, fiindcă o dată cu creșterea lor, motivele pentru care nu mai vor sau nu le place școala devin tot mai sofisticate.

Sigur că există multe motive pentru care copiii nu vor la școală, dar teama de separare este principala frică. Părinților le-aș recomanda să facă timp să ducă copiii la școală dimineața, să petreacă mai mult timp cu ei după amiaza, să se joace, să deseneze împreună, să discute despre tot ce vrea copilul legat de școală și nu numai. E importantă joaca cu părintele. Fetița mea mai mică îmi spune în fiecare seară zilele astea că are nevoie de timp să se joace și să plângă. Dar nu doar să plângă că îi e frică fără mama, ci și să se joace. E important timpul acesta de joacă la început de an școlar, fiindcă jocul îi dă copilului un sentiment de siguranță emoțională foarte mare. Legat de atitudinea generală față de școală, deși în societate se spune mult că odată cu școala se termină joaca, noi trebuie să le spunem copiilor că vom avea grijă să aibă și timp de joacă și distracție, nu doar de teme și responsabilități.

Despre standarde și așteptări la început de an școlar

În primele săptămâni, școlile vor, în general, să traseze așteptările, regulile și tot ce ține de responsabilitate. Copiilor le e teamă, în general, de acest fel de discuții, fiindcă se simt evaluați. Cel mai important lucru este ca noi, acasă să îi ascultăm. Dacă se poate, fără a interveni și a repara din ceea ce simt. Dacă copilul spune că e inuman câte teste vor da la matematică, că proful e nerezonabil, atunci noi nu stăm să îi explicăm că așa e bine, că au nevoie de matematică pentru a intra la liceu. Noi trebuie să ascultăm teama copilului exprimată prin acel comentariu legat de profesor. Abia după ce copilul se descarcă puțin e loc să venim și noi cu părerea noastră. Copiii au nevoie să se simtă liberi să spună tot ce gândesc ei legat de școală, copii, prieteni, profesori, materii etc, fără să se simtă criticați. Ei oricum au sentimentele și gândurile proprii legate de tot ceea ce există în viața lor, pe care nu și le vor schimba doar pentru că intervenim noi cu ajustările sau corecturile noastre. Atunci de ce să nu le ascultăm pur și simplu?

Un al doilea aspect ar fi să îi întrebăm pe copii ce își doresc ei de la școală. Degeaba le spunem noi și profesorii că nu e important să își amintească tabla înmulțirii în prima săptămână de școală, dacă copilul vrea să o știe perfect, să nu se facă de rușine în clasă. Noi, ca părinți trebuie să îi însoțim pe copii în direcția pe care și-o doresc, punând limite doar atunci când vedem că prea multă sau prea puțină carte le face rău. 

Despre teme

Copiii au nevoie pe de o parte să se plângă de câte teme au, iar pe de cealaltă parte să se laude cu volumul imens de teme. E bine să le validăm aceste trăiri. De multe ori se împotrivesc să le facă sau amână să le înceapă până la momentul de mers la culcare. Cred că e nevoie să vorbim cu copiii despre de ce sunt temele importante. Să îi întrebăm pe ei de ce cred că se dau teme, ce părere au ei despre importanța temelor și apoi le putem spune și noi părerea noastră, aceea care e în realitate.

După ce vin de la școală, copiii au nevoie în primul rând de joacă și relaxare, de aceea eu aș opta pentru a nu face temele imediat ce vine copilul de la școală, ci pentru a ne simți bine împreună și a ne conecta. O plimbare scurtă ar fi minunată. Temele nu e nevoie să le facă singuri în camera lor, ci pot să le facă cu noi în sufragerie, în timp ce noi citim ceva, facem curat, îi ajutăm, dar nu stăm pe telefon. Copiii resimt adeseori temele ca pe un calvar, fiindcă trebuie să le facă singuri, în camera lor, adică în izolare. Iar izolarea nu place nimănui, mai ales când faci ceva ce nu îți place. Dacă le putem aduce și ceva bun în timp ce își fac temele, un ceai cald și o vorbă bună de încurajare, plus prezența noastră, temele își pierd din încărcătura care îi apasă pe umeri.

Cum să gestionăm situațiile dificile

În procesul de adaptare la ritmul școlar pot apărea și situații dificile. În calitate de părinte, știu cât de mult ne putem alarma atunci când copiii noștri nu se adaptează la ritmul prea alert sau prea lent al școlii. În momentul în care ne cuprinde teama, nu mai gândim rațional, iar orice decizie pe care o luăm în relația cu copilul, cu școala sau cu profesorii, la fel ca și orice interacțiune pe care o avem cu copilul izvorăște din frică. Toate aceste reacții de cele mai multe ori, nu ajută. Sigur cunoaștem ședințele cu părinții în care se naște o mare agitație din ambele părți și nu se rezolvă nimic decât atunci când lucrurile se calmează. Experiența mea și de părinte, și de psiholog mi-a arătat că înainte de a lua o decizie legată de copil și de școală (ca, de altfel, legată de orice în viață), înainte de a reacționa în vreun fel, avem nevoie să facem puțină introspecție – ghidată de un terapeut, de preferință. În această conversație avem nevoie să vedem ce se întâmplă cu noi? De ce simțim durerea de burtă, presiunea în cap, tensiunea din piept sau agitația din tâmple? Ce frică s-a activat în noi? Cât e de veche? Probabil e veche de când eram mici. Ce ni s-a întâmplat atunci? Am pierdut afecțiunea cuiva ca urmare a ce am făcut sau nu am făcut? Șamd. Abia după ce facem puțin soul-searching ne putem gândi să ne ajutăm copiii, să șuăm o decizie dacă e nevoie să intervenim la școală sau nu.

Așadar, în fața oricărei situații dificile trebuie să privim înăuntrul nostru mai întâi. Apoi să avem încredere în noi, în paretenerii noștri de la școală și în special în forța și reziliența copiilor noștri de a trece prin orice fel de situație.

Cum să îi susținem pe cei mici dacă au dificultăți în relaționarea cu colegii

Atunci când au dificultăți în relația cu colegii, primul lucru pe care trebuie să îl facem este să vedem cum ne afectează pe noi emoțional faptul că fetița sau băiețelul nostru are dificultăți de relaționare cu colegii. Ni se face teamă că va fi singuratic? Că nu se va descurca, că nu va fi invitat la petreceri, că se va simți neadecvat? Sau că va fi marginalizat că vorbește urât sau că nu prea vorbește? Ne e teamă pentru el că va deveni agresiv și va fi de neoprit? Iar ne întoarcem la noi și la propriile experiențe din copilărie înainte de a face ceva.

Susținerea emoțională a copiilor începe prin propria noastră susținere. Apoi continuă cu ascultarea temerilor și îngrijorărilor lor. Apoi putem gândi niște planuri prin care să îi ajutăm pe copii să relaționeze mai bine, cum ar fi să organizăm un playdate în care să fie și părinții prezenți, să stăm de vorbă cu doamna învățătoare, sau să mergem noi ca părinți la un specialist pentru a cere ajutor și îndrumare.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp