Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

„Aproape că nu există clasă în care să nu identificăm cel puțin un caz de bullying. O mare eroare e să credem că aceste comportamente violente ale copiilor sunt modul în care se adaptează la viaţa adultă”

Copil bullying

Foto: Guliver/Getty Images

„Realitatea de pe teren e dureroasă. Aproape că nu există școală sau clasă dintr-o școală în care să nu identificăm cel puțin un caz de bullying. Statisticile arată că în România, 9 din 10 cazuri de bullying au loc în şcoală. În America, 1 din 4 copii e victimă a bullying-ului cibernetic sau în lumea reală, iar în Europa au fost înregistrate, în ultimii zece ani, peste 500.000 de cazuri de bullying. Mai mult decât atât, potrivit unui studiu realizat de Poliția Capitalei în anul 2016, 40% dintre elevii intervievați se tem că pot deveni victimele bullyingului. E dreptul copiilor de a învăța într-un mediu sănătos și securizant socio-afectiv. Personalul școlii, elevii și părinții, printr-o strânsă și constantă colaborare, pot să creeze un astfel de climat școlar sigur și prietenos.” (psiholog Flori-Ana Buzilă, membru ISTT)

„Hei, păpușa, trage fusta mai sus!”

Copilul tău plânge și refuză să meargă la școală? Pare trist, apatic, simți că-ți ascunde ceva? Nu mai iese cu prietenii așa cum o făcea înainte și preferă să stea mai tot timpul în casă? Atunci poate ar trebui să verifici ce se întâmplă cu el… la școală.

Bullying-ul poate lua multe forme, dar ce trebuie să înțelegem în primul rând este că bullying-ul este un comportament agresiv, repetat și intenționat, și cât se poate de serios: lovirea sau jignirea, amenințările, folosirea forței cu scopul de a te impune în fața altei persoane, umilirea, toate acestea înseamnă bullying. Un fenomen întâlnit în special în mediul școlar, bullying-ul poate fi recunoscut ușor prin acele glume răutăcioase, jigniri, intimidare, amenințări și chiar violență fizică, acțiuni ce apar în recreații, în clasă, pe coridor, în curtea școlii, pe terenul de sport, pe drumul de la școală spre casă.

„Este una dintre cele mai puternice forme de violenţă fizică şi psihică ce se poate exercita asupra unui copil. În multe dintre situaţii (între copii) se porneşte de la o joacă însă, în adevăratele cazuri de bullying, jocul devine unul periculos pentru că ajunge să afecteze sănătatea fizică şi psihică a celor implicaţi. “Copilul –victimă” (ţinta agresiunii) va simţi neputinţă, frică, vulnerabilitate, îşi va percepe capacităţile de apărare ca fiind depăşite într-o situaţie în care îi este ameninţată starea de bine psiho-fizică şi relaţională.” (psiholog Flori-Ana Buzilă, membru ISTT)

Putem vorbi de bullying dacă sunt îndeplinite cele trei criterii definitorii: comportament agresiv sistematic și repetat (copilul este ținta hărțuirii o perioadă mai lungă de timp), comportament intenționat, deliberat (agresorul, fie el unic sau colectiv, își propune să rănească victima) și dacă există un dezechilibru de putere între victimă și agresor, în sensul că victima se simte copleșită de forța de acțiune a agresorului.

„Îți place să umbli în blugi? Umblă și la mine!”

„Orice comportament care conduce la generarea în copil de sentimente negative de tipul anulării valorii proprii, atac la persoană, considerarea copilului obiect şi nu subiect al discuţiei (se vorbeşte despre el în prezenţa lui, dar ca şi cum nu ar fi fizic acolo), pot fi incluse în categoria agresiunilor psihice specifice fenomenului de bullying atunci când nu sunt simple scăpări, ci sunt intenţionate, se repetă cu regularitate, fără să i se dea copilului posibilitatea de a se apăra. Această conjunctură produce răni în psihicul fragil al copilului care îi poate genera un soi de invalididate emoţională pe termen lung.”, explică specialistul ISTT.

Dar de ce nu spunem nimic? Cel mai adesea vorbim de bullying între și față de copii. Este firesc ca la o vârstă fragedă victimele fie nu-și dau seama ce li se întâmplă, fie le este pur și simplu prea teamă să spună ceva. Agresorul este de cele mai multe ori perceput ca fiind mai puternic, fie prin ascendent de vârsta, fie numeric – sunt mai mulți copii care atacă sau au un statut aparte. Mai mult decât atât, există date care atestă apariția fenomenului de la vârsta preșcolarității. La această vârstă apar micile răutăcisme pe care mulți dintre noi nici nu le sesizăm: atitudini de excludere („nu te juca cu ea dacă vrei să mai fii prietena mea”), de umilire („astăzi parcă ești îmbrăcată în pijama”), de intimidare sau chiar de jignire.

Când conflictele obișnuite degenerează

„Uneori conflictele dintre copii sunt considerate a fi obișnuite. Așa se întâmpla și la vârsta noastră, ne spunem de cele mai multe ori. Din nefericire, atunci când se conturează o situație de bullying, prin prisma efectelor de ordin traumatic ce apar, nu putem deveni sclavii unei asemenea gândiri rudimentare. Faptul de a nu recunoaște dimensiunea la care se întâmplă lucrurile, de a nu conștientiza și nu a interveni potrivit, lasă urme adânci asupra întregii funcționări psihofizice și social-relaționale a copilului-victimă, și, conform studiilor, apar efecte și asupra celorlalți actori implicați, chiar și asupra copiilor-agresori.” (psiholog Flori-Ana Buzilă, membru ISTT)

Care sunt efectele?

Când ne raportăm la acțiunile de tip bullying, putem avea în vedere efecte pe termen scurt și efecte pe termen lung. Gravitatea acestora e în funcție de gravitatea agresiunii și de fondul copilului, de capacitatea sa de reziliență și de cea de a cere ajutor, sprijin din partea celorlalți. Există și factori de protecție și factori de vulnerabilitate în apariția traumei de tip bullying. Însă e unanim recunoscut că atunci când un copil e supus hărțuirii sistematice, apar efecte în ceea ce privește starea sa psihică și fizică, precum și în cee ace privește abilitatea sa de a socializa cu cei din jur. Nicio ființă umană nu este „imună” la un astfel de comportament.

„Ca efect principal, putem vorbi despre trauma psihică ce apare dincolo de stările de neplăcere, disconfort şi iritabilitate, acea amprentă a experienţei relaţionale abuzive care aduce copilul în situaţie de deteriorare a sănătăţii fizice şi psiho-emoţională, culminând uneori cu abandonul şcolar, tentative de suicid sau omucidere. O anumită experiență poate deveni una traumatică în funcţie de severitatea actelor de violenţă şi de durata în timp a lor. Sunt mulţi factori de risc a căror prezenţă favorizează apariţia traumei psihice, dar există şi factori de protecţie de care putem ţine cont astfel încât să prevenim traumatizarea psihică a elevilor.” (psiholog Flori-Ana Buzilă, membru ISTT) 

Victimă sau agresor?

„În cele din urmă toţi copiii implicaţi în situaţia de bullying sunt într-un fel victime, pentru că toţi (indiferent de ipostază: martor, ţintă, agresor) suportă consecinţe psihologice negative, atâta vreme cât nu se ţin în afara acestui „joc”. În ceea ce îi priveşte pe „elevii agresori”, în lucrul meu cu copiii de diverse vârste pe această temă, am descoperit frecvent „suflete” rănite în spatele comportamentelor agresive. Cu cât rana era mai mare, cu atât comportamentul violent era mai puternic. Aş putea exemplifica astfel de răni de la insatisfacţia/nemulţumirea, frustrarea de a nu primi atenţie din partea părinţilor, recunoaşterea calităţilor personale, până la suferinţa provocată de bătaie sau pierderea unui părinte prin divorţ/deces, ori plecarea lui la muncă în străinătate.” (psiholog Flori-Ana Buzilă, membru ISTT)

Ce se poate face?

„O mare eroare e sa considerăm că aceste comportamente violente ale copiilor sunt modul în care ei se adaptează la viaţa adultă. O eroare cu costuri certe este să credem că nu e cazul să intervenim, pentru că ei trebuie să se maturizeze. Cea mai mare greşeală e să nu vorbim despre asta.” (psiholog Flori-Ana Buzilă, membru ISTT)

Intervenția trebuie să fie adaptată în funcție de rolul sau locul pe care îl ocupăm în viața copilului. Putem interveni la nivel individual, în calitate de părinte (să fim capabili să recunoaștem semnalele, să intervenim potrivit, de multe ori cu acordul copilului, sau mai mult, să-l susținem în a-și rezolva singur conflictul. Nu în ultimul rând, să colaborăm cu școala, încă dinainte să existe o potențială problem). „Parteneriatul cu școala (profesorul-diriginte, învățătorul, directorul școlii) e esențial. Copilul are nevoie să se simtă în siguranță și protejat atât cât e acasă, dar și la școală, iar părintele trebuie să știe tot timpul ce face copilul său la școală.” (psiholog Flori-Ana Buzilă, membru ISTT)

Mai mult decât atât, putem interveni în calitate de profesor, care este dator, în primul rând, să aibă o relație de încredere cu elevii săi. O comunicare deschisă, astfel încât să poată discuta onest despre apariția unui potențial conflict, zero toleranță față de bullying, precum și o minimă informare despre cum pot reacționa și interveni, sunt absolut necesare. Profesorii pot urma cursuri sau workshop-uri de formare și dezvoltare a abilităților de gestionare a cazurilor de bullying, sau diverse programe de dezvoltare personală, pentru a dezvolta o atitudine echilibrată și sănătoasă, inclusiv în abordarea unor probleme de acest gen.

Și ca specialiști putem face multe lucruri, însă poate nu avem deschiderea, educația sau „infrastructura” necesare. Din păcate, la noi specialistul intervine mai degrabă atunci când fenomenul a luat amploare. Abia atunci se ajunge la specialiști. Acțiunile noastre tratează efectele, mai puțin cauzele și se ocupă mai deloc de prevenție. Tratăm de mulți ani o traumă deja existentă, greu de vindecat. Cu toate acestea, în România au loc din ce în ce mai multe evenimente dedicate și campanii de informare, care țintesc spre a preveni fenomenul și a trata cauzele, în speranța diminuării lui. Mai mult decât atât, există și la noi o lege anti-bullying, recent adoptată de Senatul României. Aceasta prevede definirea şi prevenirea bullying-ului, asistenţa psihologică, dar şi formarea şi informarea personalului didactic cu privire la problemele care decurg din acest tip de comportament. Să sperăm că va fi și aplicată. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Alien check icon
    Eu sunt curios daca fenomenul face parte din natura umana - adica daca iei 15 prescolari si ii tii impreuna 6h/zi 5 zile/saptamana fara interventii vor ajunge spontan la bullying - sau daca e un fenomen indus de mediul artificial - scoala - in care adultii in loc sa joace un rol pozitiv joaca unul negativ. .
    Prin bullying ma refer la hartuire sistematica si repetata, nu cate un conflict sau altul.
    • Like 1
    • @ Alien
      Natura umana cam e un hering rosu. Adica, oamenii au in acelasi timp impulsuri de adunare in grup si de "dat in cap" celui de langa, si asta nu e toata povestea. Dinamica de group este mai mult decat suma vectorilor individuali.

      Nu conteaza prea mult, dar am convingereaca fenomenul de bullying este mai aproape de gasirea "tapului ispasitor" decat de stabilirea liderilor informali. Experimente precum cel sugerat de tine pot duce spontan la bullying, dar fenomentul ramane in planul secundar al altor tendinte mai putin sofisticate, cum ar fi lupta fatisa pentru control si regresia spre comportamente instinctuale (vezi „Împăratul muştelor” de Golding).
      • Like 0
    • @ Probatio diabolica
      Alien check icon
      Oamenii au evoluat totuși ca animale sociale. De ex exista mécanisme neuronale de recompensa pentru "faptele bune", iar comportamentul social e unul destul de instinctual l'a specia noastră. Asta presupune (asa, dpdv al unui amator) un compromis între competiția pentru ierarhie si menținerea coeziunii de grup. Întrebarea pentru mine este dacă mediul artificial (școlar) împinge granița asta in sensul "bun" sau "prost".
      • Like 0
  • Acest fenomen este specific colectivităților constituite ad-hoc, așa cum sunt cele din școli și așa cum erau cele din armată pe vremea când stagiul militar era obligatoriu. În aceste colectivități membrii sunt eterogeni din mai multe puncte de vedere: situație familială, situație financiară, cultură și civilizație. Este dovedit științific faptul că orice colectivitate își caută lideri informali și își constituie reguli interne proprii de funcționare. În colectivitățile școlare acest proces poate fi controlat relativ ușor în sensul dirijării în sensul considerat corect, dacă unitățile școlare ar avea numărul necesar de psihopedagogi care să asigure observația sistematică și să propună măsuri pertinente de corectare.
    • Like 0
    • @ Voicu Nicolae
      Dar de ce numai colectivități ad-hoc?
      Poate in astfel de colectivitati, dinamica este mai usor de observat, dar cu siguranta acelasi lucru se poate intampla si in familie.
      • Like 0


Îți recomandăm

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult

Mara Popescu

Mara Popescu este singura studentă româncă la medicină la King’s College din Londra, o pestigioasă instituție de învățământ. Este frumoasă, are 18 ani, e matură și echilibrată, este logică și structurată, ca și cum vârsta ei ar fi scrisă doar pe hârtie.

Citește mai mult